Biografie

Autorul este de acord cu folosirea materialelor din prezenta pagină în dicţionare şi enciclopedii.


Ionuţ Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanţa. Este poet, prozator, critic, editor, autor de aforisme, promotor cultural şi textier de muzică românească. Locuieşte în Oradea, România. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, cofondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec, membru de onoare al Societăţii Scriitorilor din Judeţul Neamţ, membru onorific al fundaţiei Maison Naaman pour la Culture din Liban, membru al Elis – Reţeaua românilor remarcabili din lume, membru de onoare al Asociaţiei Internaţionale de Paradoxism, membru al organizaţiei culturale Diversité Artistique din Montréal, membru al organizaţiei culturale Poetas del Mundo din Chile etc. În urma prieteniei şi legăturii de nume cu prinţul Eugen Enea Caraghiaur, primeşte în 2008 titlul nobiliar de Baron al Casei Cumane de Panciu.

 A debutat în anul 2006, la Editura STEF din Iaşi, cu volumul de versuri Delirium Tremens. Poeziile, aforismele, nuvelele de ficţiune şi eseurile critice îi sunt publicate în numeroase reviste, ziare şi antologii din România şi din diaspora. Este unul dintre cei 20 de autori publicaţi în limba italiană în Antologia aforismului românesc contemporan (Editura Genesi, Torino, 2013). Este unul dintre cei 27 de autori publicaţi în Antologia aforismului românesc contemporan (Editura Digital Unicorn, România, 2016) şi unul dintre cei 40 de autori incluşi în a doua ediţie a aceleiaşi antologii (Editura Digital Unicorn, România, 2017). În iunie 2012 câştigă Premiul de creativitate la Concursul Internaţional Naji Naaman cu aforisme din volumul Dicţionarul suferinţei (Editura Fides, Iaşi, 2008), traduse în limba franceză de Prof. univ. dr. Constantin Frosin., fiind inclus şi în antologia premianţilor. Este inclus în Cartea înţelepciunii universale. Maxime şi cugetări din literatura universală (Editura eLiteratura, Bucureşti, 2014) şi în antologia Festivalului Internaţional al Aforismului pentru românii de pretutindeni (Tecuci, 2017), festival la care a primit premiul special "Mihai Pauliuc". A fost publicat în antologia „Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală” (Editura Herg Benet, 2012). A fost printre câştigători şi nominalizaţi la mai multe concursuri de poezie şi proză scurtă. Este tradus în şase limbi străine: engleză, franceză, spaniolă, italiană, arabă şi albaneză. A fost numit Poetul născut pe Google, după numele volumului M-am născut pe Google (Editura STEF, Iaşi, 2007). În 2012 i-a fost publicată, sub pseudonimul Snowdon King, traducerea în limba engleză a romanului science-fiction Uezen, la editura americană Wildside Press.

În perioada 2003-2011 a trăit în Montréal, Canada, devenind cetăţean canadian în anul 2008. A activat ca instructor sportiv şi sportiv de performanţă, continuându-şi cariera de rugbist începută în România. În paralel şi-a descoperit vocaţia de scriitor şi a fondat pe 16 iulie 2008, împreună cu poetul Adrian Erbiceanu, Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec şi Editura ASLRQ. În calitate de editor şi fondator al editurii ASLRQ a realizat în 2009, împreună cu Adrian Erbiceanu şi Dumitru Scorţanu, prima antologie a scriitorilor români din provincia Québec, o lucrare de referinţă din literatura diasporei. A doua antologie a văzut lumina tiparului în 2015. Se implică puternic în promovarea culturii româneşti în spaţiul nord-american, fiind webmaster, webdesigner şi promotor literar pe situl Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec (www.aslrq.ro) şi fondator al cenaclului literar Prietenii Poeziei şi al revistei ASLRQ. În februarie 2012 se întoarce în România şi se stabileşte la Oradea.

A publicat peste 30 de cărţi (poezie, aforisme, science-fiction, eseuri critice, memorialistică, antologii). Este considerat de critica literară unul dintre liderii generaţiei poetice douămiiste şi unul dintre cei mai originali şi atipici scriitori de care dispune în prezent România.

Alte informaţii: www.ionutcaragea.ro

 
Afilieri, titluri onorifice, aprecieri:
 
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 2009)
 
Cofondator şi Vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec (din 2008)
 
Membru de Onoare al Societăţii Scriitorilor din Judeţul Neamţ (din 2011) (diploma)
 
Membru onorific al Fundaţiei "Maison Naaman pour la Culture", Beirut, Liban (din 2012) (diploma)
 
Membru al organizaţiei culturale "Diversité artistique Montréal" (din 2009)
 
Membru al organizaţiei culturale "Poetas del Mundo", Santiago, Chile (din 2009)
 
Membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe (2013-2016)
 
Membru al Elis, reţeaua românilor remarcabili di lume (din 2013)
 
Membru de onoare al "International Association of Paradoxism Avanguard Movement in Arts and Science" (Univ. of New Mexico, 22-04-2014) (diploma)
 
Certificate of Appreciation in recognition of valuable contributions to the culture by Math & Sciences Department of the University of New Mexico - Gallup Branch for 2008-2009 (diploma)
 
În urma prieteniei şi legăturii de nume cu prinţul Eugen Enea Caraghiaur, Ionuţ Caragea primeşte în 2008 titlul nobiliar de Baron al Casei Cumane de Panciu. (diploma)
 
Activitatea publicistică:

Ionuţ Caragea este publicat în numeroase reviste şi ziare din România şi din străinătate. De asemenea, a scris în revistele din România şi din diaspora peste 100 de eseuri critice despre cărţile unor autori români contemporani.
 
Activitatea de promotor al valorilor patrimoniului literar românesc:
 
În calitate de promotor literar, webmaster şi webdesigner, Ionuţ Caragea promovează pe situl Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec (www.aslrq.ro), în limba română şi în limba franceză, următorii autori: Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Lucian Blaga, George Bacovia, Ion Minulescu, Vasile Alecsandri, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Nicolae Labiş, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Emil Cioran, Mircea Eliade, Ioan Slavici, George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Nicolae Iorga, Camil Petrescu, Alexandru Macedonski, Ion Barbu, George Călinescu, Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu.
 
Activitatea de promotor literar pe cenaclul literar Prietenii Poeziei (cenaclul ASLRQ):
 
Pe situl cenaclului literar Prietenii Poeziei, Ionuţ Caragea promovează următorii autori contemporani: Adrian Diniş, Adrian Erbiceanu, Adrian Munteanu, Angela Furtună, August Angel, Carmen Doreal, Cezarina Adamescu, Corina Mureşan, Daniel Bratu, Daniel Corbu, Darie Ducan, Dragoş Samoilă, Elena Toma, Flaviu Rizeanu, Florentina Loredana Dănilă, Gabriel Mirea, Ileana-Lucia Floran, Ioana Florea, Ioan Peia, Ionuţ Popa, Laurian Lodoabă, Livia Nemţeanu-Chiriacescu, Luminiţa Suse, Mahmoud Djamal, Maria Popescu-Butucea, Maria Prochipiuc, Mariana Tănase, Marian Dumitraşcu, Marius Chelaru, Melania Cuc, Lia Ruse, Melania Rusu Caragioiu, Miruna Tarcău, Vlad Turburea, Nicolae N. Negulescu, Nicole Pottier, Petre Flueraşu, Petruţ Pârvescu, Radu Botiş, Sorin Olariu, Ştefan Doru Dăncuş, Valeriu Butulescu, Valeria Manta Tăicuţu, Vanda Florea, Viorel Zegheru.
 
Premii:
 
Primul concurs literar la care participă este concursul de poezie creştină "Nimic fără Dumnezeu", ediţia 2006, câştigând locul al II-lea cu poezia "Vinerea Mare". În 2007 participă la concursul "Visul" din Orăştie, unde câştigă locul I atât la secţiunea proză cât şi la secţiunea poezie. (diploma) În 2008 obţine o menţiune la concursul de poezie "Dor de dor", cu tema "Universul satului românesc". Participă la concursul de povestiri de ficţiune organizat de clubul "Helion", fiind printre laureaţi la trei ediţii consecutive: 2007 - premiul III pentru schiţele Penitenciarul, Jesus Cyborg şi Atempus (diploma), 2008 - premiul II (premiul I nu s-a acordat) pentru povestirea Biblos, 2009 - menţiune (premiul I nu s-a acordat), pentru povestirea Perechea de rezervă. În iunie 2012, Ionuţ Caragea cîştigă premiul de creativitate la concursul internaţional "Naji Naaman" din Liban (diploma) cu aforisme din volumul "Dicţionarul suferinţei”, traduse în limba franceză de Prof. Univ. Dr. Constantin Frosin. În noiembrie 2012, volumul de poeme „Suflet ziler” este nominalizat la premiile U.S.R., filiala Iaşi (pentru cărţi publicate în 2011). În 2016 romanul de ficţiune "Discipolii zeilor de altădată" este nominalizat la premiile U.S.R., filiala Dobrogea (pentru cărţi publicate în 2015). În 2016 obţine premiul al II-lea (premiul I nu s-a acordat) la prima ediţie a "Concursului de Proză Umoristică SF" organizat de clubul "Helion" din Timișoara, pentru povestirea "Ca la noi la nimenea" şi premiul al II-lea (premiul I nu s-a acordat) la concursul naţional de proză SF "România peste 100 de ani" organizat în cadrul ROMCON-ului de Asociaţia Română a Cluburilor şi Autorilor de Science-Fiction (ARCASF), preşedintele juriului fiind Cristian Tudor Popescu. (diploma). La sfârşitul anului 2016 obţine un premiu pentru critică literară în cadrul primei ediţii a festivalului internaţional de literatură "eCreator".(diploma). Participă la prima ediţie a Festivalului Internaţional al Aforismului pentru românii de pretutindeni (Tecuci, 5-7 octombrie 2017), unde obţine premiul special "Mihai Pauliuc" (diploma).
 
