Călătorind spre sine

Procesul de individuaţie a fost observat de C. Jung la pacienţii săi, deşi asta nu înseamnă că trebuie să-l considerăm un fenomen patologic, dimpotrivă, este un proces care se dezvoltă treptat în cursul vieţii persoanei, mai vizibil în cea de a doua jumătate a vieţii, individuaţia nefiind un ideal obişnuit pentru cei foarte tineri. A fi întreg înseamnă a te găsi reconciliat cu acele laturi ale personalităţii cărora nu li s-a dat atenţie până atunci; aceste laturi sunt adesea inferioare, deoarece există oameni care nu trăiesc la nivelul posibilităţilor lor. Individuaţia se referă deci la realizarea echilibrului psihic, ceea ce înseamnă că are în vedere uniunea contrariilor.

Folosesc expresia individuaţie în sensul acelui proces care produce un individ psihologic, adică o unitate separată, indivizibilă, un întreg. Există o presupunere generală despre conştiinţă cum că ar coincide cu întregul individului psihologic. Dar suma acelor experienţe, care pot fi explicate numai cu ajutorul ipotezei proceselor psihice inconştiente, ele aparţin cu siguranţă totalităţii individului, chiar dacă nu formează părţi componente ale eului conştient. C.G.Jung

Dar, în condiţiile în care ţelul individuaţiei este realizarea Sinelui, înseamnă că procesul va trebui să fie direcţionat în plan arhetipal, din moment ce Sinele este arhetipul central. Cu alte cuvinte, Sinele are dublu rol în acest proces: pe de o parte este iniţiatorul procesului, pe de alta, scopul lui. Este atât proces, cât şi finalitate, atât cale, cât şi adevărul la care se ajunge la sfârşitul ei. „Eu sunt calea, adevărul, viaţa” spune Cristos, plasându-se cu această afirmaţie în poziţia de arhetip central al inconştientului colectiv.
Din această perspectivă, individuaţia poate fi privită ca un proces prin care omul descoperă şi atinge divinitatea din el însuşi, devine „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. Acest lucru nu se petrece fără multă suferinţă, reflecţie, determinare, însă eforturile presupuse, atunci când sunt încununate de succes, sunt pe deplin răsplătite de rezultatul final: căpătarea bucuriei de a trăi prin atingerea unităţii/totalităţii cu Sinele propriu.

Dacă ar fi să privim procesul individuaţiei prin prisma metaforei călătoriei, de exemplu, unde călătoria în sine este mult mai interesantă şi mai palpitantă, mai aducătoare de satisfacţie şi bucurie decât punctul de sosire, respectiv stagnarea în punctul de sosire, atunci înseamnă că esenţialul individuaţiei este „călătoria” în sine, procesul de devenire al individului. Tocmai de aceea, Carl Jung priveşte individuaţia ca un proces continuu de dezvoltare, de acumulare şi de resemnificare a sensului pe tot parcursul vieţii, un proces de altfel creator: în măsura în care ne integrăm şi ne acceptăm partea inconştientă din noi, devenim mai autentici şi ne recreăm, desăvârşindu-ne.

Procesul de individuaţie presupune în esenţă un dialog continuu între Eu, ca centru al conştiinţei şi Sine, acest centru numinos de reglare a psihicului total. Acest demers nu are nicio legătură cu narcisismul sau individualismul egoist – ele sunt preocuparea eului pentru sine însuşi.
Relaţia între Eu şi Sine nu este egoism, departe de aceasta, dimpotrivă, reprezintă realizarea practică a îndemnului hristic de lepădare a Eului ca centru al personalităţii şi urmarea Sinelui.

Individuaţia este, cu alte cuvinte, un proces în care există o confruntare permanentă între conştient şi inconştient sub forma unui dialog continuu în cursul căruia conţinuturile inconştiente şi cele conştiente sunt unificate în simboluri. Practic, simbol al Sinelui poate fi orice şi oricine, de la Cristos până la Budha, şi de la cerc până la pătrat. Carl Jung afirma:

„Conştientul şi inconştientul nu fac un întreg dacă se reprimă şi se tulbură reciproc. Dacă trebuie să lupte unul împotriva celuilalt, atunci cel puţin ar trebui să fie o luptă dreaptă şi fiecare parte să aibă aceleaşi drepturi. Ambii sunt aspecte ale vieţii. Conştiinţa ar trebui să-şi apere raţiunea şi posibilitatea de autoprotecţie, iar viaţa haotică a inconştientului ar trebui să aibă posibilitatea să-şi urmeze propriul drum, atât cât putem suporta. Aceasta înseamnă luptă deschisă şi colaborare deschisă în acelaşi timp. Aşa se pare că ar trebui să arate viaţa oamenilor. Este vechiul joc cu ciocanul şi nicovala. Fierul care suferă între cei doi este şlefuit şi devine un întreg indestructibil, şi anume un „individ”. Cam asta înseamnă procesul de individuaţie. Aşa cum indică numele, este vorba de un proces sau de un curs de dezvoltare, care provine din conflictul celor două realităţi sufleteşti de bază.”

