Elida-Sorina Bolba
« Prima pagină

 

 

Biografie

Elida-Sorina Bolba s-a născut pe 22.11.1998 la Satu Mare.

A studiat la Colegiul Național ‚‚Doamna Stanca’’ din Satu Mare (clasele IX-XII), fiind la un profil real, iar în prezent este studentă la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea.

În perioada liceului a participat la diverse concursuri literare, cât și la olimpiade:

- locul 1 la "Scriem altfel" - concurs local organizat în parteneriat cu Asociația Stea din Satu Mare;
- locul 1 la "Ștafeta poveștilor" - secțiunea creații individuale;
- mențiune la concursul "Ion Aluaș" - organizat de către Departamentul Facultății de Sociologie și Asistență Socială.
- mențiune la olimpiada "Lectura ca abilitate de viață".

Motto: ‚‚Trăim atâtea vieți câte cărți citim ’' - Mario Vargas Llosa

contact: elidabolba@gmail.com
 
Interviu cu Elida-Sorina Bolba: https://logopaper.com/2018/02/08/ioana-restea-pasiune-pentru-poezie/
 
Te iubesc

Te iubesc...
Simple cuvinte așezate-n alb,
Cu o imensă iubire spusă suav
Ești doar tu-melodie fără sfârșit
Și răsărit fără apus.

Te iubesc...
Deși, iubindu-te par nebună,
Inima-mi mereu îngână...
Îngână al tău nume
Ce condamnă a mea lume.

Te iubesc...
Iubirea, făr’a mă întreba pe mine
Își îndreaptă calea spre tine...
Spre tine-un trecător
Cu inima-nchisă-n dor.


Inima

Bate din nou...
E fără puterea glasului,
Dar e ca un cadou
Ce șterge lacrima plânsului.
Vrea inima să te simtă aproape
Să-ți mai vadă ochii...
Ochii în care am găsit perle scumpe
Ce nu aparțin ploii.
Ea crede, cântă și se zbate,
Ascunzând tristul destin:
Sunt niște copii-n spate,
Dar-totuși poate-i divin.


Evadare

Vreau să evadez.
Departe de voi-în vis!
Un loc numit Paradis
Cu fapte bune puse-n crez.

O lume fericită.
Fară voi! Gălăgioşi-mereu
Şi cu gânduri la ce-i greu.
O lume-n care negrul se uită!

Vreau sa evadez!
Acolo unde timpu-i o secundă
Şi-s doar glasuri de odă.
În iubire-aş vrea...să veghez!


Octombrie

13 Octombrie
Când frunzele-au inceput să cadă
Îți mai aminteşti?
"Adio"-ul fără ca nimeni să creadă
Că eu suspin când tu grăieşti...

Se apropie iarna-rece,
Iar tu dispari în ceață,fără regrete...
Eu suspin că-i 13 Octombrie
Tu zâmbeşti că-i Victorie...

Acum, e vară-n lume.
Toamna şi iarna s-au dus...departe,
Lăsând o ploaie caldă de iunie
Ce-i un dor târziu de tine.


Azi, te desparți...

Azi,te desparți de ea...
De ea, suflet cald de bunică.
Ți-a lăsat doar credința ce-o avea...
Și-n poarta o mică rândunică...

Azi,te desparți de ea...
De ea, bunică pentru noi și voi...
Zâmbetul-dulce amintire de la ea
Și rază de soare-n nevoi...

Azi,te desparți de ea...
... luând cu tine-o amintire
Și lăsând ce-ți zâmbea:
Un chip cu multă fericire...
(Și-o cutie cu amintiri senine)


Arta

Mulțimea numerelor,
Arta multelor...
Multelor probleme
Întâlnite-n teme.

E diferită de restul,
Deschizând vestul.
Iar cheia succesului
E a curiosului.

Sunt stele mici
Ca niște furnici.
Așezate-n camere,
Rezultă numere.

Rezolvi probleme
Găsite-n cotidiene.
Viața e ușoară,
Matematica când zboară.


Ploaie

Ploaia a adus cu ea
O taină ce nu-i grea:
Sunt doi picuri în noapte
Ce spun o poveste.

Vântu-i poartă mereu departe,
Iar Soarele parcă-i vrea a desparte.
Luna încet le șoptește:
"Când veți gândi pământește?"

Dar ei...ei vor altceva
Vor a fi o inimă-n cineva
...un trăsnet dus pe aripi de furtună
Îi transformă-n lacrimi de lună.

Destinul lor se schimbă,
Ei ajung să nu învingă.
Din picuri cu speranțe mii,
Ajung a fi lacrime pustii.


Azi

Azi, când o undă de vânt
Readuce în cameră un trecut stins,
Începe să tremure-n vis, viitorul neatins...
Să plângă sufletul ce deja e frânt.

Am încercat să opresc gânduri,
Crezând că voi putea schimba noaptea...
C-o voi putea schimba-ntr-o stea
Ce veșnic va străluci-n rânduri.

Cuprinsă de amintiri trecute
Am uitat că viitorul stă-n prag
Și așteaptă ca un copil drag
Ca eu să trec peste clipe bântuite.

Azi, când o undă de vânt
Readuce în cameră un trecut stins,
Regret albaștrii ochi că nu i-am atins
Și-au plecat fără un ultim cuvânt.
 
 
Tăcerea

Acum tac...
Tac într-o artă veche.
Și-mi place s-o fac,
Deși-i atât de străveche...

E-un fel de-ați vorbi.
Uneori îți spun multe:
Despre mare și corăbii,
Despre cântece și lupte...

Însă tăcerea-i profundă,
Pânzele-s tot mai sus,
Iar corăbiile... parcă se scufundă;
Oamenii... s-au dus!

Îi vezi și tu, așa-i?
Și ei tac...
Sigur nu te gândeai
C-au să plece-n veac.

Stai liniștit,
E doar un truc de-al lor,
Prea slab "plătit"
Pentru-n joc de povestitor.