 
Activitatea sportivă

Ionuţ Caragea a practicat rugbyul de performanţă începând din 1983, la echipa Clubului Sportiv Şcolar nr. 2 din Constanţa, sub îndrumarea reputatului antrenor Peter Ianusevici. În 1994 devine campion naţional de juniori cu echipa Farul Constanţa. În 1994 debutează la echipa Callatis Mangalia în liga a doua de seniori. În perioada 1996-2002 activează în divizia naţională la echipele C.F.R Constanţa şi Farul Constanţa. În 2003 emigrează în Canada şi îşi continuă cariera de sportiv la echipa de rugby Parc Olympique din Montréal cu care câştigă trei titluri de campion al provinciei Québec. În 2006 a jucat în selecţionata provinciei Québec, echipa Caribou, din cadrul Super-ligii canadiene de rugby, fiind singurul român din componenţă. Este fiul lui Florin Caragea, fostă glorie a generaţiei de aur a rugbyului românesc din anii 70. În octombrie 2008 Ionuţ Caragea se retrage din activitatea sportivă şi se dedică în totalitate literaturii.
 
Galerie foto: https://ionutcaragea.ro

Referinţe critice:

Aprecieri pe situl www.ionutcaragea.ro

Sit personal şi vânzări de carte:
 
www.ionutcaragea.ro

 

Volume publicate

1. Delirium Tremens, poezii, Editura STEF din Iaşi, 2006
2. M-am născut pe Google, poezii, Editura STEF, 2007
3. Donator universal, poezii, Editura STEF, 2007
4. Omul din cutia neagră, poezii, Editura FIDES din Iaşi, 2007
5. 33 bis, poezii, Editura FIDES, 2008
6. Analfabetism literar, pamflet, Editura FIDES, 2008
7. Dicţionarul suferinţei, citate şi aforisme, Editura FIDES, 2008
8. Negru Sacerdot, poezii în vers clasic, Editura FIDES, 2008
9. Absenţa a ceea ce suntem, poezii, Editura FIDES, 2009
10. Snowdon King - La suprême émotion, poezii, limba franceză, Editura ASLRQ, 2009
11. Déconnecté, poezii, limba franceză, Editura ELMIS, 2009
12. Guru amnezic, poezii, Editura FIDES, 2009
13. Antologia ASLRQ 2009, Editura ASLRQ, 2009
14. Literatura virtuală şi Curentul Generaţiei Google, Editura FIDES, 2009 (eseuri, interviuri)
15. Poezii de dragoste, antologie, Editura FIDES, 2010
16. Dicţionarul suferinţei, vol. II, citate şi aforisme, Editura FIDES, 2010
17. Snowdon King - Uezen şi alte povestiri, SF, Editura FIDES, 2010
18. Snowdon King - Conştiinţa lui Uezen, SF, Editura FIDES, 2010
19. Snowdon King - Uezen. Echilibrul lumilor, SF, Editura FIDES, 2011
20. Suflet zilier, poezii, Editura FIDES, 2011
21. Esenţe literare, cronici literare 2007-2011, Editura FIDES, 2011
22. Gîndul meu. Cum am devenit Poet, spiritualitate, Editura FIDES, 2011
23. Întreita suferinţă, aforisme, Editura FIDES, 2011
24. Snowdon King - Uezen, science fiction, limba engleză, Editura Wildside Press, U.S.A, 2012
25. Patria la care mă întorc, poezii, Editura Fides, 2012
26. Antologie de Poeme 2006-2012, poezii, Editura Fides, 2013
27. Delir cu tremurături de gînduri. Citate şi aforisme 2006-2013, Editura Fides, 2013
28. Festina lente, poezii bilingve (română şi spaniolă), Editura eLiteratura, 2014
29. Cer fără scări / Ciel sans escalier, poezii bilingve (română şi franceză), Editura eLiteratura, 2014
30. Antologia ASLRQ 2015, Editura ASLRQ, 2015
31. Discipolii zeilor de altădată, ficţiune, Editura eLiteratura, 2015
32. În aşteptarea păsării, antologie de poeme, citate şi aforisme 2006-2015, Editura eLiteratura, 2015
33. Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi visele, roman memorialistic, Editura eLiteratura, 2016
34. Umbră lucidă, poezii, Editura FIDES, 2016
35. Mesaj către ultimul om de pe Pământ, poezii, Editura FIDES, 2017
36. Eu la pătrat, antologie de poezii în vers clasic şi aforisme, Editura FIDES, 2017

 

 
 
Fotografii reprezentative:
 

 
Fotografii cu Ionuţ Caragea
(Fotografii permise spaţiului public, Free public domain images)

Ionuţ Caragea, Oradea, 2013

 

Ionuţ Caragea, Oradea, 2013

 

Ionuţ Caragea, Montréal, 2008

 

Ionuţ Caragea, Oradea, 2015

 

Ionuţ Caragea, Tecuci, 2017

 
Linkuri despre autor:

Festivaluri, Simpozioane

Dicţionare

*1500 SCRIITORI CLASICI ŞI CONTEMPORANI, editura Porţile Orientului, 2010, ISBN 978-973-7863-62-1, pag. 86, Un dicţionar bibliografic esenţial de Boris Crăciun şi Daniela Crăciun-Costin. (articol despre dicţionar în Convorbiri literare)

*DICŢIONARUL SCRIITORILOR ROMÂNI DE AZI, editura Porţile Orientului, 2011, ISBN 978-973-7863-64-5, pag. 95, Un dicţionar bibliografic şi ilustrat, realizat de Boris Crăciun şi Daniela Crăciun-Costin. (articol despre dicţionar în Convorbiri literare)

*LITERATURA ROMÂNA. DICTIONARUL AUTORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI, Alina Kristinka Cătunescu, Editura ARIAL, Ploiesti, 2013, ISBN: 978-973-88659-1-3 (
articol despre dicţionar în Oglinda literară, Agenţia de carte)

*
ISTORIA LITERATURII SCRIITORILOR POSTREVOLUŢIONARI 1989 - 2010, Mihai Marcu, Editura SOCRATE, Craiova, 2011 (pag. 354-358), ISBN 978-606-92076-0-4.
 
