Biografie


 

Melania Cuc s-a născut la 22 iunie 1946 în judetul Bistriţa Năsăud, România. Este jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Societăţii  Ziariştilor din România, membru al Academiei Artelor, Ştiinţei şi Literaturii, Oradea.

Activitate Literară

Melania Cuc a debutat în publicisticã în 1962, în cotidianul "Fãclia" din Cluj. Colaborãri intense  (1975-1989) la Radio România (cu tablete, reportaje literare etc.). A fost redactor la editura "Bir Contact" Bucureşti, secretar general de redacţie la publicaţia "Curierul Sãnãtãţii" şi redactor la 
"Flagrant" iar din 1998, şef al subredacţiei "Transilvania de Nord" pentru sãptãmânalul  TOP BUSINESS, apoi la cotidianul RǍSUNETUL din Bistriţa. A fondat şi coordonat publicaţiile: "Gazeta de Cernavodã" , "Gazeta de Medgidia" (1991) şi  "Şapte zile bistriţene" (2004). Debut radiofonic (cu grupaj de poezii) la Radio România în 1972. Debut literar: Luceafãrul, 1973, cu poemul  "Plopii în Ardeal". A publicat grupaje de poezie, eseuri şi reportaje literare în Luceafãrul, România Literarã, Contemporanul, Flacãra, Femeia, Pentru Patrie, Tribuna Informaţia Bucureştiului, suplimentul Scânteii Tineretului, Munca, Sãptãmâna, Litera Nordului, Grai etc.

Premii literare

Deţine 16 premii pentru poezie, eseu şi roman, dintre care "Mihu Dragomir" Brãila,  "Panait Cerna" Tulcea,  "Moştenirea
Vãcãreştilor" Târgovişte, "George Coşbuc" Bistriţa,  "Mihai Eminescu" Botoşani, "Liviu Rebreanu" şi "George Coşbuc" Bistriţa,  
"Octavian Goga" Cluj-Napoca ş.a.m.d.

Obţine în 1989 premiul pentru publicisticã la concursul "Mihai Eminescu" de la Botoşani.

 
Cărți publicate
  • Peisaj lãuntric (poezie), 1985 - editura Litera
  • Dincolo de jertfã şi iubire (poezie), 1991- editura Macarie
  • Impozit pe dragoste (roman), 1990 - editura Macarie
  • Vine Moş Crãciun (poezie pentru copii), 1999 – editura Rãsunetul
  • Galaxii paralele (eseuri), 2000 -editura Rãsunetul
  • Destin (prozã), 2000 – editura Rãsunetul
  • Tablete contra disperãrii (eseuri), 2002 - editura Aletheia
  • Cinând cu Dracula (roman), 2003- editura Aletheia. Prezentatã drept ,,cartea sãptãmânii,, de cãtre Dan C. Mihãilescu la emisiunea ,,Parte de carte,, de la PRO TV în martie 2004. Cartea a fost prezentatã şi pe alte posturi TV, inclusiv pe TVR Internaţional.
  • Biografia unui miracol (prozã monografică), 2003 - editura George Coşbuc
  • Versuri scrise pe zãpadã (poezie pentru copii), 2003 - editura George Coşbuc
  • WWW.rebel.2004.ro (tablete), 2004 - editura George Coşbuc
  • Cãsuţa cu poveşti (ediţie bilingvã, literaturã pentru copii), 2005 -editura George Coşbuc
  • Şotron (tablete), 2004- editura George Coşbuc
  • Fructul Oprit, editura Karuna Bistrita, 2006
  • Iisus din podul Bisericii, editura Limes Cluj Napoca, 2006
  • Fără nume - editura George Coşbuc, Bistrita, eseuri/şotron, decembrie 2006
  • Femeie în faţa lui Dumnezeu, proză, Editura Eikon, Cluj Napoca, 2007
  • Graal, roman. Editura Nico Tg. Mureş
  • Miercurea din cenuşă, roman, 2008, Editura Zip din Bucureşti
  • Dantela de Babilon, 2009, roman, Editura Nico, Tg. Mureş
  • Autoportret, poeme, 2010, Editura Nico, Tg. Mureş
  • Vânătoare cu şoim, Editura Dacia, 2010
Fotografii reprezentative

