DIMINEŢI DE SEPTEMBRIE - ADRIANA RĂDUCAN

Un roman al acumulărilor sufleteşti

Cronică literară de Prof. dr. Radu SCOROJITU

 

                                  

Romanul „DIMINEŢI DE SEPTEMBRIE”, de ADRIANA RĂDUCAN, apărut la Editura „Sitech”, în 2014, probează modalitatea de a învăţa ce înseamnă abisurile unei zile sau ale unei vieţi, faptul că natura umană este supusă permanentelor şovăiri sufleteşti. Planul rostului şi al devenirii îşi dispută întâietatea, scriitoarea găsind mereu cheia conexă etapelor de viaţă. În cele şapte capitole ale romanului, cititorul descoperă mai multe semnificaţii ale titlului şi o contrapondere decisivă a cuvântului, care amplifică trăirile şi dimensionează textul narativ. Fiecare capitol îşi epuizează conţinutul, topindu-se în celălalt.

Galeria de personaje demonstrează,  prin supleţea gesturilor şi natura experienţei personale, robusteţea gândirii, multiplele valenţe ale fiinţei umane.

 „Dimineţi de septembrie” este un roman autobiografic, un roman iniţiatic şi un roman cu o vădită tentă socială, abordând tematica Holocaustului şi a unor etape istorice. Stările sufleteşti contradictorii ale scriitoarei au ca punct de sprijin valorile morale. Procesul de iniţiere este prezent din primul capitol „CONFESIUNI CLUJENE”, unde sunt detaliate întâmplări din timpul studenţiei la Cluj, Sonia fiind o ipostază a scriitoarei. Scăpată cu zile din lagărul de la Auchiwitz, Aurelia Ornstein este pentru Sonia expresia consecinţelor devastatoare ale Holocaustului.

 

    „Sonia tăcu, se aşeză discret în fotoliu, privea  aiurea, ca şi cum s-ar fi ivit un gol în mintea ei, ce nu-i dădea pace. Din anumite raţiuni, aceste acumulări sufleteşti ar fi dorit să le păstreze ascunse ca pe o comoară, să le ştie doar ea. Victor nu o întrerupse, se aşternu din nou tăcerea. După un timp,  reluă  firul evocărilor”. 

 

Tipuri de intelectuali cu varii experienţe apar pe rând în trei capitole ale romanului: „DIMINEŢI DE SEPTEMBRIE LA SINAIA”, „ BUŞTENI - BRAŞOV”, „DIMINEŢI DE SEPTEMBRIE LA PARIS”.   Unii tânjesc după viaţa de familie, standardul vieţii sau stabilitatea financiară, iar alţii luptă pentru desăvârşirea profesională. Fiecare dintre ei reprezintă un model, întrecându-se în dialoguri îndrăzneţe. Intelectualul este un personaj sensibil prin structura sa, criza de conştiinţă şi criza unui sistem răvăşesc sufletul celui care ţine la justeţea gândirii sale. Contrariile lărgesc câmpul de comentarii scrupuloase, atitudinea intelectualului nefiind a unui simplu spectator.

 

„Pe Hermina o percepuse cândva ca pe o campioană a lucrului bine făcut, construindu-şi raţionamentele doar în baza unor certe situaţii, niciodată în afara lor. Îi cunoscuse echilibrul puternic de care uzase în multe împrejurări, punea atâta preţ pe tot ce constituie bătălia cu viaţa. Hoinăreala pe străzile oraşului o relaxase enorm, se îndrepta către casă, ierarhizând în minte stadii sufleteşti ale unor perioade ce au trecut”.

 

Adevăratele probe de rezistenţă le descoperim în capitolele „CAPCANELE VIEŢII” şi „TATONĂRI COMUNISTE”.  Tonalităţile confesiunii impresionează. Asemenea celui îndrituit să dăltuiască în stâncă, pentru a străpunge muntele, eroina romanului găseşte echilibrul în raportul cu sine, chiar în situaţiile -  limită, când imprevizibilul o atinge la fiecare răspântie.