 
Antologii, Enciclopedii, Almanahuri, Volume de critică literară:
România din suflet - volum omagial închinat împlinirii a 90 de ani de la Marea Unire, Ed. Boldaş, Constanţa, 2008, ISBN: 978-973-88626-5-4
Romeo şi Julieta La Mizil - Poezie, volum colectiv, 2007, 2012
Mărturisiri de credinţă literară, vol II, Ed. Carpathia Press, 2008, ISBN: 978-973-7609-37-3
Antologia ASLRQ 2009, Ed. ASLRQ, Montréal, 2009, ISBN: 978-2-923768-01-4
Antologia Solteris 2010, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2010, ISBN: 978-973-644-919-2
Antologia Singur, poezie, 2010, Editura Grinta, Cluj-Napoca, ISBN: 978-606-92452-2-4
Sixth International Anthology on Paradoxism, edited by Florentin SMARANDACHE, Columbus, Ohio, U.S.A., The Educational Publisher, 2011, ISBN10: 1-934849-47-2, ISBN13: 978-1-934849-47-7 (pdf)
Almanahul Science Fiction 2008, Colecţia Helion, Timişoara, ISBN: 973-9345-72-7
Almanahul SCFI-FREEDOM, U.S.A., Sept. 2010, MCN:: CDQCS-7C2HC-M45XH
Almanahul SCFI-FREEDOM, U.S.A., Dec. 2010, MCN:: CMKXT-E2UUF-DKLVB
Antologia Lectura - calea spre tărâmurie artei, 2011, Ionuţ Caragea - Literatura virtuală, genul Cyber Poetry şi Curentul generaţiei Google, editura Gabriel 2005, ISBN: 978-606-8177-205
Antologia Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală, Editura Herg Benet, 2011, pag. 269, ISBN: 978-606-92892-9-7
Antologia Scriitori din Neamţ, Editura Răzeşu, 2012, ISBN: 978-606-8187-06-8
Antologia premiilor Naji Naaman, Liban, limbile franceză şi arabă, 2012, ISBN: 978-9953-580-12-8
Antologia Meridiane Lirice, Antologie universală a poeziei româneşti universale, 124 poeţi contemporani, prima ediţie, editura Armonii culturale, 2012, ISBN: 978-606-8388-35-9
Almanahul Noua Provincia Corvina 2012, ISSN: 1841-4478
Antologia dell`aforisma romeno contemporaneo (Antologia aforismului românesc contemporan), limba italiană, editura Genesi Editrice, Torino, Italia, 2012, pag. 35-41, ISBN 9788874143887
Eleventh International Anthology on Paradoxism, edited by Florentin SMARANDACHE, Bruxelles, Belgia, editura EuropaNova, 2014, ISBN: 978-1-59973-295-4 (pdf)
Cartea Înţelepciunii Universale, un dicţionar de maxime şi aforisme realizat de Nicolae Mareş. Editura: eLITERATURA, Bucureşti (2014 ), 620 pag., ISBN: 606-700-014-6.
Emilian Marcu – "Guru amnezic" - Vitrina cărţilor (un deceniu de singurătate... în bibliotecă), editura Pim, Iaşi, 2013, pag. 78, ISBN 978-606-13126-7-2.
Ion Pachia-Tatomirescu - Pagini de istorie literară valahă de mâine, vol. 2, ed. Waldpress, 2015 (pag. 337-339)  ISBN: 978-606-614-128-4
Ion Pachia-Tatomirescu - Pagini de istorie literară valahă de mâine, vol. 3, ed. Waldpress, 2015 (pag. 63-66)  ISBN: 978-606-614-129-1
Baki Ymeri - Antologia Anotimpul iubirii, vol. 2, (română şi albaneză) ed. Amanda Edit, 2015 (pag. 70-77)  ISSN: 1221-6925
Mircea Opriţă - Alte cronici de familie, editura Limes, 2014, (pag. 258), ISBN: 978-973-726-881-5
Antologia ASLRQ 2015, Ed. ASLRQ, Montréal, 2015, ISBN: 978-2-923768-11-3
Dan Fornade: "Românii din Montréal - Enciclopedie ilustrată", Danway Publications, Montréal, 2015, ISBN: 978-0-9689035-6-8, pag. 248
Lucian Gruia - Ora de Lectură, cronici literare, editura Betta, Bucureşti, 2015, ISBN: 978-606-8396-92-7
Antologia aforismului românesc contemporan, editura Digital Unicorn, Constanţa, 2016, ISBN: 978-606-94193-0-4
Cezarina Adamescu - Pasărea măiastră a cuvântului poetic, editura FIDES, Iaşi, 2016, ISBN: 978-606-691-024-8
Cele mai frumoase poezii ale anului - Antologie realizată de Alexandru Petria, editura Tribuna, 2016
Antologia eCreator, The Best 2016, editura Grinta, 2016, ISBN: 978-973-126-789-2
Antologia Urme - Antologie a cenaclului Mihail Sadoveanu din Constanţa, 2016, ISSN: 1011-9876
Remus Foltoş - Ionuţ Caragea, Oficiantul spontaneităţii, editura eLiteratura, 2017, ISBN: 978-606-716-627-9
Antologia Aşii cuvântului, editura Ceconi, 2017, ISBN: 978-606-725-172-2
Antologia Festivalului Internaţional al Aforismului pentru românii de pretutindeni, ed. Fundaţia Pelin, ISNB: 978-973-0-24990-3
Antologia aforismului românesc contemporan, ediţia a II-a, editura Digital Unicorn, Constanţa, 2017, ISBN: 978-606-94193-4-2

Antologia "Ovidiu, două milenii de neuitare", editura NeXTBook, Constanţa, 2017, ISBN: 978-606-8634-63-0

Autorul este de acord cu folosirea materialelor din prezenta pagină în dicţionare şi enciclopedii.

Ionuţ Caragea - Poezii şi aforisme


 

100 de aforisme de Ionuţ Caragea
Selecţie din antologia „În aşteptarea păsării”, ed. eLiteratura, 2015  şi noi aforisme

 

 
Oamenii caută în cărţi alinarea durerii care le-a stins glasul şi le-a prefăcut inima în cenuşă.
*
Sufletul călătoreşte spre inima oamenilor, trupul călătoreşte spre inima pământului.
*
Crucile nu sunt decât nişte pansamente puse pe faţa pământului.
*
Fructele din pomul cunoaşterii mai au şi viermi. De aceea este mai bine să fii prudent decât să fii lacom.
*
Dumnezeu este arhitectul bolţii mele palatine, dar mi-a lăsat cuvintele să decorez teatrul acestei vieţi.
*
Adevăratul pictor al cuvintelor este acela care îşi face autoportretul cu ochii închişi pe pânza imaculată a sufletului.
*
Chiar dacă naufragiezi sentimental, nu trebuie să te îneci în oceanul propriilor lacrimi. Destinul favorabil înfloreşte şi pe ţărmurile îndepărtate ale speranţei. Sufletul tău, o pală de vânt, te va purta acolo...
*
Uneori, dragostea te loveşte ca un bumerang în moalele capului, exact atunci când speri să prinzi pasărea-n zbor.
*
Dragostea este o intersecţie cu sens giratoriu. Te-nvârţi în jurul aceleiaşi inimi până rămâi fără lacrimi.
*
Dragostea nu are nevoie de cuvinte însă cuvintele au întotdeauna nevoie de dragoste.
*
Dacă aş putea să te ascund în palmă sau într-un buzunar la piept, n-aş mai rămâne niciodată corigent la capitolul dragoste.
*
În faţa dragostei… până şi cerul cade în genunchi.
*
Iubirea – miracolul ce trece dintr-un trup într-altul, rememorând infinitul.
*
Chiar şi două inimi de piatră pot produce, prin ciocnire, scânteia dragostei.
*
Iubirea este râul de fluturi din care beau toţi oamenii însetaţi de zbor.
*
Când iubeşti, îţi strângi speranţele în cămăruţele inimii. Când nu eşti iubit, îţi strângi tristeţea în podul palmelor.
*
Dragostea este un glonte cu parfum de flori nemuritoare.
*
Iubirea este precum puiul de pasăre care părăseşte cuibul inimii, încercând să zboare peste orice prăpastie cu aripile imaginare ale sufletului.
*
De multe ori, iubirea este iluzia unei flori căreia i-am smuls toate petalele, cu propriile noastre gânduri negative, când ea, de fapt, nici măcar nu îmbobocise.
*
Şi chiar dacă vei fi rănit, să accepţi durerea ca pe un dar divin. Pentru că acolo unde nu iubeşte omul iubeşte Dumnezeu şi, dacă nu renunţi niciodată la iubire, nici Dumnezeu nu renunţă la tine şi îţi va da într-un final ceea ce meriţi.
*
ADN-ul lui Dumnezeu este compus din spiralele galaxiilor.
*
Când eram mic voiam să mă fac Dumnezeu, dar nu bănuiam cât de greu este să rămâi Om atunci când eşti singur.
*
Dumnezeu nu-şi trage niciodată sufletul, îl oferă necontenit.
*
Dumnezeu – ceasul deşteptător care ne trezeşte, prin revelaţie, din somnul letargic al existenţei.
*
Dumnezeu răspunde la orice întrebare, dar cine acceptă tăcerea ca fiind cel mai folositor răspuns?
*
Când Dumnezeu a făcut lumea, cu un ochi plângea, iar cu celălalt râdea. Plângea ştiind cât vom suferi, râdea ştiind că îi vom ţine totuşi de urât.
*
Chiar şi diferiţi, suntem degetele aceleiaşi palme ce ţine planeta într-un echilibru perfect, cosmic şi spiritual.
*
Enigma – corabia care se scufundă în lacrima infinitului.
*
Nu putem privi niciodată în universul interior al unei femei, acolo unde iubirea se joacă mereu de-a v-aţi ascunselea.
*
Ca să ajungi la inima femeii, nu ai nevoie de harta trupului ei, ci de harta viselor pe care să le împlineşti împreună cu ea.
*
Fericirea – gaura cheii prin care tragi cu ochiul la ceea ce numai visul poate atinge.
*
Câteodată mă rog la Dumnezeu să primesc un e-mail cu locurile în care pot descoperi Fericirea.
*
Fericirea ţine cât luciul pantofilor. Este lustruită de suflet în fiecare dimineaţă, dar n-apucă să facă doi paşi fără să se murdărească.
*
Fericirea nu este nici albă, nici neagră. Este multicoloră, asemenea curcubeului, şi durează la fel de puţin.
*
După zeci de secole şi sute de războaie, oamenii încearcă să perfecţioneze o armă mai rece, mai dureroasă şi mai silenţioasă decât cea care l-a răpus pe Hristos: indiferenţa.
*
Linia infinitului începe cu linia palmelor noastre.
*
Oare câte bătăi de inimă pot umple nimicul, tăcerea şi tot universul?
*
Dacă oamenii s-ar fi născut cu aripi, ar fi devenit păsări de pradă. În niciun caz îngeri.
*
Cine se trezeşte conştient în zorii suferinţei, ajunge înţelept în amurgul gândurilor.
*
Cât de comode ne sunt vorbele unui înţelept, dar cât de incomod e scaunul pe care el a stat.
*
Lacrima este testamentul unui îndrăgostit.
*
Lacrimile sunt roua infinitului.
*
Prin lacrimi ne plătim cele mai scumpe datorii. Lipsa lacrimilor e falimentul sufletului.
*
Când eşti dat afară din inima cuiva, doar cerul este suficient de încăpător pentru rătăcirea ta. Dar pentru că-ţi lipsesc aripile, lacrima este singurul cer care încearcă forma inimii.
*
Lacrimile sunt oceane în miniatură în care sunt vii doar amintirile.
*
Lacrimile sunt păsări de foc care şi-au pierdut aripile.
*
Lumânarea îmi rămâne cel mai fidel dintre cititori.
*
Mintea mea este o scoică în care adevărul intră precum un bob de nisip. Cuvintele mele înfrumuseţează adevărul pe care îl dăruiesc oamenilor sub formă de metafore.
*
Tot ce ne ţine în viaţă este misterul. Misterului nu-i pui întrebări, pentru că el nu are răspunsuri. Misterul se află pe fundul unui ocean de întrebări şi deasupra unui cer de răspunsuri...
*
Oasele mele sunt aliniate într-un instrument muzical în care suflă doar moartea.
*
Moartea este pisica neagră ce împinge ghemul de lână albastră prin univers.
*
Zilele negre, nopţile albe – clapele de pian pe care moartea cântă recviemul umanităţii.
*
Există două tipuri de morminte: unele pe care le purtăm în noi toată viaţa şi altele care ne poartă în ele toată viaţa de apoi.
*
Nebunia este rana profundă a lucidităţii, ajunsă la lipsa de coagulare a gândurilor.
*
Nemurirea nu se află într-o anumită direcţie, ci într-un anumit sentiment.
*
Am descoperit secretul nemuririi înghiţindu-mi lacrimile.
*
La poarta nemuririi se sinucide blând iluzia vieţii.
*
Nimicnicia este locul unde speranţele îşi strâng aripile la piept.
*
Cel mai greu pentru omul care vrea să ajungă foarte sus nu este să înveţe zborul, ci să se desprindă de cei care îl trag mereu în jos.
*
Oamenii sunt paginile necitite care ajung în biblioteca pământului, fiind devorate de viermii atotştiutori.
*
Omul este un pumn de pământ cu care viaţa şi moartea se lovesc reciproc.
*
Omul este o scânteie prinsă între două umbre: umbra celui ce este şi umbra celui care-a fost cândva.
*
Omul caută toată viaţa chei pentru porţi care se pot deschide cu glasul inimii.
*
Poetul – pasărea oarbă cu ciocul încovoiat spre propria inimă.
*
Poezia – crucea de pe linia destinului unde s-a săvârşit o iubire de la care au fugit toţi martorii cu excepţia poetului.
*
Nu în biblioteci trebuie căutată istoria poeziei, ci în arhivele sufletului.
*
Poezia este trecerea de pietoni dintre viaţă şi moarte.
*
Poezia este cea mai bună porţie de fericire pe stomacul gol.
*
Poezia este îngerul care îşi caută aripile printre cuvintele mele!
*
În viaţă trebuie să fii lucid şi prevăzător. Prietenia unora este mare cât un cal troian. Abia aşteaptă să le primeşti darul ca mai apoi să-ţi intre sub piele şi să devii victima lor.
*
Fiţi prudenţi când ieşiţi afară din casă, să nu cădeţi în gropile obrajilor unor criminali zâmbitori.
*
Respiraţiile sunt repetiţii pentru ultima scenă în care-ţi vei da sufletul.
*
Sângele este un şarpe înţelept căruia îi place căldura sufletească.
*
Degeaba scrii lucruri frumoase dacă nu arăţi nimănui ceea ce te defineşte. Să fii sincer şi apreciat pentru sinceritatea ta este mai important decât să fii înconjurat de numeroşi adulatori pe care i-ai minţit constant, înşirând cuvinte goale.
*
Singurătatea leneveşte ca un şarpe la focul inimii, cu burta plină de amintiri.
*
Nu trebuie să-ţi impui singurătatea pentru a deveni un geniu. Trebuie să fii apropiat oamenilor pentru că ei îţi vor oferi, întotdeauna şi când te aştepţi mai puţin, şansa de a rămâne singur…
*
Dacă Soarele mi-ar dezlega umbra de picioare, probabil că aş rătăci printre stele...
*
Suferinţa este singurul chirurg care poate înlătura cataracta ochiului lăuntric.
*
Sufletul este orga de lumini a trupului.
*
Câteodată sufletele oamenilor se iubesc dincolo de dorinţele minţii şi ale cărnii. Atunci apare inexplicabilul iubirii şi tragedia destinului.
*
Sufletul este chipul nevăzut al lui Dumnezeu.
*
Sufletul se oglindeşte în fântâna propriilor noastre lacrimi.
*
Sufletul este firul invizibil dintre oameni şi stele.
*
Sufletului nu îi este somn niciodată. De aceea zburdă prin vise şi ne învaţă nemurirea.
*
Sufletul este cârpa curată cu care ne ştergem în fiecare dimineaţă pantofii.
*
Timpului nu-i tremură niciodată mâinile. Îşi plimbă încet bisturiul pe feţele noastre ca un criminal în serie îndrăgostit de arta sa.
*
Timpul nu-i decât un angajat al nimicniciei care ridică resturile de pe strada speranţelor deşarte şi le depozitează în spaţiul insalubru al morţii.
*
Nimic nu ţine o veşnicie, nici veşnicia însăşi.
*
Păsările îşi ascund veşnicia sub aripi.
*
Viaţa este spitalul în care oamenii ne tratează cu pastile de sictir, în timp ce moartea inventariază suflete.
*
Viaţa este muzeul cu oameni de ceară care fug speriaţi de umbre, topindu-se.
*
Viaţa – magazinul de cumpărături în care unii oameni pot proba orice suflet în faţa oglinzii, până se plictisesc.
*
Viaţa – haina scumpă cusută cu firul amintirilor.
*
Viaţa omului este o floare ruptă din veşnicie şi pusă într-un vas plin cu sânge.
*
Dacă-ţi cresc aripi, cei mai mulţi dintre oameni nu te vor învăţa să zbori cu ele. Unii ţi le vor rupe, alţii îţi vor spune să le ascunzi. Astfel le vei semăna mai bine, astfel vei deveni solidar cu neputinţa lor.
*
Viaţa – arborele amintirilor în care înfloresc morminte.
*
Adevărata iubire începe cu lacrimi vărsate pe altarul singurătăţii.
*
Viaţa noastră este doar un oftat care răscoleşte praful uitării.
*
Visul e o rană întunecată care supurează iluzii.
*
Suntem statuile pe care timpul le lasă în paragină pe aleile subterane ale existenţei.
*

