Ion Anton Datcu Biografie

 

 
Ion Anton Datcu
Pseudonime – Janku Mozes, Lionel Danton, Tonny Kaleh
 
Ion Anton Datcu s-a născut la data de 25 martie 1944 în municipiul Craiova, judeţul Dolj. Este un prozator, memorialist, biograf şi publicist – comentator, posesor al unui Bacalaureat şi al unor certificate în Economia Industriei şi Statistici comparate. Nu a făcut parte din nicio formaţiune politică. În perioada agresivă a dictaturii proletare, autorul a îndurat consecinţele impuse de selecţia distructivă, datorită originii sociale paterne.
Din iunie 2008 s-a stabilit în Canada, oraşul Laval, provincia Quebec, unde, la 19 iunie 2012, a devenit şi cetăţean al ţării de adopţie.
Debutul în presă a avut loc la 22 martie 1974 cu un profil – Şeful de echipă – apărut în cotidianul Înainte din Craiova. A fost publicist - comentator la ziare şi reviste precum: Viaţa Nouă (Galaţi), 22.08.1974, p.8- Sportul şi performanţa; Făclia (Cluj), 17.06.1977. p.1-Gânduri semnificative; Jurnalul Naţional (Bucureşti), 15.02.1999, p.8-Speranţa dezamăgiţilor înconjuraţi de lipsuri; Ora (Craiova), 14.03.2002,p.4-Paradoxuri paralele; Historica din Craiova, iulie 2006, p.21-Soldatul stejar; Raţiunea,Craiova, 01.08.2006,p.46-Până când, Catilina? Acum în Oltenia,15.06.2007, p.1-Îngeri şi demoni; Argeşul (Piteşti), 29.01.2008,p.9-Scrisoare către emigranţi; Pietrele Doamnei (Argeş), noiembrie, 2009, p.13-Hai acasă!; Observatorul (Toronto), 08.09.2007,p.10-Al şaselea Patriarh; Zig-Zag (Montreal), octombrie 2007, p.19-Celebrităţi care au hătărât destine; Actualitatea Canadiană (Laval), august 2007, p.11-Reflecţii amare. În săptămânalul Pagini Româneşti (Montreal), au apărut mai multe seriale: Morţi misterioase,14 episoade, p.17, între 15 septembrie 2007 şi 15 decembrie 2007; Iubiri pasionale, 21 de episoade, p.17, între 12 ianuarie 2008 şi 31 mai 2008; Martiri ai infernului concentraţionar, 69 episoade, p.17, între 7 iunie 2008 şi 11 decembrie 2009; Enigme şi controverse, 14 episoade, p.16, între 18 decembrie 2009 şi 30 iulie 2010; Drame şi criptograme, 12 episoade, p.20, între 27 august 2010 şi 13 mai 2011; Destine Literare( Montreal), mai 2010, p.37-Opriţi măcelul!; Impact ( Montreal), 16 martie 2012, p. 5- Publicarea dosarelor Securităţii ale persoanelor publice din diaspora românească, o decizie necesară, dar greu de realizat.
 
Bibliografie
Până în prezent a publicat 19 volume de proză memorialistică, semnate ca autor şi 12 volume în calitate de coautor:
 
