Operaţie pe cord deschis
« Prima pagină
simt cum noaptea mă aşteaptă
dincolo de această lumânare care pâlpâie
umbrele cu mine se joacă ne imităm mişcările
iau naştere tot felul de închipuiri pe pereţi
întunericul muşcă pofticios din negrul ochilor mei
în fiecare respiraţie este sculptat un înger
sunt obosită visez capul îmi cade putrezit la picioare
mâinile încep să-mi fie crepusculare
inima-mi bate mai tare în tâmple
amintirile se derulează cu repeziciune
ca un film horror revăzut în surdină
moartea un mare semn de întrebare
cu punctul în ghilotină şi un bastonaş
îngropat în retină
toate speranţele sunt impare
păşesc într-un tunel şi deodată
inima încetează să-mi bată
la capăt lumină