 

Poeme din volumul "În aşteptarea păsării" (poeme, citate, aforisme 2006-2015), editura eLiteratura, 2015
 
 
Antifonez pereţii inimii
 
sunt omul cu mâinile în cătuşe lovind pereţii inimii
mi se deschide o uşă, mergi înainte, nu spune nimănui
de unde vii sau unde te duci
doar mergi
cu picioarele în lanţuri
cu sufletul târându-se pe coate
spre miraculosul loc al uitării cu miros de carne râncedă
şi mucegai înflorit
 
toate amintirile mele ard ca nişte vreascuri
stau în faţa propriei vieţi binecuvântând căldura iluziei
şi stratul gros de cenuşă ocupă forma predestinată
adevărului ultim
 
pleoapele cad ghilotină peste irişi albaştri
fără lacrimi, mă întorc pe o parte
un înger se tăvăleşte în praf
prin sângele meu vizitiul îşi biciuie caii
 
sunt omul cu mâinile în cătuşe lovind pereţii inimii
nimeni nu mai aude nimic
nu mai spune nimic
 
 
Trebuia să trec şi prin asta
 
într-o zi voiam să plec definitiv
dar îmi era frică de anumite lucruri
nu voiam ca nimeni să sufere din cauza mea
chiar dacă s-ar fi obişnuit repede cu ideea
că nu mai exist
nu voiam să pierd posibilitatea de a ajunge acolo la cer
chiar dacă nu credeam în rai şi infern
aşa cum fusesem învăţat de copil
 
într-o zi voiam să plec definitiv
fără să spun nimic, fără să las vreo urmă
fără să perpetuez specia, fără să realizez ceva măreţ
de care să-şi aducă alţii aminte
oricum ştiam că totul se uită, că totul e distrugere
că nimic nu contează, că pulberea pământului
în care se odihnesc oasele
va fi absorbită  de gurile negre şi flămânde
ale universului
 
într-o zi s-a întâmplat ceva numit revelaţie
mi-am privit sufletul şi un gând fabulos
a deschis poarta unei lumi nevăzute
atunci am început să scriu
să dau formă acestei miraculoase salvări
mi-am acceptat orice experienţă
a trupului, a durerii, ca pe o secundă în plus
în care puteam să-mi desăvârşesc creaţia
şi mai mult de atât, să le dau şi celorlalţi
un motiv să existe
 
 
Suflet zilier
 
vă voi spune povestea sufletului
ce-şi poartă sacul de carne în spate, rândaş al umbrei
al pământului şi constructor de vise
 
vă voi spune povestea sufletului istovit la porţile inimii
cerându-şi porţia de fericire
un petec pentru sacul de carne putrezită
să nu miroasă încă a moarte
 
vă voi spune povestea sufletului şomer
cerând ceva de-ale gurii
la colţul buzelor
 
vă voi spune povestea sufletului aruncat
în sacul fără fund
să nu-l mai găsească nimeni
nici cel mai lacom dintre cei cu mâinile lungi
 
 
Mama mea - Pământul, tatăl meu - Soarele
 
m-am născut din humusul negru şi am supt la sâni de argilă
mama mea cu braţe-vâlcele, cu firicele de sânge
şiroind pe jgheaburi sub piele
 
m-am născut pe vreme de arşiţă
din bobul de nisip al deşertului
mama mea cu trup de clepsidră subţire la mijloc
 
m-am născut sub privirea luminoasă a tatălui meu
ce m-a-nvăţat să merg întinzându-mi mâna-rază-de-soare
el îmi zâmbea larg, de la răsărit la apus
în fiecare seară îl întrebam
de ce nu rămâne să ia cina cea de taină cu noi
el pleca şi de pe umărul său amurgit
îşi cobora desaga plină cu vise
nu voia să spună mai mult, dar eu ştiam
că pe timp de noapte îi încălzea spatele mamei mele
 