1. Religie şi Toleranţă, Editura Mihai Duţescu, Craiova, 2002, pagini 120. 2. Ateism şi Duplicitate, Editura Arves, Craiova 2004, p.128. 3. Oportunism şi Verticalitate, Editura Sitech, Craiova 2004, p.180. 4. Demnitate şi Cinism, Editura Arves, Craiova, 2004, p. 139. 5. Servituţi şi Privilegii, Editura Arves, Craiova, 2004, p. 135. 6. Flăcări şi Durere, Editura Sitech, Craiova, 2005, p. 75. 7. Tandreţea Reprimării, Editura Sitech, Craiova, 2005, p.88. 8. Castitatea Suferinţei, Editura Sitech, Craiova, 2005, p.104 . 9. Ritualul Posesiv, Editura Sitech, Craiova, 2005, p. 128. 10. Confidenţa Discursivă, Editura Sitech, Craiova, 2005, p. 116. 11. Infernul Selectiv, Editura Sitech, Craiova, 2006, p. 95. 12. Surâsul Terorii, Editura Sitech, Craiova, 2006, p. 106. 13. Cumpăna diletanţilor tranzitivi, Editura Sitech, Craiova, 2006, p. 53. 14. Cascada imposturii însetate, Editura Contrafort, Craiova, 2006, p. 59. 15. Decor Incolor, Editura Contrafort, Craiova, 2007, p. 87. 16. Pasiuni şi drame, Editura Contrafort, Craiova, 2008, p. 306. 17. Crime fără vinovaţi, vol. 1, Editura Nemesis, Montreal, 2011, p. 132. 18. Crime fără vinovaţi, vol. 2, Editura Nemesis, Montreal, 2011, p. 124. 19. Gloanţe cu dedicaţie, Editura La Caius du livre, Montreal, 2012, p. 142. Lucrările de la numerele 4, 5, 6, 7,, 10, 11, 12, 13, 15, 16, 17, 18 şi 19 au fost semnate cu numele de Ion Anton Datcu. Volumele de la numerele 1, 3, 8 şi 9 au fost semnate cu pseudonimul Ionel Datcu. Cărţile de la numerele 2 şi 14 au fost semnate cu pseudonimul Lionel Danton.
  *
1. Veteranii de război doljeni, vol. I, Editura Alutus, Slatina, 2002, pagini 354. 2. Veteranii de război, vol. II, Editura Alutus, Slatina, 2003, p. 424. 3. Eroi doljeni, Fundaţia Scrisul Românesc, Craiova, 2003, p. 236. 4. Veteranii de război, vol. III, Editura Alutus, Slatina, 2004, p. 407. 5. Veteranii de război, vol. IV, Editura Alutus, Slatina, 2004, p. 465. 6. Pagini de Epopee, vol. I, Editura Autograf M.J.M, Craiova, 2005, p. 194. 7. Pagini de Epopee, vol.II, Editura Autograf M.J.M, Craiova, 2005, p. 249. 8. Veteranii de război, vol V, Editura Autograf M.J.M, Craiova, 2006, p. 333. 9. Veteranii de război, vol VI, Editura Autograf M.J.M, Craiova, 2006, p. 350. 10. Repere spirituale româneşti, Editura Aius, Craiova, 2005, p. 427. 11. Din dosarele comunismului: Drama ofiţerilor români, Editura Arves, Craiova, 2010, p. 159. 12. Armata Română pe drumul sacru al Golgotei spre Dumnezeu (1944-1964), volumul I, Editura Autograf MJM, Craiova, 2012, p. 217.
 
Lucrări plasate pe internet în anul 2012, pentru a fi citite, la www.getbeget.org
1.       Dulceaţa trădării-16 capitole/ 79 de pagini.
2.       Drame şi criptograme-16 / 74.
3.       Enigme şi controverse-20/ 78.
4.       Clerici în lanţuri- 20/133.
5.       Iubiri pasionale- 29/157.
 
La ora actuală, autorul figurează în cinci dicţionare biografice, ce cuprind sintezele curriculare ale scriitorilor români actuali, referinţe care, riguros selectate, pot aduce noi completări istoriei literaturii române. Lucrările au apărut în România şi Canada, prin efortul coordonatorilor precizaţi mai jos: Dicţionar biografic al membrilor Societăţii Scriitorilor Olteni, Marian Barbu, Editura Societăţii Scriitorilor Olteni, Craiova, 2003, p.89. Dicţionar ilustrat al scriitorilor români, volumul 2, Mihai Marcu, Editura Mihai Duţescu, Craiova, 2005, p.16. Medalionul literar, volumul 2, Marian Barbu, Editura Ramuri, Craiova, 2006, p.254. Valori româneşti, valori europene, Emil Lăzărescu, Editura Crăiţa Sudului, Craiova, 2008, p.158. Antologia membrilor Asociaţiei scriitorilor de limbă română din Quebec, Adrian Erbiceanu, Editura ASLRQ, Montreal, 2009, p.56.
Începând cu 30 mai 2002, este membru al Societăţii Scriitorilor Olteni. În martie 2009 a fost acceptat în Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Quebec. Şapte luni mai târziu a fost cooptat în Asociaţia Canadiană a Scriitorilor Români. În cadrul cenaclurilor literare Zburătorul şi Alexandru Macedonski, din Craiova, şi-a lansat propriile volume. Între anii 2005 şi 2007 a condus cenaclul Redivivus, găzduind simpozioane pe teme diverse.
 
