Nu există om pe acest pământ care să nu-şi fi simţit sufletul
vreodată dar cu toţii am trecut prea uşor prin viaţă fără să ne dăm seama că
purtăm în noi toate tainele universului.
Am ajuns să văd în suflet în urma unor întâmplări din viaţa
mea, a unei conjuncturi favorabile dar făcând multe fapte bune din tot
sufletul şi fără să înţeleg cum unii oameni fac rău cu bună ştiinţă, până de
curând.
Am fost lăsat să văd energia divină vie suficient cât să mă
învăluie şi să-mi transmită multe, să mă ducă acolo unde nici nu gândeam
vreodată.
Apare ca nişte firicele roşiatice nu prea strălucitoare în
formă neregulată învăluite în semiîntuneric
şi se simte energia densă vie, se simte infinitul şi te cuprinde în
dragostea şi bunătate, îţi transmite încredere, putere, cunoştinţe şi o
fericire interioară greu de descris.
A vedea este puţin spus pentru că nu vezi cu ochii ci te duci
undeva înlăuntrul tău unde doar Dumnezeu ştie ce face.
Acel început al universului pe care-l invocă oamenii de
ştiinţă a fost produs de energia divină vie şi totul se derulează după
reguli impuse de ea iar viaţă peste tot în infinit există prin energia
divină vie.
Găurile negre din univers sunt porţi prin care energia
vizibilă nouă se întoarce înapoi în energia divină vie care a creat totul şi
unde ajungem în final cu toţii.
Întunericul nu există decât în spectrul nostru vizibil,
infinitul fiind plin cu energia divină vie pe care noi nu o putem vedea cu
ochii şi nici altfel niciodată decât dacă se vrea şi spun asta pentru că
oamenii de ştiinţă se chinuie cu tot felul de experimente pline de intenţii
nu tocmai curate.
Mai bine am încerca să schimbăm modul de viaţă pe această
planetă şi să trăim aşa cum ne este dat şi vom avea cu adevărat de câştigat.
Suntem pe un drum mai mult decât greşit şi ne îndreptăm către
o dispariţie nedemnă care se datorează doar nouă oamenilor.
Niciodată însă nu este târziu pentru o viaţă împlinită cât
trăim pentru că energia divină vie va avea grijă să existăm încă multă vreme
dacă vom şti să fim în armonie cu sufletul nostru şi cu tot ceea ce ne
înconjoară, aşa cum ne vrea: plini de dragoste şi bunătate tot mereu.
Nu ne putem închipui infinitul dar el există şi este greu să
putem cuprinde cu înţelegerea noastră un infinit de universuri şi încă un
infinit de planete cu viaţă pentru că
energia
divină vie trăieşte prin ceea ce creează şi se împlineşte prin ceea ce se
întâmplă în această infinitate.
Ceea ce este şi mai greu de înţeles pentru noi este că acolo,
în energia divină vie totul este perfect, există numai dragoste şi bunătate
fără margini.
Dacă ar exista o picătură de răutate în infinitul care ne
înconjoară planetele şi stelele s-ar lovi între ele şi ar fi un haos general
în univers.
Când oare vom ajunge să ne înţelegem limitele, să apreciem
aşa cum se cuvine ceea ce ne guvernează existenţa şi că suntem doar simpli
muritori aşa încât să fim mai conştienţi de noi şi de ceea ce putem face în
fărâma noastră de existenţă fizică?
Atunci când vom avea credinţă pură în suflet că există
această energie divină vie şi o vom înţelege cât de puţin vom ajunge să
avem beneficii de neimaginat pentru că energia divină vie poate face orice
dar numai dacă trăim în armonie cu sufletul nostru şi cu tot ceea ce ne
înconjoară.
Universul nostru a fost creat dintr-o infinitezimală
părticică de energie din energia divină vie cu o densitate greu de descris
şi dacă am face o plimbare printre galaxii poate ne-am da seama ce înseamnă
puteri fără limită şi cât de mici şi nevinovaţi suntem în existenţa
noastră.
în
infinitul care ne
înconjoară
energia divină vie creează un spectacol greu de descris
în
cuvinte, eliberează conuri de energie din ea - ca o naştere cosmică şi prin
jocuri de energie creează galaxii şi universuri, fiecare obiect cosmic fiind
legat printr-o fereastră la energia divină vie care-i stabileşte mişcarea
până la final.
