PygmalionA
« Prima pagină
mi-am întins palmele negre pe hârtie
şi din ele au răsărit îngeri
cu aură de cuvinte
ce au plămădit un poem
l-am ridicat pe piedestal
şi mi-a răpit somnul nopţii
 
am început să plâng de dorinţă
şi lacrimile au inundat infernul
stingând focul veşnic
ceream viaţă pentru poemul meu
să mă iubească
să mă simtă
pe mine
creatoarea lui
şi dintre nori mânia s-a arătat prin foc
împlinind nebuneasca dorinţă
dând viaţă poemului
 
trecute veşnicii aşternute
durerea pogorâtă în aripi frânte
izvorâtă din inima-i de carton
În mâini frângeam durerea mută
a dragostei neîmplinite
râzând în prostia mea
tulburând somnuri de veci