 

„Expresia de vinovăţie a celor pe care eşti obligat să îi priveşti în ochi, infinita nepăsare a unora, plătiţi să facă dreptate, nesfârşitele slăbiciuni omeneşti… toate sunt teste de viaţă care te mutilează sufleteşte, doar pentru faptul că prin ele verifici loialitatea semenilor. Rămâne să-ţi formezi o ideologie proprie, să te retragi în turnul tău de fildeş şi să laşi lumea sub biciul aspru al vremii, când prin natura compensatorie a lucrurilor, mai devreme sau mai târziu, primeşte fiecare după plată şi răsplată. Strigătul de durere nu-l aude oricine, durerea sufletească este monumentală, are soclul ei, înlăuntrul fiinţei tale. Răutatea, lăcomia, invidia, gelozia sunt la exterior, le descoperi în atitudinea celor din jur, vezi ura lor năvalnică afişată pe chip. Aşa este, au şi ei un soclu, clădit şi susţinut de oameni tot ca ei, ce nu au gimnastica minţii, nu cunosc echidistanţa, încalcă principii şi stau prost cu digestia adevărului. Interesul lumii exterioare pentru ei constă în plata facturilor, în numărul mare de la picior al colegului, în apa de ploaie”…

 

Capitolul „SCRISORILE UNUI NECUNOSCUT” dezvăluie pragmatica unei corespondenţe, cu implicaţiile textului şi supoziţiile ce au loc în cadrul unei sincere comunicări. Formele epistolare dau romanului un plus de autenticitate şi interes, distanţele şi magia lor generează o admiraţie secretă, iar de cealaltă parte, intervine curiozitatea sub forma unui clocot uman.  Instanţele sufleteşti nu-şi contenesc jocul de umbre şi lumini. Limbajul corespondenţei este bine decodat, uzanţele de acest tip reprezintă joncţiuni temporale, marcate de momente retrospective.

 

 „Pare foarte inteligent, prezintă o luciditate excesivă şi brusc alunecă în derizoriu. Lucrurile au importanţă doar din punctul lui de vedere, nu poţi să pricepi până la urmă ce doreşte, unde vrea să ajungă, nici dacă este amator de distracţii galante, nu mai înţeleg nimic.

 Este narativ, se confesează aşa cum înţelege să o facă. Încep să cred la fel ca tine, este o persoană care te-a cunoscut întâmplător undeva, v-aţi reîntâlnit în această formulă a corespondenţei, dispus să comunicaţi aşa, dacă altfel nu a fost posibil”.

 

            Bipolaritatea comunicării e strict analizată. Efortul de a identifica autorul scrisorilor, neexprimatele intenţii ale necunoscutului epistolar şi permanentele tribulaţii sufleteşti trec acum printr-un act de abstragere al gândirii Herminei. Materia cuvintelor conturează efervescenţa intelectuală, goana după ideal, o diversitate de atitudini în faţa vieţii, un concret existenţial, provocat de ecourile profunde ale sensibilităţii umane.

Dintr-o altă perspectivă, în naraţiune apar evidente câteva motive: motivul visului, al idealului, motivul copilăriei, al destinului, motivul călătoriei şi al prieteniei. Putem vorbi de o simetrie, de o unitate de compoziţie a romanului. Primele pagini creionează dorinţa unei vizite la Paris, iar finalul naraţiunii ne pune în faţa faptului împlinit, călătoria având duble valenţe: cunoaştere şi iniţiere. Orientarea estetico-literară a romanului conturează varii posibilităţi, privind dimensionarea textualităţii, care funcţionează cu un angrenaj de responsabilităţi. Dispunerea cronologică a evenimentelor asigură nivelul unei structuri profund narative.

Desăvârşit prin formă şi conţinut, romanul „Dimineţi de Septembrie” circumscrie natura umană printr-un şir de tulburătoare înţelesuri.

 

(Prof. Dr. Radu Scorojitu, membru U.S.R.)

sursa: Elena Adriana Răducan, 2015