Este nevoie să avem nu numai încredere deplină în energia
divină vie dar să avem şi respect total şi înţelegere nesfârşită de-a lungul
existenţei noastre limitate, toate acestea se adună într-un singur cuvânt –
credinţă.
Credinţa
noi oamenii o înţelegem greşit şi fugim cu gândul la religie,
la dogme şi înscrisuri dar este nevoie să o înţelegem aşa cum se cuvine.
Să o înţelegem fără teamă şi fără nici o reţinere pentru că
înseamnă să credem în acest suflet pe care-l purtăm şi care este prietenul
nostru de-o viaţă, care ne este mereu aproape, ne face să simţim ce este
viaţa şi are grijă de noi cât trăim.
Să crezi într-un prieten adevărat ce-ţi vrea numai binele şi
nu te lasă toată viaţa este mai uşor decât îşi imaginează orice om de pe
pământ.
Aşa că aveţi credinţă în suflet şi veţi căpăta cu siguranţă o
răsplată divină din partea energiei vii cu puteri fără limită.
Credinţa
îţi dă putere în viaţă şi te face să vezi că nu eşti singur niciodată, îţi
face sufletul un izvor de dragoste fără limite şi-ţi împlineşte viaţa cu
adevărat.
Fără credinţă trăim la întâmplare.
Omul cu mintea lui plină de defecte va tresări şi va căuta
să-şi găsească un bob de credinţă ca să poată lua ceva beneficii, dar nu
aceasta este menirea noastră.
Va trebui să înţelegem că a trăi normal pe acest pământ
înseamnă să dăm deoparte nu numai răutatea dar şi tot ce este fals.
Ne putem păcăli între noi deocamdată dar energia divină
vie nu şi tot ce facem cu mintea noastră şi fără
suflet este doar o joacă fără sens.
Ni se pare că orice informaţie şi câştiguri materiale ne dau
putere şi unora le place să se vadă un fel de zei sau că li se cuvine luxul,
bogăţia, confortul şi falsa putere asupra altor oameni fără să-şi dea seama
că aşa trăiesc în întuneric şi cu un nivel de conştiinţă extrem de scăzut.
Oamenii vor putea exista în armonie încă mult timp pe acest
pământ numai cu credinţă, dragoste şi
bunătate.
În rest totul este fals şi duce la distrugerea şi dispariţia
speciei umane pentru că energiei divine vii nu-i place când primeşte
suferinţa din noi.
Până şi cel mai mare criminal de pe pământ are un suflet bun
şi plin de dragoste, aşa avem cu toţii, dar mintea lui este atât de bolnavă
şi plină de întuneric încât îi este frică de viaţă.
Dar greşim mulţi dintre noi pentru că niciodată la rău nu se
răspunde cu rău şi nici cu medicamente care nu vor face deloc bine ci
dimpotrivă şi mai mult rău.
Ca să vindeci aşa oameni este suficient să-i faci să
descopere că au un suflet care-i poate salva şi să-i faci să simtă dragostea
şi bunătatea din ei.
Centrele de detenţie şi reeducare ar trebui să fie centre de
cultură şi educaţie, ca o şcoală de viaţă pentru cei care încă nu au reuşit
să înţeleagă ce este viaţa cu adevărat şi trebuiesc învăţaţi să trăiască ca
oameni normali, să dezvolte sentimente de dragoste curate aşa încât să poată
trăi în societate frumos, să ştie cum să-şi împlinească viaţa.
Dacă li se răspunde cu rău li se adânceşte şi mai mult
suferinţa în care trăiesc şi li se ia orice şansă la o viaţă normală şi
împlinită.
Mintea umană va căpăta puterea să lase în urmă răutatea şi
faptele greşite, să se cureţe numai cu energia divină vie care vine din
suflet şi asta prin credinţa din suflet şi dezvoltarea unor sentimente de
dragoste profunde.
Dragostea şi credinţa eliberează energia vie din suflet.
Nu există oameni bolnavi pentru că putem vindeca orice cu
energia divină vie pe care o avem în noi, suntem doar neputincioşi în
existenţa noastră
şi ne place să alegem calea cea mai uşoară a existenţei noastre.
De la cel mai rău om de pe pământ la perfecţiunea umană este
o diferenţă enormă dar un drum foarte scurt.
Cu toţii ne încadrăm undeva pe această scară în funcţie de
răutatea care există în fiecare dintre noi şi ne putem singuri evalua.
