Biografie


 

Viorel Birtu-Pîrăianu s-a născut pe pe 4.02.1959. În 1985 a absolvit facultatea de Medicină din Craiova. Astăzi este medic specialist de familie. Locuiește în Constanța.

Cărți publicate:

-          volume poezie(25)

o   Lacrimi-editura Singur-Târgoviște-2015

o    Scriu pe cer- editura Singur -Târgoviște -2015

o   În lumea marelui nimic- editura Singur -Târgoviște -2015

o    Amurguri târzii- editura Singur -Târgoviște-2016

o    În neliniștea gândului- editura Singur -Târgoviște 2016

o   Pentru cei ce vin sau pleacă- editura Singur -Târgoviște 2016

o    Între vorbe și tăceri- editura Singur –Tărgoviște 2016

o    Pe țărmul tăcerii- editura Singur -Tărgoviște 2016

o    Trăind  iubire- editura Singur -Târgoviște 2016

o   Pe tabla vieții-editura Inspirescu-Satu Mare-2016

o   Stropi de iubire- editura Singur -Târgoviște-2016

o   De ce plâng copacii când mor- editura Singur -Târgoviște 2016

o   O noapte de iubire-editura Singur-2016

o   Surâsul vieții-editura Singur-Târgoviște-2017

o   Zborul iubirii-editura Singur-Târgoviște-2017

o   Printre gânduri desculțe-editura Singur-Târgoviște 2017

o   Tic-tac, tic-tac-editura Singur-Târgoviște 2017

o   Călător peste ape-editura Singur-Târgoviște 2017

o   Dialoguri împletite-editura Singur-Târgoviște 2017

o    Singur în noapte-editura Singur-Târgoviște 2017

o    În lacrima privirii-editura Verban-Craiova 2017

o    Pe aripile sufletului-editura Grinta-Cluj-Napoca 2018

o    Pași printre gânduri-editura EX PONTO-Constanța 2018

o    În singurătatea pașilor uitați-editura Singur-Târgoviște 2018

o    Cuiburi în cer-editura Colorama-Cluj 2018

Coautor în peste 30 de antologii.

 

Apariții în reviste și publicații literare:

-Singur

-Agora

-Argeș

-Impact

-Surâsul Bucovinei

-Steaua Severinului

-Dobrogea culturală

-Moldova literară

-Arca lui Noe

 

apariții în diverse publicații și grupuri literare online:

-Literatura de azi

-Cenaclul poetic Schenk

-Logos și agape

-Cenaclul de la Roma

-Confluențe literare

-Parnas XXI

-Cercul literar de la Cluj

-În bătaia peniței

-Dor de dor

-Singur

-eCreator

 

Afilieri:

-membru LIGA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA

-membru USERL-Uniunea scriitorilor europeni de limbă română

 

Proiecte:

Lucrează la mai multe volume de poezii, fiecare cu tematică specifică.

 

 

 

 

 

Fotografii reprezentative:

 

 

 
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Viorel Birtu-Pîrăianu - Poezii

 



ULTIMUL VERS

eu plecam pe un drum
tu veneai pe ape
printre atâtea valuri
nu ne întâlneam
a trecut o zi
iar la întâmplare
nu găsisem calea
tu pășeai pe ea
pun pe răni cerneală
să astup un verb
mă sufocă lumea
unde astăzi merg
la cumpene de ape
le arunc pe toate
pierduți între ape
toți plecăm pe urmă
mă ajung din urmă
am plecat degeaba
pe pământ e sângele
ultimului vers

UN DRUM

desfac cuvântul
într-o împreunare a gândurilor
rezemând vise
de altarul iubirii
un zbor între două trasee inegale
de la degetul arătător către stele
ridic o lume
încrucișând umilințe și iubiri
din suferințe, din număr de ani
creez o viață, un destin
un drum către cer
mă dăruiesc luminii
zi de zi
cu fruntea în țărână
pe buze port surâsul unui vis

UN GÂND TRECUT

cu rădăcinile înfipte în anii
trecuți, pierduți
învăluit în ceață
ascult valurile ce țipă agonic
pe o stâncă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
strig, în obsesia unui timp trecut
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
lipsea locul
în față o ușă ce nu există
e doar o părere, nu...
răscolit de gânduri
aşezate aiurea
pe pleoapele sufletului
caut flacăra pierdută
într-un abis necunoscut
să plec sau să rămân
în jur, cresc rădăcini
pe zidurile lumii

