Mariana Gurza

Mariana Gurza (n. 1955), poetă, editoare şi eseistă creştină, redactor la revista Demnitatea, Timişoara. Însemnări şi reflecţii „nobile şi sentimentale“, versuri ce combină un material sufletesc neoromantic şi metodologie imagistă în cărţi reprezentative de poezie…” (Artur Silvestri)

Cărţi publicate :
- Paradox sentimental - poeme - Ed. Augusta, Timişoara, 1998;
- Gânduri nocturne - poeme - Ed. Augusta, Timişoara, 1999
- Nevoia de a sfida tăcerea - poeme - Ed. Augusta, Timişoara, 2000
- Lumini şi Umbre - poeme - Ed. Augusta, Timişoara, 2001
- Lacrima iubirii - poeme - Ed. Artpress, Timişoara, 2003
- Ultimul strigăt - poeme, Ed. Eubeea, Timişoara, 2006
- Şoapte gândite - poeme - Ed. Atticea, Timişoara, 2006
- Vasile Plăvan: Boabe de lacrimi, ediţie îngrijită de Mariana Gurza, Ed. Carpathia Press, 2007
- Petru Ciobanu, un iubitor de neam – memorialistică, Timişoara, 2007
- Destine umbrite - eseuri, Ed. Atticea, 2008
- Poeme Hai-Hui, o antologie de poezie (Editura Grinta & Singur 2012)
- Pe urmele lui Zenon /On Zeno'sfootsteps - poeme - volum bilingv, Timişoara, 2012, traducerea prof. univ. dr. George Anca

Volume colective :
- Al cincilea patriarh" - volum colectiv, Editura Intermundus, 2007
- Înţeleptul din America" - volum colectiv, Editura Intermundus, 2008
- Mărturisirea de credinţă literară" - volum colectiv, Editura Carpathia Press &Production, 2008
- In memoriam – Artur Silvestri - Mărturii tulburătoare" - volum colectiv, Editura Carpathia Press, 2009
- Promovarea valorilor culturale romaneşti în contextul globalizării" - volum colectiv, Editura PIM, Iaşi, 2009, Coordonatori: prof. Elena Anuşca-Doglan, prof. Cristian Anuşca-Doglan
- Pro Memoria-Artur Silvestri-Aşa cum l-am cunoscut - volum colectiv, Editura Carpathia, 2010
- Părintele Adrian Făgeţeanu şi crucea Rugului Aprins - Omagiu la un secol de la naşterea sa - volum colectiv, ediţie îngrijită de Andrei Dirlău, Editura Lumea credinţei, 2012

Blog personal:
www.marianagurza.ro/blog/mariana-gurza/
Aprecieri critice:

,,Mariana Gurza scrie din prea-plinul sufletesc. Sunt, fireşte, stângăcii la acest debut amânat. Dar ,,sertarismul” poetei, lăsând pe dinafară multe alte ,,texte” (ca sa fim în ton cu limbajul exegetic) închipuie nu doar un album de familie, cu destinaţie precisă. Erupţiile de revoltă, coborând în concret, transcrise ritmat, fac casă bună cu cele ale afectivităţii, inundând pagina. Încât, izvodite din ,,pământ şi sânge” (Dor), aceste poeme – ,,boabe de lacrimi” vin să întărească o veche şi ştiută concluzie : într-o societate care, afundându-se în mlaştina tranziţiei, vrea să tranzacţioneze orice, există ceva – ne previne cu sensibilitate Mariana Gurza – care nu poate fi cumpărat.Şi acest ceva este tocmai iubirea. La picioarele ei, autoarea depune ca ofrandă un buchet de poeme.” Adrian Dinu Rachieru