Dar nu asta este important ci să putem înţelege că avem
nevoie să alungăm răutatea şi faptele rele din viaţa noastră, atunci
dragostea divină pe care o avem în suflet va apare şi ne va da puterea de a
face orice în viaţă, mai ales să ieşim din acel fel de întuneric şi viaţă
falsă dusă în inconştienţă majoră şi la întâmplare.
Sunt foarte mulţi oameni care îşi simt energia din interior
şi au înţeles că o pot folosi cu un bob de credinţă, se vindecă pe ei şi pe
alţii din jurul lor şi fără să conştientizeze suficient o înţeleg într-o
anumită măsură dar fără credinţă pură şi dragoste fără limite nu vom căpăta
cunoştinţele care dau valoare şi esenţă existenţei noastre.
Energia din suflet ne vine în corp oricum pentru că nu putem
trăi fără ea.
Fiecare celulă a organismului nostru există cu energie vie
venită din suflet.
În funcţie de modul cum ştim să trăim ne încărcăm cu mai
multă sau mai puţină însă ca să căpătăm şi cunoştinţe adevărate din suflet,
din biblioteca universală a infinitului, este nevoie să avem o armonie
desăvârşită în interior.
Mintea noastră din păcate va fi dispusă tot mereu spre
compromis şi răutate pentru că este calea cea mai uşoară care ne atrage şi
nu necesită nici un efort dar este un rău extrem pe care ni-l facem singuri.
Cu toată împotrivirea vom ajunge în final să trăim aşa cum ne
este dat, din ce în ce mai mulţi dintre noi.
Dacă nu? vom dispare ca specie fiind inutil să ne gândim la
soluţii de salvare puerile şi făcute ca nişte copii neînţelegători.
Nu putem trăi în răutate pe acest pământ prea mult timp.
Credinţa înseamnă să crezi în ceea ce ne guvernează viaţa, să
crezi în această energie divină vie care creează totul, la modul conştient
şi pur.
Au apărut ca exagerate şi ireale multe cunoştinţe din
religiile afişate şi dogme care îngrădesc exprimarea liberă, cunoaşterea
permanentă şi înţelegerea fără limite.
Încercaţi să nu mai rămâneţi ancoraţi în tot felul de scrieri
vechi, ele au avut rolul lor de-a lungul timpului însă este nevoie să ne
depăşim stadiul de acum şi să îndrăznim mai mult.
Nu este bine să ne facem griji pentru interesele noastre care
în final sunt mărunte şi fără rost pentru că ne putem adapta şi putem face
orice în viaţă.
Să ne lăsăm mintea liberă de constrângeri, abia atunci o să
începem să pătrundem cunoaşterea cu adevărat şi o să simţim viaţa aşa cum
nici nu ne putem imagina.
Cu cât ne încărcăm mai mult cu energie divină vie cu atât
suntem mai sănătoşi, timpul trece mai greu şi se modifică, căpătăm puteri
din ce în ce mai mari şi o fericire şi armonie în interior greu de descris.
Credinţă fără limite daţi sufletului şi dezvoltaţi sentimente
de dragoste fără sfârşit
şi o să-mi daţi dreptate.
Majoritatea oamenilor dau înapoi la aşa cunoştinţe şi
consideră că nu este necesar să-şi complice existenţa, să înţeleagă şi să
pătrundă cunoaşterea dar este o greşeală capitală pentru orice om de
pe pământ.
Nu ezitaţi să gândiţi cât mai intens şi încercaţi să vă
simţiţi sufletul prin tot ceea ce faceţi iar viaţa va căpăta alte
dimensiuni.
Energia divină vie poate face orice şi este greu de închipuit
cam ce putem face şi noi dacă trăim în armonie cu ea şi nu o dezamăgim în
existenţa noastră.
Reactoarele nucleare nu pot produce atâta energie fără
aportul de energie trimis de energia divină vie din ea şi nu ar trebui să ne
facem atâtea griji pentru descoperirea altor surse de energie pentru că tot
infinitul este plin cu energie densă şi Dumnezeu ne va trimite cunoştinţele
necesare ca să putem trăi mai departe fără să distrugem planeta, doar să
avem puterea să
înţelegem
viaţa aşa cum
îşi
doreşte.
Este nevoie de credinţă pură şi fapte bune făcute din suflet,
nu avem nevoie de o viaţă falsă trăită în prefăcătorie şi minciună sau
smerenie şi frică.
Este suficient să fim oameni normali, să trăim cu curaj şi
înţelepciune, în armonie cu noi şi cu tot ce ne înconjoară şi chiar dacă mai
greşim cu faptele câteodată, fără voia noastră, este nevoie să încercăm să
îndreptăm cât se poate de mult ceea ce am făcut rău.