În diferite perioade, a făcut parte din colectivele redacţionale ale unor ziare şi reviste precum: Raţiunea  (Craiova, 2007), Pietrele Doamnei (Argeş, 2008), Pagini Româneşti (Montreal, 2008-2011), ZigZag Român-Canadian (Montreal, 2011), Destine Literare (Montreal, 2010) şi Observatorul (Toronto, 2012).  

La 28 martie 2013, memorialistul Ion Anton Datcu a fondat Cenaclul Epigramistilor din Montreal. Fiecare reuniune  se desfasoara conform unei devize, precum: Indreptam moravurile, razand (Jean de Santeul) sau Oaia ce-a mancat-o lupu'/ A format cu el un... cuplu! (Marin Sorescu).

In primele doua luni ale anului 2014 a fondat doua reviste ale epigramistilor din Montreal, cu titlurile Redivivus si Tempus Fugit.

  
Premii
Diplome oferite de: Societatea de Ştiinţe Istorice, Brigada 2 Infanterie Rovine – Craiova (2004), Fundaţia Cultural – Ştiinţifică Orizont (2005), Societatea Scriitorilor Olteni (2006), Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Anticomunişti din România (2006), Asociaţia Canadiană a Scriitorilor Români ( 2011).
 
Participări la simpozioane şi colocvii: Printre comunicările ştiinţifice se pot cita  23 August 1944-22 decembrie 1989, paralelism şi controverse/ România tranzitivă, reală şi subterană/ Cercetarea, stimularea şi selecţia plantelor florifere
 
 
În pregătire are trei lucrări memorialistice: Clerici în lanţuri, Trecutul amânat şi Trădarea patriotică.
 
 
Fotografii reprezentative

Casa părintească din Craiova
 
 
Linkuri despre autor:
Observatorul
Pagini Româneşti
 

Ion Anton Datcu



 

Gherla, cimitirul fără cruci
 
In anii represiunii comuniste, care a debutat dupa 1947, purtatorii de sutana au indurat umilinte incredibile in spatele gratiilor ateiste. Infometati, batuti, batjocoriti, cu sanatatea subrezita de boli incurabile, si-au pastrat, totusi, credinta in Dumnezeu pana in ultima clipa a vietii, preferand martirajul. Pentru tot ce au patimit acei preoti, merita a fi considerati simboluri ale demnitatii, care au atins cu fruntea bolta cereasca. Acele fapturi divine au cautat sa aduca un fulger de speranta tuturor detinutilor de constiinta, transformand, pentru o clipa, ticsitele celule, in imense catedrale.

Pe toata perioada acelor ani de cumplita teroare, ierarhii, acceptati in sfintele scaune, nu au intervenit cu nimic sa le intinda o mana salvatoare.

In aceste randuri voi cauta sa sterg praful uitarii de pe fruntea unor clerici, inalti ca brazii, retezati de drujba terorii comuniste, manuita cu inversunare de dusmanii spiritualitatii.

Dintre acei martiri a facut parte si preotul Petre Focsaneanu, nascut la 18 aprilie 1914, in localitatea Podul Turcului, din judetul Bacau. Dupa absolvirea Seminarului Teologic din Roman, a urmat doi ani la Facultatea de Teologie din Bucuresti. Din lipsa de mijloace materiale, renunta la studii. In anul 1934 se casatoreste cu Melania Manolescu, care ii va darui o fetita. Hiritonit preot, a preluat parohia din comuna Tiplesti, din judetul Balti, pana in anul 1940, cand Basarabia a fost ocupata de sovietici. In octombrie 1943, a plecat pe front cu grad de capitan-confesor, in cadrul Diviziei Vanatori de Munte. Dupa razboi, a revenit pe meleagurile copilariei, dupa care s-a mutat in comuna Nistoresti, din judetul Vrancea. Incepand cu anul 1948, a avut de suportat multe nedreptati din partea noilor autoritati comuniste.

In noaptea de 14/15 mai 1948, preotul Focsaneanu a fost arestat ca legionar, deoarece un informator localnic, Romeo Barbu, a afirmat ca, la cununia a doi tineri, a rostit fraza: “Tovarasia aceasta dureaza. Celelalte tovarasii care ne inconjoara, in curand vor fi spulberate.” A mai fost incriminat de un alt informator, invatatorul Dimitrie Beldie, ca a avut legaturi cu Mitropolitul Visarion Puiu, banuit de comunisti ca a fost legionar si criminal de razboi. O luna mai tarziu, parintele a fost eliberat, deoarece s-a constatat ca dosarul s-a intocmit pe baza unor neadevaruri, cei doi martori mincinosi fiind retinuti pentru cercetari. Subofiterul Gheorghe Raducanu, cel care a dirijat ancheta intr-o directie gresita, a fost gasit vinovat de abuz de autoritate. Securitatea inca nu se infiintase. Evenimentul a avut loc la 30 august 1948.

