Biografie


 

Elena Ştefoi (n. 1954) este poetă, publicistă şi diplomată, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi membră a Uniunii Internaţionale a Jurnaliştilor de Limbă Franceză.

După terminarea Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, a absolvit în 1980 Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. A frecventat „Cenaclul de Luni” condus de criticul Nicolae Manolescu. Debutează cu poezie în revista Tribuna (1976). Este prezentă cu grupaje de versuri în numeroase antologii apărute în străinătate. A fost redactor-şef al revistei Dilema din 1993 până în 1997. Şi-a început cariera diplomatică în 1997 lucrând la centrala Ministerului Afacerilor Externe, iar mai apoi a fost numită consul general al României la Montreal (Canada). În luna noiembrie 2005, a fost numită ambasador al României în Canada.

Cariera diplomatică:

Consilier al ministrului Afacerilor Externe (1997-1998)

Consul general al României la Montreal (1999-2001).

Din 2005 Excelenţa Sa, Doamna Elena Ştefoi, este Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Canada.

Volumele publicate:

„Linia de plutire”
(Cartea Românească, 1983)
 
„Repetiţie zilnică”
(Editura Eminescu, 1986) 

„Schiţe şi povestiri”
(Cartea Românească, 1989)
 
„Câteva amănunte”
(Editura Albatros, 1990)
 
„Alinierea la start”
(Cartea Românească, 1996)
 
„Drept minoritar, spaime naţionale”
(un dialog cu senatorul UDMR Frunda Gyorgy; Kriterion, 1997)

„În urma învingătorilor”
(Paralela 45, 2005), antologie de poezie din perioada 1983-2005
 
„Undeva în alt plan” - „Somewhere in a Different Realm”
(Paralela 45, 2008 ), ediţie bilingvă
 
Premii literare:
 
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, 1983.

Premiul Asociaţiei Jurnaliştilor de Limbă Ungară din România, 1997.
 

Fotografii reprezentative:

Excelenta Sa, doamna Elena Ştefoi
şi Jean Charest, Primul Ministru
al provinciei Québec
 

Elena Ştefoi - Poezii


Poem de tranziţie

Într-o parte foc într-o parte apă
la mijloc o lamă de cuţit
pe care ca o ciupercă tânără culeasă în zori
se desparte sufletul meu de draga lui rădăcină
 
în flăcări se pierde un ghem otrăvitor de cuvinte
în valuri se îneacă o înţelegere
de care n-are nimeni nevoie
pe micul meu Macintosh vezi o anumită fereastră
doar după ce ai închis ferestrele atotştiutoare
de dinainte
 
dar undeva în cenuşa ori în mâlul Cortinei de Fier
se minunează de sine însăşi o mână
care tocmai a învăţat alfabetul.
 
Elena Ştefoi, În urma învingătorilor,
Editura Paralela 45, 2005, p. 222
  
 
La vânătoare de rămăşiţe
 
O sihăstrie înălţată cu greu
de la coperta întâi la coperta a patra
în prag magice stratageme de tinereţe
viscolul în care ne-am întâlnit
lăcomia ce înmugurea universul
în ziua aceea de vară de-a lungul falezei
 
de pe turlă pleacă odată cu tine
eternitatea la vânătoare de rămăşiţe
spre tolba ei de duzină tânjesc
herghelii de ciclopi şi bacante
roiuri esopice legând între ele
semnele negre străine pătrate pe hartă
 
într-o chilie la marginea patului
orbecăie sintaxa alternativă
şi în propriul său nimb
ca pe o scrumieră improvizată
uitat de Dumnezeu mocneşte
trecutul nostru comun.
 
Elena Ştefoi, În urma învingătorilor,
Editura Paralela 45, 2005, p. 226
 

Circuitul compromisului în natură
 
Ceva anume o mănuşă solzoasă un pericol diform
atrage cuvintele compromise ceaţa
din dicţionarele lumii
pe un munte de măşti se căzneşte soarele să răsară
razele lui se pierd pentru încă un anotimp
una de alta
mintea se pune bine cu toate variantele morţii
sufletul doar cu tăişul confuz al celei din urmă epoci istorice
 
fericiţi vom fi de frică să nu se răzbune
nefericiţi de frică să nu ajungem s-o răzbunăm.
 