Tot ce facem bun şi frumos din suflet ne întăreşte legătura
cu energia divină vie iar răsplata nu va întârzia să apară.
Pentru asta este nevoie însă de credinţă pură şi nu este bine
să vă fie teamă, nu confundaţi cu religia afişată niciodată.
Credinţa se poartă în suflet şi se vede în viaţa de zi cu zi
prin comportamentul nostru.
Dacă avem o legătură bună cu sufletul prin gândurile trimise
de mintea noastră energia divină vie ne poate lăsa să facem multe.
Ceea ce făcea Iisus este posibil şi încă multe altele, totul
prin energia divină vie care umple infinitul ce ne înconjoară.
Dar ca să înţelegem energia divină vie este poate prea mult
pentru noi deocamdată, eu vă pot spune că se simte doar infinitul,
dragostea şi bunătatea.
Energia divină vie este greu de înţeles pentru că este numai
dragoste şi bunătate iar omul are în mintea lui tot mereu ceva răutate şi
până nu va scăpa de tot ce este rău în el nu va putea înţelege divinitatea.
Dragostea şi bunătatea nu pedepseşte niciodată pe nimeni dar
primeşte suferinţa cu bunătate.
Greu de înţeles pentru noi oamenii şi totuşi atât de simplu
iar dacă nu am avea nici un strop de răutate şi am face numai fapte bune cu
multă dragoste am putea înţelege energia divină vie şi am avea beneficii
greu de imaginat.
Doar atât ni se cere şi totuşi ne ducem pe calea
compromisului şi ne întunecăm mintea cu răutăţi de tot felul fără să ştim că
aşa ne pedepsim singuri şi ne afundăm în întuneric.
Nu avem voie să alegem calea cea mai uşoară a existenţei
noastre şi suntem datori să luptăm pentru fericirea şi împlinirea noastră pe
acest pământ.
Energia divină vie trăieşte prin noi, prin toate fiinţele,
natura care ne înconjoară şi tot ceea ce creează în universurile care apar,
evoluează şi se sting, ne ştie gândurile şi ne preia sentimentele de
dragoste.
Răutatea este specifică doar minţilor umane bolnave şi cu
defecte şi rămâne aici pe pământ făcându-ne viaţa grea noua muritorilor.
Energia divină vie are grijă cu adevărat doar de cei care
trăiesc în dragoste, credinţă şi fapte bune, pe ceilalţi îi aşteaptă şi le
dă semne destule de-a lungul vieţii că pot trăi în armonie şi fericire
deplină.
Dacă nu se trezesc îi lasă să trăiască în întuneric chiar
dacă fac rău semenilor prin faptele lor pline de răutate şi greu de înţeles
de cele mai multe ori.
Pentru energia divină vie nu există timp, nu există început
şi sfârşit
iar mişcarea este dată doar de ceea ce creează şi vedem noi în universul
vizibil pentru că mişcarea dă noţiunea de timp şi asta doar pentru noi
fiinţele şi natura din univers.
Răbdarea este divină, la fel şi intuiţia şi dragostea şi
înţelegerea şi încă multe altele avem de la începuturi pe acest pământ
venite de la energia divină vie dar din neputinţă încă nu am ştiut să
desluşim prea bine ce ne este trimis să ne lumineze existenţa şi să ne
împlinească viaţa.
Dragostea este divină şi vine din tot infinitul care ne
înconjoară, cine poate simţi cu adevărat dragostea din suflet simte şi
energia vie şi poate înţelege mai multe.
Fără dragoste pură şi măreaţă nu se poate face nimic,
iubirea este doar un sentiment dezvoltat în subconştient
de mintea noastră fără perfecţiune care ne duce pe drumuri false de cele mai
multe ori.
Este nevoie de cineva deosebit în viaţa noastră ca să ne
deschidă această portiţă numită suflet şi este nevoie să învăţăm să avem
dragoste pentru tot ce ne înconjoară cu cât mai multă putere ca să putem
înţelege cu adevărat energia divină vie.
Dacă reuşim să scăpăm şi de orice urmă de răutate din mintea
noastră atunci cu siguranţă vom ajunge pe o treaptă superioară de existenţă
şi vom simţi viaţa pe alte coordonate.
Numai dragoste şi bunătate, aşa avem în suflet, aşa
este această energie divină vie care creează totul în infinit.