La 15 martie 1949, clericul a fost din nou arestat. Dupa batai repetate, torturat dupa retetele stiute, la 4 iunie, Securitatea din Galati l-a obligat sa semneze un angajament de colaborare, ca informator. Prin iscalirea formularului respectiv, trebuia sa-si arate atasamentul fata de clasa muncitoare si de RPR, furnizand Securitatii informatii, atat la cerere, cat si din proprie initiativa, pe timp nelimitat. Trebuia sa informeze ofiterul coordonator despre cazuri si persoane daunatoare regimului democrat-popular. Ca nume conspirativ i s-a dat “Zeus”. In intentia de a scapa de presiunile la care a fost supus in timpul acelor cumplite schingiuiri, parintele a dat doua note informative banale, spre nemul­tu­mirea celor care il supravegheau. Santajat in continuare, Petre Focsaneanu a inceput sa nu mai poata dormi: noptile erau lungi si albe, avea psihicul la pamant.

Pentru a scapa de acest calvar, in 1950 a aderat la miscarea de rezistenta anticomunista din Muntii Vrancei. Securitatea deja il monitoriza pentru desele deplasari in munti, unde statea cate doua zile. Muntii Romaniei reprezentau ultima speranta impotriva colonizarii sovietice. Finalul nu a intarziat sa apara si, la 12 august 1950, parintele a fost, din nou, arestat de Securitatea din Tecuci, impreuna cu sotia sa. Batut crunt in timpul anchetei, a fost trimis in judecata, acuzat ca i-a ajutat pe cei ce uneltesc contra autoritatii democratice. In prelungitele interogatorii auzea, de zeci de ori aceeasi fraza: “Esti legionar pentru ca esti teolog si, fiind teolog, esti anticomunist, iar a fi anticomunist, inseamna ca esti legionar”. La 14 aprilie 1951, grupul de rezistenta anticomunista Vlad Tepes II, condus de medicul Dumitru Manole, a fost anihilat, dupa care au urmat anchetele specifice. Tribunalul Militar Galati l-a condamnat pe parintele Focsaneanu la 10 ani de inchisoare si la confiscarea averii.

Trimis la inchisoarea Gherla, a fost batut si infometat pentru infractiunea de a savarsi, in celula, slujba Sfintei Invieri din primavara lui 1953. In urma repetatelor pedepse primite si a chinurilor la care a fost supus, preotul Petre Focsaneanu a incetat din viata, la 17 iunie 1953, fiind aruncat intr-o groapa comuna, fara cruce. Conform regulamentelor vremii, familia a fost anuntata abia trei ani mai tarziu, actul de deces fiind eliberat de Sfatul Popular Gherla, la 13 septembrie 1956.

Un alt martir crucificat la Gherla a fost preotul Ion Iorgulescu, nascut la 9 septembrie 1894, in localitatea Baltati, din judetul Mehedinti. A urmat Seminarul Teologic din Ramnicu Valcea, dupa care, in anul 1916, a plecat ca voluntar pe front, fiind distins cu medalia Victoria. Revenit in tara, a fost hirotonit, ramanand in parohia localitatii natale. In anul 1925, a fost transferat in localitatea Vanju Mare, Mehedinti, unde a organizat terminarea constructiei bisericii. Cand acel impunator templu de inchinaciune a fost finalizat, in 1959, comunistii au vrut sa-l transforme in cinematograf, unde satenii urmau sa vada, in mod fortat, noile realizari ale regimului democrat-popular. Chemat la ordine ca nu respecta dispozitiile primite, parintele a afirmat raspicat ca nu discuta cu analfabetii ajunsi la putere.