CAUT UN OM

e târziu, în lume, în toate
soarele se împleticește
printre pietre de moară
îi stau în cale
prea multe, prea mari
urâte, hidoase
prea aruncate haihui
se simte obosit
în orizontul strâmt
desenează depărtările
pe spinările tocite ale munților
tropăie printre gânduri
se pierde în zări
în stranii depărtări
de azi, de ieri, de nicăieri
caută un om
destrămând întunericul
pe linia orizontului

CORABIA BEATĂ

noaptea se târăște agonic
prin râpe adânci
pe obosite cărări
ascunse în tăceri
o casă pustie
ușa se închide
se deschid tristeți
pe deal, un clopot bate stins
în vale, un tulnic plânge agale
sleit sunt de inutilul drum
prin gunoaie și scrum
vântul răscolește amintiri
în bezna tăcerii
am rupt ancora vieții
într-o noapte
plutesc în neștire
fără gând, fără catarg
busola o pierdusem în larg
valuri se sparg furioase
de mine, de cine vine
nimeni aici nu îmi dă de știre
sunt o corabie beată
ce se îzbește de țărm

TIC-TAC

pășim prin crăpături
de liniște obosită
îmbătrânim la fiecare pas
ceas de ceas, fără popas
prin frunze rătăcite, trece viața
pas cu pas, la ceas
orologiul bate-bate
tic-tac, tic-tac
ne stingem în gând
ieri, azi, curând
uneori mai fumăm, clipe
cuvântul se rupe
lumina a orbit cerșind
uneori prindem umbre
în tăcerea cuvântului rătăcit
niciodată găsit
adunăm alte gânduri
în scobitura încâlcită a sufletului
în palme descompunem idei
de azi, de ieri
ce a rămas
un ceas stricat
bate și bate
clipa, ora, viața
ochiul a ruginit într-o lacrimă
vântul a pârjolit sufletul
e clipa fără de început
privesc la stele fără număr
aș vrea să strig
dar glasul e doar
o hrubă a tăcerii
poate, odată,
vom veni din ghearele tăcerii
și din iubire vom clădi
o lume nouă
tic-tac, tic-tac...

POARTA

cuprind cuvinte în palmă
răspund la întrebări în gând
din ochi curg tăceri
pe drum covor de crini
pentru cei ce pleacă
puțin câte puțin
pe o piatră am așezat trupul
să'l spăl de păcate
în albia dimineților târzii
pe unde treci, pe unde vii
serile se scurgeau ardent pe pământ
luna s-a aplecat obosită, doar o clipă
împrăștiind alegoric
fâșii de lumină pe cer
cuvintele s-au scurs
în treceri peste timp
pe umeri coborau
anii uitați, trecuți
pe cer stele,
o noapte întreagă
urcă, coboară
un joc nebun
eu trec mai departe prin ani
nu îmi pasă de soartă
pășesc mai departe
din poartă în poartă

ÎNTREBĂRI

atâtea întrebări de pus
făr de răspuns
atunci de ce întrebi
pe aici, pe undeva,
curgea odată un izvor
creat din lacrimă și dor
azi doar tăcem în șoapte
să nu murdărim mizeria din jur
acum în prag de noapte
aș vrea să mai desfac un gând
un singur gând
încet, încet, pe rând
am obosit de atâta mers
să stau, să merg..
aici, totul este fad și șters

UN JOC

tăcerile se sting pe drum
luminile mai plâng
mă așez în iarba udă
pe trup cresc întrebări
în țipătului prelung
peste lumi, peste ape
al cocorului rănit
lumina se scurge vie
sub verdele crud
al fânului cosit curând
în adânc mă afund
căutând arzând
ce nu văd, ce nu simt
trec zile peste zile
ponosite, chinuite
e amurg milenar
fluierul cântă agale
pe drumul rătăcit între stele
mă cațăr către cer
căutând o viață, un mister
offf, totul e un joc efemer
mă prăbușesc în gol
jos, noroi și gunoi

TRECĂTORUL

pe deal plânge o toacă, a jale
vorbește un fluier, în vale
sunt suflet rătăcit într-o viață
ce timpuri, ce ceață
sunt fum căzut într-o groapă
în jur, luminile se prăbușesc în ape
pe cer, stol de cocori
plutesc ușor și pier în zbor
zbor efemer
mă caut pe poteci
nu mă găsesc
nici azi, nici ieri
de mâine nici nu mai vorbesc, deci
mai vii, mai treci
sunt vremuri reci
printre frunze uscate
mai trece câte un gând
pe aici, curând
îngândurat și obosit
mă așez în crâng
să zac, să plâng

