Oare despre ce visează autorii de SF din ziua de azi?
cronică la romanul lui Ionuţ Caragea - „Discipolii zeilor de altădată”
Uezen... Am făcut cunoştinţă cu acest minunat univers în urmă cu 6 ani, când
Ionuţ Caragea mi-a propus să-i ilustrez romanul de debut cu imaginile şi
desenele mele science fiction. Sincer, m-am bucurat pentru oferta făcută
deoarece simţeam că acest univers vine cu un suflu proaspăt în comparaţie cu
celelalte universuri întâlnite în cărţile SF pe care le citisem până atunci,
suflu pe care încercam şi eu, ca grafician, să-l imprim imaginilor mele.
Ionuţ Caragea, studiindu-mi creaţiile expuse pe Sfera Online, mi-a
mărturisit că a simţit acelaşi lucru. Astfel s-a creat între noi o
conexiune.
Încă din timpul liceului citeam cu deosebită plăcere romanele scrise de
Isaac Asimov, Arthur C. Clarke, Jules Verne, Ray Bradbury, Frank Herbert,
amintind doar câteva din marile nume ale genului SF. Citeam şi romanele lui
Istvan Nemere şi Peter Zsoldos, apărute în Ungaria, sau cele ale lui
Vladimir Colin, care fuseseră publicate în România (Capcanele Timpului,
Legendele Ţării lui Vam etc.). Mă atrăgeau şi Almanahul Anticipația,
Jurnalul SF şi revista Start 2001, atât prin conţinut cât şi prin
ilustraţiile grafice ale copertelor. După ce am citit atât de multă
literatură SF, aveam acum ocazia să citesc o carte scrisă de un autor român
contemporan, din aceeaşi generaţie cu mine. M-am întrebat în acel moment:
oare despre ce visează autorii de SF din ziua de azi? Astfel am descoperit
că Uezen ne oferea o perspectivă mai clară asupra vieţii de mâine, viaţă
raportată la un interval de peste 100 de ani. Acţiunea romanului începea în
anul 2048, dar la fel de bine ar fi putut începe şi în anul 2011, în cazul
în care ar fi intervenit nişte evenimente neprevăzute care fi schimbat
radical lumea.
"Discipolii zeilor de altădată" (eLiteratura, 2015) este o carte
care incorporează trei volume apărute între anii 2010-2011 la editura Fides
(Uezen şi alte povestiri, Conştiinţa lui Uezen, Echilibrul lumilor), venind
în plus cu o continuare de două capitole şi o revizie. Încă de la primul
contact cu universul Uezen mi-a plăcut felul în care
autorul combină legendele vechi cu “amintirile”
despre viitor. Prin amintiri despre viitor mă refer, desigur, la imaginaţie,
dar şi la capacitatea de a anticipa viitorul. Pe undeva, există şi o latură
profetică, dacă ţinem cont de aspectul religios al cărţii, de mesajul
spiritual care încearcă să ne amintească cine suntem, cine trebuie să (nu)
fim şi unde trebuie să (nu) ajungem. Sunt întru totul de acord cu ceea ce
este scris şi pe coperta cărţii, „Discipolii zeilor de altădată”
fiind „un roman science-fiction despre trecutul, prezentul şi viitorul unui
univers recreat în întregime de un autor cu imaginaţie debordantă, în care
realul, virtualul şi mitologia se împletesc armonios, pe fondul unei
fascinante analize psiho-filozofice”.
Dualitatea ontologică din acest roman (lumină-întuneric, Democles-Z’Davaar)
îmi aminteşte de maniheism sau de alte filozofii în care binele şi răul
coexistă şi au aceeaşi putere, aflându-se într-o permanentă competiţie, iar
în mijlocul acestei competiţii să află creaţia-omul. Dar şi în om se dă
lupta între bine şi rău, iar omul trebuie să facă alegeri care îi vor
schimba radical destinul.
Personajul principal, Lerman Kruger, atunci când agonizează în mijlocul
deşertului Ruth, este supus unui test şi, influenţat de vedenia fostei
iubite, alege cunoaşterea în locul bogăţiei. Salvarea prin iubire şi
sacrificiul în numele iubirii sunt elementele cheie din interiorul acestui
roman, în jurul lor fiind construit universul. SF-ul este doar un ambalaj pe
placul fanteziei şi imaginaţiei autorului, un teritoriu în care el se simte
confortabil, iar sub acest ambalaj există indicii şi comori pe care
cititorii sunt invitaţi să le descopere.