A fost arestat in noaptea de 4/5 octombrie 1959, pentru ca a rostit, in repetate randuri ca a intrat bolsevismul in biserica. Anchetat la Securitatea din Vanju Mare, a fost transferat, apoi, la Securitatea din Craiova, unde a fost maltratat, crezand ca nu mai apuca ziua de maine. La 8 decembrie 1959, Tribunalul Militar Timisoara l-a condamnat pe parintele Iorgulescu la 10 ani de inchisoare si confiscarea averii, pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale. A mai fost acuzat ca a calomniat organele de partid si a adus cuvinte jignitoare la adresa URSS. Transferat la Gherla, batut, grav bolnav, fara asistenta medicala, in noapte de 27 noiembrie, a murit fara lumanare. Avocatul Oros, coleg de celula, a vazut cum gardianul l-a aruncat pe preot intr-o groapa fara cruce, langa o fabrica de caramida.

In tenebroasa inchisoare Gherla au murit atat confesori, cat si enoriasi. Unul dintre acestia a fost Ion Isac, un taran instarit din localitatea Zlasti, judetul Hunedoara, nascut la 2 februarie 1897. El a dorit ca fiul sau, Nicolae, sa urmeze o cariera preoteasca. Avertizat ca va fi anchetat, datorita faptului ca are o stare materiala buna, proprietatea fiind consi-derata delict, ca este un chiabur care a supt sangele poporului, a fugit in munti, alaturandu-se partizanilor din organizatia anticomunista Garda Alba. In urma unei tradari, la 26 octombrie 1958 a fost arestat. Trei luni mai tarziu, judecat la Cluj si condamnat la temnita grea pe viata, a fost transferat la Gherla. Fiul sau, preotul Nicolae Isac, a primit si el o condamnare de 25 de ani munca silnica. Amandoi au fost acuzati de crima de uneltire la insurectia armata. In inchisoare, maltratarile au continuat. In timpul unei torturi, Ioan Isac a trecut in lumea umbrelor, la 27 martie 1960. A fost aruncat intr-o groapa, ramasa nestiuta pana astazi. Despre fiul sau, informatiile se pierd in praful arhivelor incomplete. Daca ar fi fost criminali de drept comun, primeau pedepse mult mai mici.

In aceeasi inchisoare a murit Valer Mandroni, un apreciat gospodar al comunei natale. S-a nascut la 9 februarie 1902, in localitatea Ciula Mare, judetul Hunedoara. Dupa terminarea studiilor gimnaziale, si-a efectuat stagiul militar in Garda Regala. Reintors in sat, devine unul dintre fruntasii localitatii. 29 de ani va fi epitrop si patru ani, primar. Fiind un taran instarit, a inceput sa aiba mari necazuri cu noile autoritati comuniste, mai ales ca in 1953 s-a inscris in cultul religios-crestin Oastea Domnului. Domiciliul sau a devenit loc de adunare. Satele vecine il chemau sa indemne oamenii la pocainta. Locuitorii il idolatrizau. La 4 august 1959, Valer Mandroni a fost arestat si anchetat la Securitatea din Deva. Tribunalul l-a condamnat la 14 ani munca silnica si confiscarea averii. Inculpatul a avut o comportare demna si a spus ca nu regreta faptul ca a propovaduit invatatura crestina, care se opunea violentei. Nu o incuraja, nici nu o practica, precum organele represive. Intemnitat la Gherla, unde a fost supus unui regim de exterminare, s-a stins din viata, la 7 martie 1960. Corpul sau, arucat intr-o groapa anonima, a reprezentat inca o jertfa pentru credinta. Inca un mormant fara cruce, al unui martir.

Un alt suflet chinuit, care a sfarsit la inchisoarea Gherla, a fost Ioan Moldovan, nascut la 6 septembrie 1911, in localitatea Ceanul Mic, din judetul Cluj. Dupa incheierea studiilor gimnaziale, a urmat cursurile scolii Comerciale Superioare si scoala Medie de Impiegati de Miscare, devenind sef de gara in localitatea Aurel Vlaicu. In 1953, vazand ca tara este umilita de un regim fara Dumnezeu, un sistem criminal si nelegitim, devine membru al organizatiei anticomuniste Garda Alba.

La 22 mai 1958, Ioan Moldovan a fost arestat si anchetat la Securitatea din Deva, sub invinuirea de crima de uneltire contra ordinei sociale. La 22 noiembrie 1958, Tribunalul Militar Cluj il condamna la moarte si confiscarea averii, pentru crima de insurectie armata. In ziua de 16 ianuarie 1959, orele 14, Ioan Moldovan a fost executat prin impuscare, langa zidurile Gherlei, cu spatele la plutonul de executie. A fost aruncat intr-o groapa fara cruce. Un nou martir a parasit o lume nedreapta.