,,Ultimul strigăt, Editura Eubeea, Timişoara 2006, este cel de-al şaselea volum de versuri din bibliografia Marianei Gurza şi el orchestrează un strigăt de bucurie epifanică, de reînviere şi retrăire prin credinţă şi prin cuvântul lui Dumnezeu care ne contagiază neîncetat de duhul sau atotregenerator. Hotarul dinspre viaţă şi moarte devine astfel superfluu. Meditaţia asupra condiţiei umane vindecă de angoasa efemerităţii terestre a fiinţei şi-i inoculează o enormă doză de împăcare metafizică, îmblânzind în chip miraculos veşnicul au-delà. Discursul poetic de bună şi autentică factură religioasă se constituie ca un imn adus bucuriei de a exista din nou după confruntarea cu situaţia-limită, la cumpăna fragilă dintre a fi şi-a nu mai fi, un imn adus şansei de a se fi adăpat din basmica (poate veşnica!) apa vie şi tămăduitoarea lumină divină.” Ion Roşioru - (Luceafărul, Nr. 12 (783) Miercuri, 28 martie, 2007)

Tandreţe versus vertij existenţial - ,,La polul opus cărţilor care vor să şocheze, să atragă atenţia cu orice preţ, aproape vehement şi care populează peisajul editorial de la noi, mai există şi cărţi, mai există şi autori care, încrezători în binele şi tandreţea acestei lumi vijelioase, scriu altfel.
Senzaţia lecturii este una liniştitoare. Pornind de la percepte morale. De la credinţa într-o ,,spiritualitate a locului“ şi a iubirii de neam. Este şi cazul cărţii Destine umbrite, semnata de Mariana Gurza, Editura Atticea, Timişoara, 2008, cu o prefaţă de Adrian D. Rachieru, coperta în tonuri discrete semnate de Ioana Gurza.
Volumul este structurat pe 4 capitole, legate toate prin tonul de lirism cald. Este o modalitate de la care mulţi au abdicat. Primul capitol Spiritul locului, este o tandră rememorare a unor locuri istorice şi afective, în speţă e vorba de ,,dulcea Bucovină”, de drama trăită de mulţi dintr-o generaţie de sacrificiu precum şi familia autoarei, o restituire pentru cei care vor să ştie ceva din geografia spirituală şi istorică a acestui neam.
Portretele evocate aici sunt personalităţi de atunci, sau de azi, care au slujit acest frumos simţământ al iubirii neamului din care fac parte. Remarcabil este Vasile Plăvan, un intelectual de clasă aleasă, jurnalist şi avocat bucovinean, alături de persoane obişnuite care însă, au trăit la fel, aceeaşi dramă a dezrădăcinării.” Veronica Balaj - Revista Iosif Vulcan, Australia

,,În labirintul interior al poetului se strâng adesea toate contrastele lumii şi aduc cu ele trăiri greu de imaginat.
Robită cuvântului, fascinată de sclipirea unei imagini, de rezonanţa unui cuvânt, Mariana Gurza îşi vede astăzi Ultimul strigăt adunat într-un volum unitar după celelalte (Paradox sentimental, Ed. Augusta, 1998; Gânduri nocturne, Ed. Augusta, 1999; Nevoia de a sfida tăcerea, Ed. Augusta, 2000, Lumini şi umbre, Ed. Augusta, 2001; Lacrima iubirii Ed. Artpress, 2003). Prin volumul Ultimul strigăt, îşi eliberează acum ostatecul, lăsându-l să năzuiască la alte încercări, în care tensiunile cu greu se sting în pacea contemplării. În acest „teritoriu”, încercat şi uneori greu accesibil altora, autoarea are din când în când clipe de linişte fragilă când versurile devin universul şi salvarea sa. Din pricina unor astfel de contraste poezia sa pare contaminată de un aer melancolic.” Nina Ceranu - Orient Latin