îmi port această viaţă
haină scumpă cusută cu fir-de-fum
şi merg pe firul gândurilor
 
m-am născut din lava fierbinte şi din spuma valurilor
am venit pe lume cu strigăt de pescăruş şi mers de-a buşilea
copil-fără-carapace
 
m-am născut din praf şi ploi
din pământ îngheţat şi primăveri târzii
crescând fir de iarbă fragedă până la gleznele iubitei mele
 
 
Suflet scris cu cerneală simpatică
 
sufletul deschide orice poartă
chiar şi pe cea dintre buze
chiar şi pe cea dintre inimi
chiar şi pe cea dintre lumi
 
sufletul este darul cel mai de preţ
de care ne putem bucura o viaţă întreagă
singurul pe care îl putem împărţi
fără să-l micşorăm şi fără să-l pierdem
 
precum lumânarea
din trupul întunecat al nopţii
suntem semnătura celui ce scrie
SUFLET
cu cerneală simpatică
pe pagina
Căii Lactee
 
 
Pe braţul unei spirale
 
lucrurile în care credem
sunt peste tot
precum sufletul în tot ceea ce mişcă
precum Dumnezeu odihnindu-se
în orice moleculă
în orice atom
şi noi, la rândul nostru
suntem peste tot
chiar acum ne mişcăm
pe braţul unei spirale
 
visele pe care le uităm
sufletul şi le aduce aminte
atunci apar cuvintele
şi noi ne odihnim în ele
precum Dumnezeu în orice moleculă
în orice atom
cuvintele, la rândul lor, se mişcă
pe braţul unei spirale
cu centrul în inimă
 
 
Inimă cu credit
 
ne îmbrăcăm cuvintele
haine cochete
mergem pe scena vieţii
ca într-un spectacol de modă
cucerim priviri, uneltim atingeri
ne deschidem la nasturi, la şliţ
întrebându-ne tragic
unde e sufletul
 
inimi folosite
pe post de cartele
credit consumat la fiecare impuls
ne dezbrăcăm cuvintele
haine cochete
şi rămânem inimi
tocmai bune de muls
 
 
Unii oameni şi hainele lor
 
în căutare de dragoste
unii oameni se lovesc adesea de haine
când ajung în faţa sărmanului nud se-opintesc
la fel ca în faţa paginii albe
pe care trebuie neapărat să scrie ceva
orice, numai să scrie ceva
să lase semne adânci
fără să iasă la prima ploaie
la prima zăpadă
la prima vărsare de lacrimi
la prima transpiraţie...
 
unii oameni poartă hainele altora
până găsesc un defect
pentru ei viaţa este doar un magazin de cumpărături
în care pot proba orice suflet în faţa oglinzii
până se plictisesc...
 
 
Fregata de oase
 
pluteşti graţioasă, fregată de oase,
pe apele scurse din pântec de mamă
şi-n zări, o făptură, pe valuri stâncoase,
născută din neguri, în cântec te cheamă.   
 
sfidând depărtarea, o altă poruncă 
desferecă vântul: să mergi împotrivă!
şi inima sclavă renunţă la muncă,
fregată de oase pluteşti în derivă.
 
de sus, dintre vele, se vede pământul,
o plajă-nsorită cum ţi se promise
de Cel ce îţi spuse, prin semne, cuvântul... 
fregată de oase pluteşti către vise.
 
 
Îmblânzirea morţii
 
să vină cineva să îmblânzească moartea
animal şi pasăre de pradă
 
să fie ţinută în lesă
să poarte botniţă
să fie hrănită la ore fixe
cu fire de păr şi cu unghii
cu tot ceea ce este lipsit
de gustul delicios al decadenţei
să se aşeze şi ea la comanda culcat
fără să mârâie, cu trupul ţeapăn
şi labele încrucişate
 
să vină cineva să îmblânzească moartea
să-i taie aripile din carne
să o înveţe ce înseamnă pasul
şi cât de greu se învaţă
să ciugulească din palmă firimituri
şi să se urce cu ciocul şi ghearele
până la înălţimea
unei ridicături de umeri...
 
 
Arborele morţii
 
cu săgeţile iubirii a încercat
să izgonească moartea
şi sângele inimilor a curs neîncetat
acoperind toată întinderea
dar moartea îşi săpase cu mult timp înainte
o groapă şi se ascunsese
aşteptând încolţirea
 
pe vârful unui munte eşuase o corabie
sufletele pereche priveau curcubeul
şi într-un nou început
au ieşit afară
şi au gustat fructele
primului arbore
ce le ieşise în cale
 
 
În aşteptarea păsării
 
timpul dăruit acestor cuvinte
l-am furat morţii
asemenea lui Prometeu
 
ca pedeapsă
am fost înlănţuit pe un munte
în mijlocul unei insule
 
am scris multe poeme
păsării care se hrănea cu trupul meu
până când a devenit milostivă
 
atunci am rugat-o să mă ia pe aripile sale
să mă ducă aproape de mare
să mai văd o dată valul
cum se apropie de ţărm
 
 
Pasăre fără cer
 
priviţi-l cu toţii cum stă cu braţele strânse
ca o pasăre fără cer
ecloziune captivă în oul de lemn
al cui este zborul
pe care trebuia să-l înveţe?
 
să căutăm răspunsul
prin coridoarele întortocheate ale sângelui
avem fiecare un indiciu
un fir deşirat din cămaşa îngerului
 
faceţi o plecăciune umbrei
când veţi şti ce e zborul
 
 
Cuvinte refuzate de tăcere
 
prea multe metafore au pus poeţii în poeme
când ajungea una singură
precum sufletul în mijlocul cărnii
dar s-au temut atât de mult de uitare
încât au înrobit îngerul
au însufleţit umbra
şi i-au dat singurătăţii chip de om
 
aerul l-au înmiresmat cu metafore
atunci când necunoscutul trecea ca o boare
prin liniştea încăperilor
sau ca un ecou printre glasuri
izbind pereţii inimii
 
pământul l-au însămânţat cu metafore
şi repetiţii, cât de multe repetiţii
au pus poeţii în poeme
ca o comandă şchiopului
să urce scara-ntr-un picior
 
metaforă reîncarnată în cuvânt
cuvânt pierdut în metaforă
 
 
Uciderea cuvintelor
 
dacă nu ar exista poezia
cuvintele ar mişuna precum viermii
în creierul găunos
 
dacă nu ar exista poezia
cuvintele ar fi doar săbii şi cărţi
ce proslăvesc nimicnicia
sclavagismul
şi frica
 
dacă nu ar exista poezia
cuvintele ar fi îngropate adânc
în umbrarele conştiinţei
ca nişte prunci
ucişi de Irod
 
 
Canibalism liric
 
îmi ţin poemul în mine
la fel cum îmi ţin respiraţia
îl simt zbătându-se
lovindu-se de toţi pereţii
căutând o rană prin care să iasă
să devoreze liniştea şi albul
dar nu
rănile s-au închis
din nevoia mea de a fi cu altcineva
mai presus de cuvinte şi alte metafore
fără trup şi fără atingeri
 
ajunge cu iluziile
încerc să uit, încerc să ignor
poemul urlă, cuvintele sale înfometate
încep ca nişte fiare
să-şi înfigă colţii unele-ntr-altele
îşi sfâşie carnea neagră
îşi beau sângele
în inima mea este un cimitir de cuvinte
în ficat, în intestine, în creier
peste tot sunt cuvinte
hrănindu-se cu resturi de cuvinte
cu măduva silabelor
scuipând oasele vocalelor şi consoanelor
 
ultimul cuvânt îşi linge rănile
şi se aşază la pândă
foamea îi roade stomacul
începe să alerge de nebun după fantomele
altor cuvinte
prin ochiul stâng, prin ochiul drept
până la timpane, printre dinţi
ajunge pe vârful limbii
amar şi negru
îmi vine să-l scuip, dar ştiu...
acest cuvânt este sfârşitul
îl înghit, nu spun nimic nimănui
 
 
Zborul cu ochii închişi pe aerul aripii lipsă
 
de boala scrisului
se îmbolnăvesc cei mai sensibili
şi cei mai aroganţi
care este unul şi acelaşi lucru
privit prin ochiul celui ce vede tot
şi înţelege tot
 
de boala scrisului
se îmbolnăvesc cei ce cred
dar care nu o spun
şi cei ce se opun, chiar dacă şi ei
acceptă curgerea cuvântului precum
lacrima şi picătura de sânge
 
de boala scrisului nu te poţi vindeca
prin beţia cuvintelor celorlalţi
ca să uiţi cine eşti
de unde vii şi unde trebuie să mergi
şi nici nu te poţi lega de cuvânt
ca de-un pietroi
apoi să te arunci în amontele inimii
 
de boala scrisului nu te poţi vindeca
prin ecoul cuvântului
şi nici prin tăcere, ţinând pasărea
închisă în colivie
doar zborul cu ochii închişi
pe aerul aripii lipsă
când aerul e sufletul tău, călătorind
între lumile cuvântului
 