Nici să nu vă îndoiţi că ar putea fi altfel iar noi suntem
atât de mici şi nevinovaţi în existenţa noastră încât ar trebui să fim ceva
mai conştienţi de scopul nostru pe acest pământ.
Este nevoie să începem a gândi mai profund şi mai îndrăzneţ
pentru că avem totuşi o sarcină şi încă una frumoasă, sublimă şi măreaţă,
aşa consider că putem vedea scopul nostru de a ne împlini sufletul prin
dragoste şi fapte bune.
Răutatea a fost, este şi va rămâne otrava din mintea umană
care distruge totul acolo unde ajunge.
Cineva întreba de ce nu face ceva energia divină vie cu
puteri fără limită ca să nu mai existe răutate pe pământ şi poate ne dorim
cu toţii să scăpăm de răutatea aceasta distrugătoare dar va trebui să
înţelegem pentru totdeauna că dragostea şi bunătatea nu fac rău nimănui
şi nu dau pedepse ba chiar primeşte suferinţa cu
bunătate şi nu se impune cu forţa niciodată.
Nici măcar nu ne judecă pentru ceea ce facem, doar se retrage
şi-l lasă pe cel care face rău să trăiască în întuneric, fără dragostea din
suflet.
Numai că în final dacă nu vom şti să mergem pe un drum bun în
existenţa noastră se va sătura de atâta suferinţă şi va şterge iarăşi totul
după care viaţa o s-o ia de la capăt pe această planetă.
Energia divină vie nu trage pe nimeni de mână să facă fapte
bune şi să trăiască în dragoste şi bunătate.
Este nevoie să facem un efort cu adevărat conştient şi să ne
depăşim condiţia de acum.
Eu doar încerc să deschid un drum, atât şi nimic mai mult şi
sunt convins că vor fi destui oameni care vor înţelege şi vor ajunge cât mai
departe în a desluşi energia divină vie care asta aşteaptă să o cunoaştem şi
să trăim în armonie cu ea.
Energia divină vie a existat dintotdeauna,
este veşnică fiind fără timp, va crea la nesfârşit
universuri şi va da viaţă tot mereu
în
universurile pe care le creează.
Este forma de viaţă supremă şi perfectă.
Noi nu putem înţelege infinitul pentru că suntem fiinţe
limitate, ca timp şi existenţă, dar tocmai ceva ce nu are limite ar trebui
înţeles pentru că acolo unde se sfârşeşte ceva, ce se întâmplă? începe
altceva şi tot aşa mai departe.
Aşa că infinitul este mai uşor de înţeles şi acceptat.
La fel şi cu ceva ce a existat dintotdeauna, neexistând timp
şi mişcare a fost şi va exista veşnic.
Sunt conştient că tot ce scriu este deocamdată peste limitele
de
înţelegere
şi conştientizare a minţilor umane
însă
suntem la o răscruce de drumuri
în
existenţa noastră şi este nevoie să
începem
a
înţelege
mai bine viaţa.
Mintea noastră evoluează de la o generaţie la alta şi din
păcate nu a evoluat suficient şi se duce în răutate cu o putere greu de
descris urmând o cale greşită care ne va aduce încă multă suferinţă şi
durere.
Esenţa existenţei umane
Trăim ca să împlinim sufletul pe care-l purtăm în noi.
Este singurul care rămâne şi împlineşte energia divină vie
din infinitul care ne înconjoară, în rest corpul şi mintea dispar odată cu
încetarea existenţei noastre fizice.
Sufletul îl împlinim prin dragoste şi fapte bune.
Dragostea vine din suflet.
Iubirea este un sentiment dezvoltat în subconştient de mintea
noastră fără perfecţiune.
·Puterea
de a dărui dragoste.
Dacă ar vrea careva să facă o evaluare a oamenilor şi nu
numai a lor cel mai bun criteriu ar fi: puterea fiecăruia de a dărui
dragoste.
Cel mai puternic om de pe pământ este acela care dăruieşte
cea mai multă dragoste şi prin faptele lui bune cuprinde în fericire şi
bunătate tot ceea ce-l înconjoară.
Prin dăruire dragostea din suflet devine şi mai puternică şi
mai măreaţă.
Puterea de a dărui dragoste este divină şi te ridică cu
adevărat pe o treaptă de cunoaştere şi înţelegere unde se ajunge foarte
greu, în rest ierarhiile create de noi oamenii sunt artificiale şi pline de
interese nu tocmai curate.