Lacrimi tăcute

Lacrimile tale tăcute
le-am adunat în cupe de cristal.
Eşti frumoasă!
Aş fi dorit să-i dau lui, celui drag,
tainica licoare a dorului nesfârşit.
„Iubirea”, floarea vieţii adevărate,
te învăluie şi clocoteşte
şi acum în tumultul fraged
când suntem cu toţii mai trişti…
Boarea zilei de azi este un balsam
aşa cum în fiecare primăvară
lacrima iubii şi-a pus sărutul
în inima celui ce îngenunchează
cutezând a te iubi aşa cum o face
ani de-a rândul,
sărutându-ţi, fără să vezi, urma paşilor,
gândul lui este plin de iubire,
iubirea fiind tu;
„Eul” lui este pretutindeni,
aşa cum îl simţim noi;
ochii săi trişti, trişti de prea multă dragoste,
rătăcesc în miez de noapte căutându-te.
Eternul Dumnezeu mai poate rivaliza
cu marea dragoste a vieţii lui…

Ctitorie

Iubitul meu, tu eşti o temelie
a mănăstirii noii ere,
eu mă simt ca Ana lui Manole
jertfindu-ţi
toate dorurile mele.
De mă vei striga în noapte
prin clopot eu îţi voi răspunde
şi fiecare clinchet e o şoaptă,
lumini te vor cuprinde.
Voi sta de veghe la poarta ta;
din înălţimi te voi urmări,
îţi voi apăra cetatea
te voi feri de amăgiri.
Din când în când aş vrea
să-ngenunchezi pe lespezile albe
să-ţi laşi şi tu iubirea
în zidurile sacre.

Floare de nufăr

Ce frumoasă-i viaţa,
Când nufărul plăpând
Pluteşte pe apa iubirii
Şi fiecare susur
Fiecare gând,
I-l dăruieşte mama,
Plângând.
Ce frumoasă-i fata,
Ca floarea de nufăr, deschisă,
Spre sufletul lumii
De dor cuprinsă.
Floare aleasă, a lumii crăiasă,
Eşti stropul de rouă aurit,
Dar ceresc
Pentru sufletu-mi chinuit.
Zâmbetul tău, este balsam
Peste inima-mi zbuciumată.
Lacrima ta,
Este stropul de viaţă,
A lumii-nsetată.
Eşti floarea mea, de nufăr alb,
Ce o pictez în cuvânt
Şi-o port mereu în gând.


Mi-e dor de dulcea Bucovină

Privirea se caţără spre piscuri,
Mângâind înaltul în veşmânt.
Aş vrea să strig, să am putere,
Să-mi chem strămoşii în mormânt.
Mi-e dor de dulcea Bucovină,
De fraţii mei însinguraţi
Ce nu au nici o vină,
C-am fost de alţii alungaţi.
Speram, să primesc lumina
În ţara mea, binecuvântată
Dar m-am trezit străină,
Cu inima-mi sfărâmată.
Uităm să fim români.
Egoismul ne împresoară.
Sărmani bucovineni,
Rătăciţi prin ţară,
De ce simt că totul e povară?


Manifest pentru viaţă

Lăsaţi caii să zburde pe câmpiile-ntinse
Liberi în jocul nebunesc de altă dată,
Fără poveri şi fără lanţuri groase
Să simtă ce-i aceea viaţă.
Lăsaţi florile să crească unde e verde
Şi mugurii înrouraţi de zori,
Să nască în soarele viselor crude,
În viaţa aceasta plină de erori.
Lăsaţi-mi gândul neîntinat
Dogorind în iubiri pierdute,
Lăsaţi-mi sufletul curat
Şi visele plăpânde.

Gustul mărului

Totul îmi pare artificial;
o acadea colorată,
pe care o dai copiilor
pentru a nu plânge,
după un măr sănătos
din grădina lui badea Ion.
Gustul chimic,
îl simt şi-n urechi,
gâdilându-mi gâtul
înfometat
după mirosul
mărului adevărat.