Acum aproape un secol, C. Jung atenţiona să se acorde mai multă atenţie individului în drumul către Sine, fiindcă doar cel ce este ancorat puternic de centrul totalităţii sale psihice va putea acţiona etic, va fi capabil să vadă mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu prin nimicnicia vieţii şi nu va urma necritic calea diverselor curente totalitariste. Individuaţia nu este un proces care se desfăşoară de la sine şi în ciuda oricărui obstacol, dimpotrivă, este un proces foarte sensibil la anumite oprelişti şi el poate stagna în anumite condiţii la un anume stadiu de dezvoltare psihică.

Acest lucru se întâmplă când o persoană adultă din punct de vedere biologic se comportă ca un adolescent sau chiar ca un copil. O altă situaţie de blocare a procesului de individuaţie este atunci când o persoană se identifică atât de intens cu un rol social sau colectiv, încât nu mai rămâne loc pentru dezvoltarea personală sau pentru alt gen de relaţii.

Aşa cum bine observa C. Jung (1946), Sinele cuprinde infinit mai mult în el însuşi decât numai un Eu. El este la fel de mult acela sau ceilalţi, cum este şi eu. În lumina acestui fapt, putem spune că relaţia EU-SINE se poate dezvolta în mai multe direcţii patologice:

Proiectarea Sinelui - cel mai des întâlnită asupra unei ideologii, comunităţi sau a unui sistem politic sau religios, care vor deveni o călăuză a individului, având o putere copleşitoare asupra psihicului lui. Ideologia sau sistemul asimilat poartă responsabilitatea sensului vieţii, însă pe la mijlocul vieţii se ajunge la un sentiment de gol interior, de vid, trăit cu mare anxietate şi care invită omul la a se pune în contact cu propriul suflet.

Lipsa unei relaţii autentice (Sinele fals) indică, de obicei, lipsa unui reper interior şi duce la trăirea unei stări de alienare a individului, care se manifestă prin agresivitate ridicată, uneori cuprinzând şi ideaţie suicidală sau gânduri criminale. C. Jung (1939) numeşte această stare „perils of the soul” şi afirmă că este trăită ca anxietate şi/sau depresie. „Pericolele sufletului originar constau în principal din periclitările conştiinţei. Fascinaţia, vrăjirea, pierderea sufletului, posedarea etc. sunt evident fenomene de disociaţie şi de reprimare a conştiinţei de către conţinuturi inconştiente. Nici măcar omul civilizat nu este încă liber de întunericul timpului originar.“

Inflaţia apare în situaţiile când Eul este asimilat de Sine, sau Sinele este asimilat de Eu. În aceste cazuri individul ajunge să aibă idei de omnipotenţă, omniştienţă sau complex mesianic. Inflaţia poate apărea şi în raport cu procesul de individuaţie atunci când cineva consideră că acesta depinde de propria decizie, de liberul arbitru.

Preluarea psihicului colectiv în „inventarul” funcţiilor Eului duce la o disoluţie a personalităţii în perechi de contrarii. În nevroză, de exemplu, se manifestă cu claritate perechea delir de grandoare/complex de inferioritate sau perechea morală binele/răul. Fenomenul acesta este observabil cel mai bine în triburile primitive, care pot fi văzute atât ca pline de virtuţi, cât şi ca deosebit de rele. Natura contradictorie a psihicului apare doar atunci când are loc un proces de dezvoltare personală a spiritului în cursul căruia raţiunea o recunoaşte ca atare. Identificarea cu psihicul colectiv, cu Sinele, aduce cu sine un sentiment de generalizare, de valabilitate universală, „asemănarea cu Dumnezeu”, iar omul are tendinţa de a încerca să le impună celorlalţi exigenţele inconştientului său şi să nesocotească individualitatea celorlalţi.

Daniela Deneanu, Psihoterapeut Relaţional Pozitivist