CIORNA

aici e timpul în care lumea
a încetat să mai bată
e liniște în eterna și frumoasa cetate
lugubră cetate
la porți, nimeni nu bate
sunt singur în cetate
oprit în plecare
venirea lipsea
pe buze de gânduri
mă rog a chemare
bat clopote iarăși
și nimeni aici, nu venea
uitarea a rămas
a lungă așteptare
azi nu mai am cale
de venit, de plecat
poate eu sunt eternul damnat
s-a întunecat, în mine, în jur
am stins țigara
în lacrima umedă
prelinsă din ochii arși ai unui înger
căzut între noi
flăcări în cer, flăcări în noi
să plouă, să plouă
să stingă durerea ce țipă în noi
prin colțuri uitate de lume
pânze de păienjeni, rupte
cade o frunză, cad de toate
peste lumea asta mare-mare
încărcată de păcate
multe, toate...
pe un pat,
un trup, o rană și o mână atârnată
poartă o pană și un gând
pe ciorna goală

O SCARĂ DE BLOC

mă dezbrac de gânduri
la adăpostul unui bec chior
într-o scară de bloc
în care locuiește tăcerea
pe jos sticle goale, sparte
și pahare răsturnate
las sufletul pe spătarul unui scaun rupt
fug de teama unui bețiv furios
rătăcit pe treptele murdare ale sufletului
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


BĂTRÂNUL

pe mâini sângerează tăceri
e târziu și e noapte
fântânile ascultă murmurul copacilor
mai cade o frunză, două
în clipocit de gânduri
în zare, păsări se avântă
în zboruri nebune, nocturne
în larg, un pescăruș singuratic
uitat de valuri între ape
în scorburi de timp
adun amintiri despre timpuri ce vin
aripi se zbat, clopote bat
pe țărm o biserică cu o mie de turle
se înalță, mândră, semeață spre soare
se lovește de nori
prietene, nu poți urca la cer
pe picioare de lut...
într-o chilie mică, un călugăr bătrân
cu fruntea în țărână
în palme, o rugăciune
din cuvinte cioplise o cruce
treceau timpuri, curgeau anotimpuri

UN LOC

zi de zi
ceas de ceas
ieri și mâine, mă întreb
apoi în alte zile
mai triste, mai goale
alese la întâmplare
plecasem ieri
și am ajuns nicăieri
azi nu mai plec deloc
acolo nu am niciun loc
să cânt, să joc
să pot să mai întreb
ceva, pe cineva, pe undeva
doar stau pe loc
pe aici, mai trece cineva
și ce
mai are azi vreun rost
să plâng, să gem
doar mai întreb
pe unul, pe altul
o scenă grotească de teatru
fără scenă, fără teatru
doar un actor plictisit
într-un decor gol, rătăcit

CĂTRE CER

marea e tristă, faleza e goală
merg printre valuri
mă izbesc de stânci
stânci ascuțite și adânci
picioarele îmi sunt răni
ieri, azi, atunci
cad, mă ridic.
mi-e trupul greu
m-am așezat
ascult cum plânge marea
pe un ciot de zare
în pulberi de gânduri
as vrea să zbor, un zbor etern
să mă înalț la cer
norii cei aprigi și negri
să-i sfâșii
dar sunt un biet drumeț către cer
trup umil, efemer
raze fierbinți
au topit ceara din suflet
pic-pic
mă prăbușesc în gol
trec timpuri, trec zile
eu zac, zdrobit
pe o stâncă

O LUME FĂRĂ VISE

sunt lacrima ce crește
zi de zi
crește amar
o lume fără vise
doar sinistre personaje
scrijelite ironic pe scena lumii
am uitam să ne privim
să visăm, să iubim
frumosul din jur, din noi
nu știm unde mergem
de ce mergem
vom poposi nicăieri
și azi și ieri
închid în mine
dureri spuse si nespuse
universul era prea strâmt
pentru trupul ăsta beteag
ce îl port pe umeri tociți
sunt doar un țărm pustiu
într-o oarbă lume


UN SUFLET

am plecat,
de aici, dintre voi
nu mai privesc în urmă
în urmă nimeni nu plânge
doar unii, șoșotesc sau șoptesc
ei, un biet poet nebun
nu voi pleca cu nimic
decât cu lacrima ultimului cânt
și neliniștea sufletului
e a mea, nu e a voastră
să o călcați în picioare
vă pricepeți, nu...
voi nu ați simțit nimic
nu ați știut că am trecut
am plâns aici, alături de voi
beți, petreceți, ce vă pasă
de lume, de casă
am suferit și am pierit
aici, pe pământ
mi-e dor nebun
de seva pură a unei dimineți