Doar eu…

Doar eu, în tăcere,
Îmi veghez durerea
Şi nu pot spune nimănui.
Doar eu, cu lacrima pe geană,
Sufăr, şi mi-e teamă.
Ce va fi, când voi pleca?
Şi de va fi să mor,
Voi merge pe pridvor,
Acolo, printre munţi,
Unde sunt toţi ai mei
Şi voi sta în poala lor,
Legănată visător.
Şi voi cânta din nai,
Ca pe la noi pe plai.
Şi inul înflorit îmi va şopti,
Ce fac ai mei copii,
Ce face dragul meu iubit,
În nopţile târzii…

Uimită privesc…

uimită privesc
cum lumea încet
coboară
fără tăgadă
în adâncuri.
Dorinţa de a capta
universul
dezlănţuit
de răutatea din noi.
Purtăm încă povara
neîmplinirilor
a iubirilor risipite
în troiene de aur
pentru a stăpâni
ceea ce nu vom avea niciodată…

Cele două lumi

Între viaţă şi moarte
un prag fragil…
Păşesc pe el
în cele două universuri.
Aş mai rămâne în viaţă,
unde e prezentul şi viitorul.
Dincolo…
E timp şi pentru dincolo…
Acolo vom da vămi văzduhului,
pentru popasul veşnic.
Dumnezeu, va avea El grijă de noi!
Ne va ţine de mână
Aici,
Acolo,
O eternitate…

Am rămas în urmă

Doamne, ce mult lumină
dai acestei lumi în agonie.
Şi însetatei de mine,
mi-au dat să beau din apa vie…
Când sângele a ţâşnit
ca într-un plâns,
m-ai purtat spre lumi necunoscute
ca să o iubesc şi mai tare pe-a mea.
În ea m-am întors, alăturea cu Tine
deasupra cu cerul înseninat.
Ocolisem moartea…

Nu ştiu cine eşti

Doctore,
împresurat de moarte
ţi-am întâlnit privirea.
Mă trezisem printr-o adiere
de nufăr alb, plutitor
şi-am ştiut că mă vei ajuta să cânt
toate cântecele necântate,
să simt toate ritmurile nejucate…
Doctore,
nu ştiu cine eşti.
Mi-ai lăsat gândul timid
spre frunze albastre,
şi-n rugăciunea mea
tu vei duce apa vie
pentru toţi
cei între naştere
şi înviere.

Trestia lui Pascal

Ca trestia mă îndoiesc
de tot ce văd.
Dar sufletul meu plimbă renii
prin deşertul Polului Nord,
locuit de fantasmele malefice,
fără să ştie că dincolo de toate
noi suntem noi,
trestiile râurilor
cu gând spre izvoare.

Sfidare

Pe malurile timpului,
vremea rece şi ploaia
răcoresc suflete.
Unii zidesc palate în sfidare
fără să întoarcă privirea,
fără să le pese de molimă,
de cancer, de tot ce ucide
în noi şi printre noi.
iar eu, cu rugul întrebării
încotro
prea rar
pricep sensul cuvintelor
care scriu
numele pomeniţilor.

Zbucium mut

Ca să mă păcălească,
Doamna cea Neagră,
s-a îmbrăcat în mireasă.
Nuntea laolaltă cu primăvara,
cu vântul cel nestăpânit,
nuntea
cu dragostea mea de viaţă.
Mi-am dat seama că nu e
ea aleasa, când i-am dat
vălul alb la o parte şi
prin fereastra sufletului ei,
a ieşit un porumbel negru,
în cioc cu şiragul meu
de lacrimi fierbinţi,
ca lava unui vulcan.
Mi-a fost teamă
atunci să nu ard cu ele
tot ce aveam mai drag.

Manifest pentru viaţă

Lăsaţi caii să zburde pe câmpiile-ntinse
Liberi în jocul nebunesc de altă dată,
Fără poveri şi fără lanţuri groase
Să simtă ce-i aceea viaţă.
Lăsaţi florile să crească unde e verde
Şi mugurii înrouraţi de zori,
Să nască în soarele viselor crude,
În viaţa aceasta plină de erori.
Lăsaţi-mi gândul neîntinat
Dogorind în iubiri pierdute,
Lăsaţi-mi sufletul curat
Şi visele plăpânde.