Biografie


 

Petre Andrei Flueraşu (n. 31 octombrie 1987, în Bucureşti) este un poet şi prozator român.
A urmat cursurile gimnaziale la liceul teoretic Nicolae Iorga. A terminat cursurile liceale în cadrul Colegiului Naţional de Informatică Tudor Vianu din Bucureşti. În prezent este student în anul al III-lea la "Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC)" din cadrul Universităţii din Bucureşti, specializarea Jurnalism. Este director al revistei de entertainment cultural ARCAD@
 
 
Volumele publicate:
 
  • "Despre Om şi Tao" - eseistică - 2006
  • "Insomnii" - poezie - 2006
  • "Cioburi în noapte" - proză scurtă - 2007
 
Premii literare
 
  • premiul III la Concursul literar "Visul", secţiunea eseu - 2006
  • premiul III la Concursul de creaţie literară "Vara visurilor mele", secţiunea eseu – 2006
  • premiul revistei “Oraşul” la Concursul Naţional de poezie “Nicolae Labiş”, secţiunea poezie – 2006
  • premiul “Mihai Horodnic” la Concursul Naţional de poezie “Nicolae Labiş”, secţiunea poezie - 2006
  • premiul revistei “Poesis” la Concursul Naţional de poezie “Avangarda XXII”, secţiunea poezie – 2006
  • menţiune la Concursul literar “Poezie în viaţă”, secţiunea poezie – 2006
  • menţiune la "Concursul Internaţional de Haiku" organizat de Clubul Bulgar de Haiku şi Departamentul de rock şi jazz al Radiodifuziunii Naţionale din Bulgaria, secţiunea poezie (haiku) – Bulgaria, 2007
  • premiul III la Concursul "Haiku Calendar Ludbreg", secţiunea poezie (haiku) – Croaţia, 2007
  • menţiune la Concursul Naţional Studenţesc de Creaţie Literară "Pavel Dan", secţiunea eseu – 2007
  • premiul III la Concursul Naţional Studenţesc de Creaţie Literară "Pavel Dan", secţiunea poezie – 2007
  • premiul II la Concursul "Romanian Kukai", secţiunea poezie (haiku) – 2007
  • menţiune specială a juriului la "Concorso Internazionale di Poesia Castello di Duino", secţiunea poezie – Italia, 2008
  • menţiune la "Concursul Internaţional de Poezie Starpress", secţiunea poezie – 2008
  • premiul pentru cea mai bună carte de haibun (pentru volumul “Cioburi în noapte”) la "Colocviul Naţional de Lirică Japoneză de la Constanţa", secţiunea proză scurtă – 2008

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotografii reprezentative

Linkuri despre autor:

Wikipedia
Revista Arcada

 

 

 

 

 

 

Petre Flueraşu - Poezii

 

 

 

 

Caşmir
am fost scuipat în mijlocul uraganului
pierdut printre algele roşii
sângele se amestecă cu profeţiile
vorbim despre şerpii ascunşi sub munte, prevestind pumnalele
am înnebunit, însă numai puţin
ne ascuţim săgeţile în noaptea adâncă aşteptând asasinii
care vor veni negreşit odată cu zorile
curcubeul zâmbeşte acoperind praful cu flori
simbolurile au adormit, scufundându-se în lapte covăsit
ne putem împărţi
într-un ospăţ pantagruelic
fiecare culoare va smulge partea dorită
şi ne vom transforma într-o legendă multisemantică…
mă doare fiecare munte prăbuşit
şofranul este insuficient pentru a acoperi miasmele amare
funia întinsă care străjuia văzduhul
s-a pulverizat într-un vălătuc ademenitor
aerul poartă cu el spre înălţimi
povestea îndrăgostitului
transformat în asasin
 
Rune pentru o lume aflată la sfârşit

pietrele nu mai au răspunsuri

dansăm degeaba în cercuri
ritmul nu ne mai ajută decât să adormim
mantre şoptite pentru dumnezeul somnului
pretutindeni porcii,
aşteaptă să-şi mănânce stăpânii
şi nu cred că ai vrea să fii aici
când inevitabilul se va întâmpla...
ta ta
 
*
 
drumul zace în faţa noastră
pe ecranele de plastic am devenit supereroi
spre alfa
omega se simte neglijat şi pe bună dreptate
eşecul nu mai e la modă
ne sufocăm în reuşitele noastre
la început, tu erai o fată şi eu eram un băiat, culmea, nu...?
 
*
 
după o călătorie lungă
caii apusului poposesc în spatele orizontului
te văd în faţa mea, goală
între mâinile tale soarele îmi zâmbeşte
cu buze roşii, imagini cărnoase
naşterea unui nou măr
moarte!
înainte!
curaj, curaj, pentru caii noştri
măcar ei merită
o soartă mai bună decât noi
 
hai, zâmbeşte,
dacă te încurajează cu ceva în clipa când toţi se pregătesc să moară,
să ştii că mie nu îmi pasă de ei, şi să ştii că te iubesc... mă bucur că şi tu simţi la fel...
 
fără lacrimi te rog
nu are nicio importanţă
ar fi trebuit să înţelegem că lumea noastră se va termina
chiar când
am învăţat şi noi să râdem

 