O alta victima executata la Gherla, in acelasi lot, a fost Ioan Nistor, nascut la 20 mai 1910, in comuna Romos, din judetul Hunedoara. Dupa absolvirea cursurilor gimnaziale, a urmat scoala de Arte si Meserii din Deva, devenind maistru la Combinatul Siderurgic Hunedoara. Dupa 1945, a inceput sa fie urmarit, acuzat ca este fiu de oameni instariti, cu batoza si tractor. Proprietatea era un delict, se stie. Scarbit de oprelistile dictaturii proletare, se hotaraste sa intre in miscarea de rezistenta anticomunista. In urma unei tradari, delatorul fiind un fost bun amic, a fost arestat, in aprilie 1958, si anchetat la Securitatea din Deva, conform retetelor stiute. Judecat de Tribunalul Militar din Cluj, la data de 22 noiembrie 1958, a fost condamnat la moarte si averea confiscata, pentru crima de uneltire. Executia a avut loc la 16 ianuarie 1959, orele 14, la penitenciarul Gherla, langa el fiind si Ioan Moldovan. Cadavrul a fost bagat intr-un sac si aruncat intr-o groapa comuna, fara cruce.

Drept final al acestor randuri, am ales cateva versuri emotionante, scrise de Radu Gyr: “Am intins bratele, nimeni, tacere/am intrebat zidul, nici un raspuns/doar razele reci, ascutite in unghere,/ cu sulita lor m-au strapuns/unde esti, Doamne, am urlat la zabrele/din luna venea fum de catui/m-am pipait si pe mainile mele/am gasit urmele cuielor lui.”

Articol preluat din Pagini Româneşti

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


 

Cum s-a petrecut viaţa unor condeieri
 
Unul dintre falnicii condeieri, care a atins cu
 fruntea bolta cereasca, a fost Mihai Eminescu, considerat cel mai mare poet al spatiului carpatin. S-a nascut la 15 ia­nua­­rie 1850, la Botosani, si a murit la 15 iunie 1889, la Bucuresti, in conditii suspecte. A fost al saptelea fiu al lui Gheorghe Eminovici si al Ralucai Jurascu, mama care a dat nastere la 11 copii.

Mihai Eminescu a urmat cursurile unor scoli din Cernauti, Blaj, Sibiu si Bucuresti. Mai tarziu, si-a conti-nuat studiile la Universitatile din Viena (1869-1872) si Berlin (1872-1874), in filosofie si drept, audiind insa si alte cursuri care il interesau. La Berlin, ajunge cu o bursa oferita de societatea Junimea, in vederea unui doctorat in filosofie, pe care nu-l va obtine, neprezentandu-se la exa­mene. Isi publica poeziile in Convorbiri literare, revista Societatii Junimea, schimbandu-si numele din Eminovici in Eminescu, la sugestia lui Titu Maio­rescu.

Intors in tara, ocupa diferite functii, oferite de Ioan Slavici, Iosif Vulcan si altii care i-au intins o mana de ajutor. Din 1877 s-a dedicat gazetariei, in cadrul redactiei ziarului Timpul, din Bucuresti. A continuat sa scrie poezii care vor deveni capodopere ale literaturii romane. In cursul anului 1888 a scris cele cinci Scrisori, care au fost traduse in mai multe limbi. Din ianuarie 1883, bolile il coplesesc. Incepe caruselul internarilor spitalicesti. La sfarsitul lui aprilie, publica poemul Lucea­farul, capodo-pera a creatiei sale.

In dimineata zilei de 15 iunie 1889 inima sa a incetat sa mai bata, pe un pat din sanatoriul doctorului Sutu, de pe strada Plantelor, din Bucuresti. Doua zile mai tarziu, sicriul a fost purtat pe umeri de elevii scolii Normale de Institutori, pana la Cimitirul Bellu, unde a fost inmormantat langa un tei, stropit de lacrimile unei ploi mohorate. Eminescu era o persoana incomoda pentru multi literati, care il invidiau. Cateva poezii cu tenta sociala, ca si unele articole mai acide i-au atras antipatia unor politicieni. Sfarsitul sau ridica si astazi mari semne de intrebare: el s-a datorat, dupa unii, faptului ca a fost violent lovit in cap de un alt pensionar al sanatoriului de boli nervoase, dupa altii, unei paralizii progresive, dato­rate bolii. O a treia teorie vorbeste de un tratament cu mercur, foarte dur, care i-ar fi provocat o sincopa cardiaca. Veronica Micle, iubita si muza sa, s-a retras la Manastirea Varatec si a murit putin mai tarziu, la 3 septembrie 1889.