ÎNTRE PLECĂRI

am azvârlit gândurile pe jos
îmi ardeau tâmplele
apoi am înțeles
că sunt bătrân
prea bătrân pentru toate
se poate, sigur se poate
atunci ce caut eu aici
pe umeri port bolovani
culeși din scaieți și din ani
trecuți, pierduți
aiurea, haihui
și cui să spui
și ce să spui
că nu am cui
mai bine bat un cui
tu înțelegi ceva
eu, nu...
deci, mai bine pleci
de aici, pe unde
uneori mai treci

ÎNTR-O CETATE

lumina s-a stins în cetate
durerea bate și bate
destine frânte
gunoi și mult praf
pe noi și în noi
scriu dintr-un vis de mult ucis
ars deplin, ce festin
ce destin sublim
pe jos, flori aruncate, arse, uscate
un pahar spart
cioburi în noi
covorul vieții e pătat
roșul e sângele
ce curge și curge în cetate
nu ajunge a spăla murdăria
din jur, din noi
timpul bate și bate agonic
într-o cetate...


ÎN ABSENTUL PREZENT

m-am aplecat peste margini
să astup cu trupul
vuietul surd al furtunii
din iarbă am cules
veștede frunze
să-mi fac culcuș în noapte
în tăcerea sufletului
dar crengile atârnau obosite
în palme adunasem muguri
pentru amândoi
uneori vroiam să fug
la capăt de zare
să împart tăcerile în două
pe ziduri se cățărau alte gânduri
la marginea timpului
atunci am înțeles
eram rătăcitul pierdut
în absentul prezent

ÎNTRE DOUĂ UȘI

un drum larg
către apus sau răsărit
poți azi să mergi
pe unde vrei
nimic nu mai contează
urcăm mereu spre nicăieri
trepte învechite
între două uși stricate
ale cui
ale cui vrei tu
să spui
o civilizație snoabă
o lume ce merge consecvent
unde vrea ea, adică aiurea
mai apare câte un clovn
și totul e bine
bine regizat în presa centrală
de seniori inculți ai nimănui
mai trece o zi, și...
se scurge un veac, și...
și am uitat
de ce am mai venit
în prezentul trecut și uitat

PRINTRE PULBERI DE GÂNDURI

sunt orbul
rătăcit într-o lume bolnavă
sunt lumea pierdută
în oceanul de gânduri
caut lumina
în față, doar întunecata noapte
stau la un geam murdar
mă întreb mereu, de ce...
și beau
beau lacrima tristeții
și a unui vis sublim ucis, aici
de voi, de noi...
sunt beat, îngrozit de beat
și ce
tu ești mai breaz
beau mai departe
durerea pământului
sunt un biet suflet
răvășit peste gânduri
liniști spulberate
pe aici, în altă parte
mă schimb de gânduri și plec
ce să aștept
să fiu eternul cadavru de pe drum

COMODE FOTOLII

optăm pentru nimicul cotidian
în fiecare zi, ostentativ
construim un viitor bezmetic
din minciună și ură
zilnic mă răstignesc
pe altarul cuvântului
că nu văd, că nu aud, că nu simt
mirosul fad
al penibilei noastre existențe
trăiesc viziunea unui sfârșit abia început

și nesfârșit
ucigași fără vină
omorâți zilnic suflete pure
într-un joc tenebros
durerea s-a instalat peste tot
sânge pe mâini, sânge în suflet, sânge în jur
ce vă pasă
noi nu am văzut
eram ocupați sau preocupați
să numărăm cai verzi pe pereți
azi așteptăm sfârșitul
așezați în fotolii comode
croite din minciună și ură

POEMUL

clipa ardea
mă sufocam în gânduri
mai încolțea un vis
ucis apoi pe rug
aici, în paradis
un rug, din vreascuri de suflet
pierit în amurg
amurgul unui gând
curat și pur
doar ploaia mai cădea
din când în când
nu reușea să stingă văpaia dintr-un trup
trup ros de griji, nevoi și toate
de prin lume culese, adunate
cuvintele țipau, mă ajungeau
ascultam firave note
ale unor tainice chemări
apoi m-am întors între voi
voi cei plecați dintre noi
între cranii sparte și oase tocite
de anii trecuți, petrecuți
târziu am înțeles
găsisem iadul pe pământ
în jur, în voi, în noi
plumbul era greu, lespedea rece
mă îmbolnăvisem de întrebări
și am plecat la pas, către voi
era o boală fără leac...
doctorul era plecat, hamal în port
să strângă un ban
să tipărească un poem