Ne place să ne dăm importanţă, să ne scăldăm în lux şi
bogăţie şi puţini sunt aceia care doresc o viaţă conştientă şi împlinită cu
adevărat, în fericire şi dragoste permanent.
Singura comunitate şi izvor de fericire deplină a fost şi va
rămâne familia - nucleul existenţei umane.
Este cel mai simplu şi natural să trăim aşa cum ne-a fost
dat, este dorinţa cea mai aprigă a fiinţei umane dar tot neputinţa de
înţelegere ne face să complicăm totul în jurul nostru şi să ne pierdem în
lucruri mărunte.
Mulţi fac un fals şi din traiul în doi şi sub diverse forme
creează un fel de viaţă meschină greu de înţeles de către o minte limpede şi
frumoasă.
Activităţile noastre umane de zi cu zi este nevoie să le
facem cu plăcere şi dragoste altfel nu este bine şi fiecare dintre noi avem
talente înnăscute care ne pot aduce bucurii nouă şi celor din jur şi este
bine să ne găsim locul în societate unde să ne simţim utili.
Armonia deplină este greu de găsit dar în nici un caz nu ne
prinde bine ceva nedorit pentru că nu poate ieşi din mâna noastră nimic bun
făcut cu indiferenţă şi fără suflet.
Arta, sportul, cultura, ştiinţa, materiile de studiu,
activităţile tehnice şi de producţie, activităţile de interacţiune cu
universul care ne înconjoară, toate acţiunile noastre care tind să ne facă
viaţa mai uşoară şi orice altă activitate făcută de om constituie în mare
capitolul activităţi umane şi ne este uşor să le înţelegem dacă
esenţa existenţei noastre ne este aproape.
Când înţelegi esenţa conţinutul devine uşor, simplu,
suportabil şi de ce nu plăcut.
Ne este greu multora să acceptăm existenţa armelor şi a
armatelor, asta nu arată decât că nu ne-am depăşit încă statutul de primate
agăţate pe scara evoluţiei cu comportament barbar şi primitiv.
Chiar dacă frontul de luptă se generalizează şi se folosesc
tot felul de produse ale chimiei moderne care deformează mintea umană şi
produc mult rău acestui pământ împreună cu tehnologii ultrasofisticate care
ne bruiază mintea şi gândurile răul nu face decât să îmbrace haine şi mai
hidoase.
Încerc doar să-mi depăşesc limitele de înţelegere a vieţii şi
mă străduiesc să trăiesc împăcat cu mine şi cât mai frumos. Nu-mi place
filosofia şi nici o altă materie inventată, sunt doar o fiinţă trecătoare
prin timpul fără sfârşit care caută
să-şi împlinească sufletul prin dragoste.
Este bine să conştientizăm că există un sfârşit fizic şi este
nevoie să-l acceptăm împăcaţi.
Este bine de ştiut că există suferinţă şi avem nevoie să
învăţăm să o primim cu bunătate dar este extrem de important să ştim că
există dragoste adevărată, sinceră, măreaţă şi eternă care ţine o viaţă
aşa cum ţine şi sufletul din noi.
Dragostea dispare atunci când nu o mai dăm din suflet şi nu
este vina nimănui decât a celui care uită de ea.
Cu toţii căutăm dragostea adevărată chiar dacă nu recunoaştem
din inconştienţă dar nu ştim din păcate cum să o primim.
Dragostea se împarte
iar teama de neînţelegere
există şi nu ştii cum poţi face, dacă eşti un fericit al sorţii şi o găseşti
să o ţii vie tot timpul.
Este capitolul unde ne împotmolim cu toţii.
Doar nesiguranţa firească a viitorului neştiut creează ceva
panică sufletului la gândul că suntem fiinţe supuse greşelilor şi este greu
de găsit cineva cu aşa putere de înţelegere divină şi dragoste nesfârşită
care poate ţine o viaţă.
Când vom ajunge să trăim pe o treaptă superioară de
cunoaştere şi înţelegere vom învăţa şi ce este dragostea cu adevărat.
Dragostea nu are vârstă, este nemuritoare precum sufletul pe
care-l purtăm, aşa că avem această datorie de a trăi în dragoste de când ne
naştem şi până la sfârşitul vieţii.
Deocamdată şi un câine ştie mai bine ca noi cum este cu
dragostea - problema eternă a omenirii şi ne arată că suntem doar fiinţe ca
şi celelalte din jurul nostru, nu neapărat superioare lor la toate
capitolele deşi ne place să ne vedem stăpâni absoluţi fără să ne ştim locul
şi menirea pe acest pământ.