Respectand cronologia anilor de nastere, la 8 ia-nuarie 1873, s-a nascut in satul Badacini, comuna Pericei din judetul Salaj, viitorul academician si om politic Iuliu Maniu. Dupa terminarea studiilor liceale la Zalau, a urmat Facultatea de Drept din Cluj, dupa care, in anul 1896, si-a dat doctoratul la Viena. Profesand avocatura la Blaj, a fost cooptat in conducerea Partidului National Roman din Transilvania. Noua ani mai tarziu a fost ales deputat in Parlamentul de la Budapesta, unde a sustinut, cu mult curaj, necazurile romanilor din Ardeal, provincie ce facea parte din Imperiul Austro-Ungar. In acea perioa­da a inceput sa aiba vederi europene de larga deschidere.

Dupa incheierea primei conflagratii mondiale, la 2 decembrie 1918, a fost ales presedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, rang ce echivala cu cel de guvernator. A ocupat aceasta functie ca rasplata a felului cum a actionat pentru Unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. Venind la Bucuresti, Maniu a fost ales membru al Academiei Romane. Pe plan politic, a avut deceptia sa constate mizeria balcanismului dambovitean.

Dupa unirea Partidului National Roman cu Partidul Taranesc, a fost ales presedintele formatiunii politice rezultate, adica al Partidului Natio­nal Taranesc. A detinut aceas­ta functie in perioadele 1926-1933 si 1937-1947. Intre 1928 si 1933 a fost de trei ori prim-ministru al Romaniei. Ares­tat si judecat pentru inalta tra­dare, de catre noile auto­ritati comuniste, in sentinta data la 11 noiembrie 1947, cel care participase efectiv la Marea Unire din 1918 a fost condamnat la un total de 154 de ani de munca silnica, apoi la temnita grea pe viata. Avea varsta de 75 de ani. Pe coperta dosarului condamnarii, la rubrica profesiei figura cuvantul “bandit”. Batut si info­metat intre zidurile inchisorii Sighet, Iuliu Maniu s-a stins din viata la 5 februarie 1953. Cadavrul a fost aruncat intr-o groapa, ramasa necunoscuta pana astazi.

Tot in aceasta luna il aniversam pe Ion Minu­lescu, poetul care a ridicat simbolismul la rang de arta. Autorul celebrelor Romante s-a nascut la 6 ianuarie 1881, in Bucuresti, pe strada Covaci, numarul 15. Vacantele le petrecea la Slatina, in bratele bunicilor din partea mamei. Dupa terminarea liceului cu profil de pension, vorbind fluent limba franceza, a plecat la Paris, in anul 1899, pentru a studia stiintele juridice. Neavand inclinatii in domeniu, va renunta repede la acest vis al mamei sale. A fost contaminat, in schimb de literatura simbolista, citind cu pasiune versurile lui Baudelaire, Nerval, Verlaine si ale altor poeti ai genului.

Re­vine in tara la sfarsitul anului 1904. Avand solide cunostinte literare, intra in anturajul boemei bucurestene. A inceput sa scrie la diferite reviste, precum Samana­to­rul si Viata Noua, unde publica primele poezii, selectate sub titlul Romante pentru mai tarziu. Printre prietenii sai apropiati erau Liviu Rebreanu, George Bacovia si Emil Garleanu. La 20 martie 1908, Minulescu a infiintat Revista celorlalti si, ceva mai tarziu, revista Insula. Ascensiunea sa a fost salutata de I.L.Caragiale, aflat la Berlin, intr-un exil mai mult sau mai putin impus.

Dupa un debut ca autor dramatic si ca romancier, intre anii 1922 si 1940 a detinut functia de director general in Ministerul Artelor si Cultelor. La 11 aprilie 1944, marele poet simbolist a murit in urma unui stop cardiac, pe patul Spitalului Brancovenesc, aflat sub ploaia de bombe a aliatilor. A fost inmormantat la cimitirul Bellu.