 
Azrael
 
gheaţa nu poate explica moartea
 
paşii mei se topesc în liniştea nopţii
pretutindeni urlete surde
cineva aruncă pietricele în oglindă
undeva departe sunt păsări
 
ascult chemările
aud voci
proiecţiile vibrează strălucind albastru în ochi, în creier, ce legătură,
avem nevoie din ce în ce mai des de umbrele, alergăm după scaunul din întuneric,
ne construim personalitatea
fier în loc de sentiment
şi sânge în loc de energizante
pentru o ultimă migraţie a popoarelor
concurenţi, ocupaţi-vă locurile
pistolul nu greşeşte niciodată
întotdeauna se găseşte un trup
 
dacă luptăm la umbră
vom fi condamnaţi la întuneric
infinitatea de rase se prăbuşeşte asupra noastră
imperiul se clatină scrâşnind desăvârşit,
povestea bătrânului soldat
începe cu un simplu sărut refuzat
 
feriţi-vă de rănile superficiale
 
vreau să mă îmbrac în pene
aşa aripile mele vor topi soarele şi îl vor prăbuşi în ocean
o îngheţată universală
sistemul are termen de garanţie nelimitat...
interzis însă copiilor sub 100 de ani,
ei nu au învăţat încă
să râdă

 

Purusha

pur u sha

soarele urlă împrăştiind lumină
oraşul se topeşte în aburi albi
câteva jumătăţi de fiinţe caută în zadar totalitatea
păşim împreună, ţinându-ne de mână
tu zâmbeşti, eu mă reflect în tine râzând
ne strângem, sufocând aerul
în acest moment se topesc
toate liniile...
 
puru sha
fericirea nu este încunutată de lacrimi
viaţa izbucneşte cu brutalitate
ascultă
palmele tăcerii te pot trezi din somn
nu mai plânge după căldura aşternuturilor
universul ţi se deschide
trebuie doar să ai încredere
şi să îţi repeţi la nesfârşit
numele
 
pu rusha
visăm cu toţii la nemurire
mantrele ne sufocă în dansurile lor
zeii se preschimbă neîncetat
amestecăm culorile
vrem să oglindim perfect imensitatea
în pozele noastre însă verdele plânge
îmi strângi mâna
de parcă ai vrea
să uităm cine suntem...

 

 

 

 

 

 

 

 

 
 

Dragonii fecioarelor

dansăm în umbra totemelor
fetele aşteaptă să fie salvate de monştrii
vrem să trăim pentru a schimba
coapsele de foc se pierd între flux şi reflux
nu poţi rezista tentaţiei
va fi timp întotdeauna pentru regrete tardive
dar nu acum, nu azi
 
lancea răsuflă aerul tare
muzica ne însoţeşte pretutindeni
ne unduim decapitând barbari
o sete de sânge inexplicabilă
şi totuşi pescăruşii nu sunt mulţumiţi
niciodată nu sunt destule cadavre
 
universul a ajuns la final
între săbii se ascund dorinţe suprimate
vrem totul
căutăm poteca ascunsă
punctul slab al zidurilor cele mai înalte este cerul
 
poate inutil
oamenii păşesc alături de cocori
la fel cum odată mărşăluiau alături de muşte...
şi totuşi, nici până astăzi nu am învăţat să zburăm singuri
 
înconjurat de fecioare e greu să te stăpâneşti
caii albi aleargă ca vântul mânaţi de râuri
 
erotism
principiile se înlănţuie pasional
totul durează însă doar o secundă
 
ce simplu a fost pentru dragoni...
 
oamenii suspină o viaţă întreagă
pentru că vor să nu fie uitaţi


Chakra reflectată

a venit primăvara
uite prima muscă...
să zâmbim
oricum nu prea avem altceva de făcut
rămânem nişte adolescenţi îndrăgostiţi de viaţă
şi nu vom învăţa niciodată
cum trebuie să renunţăm
 
*
 
energiile nasc zâmbete
întoarcem capul căutând întotdeauna ceva nou
diamantele îşi pierd strălucirea înconjurate de piele
avem nevoie de idealuri
ne temem de secetă
când am putea să topim întreg nisipul
cu o lacrimă
 
*
 
zvâcnesc
îngropându-mă în asfalt
pământul continuă să fie plat
fugim de necunoscut
călătorind în fiecare zi printre porumbei,
ţiganii nu fac decât să-şi oculteze
înjurăturile
 
*
 
am scuipat sânge
sezonul reducerilor, trebuie să ne înnoim
 
caut iluzii, pentru relaţie de lungă durată
ofer preţ avantajos
 
apropiaţi-vă de primul telefon, ridicaţi receptorul
şi cereţi cu mine
 
are să vă răspundă mai mult ca sigur
oglinda


Haum, haum, haum!

înainte,
întotdeauna înainte
printre fulgere picăturile strălucesc a viaţă
mă încrunt străpungând tăcerea
omul împăcat cu sine urlă ca un tigru ucis
copilul a lovit cu toiagul de lemn
din inimă însă nu mai izvorăşte astăzi
decât praf...
 
*

am aruncat cărţile în colţul cel mai îndepărtat
printre pânze se scurg speranţele
o lume a barbarismului,
când forţa dispare apelăm la magie
fără să înţelegem că ar trebui
să întindem mâna în noi
şi să tragem...
 
*

atacaţi, în valuri!
sângele face bine la ten
să ne bronzăm la soare în timp ce măcelărim nevinovaţi,
să plecăm acasă cu un şirag de cranii lustruite atent...
iar în timp ce facem asta,
să nu uităm să ne căutăm totuşi sufletul
încă o dată
 
*

înfig în tine speranţa pentru că mi-e frică de oglinzi
unde eşti tu?
la capătul celălalt al trompetelor este argintul viu
plouă cu membre
capetele arată mai bine învârtindu-se în gol
şi poate că da, avem nevoie de puţină disciplină
să învăţăm să ne păstrăm calmul întotdeauna...
corăbii vor mai fi,
ideile măreţe sunt poleite cu aur
totuşi, unde eşti?
vreau să mă vezi în ultimul moment când fără nicio remuşcare,
voi urla după noi!