 

 

Melania Cuc - Poezii

 

 
Vehicul Vetust

 

Ce hoaţă-i căruţa vremii-vremuite în care tot urc şi cobor ca ciutura fântânii în alte şi alte ispite!
O furnică tot mai mică, un bob de mac sălbaticit în lacrima de sticlă topită sunt… totul sau doar o Nimică moartă de frică.
Copiez la sentimente bete de sete.
Caligrafiez imperii în care îngerii spală în violet curăţătoria imprimeriei de idei sparte în măsele.
Pe taraba cu piese de schimb anotimpurile stau trimfătoare ca o cocardă prinsă la reverul acordeonistului ce şi-a modelat palmele-n talgerul milei umanitare.
Bani şi bani cad egal în ţuica din pahar.
Nu mă încred în detalii nici în relieful Planetei în care cultiv prăvălii de consumat oxigen din butelii de sticlă.
In locul lampagiului care sunt îngerul de serviciu pe contingentul prezentului prinde încheietura mâinii care ţine în echilibru precar flacăra neonului violetă.
M-am cuminţit eu subit sau… voi nu mă mai luaţi în serios prin cercul de cretă !?
 

 

Pomul bun şi pomul rău

 

In decorul livezii prin care fierezul şi hyphantria îşi fac de cap ca o holeră postmodernistă şi impasibilă la pedeapsa admisă, în stratul cu vegetale saturate de vara spaţială se înnt ca în cofa plină cu cerneală reală.
Un titlu de carte foarte veche cu sigiliul nou trag după mine.
Viaţa chinuie mâna ce ştrege ca batista din pânză de păianjen fereastra trenului ce duce recruţii în permisie tot mai târzie.
A fost vremea cireşelor foarte acide.
Blana nevăstuicii arde în flaconul cu vopseaua modernă, străvezie a dimineţii de iunie.
Poemul de piatră şi poemul de apă îşi scot ghiarele prin roca de la marginea şoselei de stele şi gropi transmisibile.
Ce pură-i livada asta, smulsă din rădăcina-i pivotantă ca un morcov de smalţ extrem de subţire!
Ce septică şi mimetică-i căderea în dizgraţie a unui cap de regină, aşa privit ca eveniment monden prin catacombele europene ale întrebării divine!
Un pom bun şi un pom rău cresc laolată în tumulul unde mi-am depozitat armele din sezonul vânătorii trecute.
Fiarele captive vin nechemate la buza oglinzii vetuste.
 

 

Mărturisiri

 

Scriu din amintri ca şi cum m-aş îneca în butoiul cu vinul din anul în care am învins filoxera.
Mărturisesc creşterea debitului de sânge curat din arterele care-mi ţin pe verticală scheletul fragil de pământean înţărcat de albastru înaltului.
Un arbore costeliv e partea mea dreaptă şi partea mea stângă din omul care a învins evoluţia speciei corozive.
Imi prind în cătuşe mâinile bine şi urechile-n casca de şi de zgomote plină .
Sunt cuminte ca insecta care a avansat încă un stadiu de năpârlire, a devenit adultul eliberat din cămaşa pielii unei caraghioase gorile .
 