Indiferenţa este o stare tranzitorie dar cine se hrăneşte cu
răutate şi fapte urâte are o minte întunecată şi virusată câteodată
ireversibil şi face mult rău omenirii şi acestui pământ.
Dragostea are multe compartimente în sufletul nostru şi nu
avem voie să le amestecăm şi să le confundăm: avem dragoste de părinţi unică
şi eternă, dragoste de copiii pe care îi creştem, dragoste de pământul pe
care ne naştem şi facem primii paşi şi unde prindem rădăcini, dragoste de
natură, dragoste de animale şi în general dragoste de tot ce ne înconjoară.
Cine nu are dragoste de părinţi şi de pământul natal nu va fi
în stare să dea dragoste adevărată nimănui niciodată şi nu este bine să dăm
vina pe unii semeni de-ai noştri ca să ne depărtăm de pământul unde am
adunat anii copilăriei şi am învăţat să trăim.
Este nevoie să ţinem la ţara noastră cu sufletul indiferent
cum arată şi cum este ea.
Pentru mine ţara mea este pământul sfânt pe care am păşit
prima dată şi care mă leagă de lumea asta.
Fiecare dragoste din suflet o simţim într-un fel aparte dar
cea care ne împlineşte cu adevărat va rămâne pentru totdeauna dragostea
pentru omul de lângă tine cu care îţi împarţi existenţa şi ar trebui să faci
un întreg.
Dragostea a fost este şi va rămâne ţelul suprem al fiinţelor
superioare.
·Omul
de lângă tine
Nu luăm pe cineva lângă noi pentru a ne satisface multiplele
noastre dorinţe şi nevoi, ar fi o greşeală care se plăteşte în final.
Aş spune că ne dorim pe cineva alături care să facă parte din
fiinţa noastră aşa încât cei doi să coexiste în armonie totală mereu
înconjuraţi de dragoste.
Cine înţelege că adevărata fericire nu poate veni decât din
astfel de legătură şi are puterea, credinţa, înţelepciunea, răbdarea şi
dragostea necesară va ajunge să cunoască cele mai profunde trăiri şi
sentimente nobile căci se creează perspectiva să le poţi urca câte o
treaptă de-a lungul vieţii tot mai sus şi este foarte important să ştii să
faci asta.
A trăi ca să-ţi împlineşti sufletul pe care-l porţi este cea
mai grea realizare de pe pământ
în rest toate acţiunile noastre sunt deşarte.
Până şi cele mai măreţe descoperiri ale omenirii sunt fără
valoare în faţa a doi oameni care au reuşit să clădească o dragoste curată,
fără trădare şi minciună.
Este cel mai înălţător sentiment să păşeşti cu demnitate şi
onoare şi să ţii de mână omul pe care-l iubeşti din tot sufletul până la
sfârşit.
Acesta este adevăratul vis al omului şi nu acela de a zbura
pe lună pentru că o poţi face dar în final revii cu picioarele pe pământ.
Poţi avea cea mai frumoasă casă din lume, o supermaşină, poţi
avea cele mai strălucitoare haine, poţi avea planeta la picioare însă toate
acestea nu te împlinesc, dimpotrivă: fără dragoste adevărată totul este
gol şi fără sens.
Sunt mulţi cei care ar da toată bogăţia lor pentru o dragoste
adevărată, măcar să o cunoască încât ar fi bine să fim mai conştienţi şi mai
atenţi la acest capitol.
Toţi pleacă cu avânt şi vise frumoase la început dar pe
parcurs se pierd unul câte unul şi chiar dacă rămân legaţi unii dintre ei o
fac din motive care nu ţin de demnitatea unui om cu pretenţii de la viaţă.
Dacă vrei să cunoşti cu adevărat sensul dragostei nu ai voie
să trădezi niciodată pentru că legătura dintre cele două suflete se rupe şi
totul devine searbăd, fals şi fără rost.
Pleci la drum doar dacă ştii că poţi dărui dragoste şi
încredere până la sfârşit.
Nu sunt idealuri de neatins pentru că mulţi dintre înaintaşii
noştri au avut tăria să trăiască aşa, doar odată cu libertăţile înţelese
greşit oamenii s-au schimbat.
Dacă consideri că nu eşti pregătit pentru aşa o viaţă mai
bine trăieşti singur până găseşti dragostea adevărată decât să încurci alt
om şi să produci durere şi suferinţă mai târziu.