 
Primul pas spre eternitate
 
şi iată-mă plecat spre eternitate
ca şi cum ar fi la o aruncătură de lacrimă
la o aruncătură de stea
primul pas este cel mai dificil
este viaţa
ca zborul între două oglinzi
separate de timp
este viaţa
ca râul ce izvorăşte din inima mea
şi curge prin capilarele acestui univers
cu ochi galactici
este viaţa
ca gura ta ce aşteaptă respiraţia mea
să-ţi împrospăteze sufletul rarefiat de absenţe
este viaţa
ca urechile tale ce aşteaptă apropierea paşilor mei
zigzagaţi de dureri şi ispite
este viaţa
ca visul unor alte emisfere cerebrale
captive în dimensiunea misterului
este viaţa
ca poemul acesta ce se hrăneşte
cu propriile mele cuvinte
distorsionate
de gravitaţia albului
 
 
Dumnezeu în stare latentă
 
nu există drog mai puternic decât creaţia
sentimentul acela când pluteşti
şi lumea întreagă este la picioarele tale
când ceea ce gândeşti capătă sens şi se conectează
prin flux luminos
cu restul gândurilor din univers
când orice lucru, oricât de neînsemnat părea înainte
devine o nouă descoperire, un nou adevăr
privit din toate unghiurile percepţiei
drogul acesta nu se prizează, nu se injectează
nu se bea pahar cu pahar
şi nu se învaţă
drogul acesta există dintotdeauna în tine
îţi curge prin vene
respiră odată cu tine, iubeşte odată cu tine
este Dumnezeu în stare latentă
 
 
Dacă şi niciodată dacă...
 
dacă greşeşti, îţi prelungeşti viaţa cu o părere de rău
dacă eşti trist, îţi prelungeşti viaţa cu o lacrimă
dacă întâlneşti un străin pe stradă
îţi prelungeşti viaţa cu un surâs
dacă îţi mai aduci aminte
de lucrurile frumoase din trecut
îţi prelungeşti viaţa cu o visare
dacă ai încredere în oameni
îţi prelungeşti viaţa renunţând la orele fixe
dacă ţii la prieteni
îţi prelungeşti viaţa cu o strângere de mână
şi o vorbă spusă din suflet
dacă ai speranţă, îţi prelungeşti viaţa cu o posibilitate
dacă eşti conştient că totul este posibil
îţi prelungeşti viaţa cu o alegere bună
dacă eşti credincios, îţi prelungeşti viaţa
cu un crez şi o rugăciune
dacă ai căzut, îţi prelungeşti viaţa
ridicându-te din nou
dacă te loveşti de un zid
îţi prelungeşti viaţa imaginându-ţi o uşă
imaginându-ţi un zbor
dacă iubeşti îţi prelungeşti viaţa
cu o altă viaţă
dacă eşti poet, îţi prelungeşti viaţa
cu fiecare cuvânt
dacă şi niciodată dacă...
 
 
Inima mea, o grenadă
 
îmi fumez ţigara la umbra unui plămân în floare
înarmat până-n dinţi cu singurătate
îmi ţin inima-n pumn - o grenadă
nu voi lăsa pe nimeni să se apropie
de cugetările mele
cuvintele celorlalţi mă atacă din toate părţile
ca un stol de păsări înfometate
judecata lor strâmbă, dorinţa lor de a răni
acolo unde sinceritatea nu poartă nicio armură
îmi ţin inima-n pumn - o grenadă
pe aici nu se trece, le spun
dar oamenii nu renunţă
îmi trimit în dar prietenia cea mare
cât un cal troian ce aşteaptă
să se deschidă poarta
cetăţii mele cu ziduri de carne şi visuri
şi eu, cel care sărută moartea
pe buzele unui pahar de încredere
îi las să intre şi deodată devin sclavul unei lumi
în care speranţa a murit pe crucea
unui păianjen ce-şi ţese pânza
între zbor şi lăcomia pământului
 
 
Duhul serverelor
 
atunci când oamenii nu vor avea loc pentru amintiri
în cutia neagră a prezentului lor
atunci când vor construi peste cimitire
parcuri de distracţie, aerodromuri şi blocuri zgârie-nori
atunci când hard-disk-urile vor rula cu milioane de întrebări pe secundă
despre cum să ne îmbogăţim mai repede
atunci când sufletul celor morţi va bântui
prin căsuţele de e-mail
sau prin serverele umanităţii, ca un curent de aer
ce scade temperatura inimilor
înlocuite de procesoare super-multi-core
atunci când venele vor deveni magistrale de date
sau bulevarde pentru roboţii creaţi
de zeii nanotehnologiei
atunci când creierul se va desfăta în vise pozitronice
şi cei slabi vor obţine ceea ce vor
prin implanturi mind-control
şi legături cibernetice de lungă durată
atunci, eu, poetul, fosila civilizaţiei
voi scrie şi-i voi aduce aproape
pe cei care-mi lipsesc atât de mult
familia, prietenii cei mai buni
şi nepreţuita iubire
 
 
Aisberg în derivă
 
Sufletul meu este un aisberg în derivă, cu trei sferturi de dragoste aflate în inimă şi un sfert de tristeţe strânsă în jurul ochilor. Sufletul meu se topeşte şi lasă în urmă o dâră de melancolie, precum o stea căzătoare. Mă ţin strâns de sufletul meu cât încă mai călătoreşte, cât încă mai poate să vadă lumea. Apoi ne vom ciocni amândoi de o corabie plină cu umbre, piraţi fără chip ai necunoscutului. Ne vom ciocni…
 
 
Avatarul ultimului cuvânt
 
las poemele să vorbească în locul meu cu gura lor de îngeri mutilaţi las poemele să adulmece moartea neverosimilă mereu prea departe şi totuşi atât de aproape las poemele să fie avatarele fiinţelor închise în inimă şi în creier las poemele să mă împartă tuturor aşa cum Iisus împărţea pâinea la cina cea de taină las poemele să curgă năvalnic sau lin ca o lacrimă pe  care nu mai pot să o plâng cine să înţeleagă că poemele sunt viaţa pe care am trăit-o visând sufletul meu va ajunge acolo cu ultimul cuvânt...
 
 
Zidul plângerii interioare
 
Imaginează-ţi sufletul tău trist din cauza anilor de detenţie şi singurătate, rugându-se în genunchi la zidul plângerii interioare. Rugându-se pentru tine. Toată viaţa i-ai oferit pe sub uşă porţia zilnică de promisiuni, minciuni şi iluzii. Tu l-ai ispitit uneori cu un pahar de vin, o ţigară sau chiar un om de ocazie. Sufletul tău nu s-a hrănit cu nimic din toate acestea şi a îmbătrânit. El nu a fost niciodată liber, nu a vizitat alţi prieteni, alte iubiri şi nu s-a întors niciodată acasă cu alt suflet de mână. Tot ce a făcut a fost să privească din când în când lumea printr-o fereastră cu gratii. Acum, când ţi-e frică de necunoscut, îţi întrebi sufletul dacă mai există salvare, dacă se mai poate schimba ceva, dacă măcar pe lumea cealaltă vei fi fericit. Dar sufletul tău tace şi priveşte zidul mucegăit la care s-a rugat toată viaţa. Îi este greu să se despartă de el.
 
 
 

 

 

 
 
 
 
 
Poeme
 
 
Cuvinte pentru viitorul sterp al deziluziei

să nu scrii tot
mai lasă un poem şi pentru mâine
poimâine şi alte zile în care durerile
te vor invada cerându-ţi capitularea
păstrează cuvintele şi alungă spaima întunericului
cu săgeţile lor de foc departe cât mai departe
înapoi în haosul primordial
păstrează o armată de cuvinte
călare pe himerele visului
în mijlocul lor iubirea cu flamura nemuririi
suflând în goarna inimii
păstrează cuvintele în tranşeele cărnii
în circumvoluţiuni în diviziunea celulei
în spiralele ADN-ului tău prometeic
învârtindu-l ca un bumerang prin abisul psihozei
lovind iscoadele morţii umbrele nelegiuite
direct în punctul lor sensibil la frumuseţea metaforei
păstrează cuvintele în sânge
singurul şarpe înţelept căruia îi place căldura sufletească
a celui de lângă tine cel dornic
să te citească cu buzele cu palmele cu ochii înroşiţi
de vinul amar al singurătăţii
păstrează cuvintele pe creştetul tău pleşuv pe tâmple
pe sprâncene şi în gropile obrajilor
îndreaptă-ţi spatele
stai falnic ca un munte de cuvinte
ca un avocat al cerului
nimic chiar nimic nu te poate mişca din locul
în care ţi-a fost dat să lupţi împotriva deziluziei
un vârf semeţ de speranţă împungând cerul
în ochiul larg deschis
căci numai aşa curge cu adevărat
lacrima lui Dumnezeu


Lungă contemplaţie în faţa ferestrei deschise spre neant

iubesc prea mult viaţa pentru a renunţa la ea
chiar dacă lumea simt că nu-mi aparţine
trăiesc fără să-mi pot aminti
locul în care a copilărit sufletul meu

până la urmă paradoxal vorbind şi simţind
ajungi să iubeşti şi exilul acesta nelumesc
rana prin care curge
neputinţa de a fi fericit întru totul

(doar răstignirea face posibilă
existenţa concomitentă în cele patru
dimensiuni ale crucii?)