În cartea lui Ionuţ Caragea, până la un punct, lupta dintre bine şi rău se
dă doar în universul material, iar stăpânii universului nu fac altceva decât
să contorizeze suflete. Dar, la un moment dat, echilibrul lumilor se rupe şi
dimensiunile se întrepătrund, generând un conflict deschis între demoni şi
îngeri, între alianţa pământenilor şi rasa cotropitoare a lenurienilor
conduşi de Anuk, un edenian minţit şi şantajat de marele stăpân al
Întunericului.
Romanul lui Ionuţ Caragea este foarte bine conceput din punct de vedere
ideatic şi structural, încât poate rivaliza fără probleme cu alte romane de
succes ale genului, existând chiar şi posibilitatea de se a face un film
după el sau, de ce nu, chiar şi un joc pe calculator. Vorbesc din
perspectiva unui mare pasionat de SF şi a unui împătimit gamer. Citind
cartea lui Ionuţ Caragea, am făcut o legătură cu jocul de strategie spaţială
Star Trek Armada 2, în care se pot crea diverse moduri cu bătălii între
diverse rase, cum ar fi bătăliile dintre Federaţie si klingonieni (Star
Trek), bătăliile dintre Tau'ri si Goa'uld (Stargate) sau cele dintre
Colonişti si Cylon (Battlestar Galactica). Fiind şi eu creator de moduri
pentru acest joc, mi-a venit în minte un posibil scenariu de bătălie
spaţială între Terra şi armata devastatatoare a lenurienilor conduşi de Anuk.
Romanul „Discipolii zeilor de altădată” îmi oferă toate elementele pentru a
putea crea o astfel de bătălie, fiindcă autorul oferă cu generozitate
detalii în ceea ce priveşte ştiinţa, tehnica, poziţionarea în spaţiu şi
strategia fiecărei armate. În plus, apare şi elementul surpriză,
referindu-mă la calul troian psihologic, la transferul de conştiinţă sau la
convertirea armatelor adverse în armate proprii prin tehnici mentale sau
prin acţiunea drogurilor.
Cine este familiarizat cu romanele de ficţiune speculativă cu substrat
religios şi serialele SF care au rulat pe micile ecrane (Dune, Babylon 5,
Stargate, Star Trek, DS9 etc.), poate observa că romanul „Discipolii zeilor
de altădată” are câte un pic din toate, păstrându-şi, în acelaşi timp, doza
de originalitate şi creativitate. Un autor bun de SF, după părerea mea, nu
trebuie să reinventeze roata în ceea ce priveşte ştiinţa şi tehnica, dar
poate veni cu mici inovaţii interesante, cum ar fi bomba cu suflete folosită
de Caragea în această carte. Şi tot original este şi subiectul apariţiei şi
perpetuării vieţii în galaxie: „Democles, stăpânul Celestiei, a creat
primele fiinţe umanoide pe planeta Eden, oferindu-le darul nemuririi.
Edenienii urmau ascensiunea pe calea luminii şi răspândeau viaţa în univers.
Dar, odată cu transformarea soarelui Uta’H în stea roşie, edenienii încep să
se îmbolnăvească şi să moară. Pentru a preveni totala dispariţie,
construiesc Arka şi trec prin Megara, cea mai apropiată gaură de vierme.
Însă foarte puţini ajung la noua destinaţie.”
Ajuns dincolo de Megara, Anuk este cuprins de furie nebunească şi este în
stare să facă orice pentru a o vedea pe Asiria, soţia sa, reîntoarsă din
morţi. Şi atunci îşi face apariţia Z’Davaar, stăpânul întunericului, care-i
promite lui Anuk că o va învia pe Asiria numai dacă acesta îi va distruge pe
ceilalţi edenieni şi va aduce haosul în univers. Aşa începe marea bătălie
dintre bine şi rău, dintre cei doi zei, Democles
și
Z’Davaar. Dar trebuie să spunem că aceşti zei nu se luptă într-o confruntare
directă, deoarece ciocnirea între energii ar duce la anihilarea amândurora.
