Alchimia sufletului
« Prima pagină
iubite amestecă-mi sufletul în creuzet
cu puţine lacrimi şi lasă-l să crească
sub inima ta…

însă cuvintele mele sunt îmbracate în sticlă
plouă amar norii mă tachinează
mi-am cusut dragostea la tivul rochiei
să petrecem împreună
un veac de singurătate

seduc noaptea la geam
prin ochiul galben al Lunii
Dumnezeu mă priveşte apatic

sunt femeia scrijelită pe tăbliţele din lut
îi râd morţii în nas orele curg slinos
mă doare o cruce în fiecare braţ

în visul meu turbat
un fluture bolnav de plămâni
se joacă cu nervii frunzelor
mă trezesc paşii tăi
imprimaţi adânc în memorie

tu eşti acolo
unde cerul sărută lumea