întrebări fără răspunsuri
răni fără vindecare completă
pe care ajungem să le acceptăm
şi să le iubim fiindcă
ne amintesc că suntem aici acum
şi nu altundeva altcândva

iar mie nu-mi rămâne decât să scriu
poezia mea este o lungă contemplaţie
în faţa ferestrei deschise spre neant

nu ştiu ce se află dincolo totul este întunecat
nimic nu mă ispiteşte
doar un fior îmi trece prin şira spinării
făcându-mă să cred că e mai bine aici

în ciuda durerilor şi mizeriilor care mă deziluzionează
există şi un dram de frumos există şi multă imaginaţie
care poate face înconjurul lumii
care poate ajunge la marginea universului
călare pe o cometă
ce inspiră vidul pe nări şi suflă flăcări

dragă G. nu-mi doresc să simulez moartea
pentru a pregusta judecata viitorului
dar încerc să simulez nemurirea
şi să trăiesc în poeme
aşa cum nu pot trăi în acest exil nelumesc
eu nu voi muri niciodată
am spus de-atâtea ori chiar şi atunci când durerile
mă torturau să mărturisesc contrariul

facă-se voia mea în lumea imaginaţiei mele
gândul meu să fie Big Bang-ul universului paralel
al realităţii alternative în care
voi fi mereu fericit


Imn umbrei

sunt o scânteie prinsă între două umbre
umbra celui ce sunt şi umbra
celui care-am fost cândva

aventura mea a-nceput
într-o noapte tăcută în care fierbinţi
mi-erau dorinţele şi lacrimile reci

pe atunci visam ca Soarele
să-mi dezlege umbra de picioare
să rătăcesc printre stele...

dar ştiam că umbra mea
acest câine cu limba tăiată
acest profanator al mormântului meu viu
acest detectiv al morţii angajat
în urmărirea sufletului meu ziler
această fantomă a morţii eterne
care mă urmărea la tot pasul
avea nevoie de paşi să respire
o bătaie de inimă

astfel am rămas în coconul
viselor mele nesfârşite
eram precum un înger
care se năştea captiv
ca o lumină pe coridorul umbrelor

da, da, nu mi-am imaginat
niciodată umbrele ca fiind
îngeri păzitori îndreptându-ne paşii
spre lumea în care ne-am născut morţi
şi-n care ne întoarcem căutători de fericire

eram doar clona umbrei mele
ne-mbrăţişam în jocuri de cuvinte simple
ne-ascundeam în jocuri de lumini
şi de imagini succesive
privind cum pe retina mea
îşi făcea cuib umbra unei păsări de pradă

degeaba îmi întrebam umbra
de ce îmi ţine în continuare de urât
de ce nu pleacă, să tragă cu urechea
la ce se spune despre
mântuirea mea
pur şi simplu mă ignora

iar eu nu puteam decât să privesc
alte umbre istovite
imprimate prea adânc în lumină
în timp ce prin gând îmi trecea un copil
crescut la periferia memoriei

astfel am devenit sclavul aceleiaşi cărţi
şi umbra unui munte de om
înălţat la ceruri

dar în înaltul cerului meu
erau doar păsări de pradă
iar eu stăteam cu capu-n pământ
şi le priveam doar umbrele
rotindu-se-n jurul meu
ca într-o horă
a morţii

anii treceau, eu sălăşluiam
în memoria paşilor mei
în memoria fiecărei amprente
în memoria umbrei
ce m-aştepta cuminte
lungită în nesăpata şi nesătula gură de pământ

degeaba încercam s-o întemniţez
într-un contur epidermic
căci patima imperfecţiunii se preschimba
într-o lacrimă pe care o vărsam peste lume

cândva mă întrebam
dac-aş putea plămădi din pământ, suflare şi lacrimi
din întuneric şi lumină, din fericire şi patimi
un trup şi o umbră?
celui viu i-aş fi spus bărbat şi l-aş fi lăsat să se joace
să vorbească cu a sa inertă jumate

şi mă întrebam în continuare
dac-aş putea face două lumi diferite
care să se atragă şi să se evite
nedorind să se cunoască vreodată
o lume de oameni şi o lume de umbre
trăind şi murind totodată

tot întrebându-mă şi iar întrebându-mă
m-am întâlnit cu Iisus
venea de departe, de foarte departe
dintr-o direcţie opusă
am făcut de îndată picnic la marginea drumului
i-am prezentat „credincioasa” mea umbră
el mi-a prezentat nevăzuţii săi îngeri
apoi şi-a scos desaga cu prescură
iar eu mi-am scos inima din piept
şi o priveam în palmele sale
cum bate, cum bate…

ce să vă mai spun despre mine?
în prezent nimic nou sub Soare
doar o umbră descheiată la şireturi
cu mâinile-n buzunare
şi şapca trasă bine pe cap
o umbră fără glas, fără nume
o umbră rătăcită prin lume
căutând un om descheiat la şireturi
cu mâinile-n buzunare
şi şapca trasă bine pe cap
un om care trecuse cu o zi înainte
prin răspântia viselor
un om care vărsase o lacrimă
la troiţa umbrelor

un om care acum poate simţi toate cuvintele
rămase pe drumuri
strivite de paşi, înghiţite de umbre
ascunse de gura lumii
ascunse de nevoile imperative
ale unei iubiri cu dinţi ascuţiţi

un om care ascultă foşnetul ierbii
leagănul de lemn
plânsul subţiat
de închiderea pleoapei
umbra apropiindu-se-ncet
ca o ghilotină
cu aripi

da, da, oricât de pustii ar fi vieţile
ca nişte străzi pe care doar praful mai circulă
ne dăm întâlnire cu umbrele
şi mergem împreună în întâmpinarea dezastrelor

mergem încolonaţi, oameni şi umbre
fiecare ne dorim să fim altceva
într-un final şi unii şi alţii
suntem îngeri şi păsări negre
pe cerul din gura unui mort celebru

da, da, astfel s-a născut poetul
în văzul lumii indiferente
când totul era repetitiv şi numai durerile
coborau până la rădăcinile umbrei

când sufletul meu, şarpe de aer
se strecura printre alte umbre speriate
printre alte umbre răstălmăcind necuprinsul

în timp ce moartea se plimba graţioasă
ca o lebădă neagră
creând o atmosferă apăsătoare
ca şi cum cineva îmi punea impozit pe suflet
iar respiraţiile erau din ce în ce
mai greu de plătit

iar acum foamea mă-ndeamnă să muşc din prezent
acest sandviş cu singurătate între două felii de timp
pe care tot cu umbra trebuie
să-l împart frăţeşte
 
 
Poemul meu de azi

şi această zi va trece
o zi ca oricare alta în care
poate cel mai bun lucru
a fost un poem despre viaţă
pe care l-am scris în ciuda
tuturor previziunilor sumbre
despre timp şi distrugere

un poem ca un cântec suav
lângă zidurile cetăţii adormite
transmis din generaţie în generaţie
de copacii bătrâni
prin foşnetul frunzelor

un poem ca un râu
obosit de atâta goană prin defileuri carstice
odihnindu-se sub pletoasele sălcii
care-i spun, printre lacrimi
povestea lor tristă de sfânta sărbătoare
când le-au fost rupte crengile

un poem ca un soare
care se ascunde după turla bisericii
când pot privi oraşul în toată
splendoarea sa

un poem ca un Dumnezeu
care scoate stelele din jobenul nopţii
cu mâna lui nevăzută
şi le aruncă în calea dorinţelor mele
iar eu nu mai trebuie să sufăr
de blând-ucigătoarea plictiseală

un poem pe care-l va citi
ultimul om de pe Pământ
la revărsatul zorilor
şi va spune
îţi mulţumesc ţie
poet al unei generaţii de orbi
că n-ai renunţat
să visezi la nemurire
îţi mulţumesc că ai fost
atât de legat de viaţă
prin cuvânt
şi în tăcerea ta
când alţii profanau
templele sacre ale sufletului
ai scris poeme de iubire
îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat
să mă prăbuşesc în mine
şi mi-ai dat puterea să înfrunt
cu pieptul dezgolit
şi pletele în vânt

a p o c a l i p s a


Constelaţii

ar trebui să-ţi vorbesc
despre oamenii din ziua de azi
cu ură şi brutalitate
astfel încât la despărţirea ta
de acest pământ
să nu regreţi nimic
să stai cu ochii aţintiţi
spre constelaţiile în care
ai visat mereu să ajungi
să nu mai priveşti
niciodată înapoi

în spatele tău nici măcar mormintele
celor dragi n-au rezistat
nici măcar mormintele
ultimilor înţelepţi
să nu te mire ce s-a întâmplat
cu noi în această vreme
întreaga planetă a fost profanată clipă de clipă
de noii zei ai distrugerii
iar din cenuşa cărţilor
niciun imn închinat vieţii
nu s-a mai ridicat

priveşte aşadar constelaţiile
fărâme de amintiri
din lumea unui Dumnezeu
care a coborât pe pământ
şi a devenit om
pentru a cunoaşte
sentimentul sfârşitului

oh, suflet al meu
zburdalnic printre atâtea făgăduinţe
te-am rostogolit prin cuvânt
peste văile timpului
doar pentru a cunoaşte sfârşitul?

pentru cine mai curge
ultima lacrimă?