Din aceste considerente, toată bătălia se dă prin intermediul fiinţelor pe
care le-au creat şi cu care au populat universul. Am putea spune că acest
univers este o imensă tablă de şah, iar cei doi jucători se luptă pentru
supremaţie, fiecare sacrificând anumite piese. Regulile se respectă
reciproc, existând un protocol. Aş face o asemănare cu romanul „Gambitul
stelelor” de Gerard Klein, în introducerea căruia autorul prezintă un citat
din Pierre Mora, care explică că în jocul de şah "gambitul este un
sacrificiu de pion interesat şi conştient, intervenit în faza iniţială a
partidei, fie cu scopul de a obţine un avantaj poziţional sau de atac, fie
pentru a prelua iniţiativa operaţiunilor". Astfel, şi în romanul lui Ionuţ
Caragea, intervin diverse sacrificii ale unor personaje importante sau mai
puţin importante însă deznodământul se îndreaptă tot către o remiză. Se
cedează planete şi teritorii de către fiecare parte, se propun mii de ani de
pace şi noi religii, apar noi conflicte reale sau virtuale, dar cei doi zei
care conduc universal vor fi mereu cele două forţe egale ale aceluiaşi
întreg nedefinit, strategiile şi avantajele poziţionale fiind doar
satisfacţii temporare.
În romanul lui Ionuţ Caragea întâlnim o varietate de rase extraterestre,
unele prietenoase, altele cu tendinţe distrugătoare, majoritatea alegând
tabăra binelui sau a răului. Sunt şi rase care par pasive, în aşteptarea
unei inevitabile sclavii, iar autorul încearcă să capteze atenţia
cititorilor prin trăsăturile fizice sau psihice, prin
sentimentele şi farmecul lor. Unele femei se
prostituează, altele par a fi coborâte din basme sau din poezii eminesciene,
şi nu de pe navele unor proxeneţi universali (mă refer la splendidele
sereniene, care deveneau mult mai frumoase odată cu înaintarea în vârstă).
Citind despre sereniene şi nebunele pteoliene, mi-am amintit de
frumoasele femei Orion din seria Star Trek: Enterprise, care aveau un apetit
sexual foarte mare şi aveau capacitatea să înrobească psihic şi fizic orice
bărbat din orice rasă.
Am fost atras şi de trimiterile subtile către numele unor sisteme planetare.
Cu nu puţin timp în urmă am citit despre sistemul solar Aldebaran, care
chiar există în realitate, la o distanţă de 68 ani lumină de Pământ. Se
povesteşte că Hitler voia să ia legătura cu fiinţele de acolo în vederea
câştigării războiului, dar până la urmă n-a reuşit să-şi ducă la îndeplinire
planul diabolic. Ionuţ Caragea foloseşte Aldebaran ca referinţă spaţială,
iar rasa khvarilor din acel sistem, având tehnologii superioare, se aliază
cu pământenii şi îi ajută să respingă atacul invadatorilor. Planul de
cucerire al lui Anuk este destrămat de o nouă inovație
în domeniul tehnologiei, aşa numita – bombă cu suflete. Această bombă este
practic un fel de aspirator, un container care găzduieşte sute de suflete
înfometate în căutare de trupuri. Iar armata lenuriană este devastată de
această bombă care, odată declanşată, permite sufletelor să pornească în
căutarea trupurilor pe care să le posede.
Bineînţeles, ca şi în alte romane SF, şi în romanul lui Ionuţ Caragea există
inteligenţa artificială. Este vorba despre androizi care, pe lângă
întrebuinţările casnice, sunt folosiţi şi ca obiecte de distracţie pe
planeta Nede, iar mai apoi sunt înrolaţi în armata devastatoare a lui Anuk.
În acelaşi timp, civilizaţia aproape distrusă a pământenilor este împânzită
de clone, singura cale prin care oamenii de ştiinţă reuşesc să repopuleze
planeta şi să relanseze economia. Oamenii şi clonele trăiau şi munceau
laolaltă pentru reconstrucţia Terrei. Sesizaţi cum ne-am putea salva viaţa
prin intermediul noilor descoperiri?
Romanul „Discipolii zeilor de altădată” ne captivează încă de la primul
capitol, invitându-ne să cunoaştem un nou univers populat de fiinţe antice
şi rase care se luptă pentru supravieţuire în contextul luptei dintre bine
şi rău. Un plus la valoarea acestui roman îl aduce şi întrepătrunderea
lumilor de apoi cu lumea în care trăim, un „Fringe” mitologic declanşat de
ruperea echilibrului universal. Recomand acest roman tuturor iubitorilor de
literatură science fiction, amintindu-le că Uezen a confirmat şi în afara
României, fiind publicat în limba engleză la editura Wildside Press din SUA.
Janos Miklos
15 septembrie 2015, Beiuş
sursa: Janos Miklos,
septembrie 2015