Alexandru Lascu
« Prima pagină

 

 

Biografie

Numele meu este Lascu Alexandru. Sunt născut pe data de 22.07.2002 şi trăiesc în Oradea.
 
Sunt elev la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu”.
 
Până acum, activitatea mea publicistică este infimă; eu am scris doar un mic articol legat de Paște în revista școlii în urmă cu 6 ani.
 
Vor fi publicate tot în revista școlii liceului meu 3 poezii scrise de mine, una în română și două în engleză.
 
Scriu poezii regulat de 2 ani.
 
Am fost membru al unui club de lectură ținut de fosta mea dirigintă, doamna Pop Garofița.
 
Scriu pentru că îmi place să scriu. Scriu pentru a-mi exprima sentimentele și viziunea asupra lumii în care trăiesc.
 
Mi se pare că scrisul întrupează frumosul și armonia umană, percepțiile pe care fiecare om le are.
 
Rezultatele de la olimpiada de limba română nu au depăsit mențiuni la faza județeană.
 
 
Poezie matematică

Eu sunt tu,
O zecimală din tine.
Tu ești eu,
O fracție supraunitară din mine.

Sunt ca o fracție reductibilă
Merit să mă simplific
Nimic nu mă poate soluționa,
Nici măcar la pătrat să mă ridic...

Sunt ca un trapez
Fără triunghiul din vârf,
Un rege fără coroană,
O problemă de la info cu diez.

Aș vrea să fiu perfect ca rombul,
Împlinit și rotund ca cercul,
Cu tine, cu voi, cu toți;
Nemărginit ca intervalul deschis...


Rugăminte

Dă-mi mâna ta
De regină,
Să mă vindec
De toate defectele vieții
Și-arsurile pe care mi le provoacă
Lipsa ta scăldată-n
Durere de suflet...

Dă-mi ochii tăi
Să mai consider c-am văzut
Încă o dată răsăritul
Unei noi zile, unei speranțe
Să te pot privi
Purtând pe frunte atât de senină
Coroana de flori a veșniciei...

Dă-mi aripile tale
Să pot zbura la ceruri,
Să-ți aduc aureole de sfinți
Și veșminte de îngeri;
Să te pot duce
Peste tot în lume
Să îți vadă toți frumusețea…

Dă-mi inima ta
Ca să fii în toate:
Și-n lună și în stele,
Să te văd mereu
Pe cerul meu
Bordeaux plin de iubire,
Înfloritor de la rozele
Palmelor tale.


Zâmbet

Nu te obosi, vifor etern și efemer,
Să-mi zâmbești în fiecare zi,
o am pe ea, izvorul
fericirii fără final,
Să-mi aducă pe tenul scorojit
de tristeți apuse,
zâmbet...
Fă, vifore, să pară
clipe-ani fără sfârșit,
al căror Surâs să fie
eternă călătorie...
Ochii să-i fie infinitul,
Buzele loc de odihnă...
Mai lasă-mă doar
să îi văd chipul
pe oglinda inimii mele...

Nu te obosi, mă voi preda!
Inima mea incandescentă
Arde, șfichiuie
Încinsă ca un bici.
Jur c-o să mi-o smulg
și-o s-o ascund
dincolo de văzul tău,
în văile lui Hades...
Mai dă-mi forță
Cât s-o cuprind cu ochii,
Să devin una
Cu zâmbetul ei
Și să o pictez
Pe pânza cordului meu...