Elena Ştefoi, În urma învingătorilor,
Editura Paralela 45, 2005, p. 231
  
 
În faţa instanţei
 
Ştiu unde sunt
albele spaţii din textul oarecum mediocru
pe care mai mândră decât dictatorii
şi vajnică foc moartea îl poartă în spate
m-au ferit mereu de legături inutile
de credinţa duşmănitoare de profitabila şovăială
 
cu tabieturi de judecător zilnic le tot aruncasem
ca pe o cutie goală de somnifere
permise numai handicapaţilor
cu lipsa de umor a condamnatului pe nedrept
le voi scoate acum din gunoi
dovedind că există că mă cunosc
şi nu s-au dezis încă de mine.
 
Elena Ştefoi, În urma învingătorilor,
Editura Paralela 45, 2005, p. 242
  
 
La mijloc de drum
 
Un alt timp altă ierarhie a măştilor
bătrânii susţin că natura însăşi
e pe cale să-şi piardă simţul măsurii
 
nou-născuţii nu văd pe celălalt mal
decât reptile cu faţă umană jucării
de desfăcut în bucăţi
 
alergând de la unii la alţii se bâlbâie memoria mea
muşcă ţărâna flutură steagul victoriei
o călăuzeşte un nor ironic înţesat cu lozinci
o soarbe o groapă provocatoare în care
colcăie noile coduri
 
am dorit să-i înţeleg şi să-i apăr pe cei dinainte
îi voi putea oare face să plângă de bucurie
pe cei care vin?
 
Elena Ştefoi, În urma învingătorilor,
Editura Paralela 45, 2005, p. 246


 


Elena Stefoi

Poèmes traduits du Roumain par Cristina Montescu




Dimanche de mai en trois parties

Voilà comment la mort me quittera cet après-midi :
une guerre plus belle que la poésie
effacera mon nom de la liste des héros.
Le soleil peut se coucher.
Du côté de la voûte éthérée de mon lit
l’erreur a tout à coup mille bourgeons.


Jamais de ma faute

Chaque jour je regarde avec soin à gauche,
à droite, peut-être y a-t-il encore une place vacante
dans cette fanfare. Pas une seule fois les grands thèmes
ne se sont enivrés de ma faute.
Par où vient l’éternité quand elle vient en machine
étoilée et pieuse? Ombres bruyantes font irruption
entre le danger et ton corps resté depuis une année derrière.
Bourrée de dignité la mémoire se laisse
cracher au visage. Comme si elle ne voyait pas
ne savait pas n’entendait pas
comment peut-on gagner un peu de sagesse


L’art poétique de transition

Plutôt que l’amour paternel
de ceux aux habitudes de statue
embêtés par eux-mêmes jusqu’au point
de choisir sur toutes les chaînes
les preuves des cataclysmes cruautés
désastres déséquilibres maladies incurables
pour se prouver qu’ils n’ont jamais eu tort
qu’il ne leur reste plus rien à apprendre
que l’absurde à lui seul il est libre
et que le monde entier se prépare à mourir avec eux
mieux vaut l’indulgence ironique l’indifférence le mépris
de plusieurs nouvelles générations aux inquiétudes ordinaires
pour le trajet tortueux pour la mince couche fleurie
sur laquelle sans savoir la suite
mon imagination d’historien et de sincère cobaye
avait trouvé son abri.


Nous allons mesurer la proportion d’or

Voilà un autre bonheur pour les maxillaires bien disposés
de ce paradis avachi : l’impuissance folâtre
sur ton palais et pas le moindre bruit ne s’échappe.
Belle comme un abîme à portée de fusil.
Sans grincements, sans habits pathétiques. Bien sûr,
jamais enfiévrée. C’est dimanche, et puis ?
Nous allons fournir des preuves,
nous allons mesurer pour déterminer
la proportion d’or d’un échec quelconque.


Tout cela est moins lourd

Peu de choses apprises par la contrainte.
Fin de semaine et monologue à senteur alpine
au bout du compte
pourquoi connaître par cœur
ton gouffre assis sur la table,
comme dans les maisons de ceux qui sont seuls le miroir
pourquoi le connaître par cœur
si de toute façon tu ne peux pas le transformer en abstraction ?
De mon plein gré je ne suis plus le coucher du soleil.
Sagesse à gorge serrée. Moins lourd le point
que le passé coupe en quatre,
moins lourdes les langues de l’humanité
qui s’avalent les unes les autres,
moins lourde la chair de tes descendants
qui vantent l’incertitude
tout cela est moins lourd qu’être attelé à ce gouffre
et traverser, au moins une fois,
en le tirant en toute connaissance de cause,
d’un bord jusqu’à l’autre.

Sursa - Revista TERRA NOVA