Vehicul Vetust

 

Ce hoaţă-i căruţa vremii-vremuite în care tot urc şi cobor ca ciutura fântânii în alte şi alte ispite!
O furnică tot mai mică, un bob de mac sălbaticit în lacrima de sticlă topită sunt… totul sau doar o Nimică moartă de frică.
Copiez la sentimente bete de sete.
Caligrafiez imperii în care îngerii spală în violet curăţătoria imprimeriei de idei sparte în măsele.
Pe taraba cu piese de schimb anotimpurile stau trimfătoare ca o cocardă prinsă la reverul acordeonistului ce şi-a modelat palmele-n talgerul milei umanitare.
Bani şi bani cad egal în ţuica din pahar.
Nu mă încred în detalii nici în relieful Planetei în care cultiv prăvălii de consumat oxigen din butelii de sticlă.
In locul lampagiului care sunt îngerul de serviciu pe contingentul prezentului prinde încheietura mâinii care ţine în echilibru precar flacăra neonului violetă.
M-am cuminţit eu subit sau… voi nu mă mai luaţi în serios prin cercul de cretă !?
 

 

Pomul bun şi pomul rău

 

In decorul livezii prin care fierezul şi hyphantria îşi fac de cap ca o holeră postmodernistă şi impasibilă la pedeapsa admisă, în stratul cu vegetale saturate de vara spaţială se înnt ca în cofa plină cu cerneală reală.
Un titlu de carte foarte veche cu sigiliul nou trag după mine.
Viaţa chinuie mâna ce ştrege ca batista din pânză de păianjen fereastra trenului ce duce recruţii în permisie tot mai târzie.
A fost vremea cireşelor foarte acide.
Blana nevăstuicii arde în flaconul cu vopseaua modernă, străvezie a dimineţii de iunie.
Poemul de piatră şi poemul de apă îşi scot ghiarele prin roca de la marginea şoselei de stele şi gropi transmisibile.
Ce pură-i livada asta, smulsă din rădăcina-i pivotantă ca un morcov de smalţ extrem de subţire!
Ce septică şi mimetică-i căderea în dizgraţie a unui cap de regină, aşa privit ca eveniment monden prin catacombele europene ale întrebării divine!
Un pom bun şi un pom rău cresc laolată în tumulul unde mi-am depozitat armele din sezonul vânătorii trecute.
Fiarele captive vin nechemate la buza oglinzii vetuste.
 

 

Mărturisiri

 

Scriu din amintri ca şi cum m-aş îneca în butoiul cu vinul din anul în care am învins filoxera.
Mărturisesc creşterea debitului de sânge curat din arterele care-mi ţin pe verticală scheletul fragil de pământean înţărcat de albastru înaltului.
Un arbore costeliv e partea mea dreaptă şi partea mea stângă din omul care a învins evoluţia speciei corozive.
Imi prind în cătuşe mâinile bine şi urechile-n casca de şi de zgomote plină .
Sunt cuminte ca insecta care a avansat încă un stadiu de năpârlire, a devenit adultul eliberat din cămaşa pielii unei caraghioase gorile .
 

Zbor de probă


Trudesc în atelierul robotului din mileniul trecut.
Bat argint brut peste aluatul dospit şi nu vreau să ştiu că… intru într-un un alt fel de plugărit prin timp prost plătit .
Borduri de brânduşe cresc carnivor pe gingia de smalţ a dintelui pe care l-am înfipt în prescura poetului ce se luptă cu corbii din rondul perfect cadenţat al cetăţii.
Execut zbor de probă în deşertului prin care Drumul Robilor se târăşte ca o linsoare de molie, un fel de dor de zbor al pajurei jumulită de pene şi dedată la înalturi şi la toate rele pământene.
Doar larva din fluturele prins se crede himeră ce moare strivită de cuarţul amestecat cu zăpada din betoniera universului închis într-o sticlă de bere.
Inexact şi subiectiv înscriu în computer lungile-mi călătorii prin somnul ce şerpuieşte-n asflatul cel viu.
Gravez silnic şi zilnic miniaturi pe gura sacului cu care-mi car îmbrăcămintea de duminică şi sufletultot mai peregrin.
Incă stau pe picioare, stau ca floarea de soare în propria-mi închisoare.
Sunt literă lângă altă literă zdrenţuită în manuscrisul bătut pe istoria strânsă în braţe de ploaia ce habar nu are de dragoste ca stare.
Mă fluieră toţi huliganii din stal şi vântul turnat din pahar în pahar…
Sunt ca mânzul de inorog care o dată scăpat dârglog îşi creşte aripi şi uită ca a fost într-o vreme olog.
 

Zbor

 

Ies puii rândunicii pe prichiciul solar.
Aerul din osul piciorului păsării este tot o ispită şi nimeni nu îşi mai aduce aminte de vechiul, negustorescul galantar alb ca de var.
In jurul stolului norii transpiră sub pleoape deşi nu-i nici zi şi nici noapte.
Ce poveste, ce basm am scris peste noapte, un şirde cuvinte în care tânărul moare şi bătrânul se preface numai că tace.
Bob cu bob mercuru-l adun în aripi şi grade telurice.
Seismul topeşte calota cu gheţuri polare şi pasărea nu mai are scăpare.
Tu stai la un capăt zbor, Precistă, eu, la celălat, pe postul unui cleşte de rufe, siguranţă pentru seninul pe care nimeni nu ţi-l ia de pe frunte.
Stăm ca păstorii de turmă, cu tâmpla pe braţ şi carnea pe lava ce fierbe sub roca ce urlă.
Din groapă în groapă, din hău în alt hău, sârguincioasă execut exchibiţii în numele Tău.
Golită-i toată covata în care, ca peste un leagăn, în pâine mă apleci spre iertare.
Fac parte din stol deşi zbor doar în somn, ca rindeaua-n talaşul ce creşte pădurea cu păsări ce cântă de zor.