Zbor de probă


Trudesc în atelierul robotului din mileniul trecut.
Bat argint brut peste aluatul dospit şi nu vreau să ştiu că… intru într-un un alt fel de plugărit prin timp prost plătit .
Borduri de brânduşe cresc carnivor pe gingia de smalţ a dintelui pe care l-am înfipt în prescura poetului ce se luptă cu corbii din rondul perfect cadenţat al cetăţii.
Execut zbor de probă în deşertului prin care Drumul Robilor se târăşte ca o linsoare de molie, un fel de dor de zbor al pajurei jumulită de pene şi dedată la înalturi şi la toate rele pământene.
Doar larva din fluturele prins se crede himeră ce moare strivită de cuarţul amestecat cu zăpada din betoniera universului închis într-o sticlă de bere.
Inexact şi subiectiv înscriu în computer lungile-mi călătorii prin somnul ce şerpuieşte-n asflatul cel viu.
Gravez silnic şi zilnic miniaturi pe gura sacului cu care-mi car îmbrăcămintea de duminică şi sufletultot mai peregrin.
Incă stau pe picioare, stau ca floarea de soare în propria-mi închisoare.
Sunt literă lângă altă literă zdrenţuită în manuscrisul bătut pe istoria strânsă în braţe de ploaia ce habar nu are de dragoste ca stare.
Mă fluieră toţi huliganii din stal şi vântul turnat din pahar în pahar…
Sunt ca mânzul de inorog care o dată scăpat dârglog îşi creşte aripi şi uită ca a fost într-o vreme olog.
 

Zbor

 

Ies puii rândunicii pe prichiciul solar.
Aerul din osul piciorului păsării este tot o ispită şi nimeni nu îşi mai aduce aminte de vechiul, negustorescul galantar alb ca de var.
In jurul stolului norii transpiră sub pleoape deşi nu-i nici zi şi nici noapte.
Ce poveste, ce basm am scris peste noapte, un şirde cuvinte în care tânărul moare şi bătrânul se preface numai că tace.
Bob cu bob mercuru-l adun în aripi şi grade telurice.
Seismul topeşte calota cu gheţuri polare şi pasărea nu mai are scăpare.
Tu stai la un capăt zbor, Precistă, eu, la celălat, pe postul unui cleşte de rufe, siguranţă pentru seninul pe care nimeni nu ţi-l ia de pe frunte.
Stăm ca păstorii de turmă, cu tâmpla pe braţ şi carnea pe lava ce fierbe sub roca ce urlă.
Din groapă în groapă, din hău în alt hău, sârguincioasă execut exchibiţii în numele Tău.
Golită-i toată covata în care, ca peste un leagăn, în pâine mă apleci spre iertare.
Fac parte din stol deşi zbor doar în somn, ca rindeaua-n talaşul ce creşte pădurea cu păsări ce cântă de zor.
 
 
 
 
 

 
 
 
Dresor de vulturi
Viaţa mea ia luntrea şi moneda de schimb pentru a cuceri negustoreşte laguna Istoriei imposibile.
De ce-mi calc vorba şi umbra mereu mişcătoare, dispreţuind zborul , eu, care am dresat vulturi şi nu târâtoare?
Am zile de rezervă în cartuşieră şi peştii credinţei foarte vii pe plita unde mititeii sfârâie şi asudă ca mucenicii credinţei.
Fumigena modernă asfixiază bruma sfinţirii şi iedera îmi sugrumă vorba cea bună ca pe un picior de mireasă o jartieră de gumă.
Vin în trombă limuzine şi ulcele golite la pomana ce a luat locul ospăţului din capătul mesei uitării interzisă în vise.
Nu mai este loc nici timp de împletit ciorapii în care să încapă toate darurile pe care nu le-am primit niciodată în copilărie.
Mă simt trădată ca un stradivarius abandonat pe prispa palatului în care orga electronică mugeşte sub crucea unui înger cu aripile din celofan uns cu parafină.
 
 
În camera unde...
Intre pereţii bucătăriei insignifiante e loc destul pentru două vetre gemene şi perfecte.
Cresc în grămezi gunoaie biodegradabile şi viruşi scăpaţi din laboratoarele ingineriei genetice viitoare.
Păsări fără aripi umblă aiurea prin orgada în care floarea galbenă ştie exact drumul pe care se duce la cârciumă soarele.
Sunt un bucătar angajat ca o moaşă de sat, tai carnea grasă şi semnez pentru eliberarea păunilor din ograda semnului heralid al castelanului de provincie.
Uneori mai şi aţipesc, cu tâmpla pe umărul fiului pe care tu, Precurată, îl vezi în cel care a rupt gardul spitalului şi a evadat din durerea cărnii.
In camera de gardă, chiar lângă stradă, mai flutură încă mâneca halatului Său, stropul de sânge din eprubeta experienţei imperfecte.
Există semne în zodii şi în cearcănul tincturii de iod de pe dunga ceracefurilor folosite la reanimare cobailor
Dau un rinichi şi un malaxor de nisip pentru o inimă tânără!
Oamenii-n alb umblă prin străchini, cu un metru,cu doi metri… înaintea maşinilor de călcat pergamanetul răbdării Pământului.
 