Ne căutăm

ne căutăm adesea
în locurile din care am plecat
suntem ecourile care îşi caută gura
născătoare de murmur şi strigăt
şi sufletele care îşi caută
tainica încăpere a inimii
din care au peregrinat
spre alte temple mai mult
sau mai puţin sfinte

ne căutăm, da, da, îndrăznim
să ne tot căutăm
la fel cum arcuşul gândurilor
caută corzile unei viori galactice
cu care doar Dumnezeu poate să cânte
punând materia şi viaţa în mişcare

ne căutăm uneori şi cu teamă
la fel cum mâinile tremurânde
caută nemurirea
pe clapele albe şi negre
ale unui pian dezacordat
de marşul funebru
al timpului

ne căutăm, e tot ce putem face
în labirintul din care se iese
doar în urma unei slabe
strângeri de mână
un fel de zbor cu aripi frânte
lăsate în grija umbrelor
prevestind moartea prematură
a visului în care am tot mimat
adevărata noastră existenţă


După care vis să mă trezesc?

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

după visul în care
stelele par a fi
încercările creatorului
de a reda vederea
unui întuneric orb?

după visul în care
durerea palpită
ca un gând abandonat
în neant
iar eu încerc să-mi chem
gândul înapoi
pentru a învinge durerea
prin cuvânt?

după visul în care adevărata iubire
începe cu lacrimi vărsate
pe altarul singurătăţii?

după visul în care
săruturile tremură ca nişte frunze
în bătaia vântului uitării
iar umbrele fug în toate direcţiile
de frica unei îmbrăţişări?

după visul în care
unii oameni ridică statui
alţii le dărâmă
dar prea puţini reuşesc
să le readucă la viaţă?

după visul în care
apa de ploaie se rupe
la naşterea curcubeului
iar noi ne privim chipul
îmbătrânit în bălţi?
după visul în care
te scufunzi în propria suferinţă
pentru a găsi o perlă născută
dintr-un fir de nimic
o poezie pe care nimeni
nu o mai poartă
ca amuletă de protecţie
noroc şi nemurire?

spune-mi tu, celălalt eu
al celeilalte lumi
pe care o port pe umerii
de Atlas al zădărniciei

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

 
Reîntoarcerea la marea singurătate

oricât de mult
ne înşelăm singurătatea
cu oameni sau cu amintiri
despre oameni
tot la ea ne întoarcem
nici măcar visele
unde suntem mereu cu cineva
nu ţin o eternitate
chiar şi viaţa este un vis
din care suntem ispitiţi
să ne trezim
atunci când întunericul
ne întinde fructul otrăvitor
al cunoaşterii

poate că părerea noastră de rău
când părăsim această lume
este şi părerea de rău
a Dumnezeului din noi
care se întoarce la marea
S I N G U R Ă T A T E

la asta te-ai gândit
vreodată?

tocmai de aceea
căutăm pe cineva
cu care să fim fericiţi
acum aici
aşa cum şi eu
îmi caut celălalt eu
în pragul
apocalipsei
mele personale

între mine
şi celălalt eu
e o prăpastie
peste care încerc să trec
mergând pe frânghia subţire
a unui vers
o frânghie care tremură
la fiecare bătaie de inimă
o frânghie care se îndoaie
sub greutatea îngerilor
care mi se aşază pe umeri
pentru a-mi testa
echilibrul

n-am avut alte aripi
în afara paginilor
pe care cititorii
au încetat
să le răsfoiască
atunci când iubeam
şi nutream să primesc
iubirea înapoi

dar poate
că e mai bine aşa
să fiu lucid
precum o lamă de cuţit
care spintecă
iluziile

să-l am martor
doar pe Dumnezeul din mine
care îşi bea cafeaua tare
în zorile nemuririi

ce va fi
va fi


Cabina de probă

moarte, n-ai vrea tu
să-mi încerci umbra
în cabina de probă a acestei vieţi
precum şi eu am încercat
costumul de haine
pe care-l păstrez în şifonier
pentru ocazii speciale?

îţi voi face cadou la miez de noapte
Luna spânzurată de metafora mea
ce-ai putea dori mai mult de atât?
chiar şi visele mele
le voi pune într-o cutie
de chibrituri şi le voi da foc
pentru tine ca să mergi mai apoi
pe cărări de nimeni ştiute

moarte, îţi pot da şi gândul meu
cel mai intim care aşteaptă
să răsară pe cerul gurii
precum steaua care
aşteaptă pe fundul mării
să împodobească
o sufragerie

şi dicţionarul suferinţei
îl pot scrie în cinstea ta
când mă voi îmbăta cu fermentul
fructului interzis din care n-am irosit
decât o mică muşcătură
acolo unde viermele îşi începea
epopeea distrugerii

dar de lacrimile mele, ce zici?
pot umple toate abisurile lumii cu ele
chiar şi tu poţi sta mai bine la pândă
iar dacă vrei te pot acoperi
şi cu nisipul scurs
în clepsidra inimii mele
în prima jumătate de viaţă

nu, nu, nu-mi cere şi amintirile!
ce poţi face tu cu ele?
oricum nu te ajută să întinereşti...

dacă vrei îţi pot da
bătrânele mele singurătăţi
care rătăcesc prin nesfârşite pustiuri
le poţi înhăma la caleaşca ta neagră

lasă-mi mie
doar singurătatea cuvintelor
în oglinda cărora
îmi privesc creatorul


Arhipelag

nu trebuie să mergeţi foarte departe
nu trebuie să plătiţi foarte mult

cartea mea e un arhipelag de poeme
născute dintr-un suflet vulcanic

în poemele mele veţi găsi
toate formele de relief ale fiinţei
şi toate jivinele gândului

veţi putea trăi singuri
cu voi înşivă
sau veţi putea trăi
în compania
tuturor oamenilor
pe care i-am iubit

şi chiar dacă uneori
mai erup în amintirea
dragostei de demult
şi se ridică cenuşa
acoperind cerul senin

vă promit că nu va dura
foarte mult
daţi pagina şi va trece
 
 
Spectacol interzis muritorilor

priveşte atent un munte, un arbore,
o piatră, o apă şi ţine-le minte
pleacă apoi în lume
trăieşte-ţi viaţa
întoarce-te peste ani şi ani
priveşte-le din nou pe toate şi vei avea senzaţia
că n-ai fost plecat niciodată
din acele locuri

urmăreşte un episod dintr-un film serial
care te captivează la maxim
dormi, pleacă la muncă
întoarce-te acasă, vizionează un alt episod
şi vei avea senzaţia
că n-ai fost plecat niciodată
din acţiunea filmului

citeşte o carte, zece cărţi, o sută de cărţi
întoarce-te la cartea care ţi-a plăcut cel mai mult
şi vei avea senzaţia că n-ai fost plecat niciodată
dintre coperţile ei

privim, plecăm, ne întoarcem
ne întoarcem, privim şi plecăm

numai că unii oamenii
pe care i-am privit cândva
cu atâta dragoste
au uitat să se-ntoarcă
din călătoria lor
au rămas captivi într-un spectacol
interzis muritorilor

iar umbrele, sufleuri ai neantului
ne şoptesc în continuare
rugăciunile


Perplexanta prezenţă

poetul este lacrima de foc
curgând pe obrazul pământului
şi biciul de flori
plesnind
peste coama răvăşită
a timpului
poetul este praful de puşcă
al stelelor
şi cântecul de leagăn
al tuturor sufletelor
oarbe
poetul este ochiul
care îi lipseşte ciclopului nopţii
şi ochiul care îi lipseşte
ciclopului zilei
poetul este perplexanta prezenţă
pe covorul roşu
al propriului sânge
braţ la braţ
cu doamna moarte
spunându-i ceva la ureche
zâmbindu-le apoi celorlalţi
ca şi când
i-au mai rămas
multe vieţi de trăit


Cuvinte nepotrivite

din timp nu lipseşte nicio secundă
toate bătăile inimii îmi sunt numărate
clepsidra se învârte la infinit
amestecând amintirile
sunt o reciclare a trecutului meu
şi o etichetă de expirare
a prezentului
mi se întâmplă
să mă trezesc în pârgul viselor
cu un gust amar de viaţă în gură
şi nişte cuvinte
încearcă să fie gânduri
întorcându-se în lacul de cleştar
al întunericului
tu nu ştiai că nemurirea mea
era ridată de cuvinte
nepotrivite?


Pentru oamenii plictisiţi

am scris poeme pline de iubire
pentru oamenii plictisiţi
chiar dacă a trebuit să-mi fac din inimă
un sicriu de flori
mi s-a scurs viaţa în cuvinte
pentru oamenii plictisiţi
chiar dacă mă topeam precum ceara
iar oasele mele ardeau precum fitilul lumânării
m-am prăbuşit în abisul meu interior
pentru oamenii plictisiţi
chiar dacă nimeni în afară de Dumnezeu
nu-mi arunca un colac de salvare
am zburat pe aripile imaginaţiei
pentru oamenii plictisiţi
chiar dacă nimănui nu-i păsa
de umbra mea care-i cerşea infinitului
o umbră pereche
am închis ochii şi am navigat
pe oceanul nesfârşitelor naufragii
în căutarea adevărului
da, da, tot pentru oamenii plictisiţi
chiar dacă nimănui nu-i păsa că eram
ca un sărut captiv între două continente de singurătate
nu-mi rămâne decât
să pecetluiesc pământul cu o cruce
aşa ca un dar de mare preţ
pentru oamenii plictisiţi
chiar dacă…