O alta personalitate nascuta in ianuarie este Martha Lahovari-Bibescu. Printesa a vazut lumina zilei la 28 ianuarie 1886, in Bucuresti. Tatal sau, Ion Laho­vari, a fost reprezentantul Romaniei la Paris, ministru conservator al Afacerilor Externe, ministru al Agriculturii si presedintele Senatului. Mama sa, Smaranda Mavrocor­dat, a fost o descendenta a domnitorului Nicolae Mavro­cordat, primul Mare Maestru al Masoneriei, infiintate la Iasi, in 1734. Tanara Martha si-a desavarsit educatia in Belgia, dupa care s-a casatorit, la 21 iunie 1902, cu printul George Valentin Bibescu, nepotul domnitorului cu acelasi nume. In dimineata zilei de 27 august 1903, printesa a nascut o fetita careia i-a pus numele Valentina. A calatorit mult in lume. In 1908, a publicat prima ei carte, Cele opt raiuri, volum premiat de Academia Franceza. A abordat si poezia, versurile fiind semnate cu pseudoni­mul Lucile Recaux. Opera ei insumeaza peste 40 de vo­lu­me, scrise in limbile franceza, engleza si romana. Martha Bibescu a fost prietena cu I.G. Duca, Armand Calines­cu, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Virgil Madgea­ru si Ion Antonescu. Datorita relatiilor pe care le avea, o buna perioada a activat in sfera spionajului patriotic si a tratativelor politice, in momentele de varf ale raz­boa­ielor mondiale. Dupa instaurarea comunismului in Romania, la 10 septembrie 1945 a plecat la Paris pentru totdeauna. Stia ce sfarsit ar fi asteaptat-o in tara, mai ales ca, in multe situatii, a fost primita ca oaspete de seama de catre maresalii lui Hitler. A murit la Paris, la 28 noiembrie 1973, in varsta de 87 de ani.

O alta personalitate ce merita cu prisosinta a fi amintita este marele savant Grigore Moisil, nascut la 10 ianuarie 1906, la Tulcea. A absolvit Liceul Spiru Haret din Bucuresti, in anul 1922. S-a inscris la Facul­tatea de constructii, pe care a abandonat-o. Atras de mirajul Facultatii de Matematica, unde erau profesori de prestigiu ca Gheorghe Titeica, Traian Lalescu, Anton Davidoglu si altii, a obtinut licenta, urmand sa-si dea doctoratul. Dupa un stagiu petrecut pe malurile Senei si ale Tibrului, revine in tara, in calitate de conferentiar si profesor la Universitatile din Iasi si Bucuresti. A fost primit in Academia Romana, in Academia Italiana si la Institutul International de Filosofie. Invitat sa sustina un ciclu de conferinte la Universitatea din Ottawa, a murit in seara zilei de 21 mai 1973, datorita unui stop cardiac.

Tot in luna ianuarie toata suflarea romaneasca sarbatoreste Unirea Principatelor Romane sau Unirea Mica. Dupa ce a fost ales domnitor al Moldovei, la 5 ia-nuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan-Cuza a fost ales si domnitor al Munteniei, eveniment cu care s-a savarsit Unirea Principatelor Romane, la 24 ianuarie 1859. Au existat si conspiratori antiunionisti, care se opuneau ca Bucurestiul sa devina centrul decizional, urmand sa fie vaduviti de privilegii. Printre masurile luate de Cuza pentru modernizarea tarii se pot enumera: infiintarea Universitatilor de la Iasi si Bucuresti, Facul­tatilor de Arte Frumoase si Medicina Veterinara. A intemeiat scoli de cultura generala si licee. A constituit Statul Major al Armatei, Serviciul de Informatii Militare, Conventii Diplomatice si a preluat Posta si Telegraful din mana unor firme grecesti. Reforma Agrara a satisfacut partial dorinta taranilor, dar a apus capat relatiilor feudale, prin secularizarea averilor manastiresti.

Miscarea separatista ce dorea anularea Unirii si-a facut datoria, in final. Actul de abdicare a fost semnat, sub amenintare, in noaptea loviturii de stat din februarie 1866. Cine facea parte din monstruoasa coalitie? Prieteni pe care ii salvase din multe necazuri. Firul vietii domnitorului Alexandru Ioan-Cuza s-a intrerupt in seara zilei de 3/15 mai 1873, la hotel Europa, din Haidelberg, in urma unor complicatii la plamani. Inmormantat initial la Ruginoasa, in anul 1944 a fost mutat la Curtea de Arges, datorita invaziei sovietice, ca, in final, osemintele sa-si gaseasca odihna vesnica la biserica Trei Ierarhi din Iasi.

 

Articol preluat din Pagini Româneşti