 

Zidării

 

Mă confund tot mai mult cu unghiul pereţilor, cu punctul unde tavanul de moloz colectiv aude tot şi estompat gălăgia bulevardului retras sub asfaltul pe care-l decojesc picamerele.
Care-i statutul de drept al zidarului ursuz şi unde-i buldozerul şi piatra răbdătoare de la temelia edificului în care-mi depozitam an de an reumatismul şi aspirina salciei plângătoare?
S-a preschimbat ceva în ordinea firii umane încât mersul pe apa-grea este inegal în infarturile vaselor de sânge prin care trece mărfarul generaţiilor.
Sunt hamalul ce car cărămida şi varul, sufletul cu care ridicam hambarul pentru ca şoarecii să doramă nestingheriţi ca într-o cochilie din peretele în care Ana îl suduie pe Manole.
In lipsă de reguli în regun, legenda şi-a tras termopanele.
Reconstitui doar conştiinţa mulţimilor ce aruncă cu oase roase ca piatra de apă, în câinele de rasă incertă.
De la streaşină la şarpantă stă trupul femeii, stă şi aşteaptă celebritatea ca o munie din piramida în care fungi ucid agresorul şi-l îngroapă în pucioasă aprinsă.
 

 

Căderi

 

Pe discul de ceară al timpanului cad greierii toamnei şi… nu mai aud cum tamvaiul îşi frânge şira spinării şi frâna în mâna vatmanului se infectează de hepatită.
Frunzele-s gabene după accident banal de la marginea alunecoasă de zare în altă vâltoare.
Privesc cu dioptrii sigure cum secundele o iau razna printre degetele cu inele grele ca prăselele cuţitelor de vânătoare de şoareci .
In coate, în splină în vitează mare vine avalanşa plină ochi cu sufletele migratoare.
Intre mie şi ploaia calsutrofobică-i doar fereastra de apă potabilă, căderile imperiale şi aripi pe care le aveam mai ieri la picioare!
Cîte drumuri am călcat înapoi prin ninsoarea cu pulberi de carne uscată şi sare!
Am rămas sus pe raft doar caiaua de la potcoava unui cal de furat, biet piron descărnat de starapul ce nu-şi mai găseşte rostul şi barosul care să-l bată în cap.
Cad peste falii din fosile virgine stoluri de gânduri ce ştiu ciuguli carnea macră din ciorba sintetică a zilei de mâine.
 
 
Șoc
 
Nu am marfă , nu am bani şi vara asta-i lehuză pe moarte.
Sunt un veterinar hoinar şi-n spitalul experimental oxigenul captiv ce stă la taifas cu visele abia eclozate.
Pansoane de negru şi alb cad pe tava cu şahul abia inventat.
Eu aş putea sigur să ţin cont de verticala imaginii răsturnate, de naştere şi moarte, de toate notele solfegiului tensiunii arteriale, pe care l-am repetat zi şi noapte numai pe vocale.
Imi lipseşte curajul prizonierului, durerea care cicatizează rana buricului din scoarţa Pământului.
Am nevoie de şocul iniţial, model alb ca obrazul de var al unui cămătar cu toate conturile închise pentru inventarul primar.
Sfinţi sunt doar neliniştiţii, neuronii şi dinţii !
Eu trăiesc şi locuiesc în gura unui clopot colosal, liberă ca adolescenta scoasă de-o mătuşă bătrână la bal!
Mă simt fatal de reală , în rochia casantă ca un ochi de cristal care lacrima-şi spală!
Ţip în van, sunt diapazonul lovit de pereţi, de tavan.