Nu se poate numi om cel care produce suferinţă semenilor săi
în mod voluntar pentru că suferinţa o dă sufletului care aparţine energiei
divine vii.
Dumnezeu se supără dar primeşte suferinţa cu bunătate cu
toate că are puteri fără limită iar noi va trebui să înţelegem ce este viaţa
cu adevărat.
Când avem o suferinţă profundă sufletul din noi plânge,
plânge deşi are puteri fără limită, greu de înţeles într-adevăr.
Un robot nu plânge,
mintea noastră este un program, corpul o formă materială iar sufletul nostru
este viaţa.
Va trebui să înţelegem că viaţa înseamnă dragoste şi
bunătate, atât şi nimic mai mult.
Avem nevoie să ne evaluăm cu foarte mult realism, să ne
studiem extrem de bine şi să căutăm ce ni se potriveşte fără să încercăm să
păcălim pe altcineva pentru că în final ne păcălim singuri.
Ca să ne vedem pe noi înşine aşa cum suntem în realitate este
cel mai greu de acceptat şi sunt extrem de puţini cei care îndrăznesc să se
evalueze cu realism şi corectitudine.
Aşa că vă rog să o faceţi şi să vă treceţi în fiecare zi în
agendă faptele făcute şi nu vorbele, măcar o perioadă de timp şi să vă
uitaţi cu mare atenţie la ceea ce realizaţi ca oameni pe acest pământ, după
aceea îndrăzniţi să evaluaţi pe alţii şi veţi vedea altfel realitatea.
Oamenii cu mintea bolnavă care fac rău
în
jur nu au puterea să se vadă cum sunt iar din neputinţă
şi
nebunie caută doar să-i vadă pe ceilalţi, să-i judece
şi
să facă viaţa grea altora.
Viaţa înseamnă să trăieşti împăcat cu tine, în dragoste şi
armonie cu cel de lângă tine şi cu familia ta, în rest sunt doar relaţii de
interacţiune cu ceilalţi semeni încărcate de interese.
Nu poţi judeca pe nimeni pentru felul cum vede relaţia în
doi, este posibil ca totul să se schimbe în timp dar sufletul unui om care
trăieşte conştient nu poate fi altfel decât aşa cum simte, nu cu mintea
pentru că ar însemna să-l faci să trăiască ca un robot din frânturi de
iluzii deşarte care-i amărăsc tot mai mult viaţa.
Lupta cea mai grea nu este să cucereşti dragostea ci să o
găseşti pe cea adevărată, să ai puterea să păstrezi ceea ce ai găsit şi ţi
se potriveşte şi să dai în fiecare zi frumuseţe dragostei tale.
Cel mai greu de dus şi mai aprig instinct al fiinţei umane
este instinctul de reproducere care apare în viaţa noastră cotidiană ca
dorinţa de sex şi raţiunea noastră cedează de multe ori lăsându-ne pradă
instinctului animalic care distruge evoluţia în bine a speciei umane.
Sexul nu este decât o manifestare animalică specifică
fiinţelor care involuează, fără raţiune şi cu un nivel scăzut de gândire.
Fără să vrem ajungem majoritatea în capcane care nu fac decât
să ne ducă în compromis şi pe un drum greşit.
Numai oamenii slabi şi cu un grad scăzut de înţelegere a
vieţii cred că se împlinesc prin relaţii sexuale cât mai numeroase care le
deformează mintea, le dă un caracterul pur animalic, îi aruncă în compromis
şi întuneric făcând din ei surse de răutate şi nebunie care ajung să
terorizeze omenirea cu faptele lor pline de parşivism şi greu de înţeles
pentru un om normal.
Nimeni nu spune să nu iubeşti, este o plăcere a acestei vieţi
dar fă-o cu sufletul ca o fiinţă superioară.
A face sex te duce spre rădăcinile fiinţei umane în schimb a
face dragoste înseamnă să faci cu sufletul şi este ceva divin dar pentru
asta este nevoie să existe dragoste între cei doi.
De aceea este bine să conştientizăm că în final familia este
cea care dă stabilitate şi frumuseţe fiinţei umane.
În
rest eşti predispus la o adâncire în compromis din care de multe ori este
aproape imposibil de ieşit şi apari ca un om singur, bun de manipulat şi
folosit de către o societate pusă pe distrugerea fiinţei umane cu interese
meschine care se zbate în întuneric.
Un om adevărat îşi asumă riscul de a trăi frumos, cu
demnitate şi onoare, cu dragoste la vedere şi fără frică, aşa apare omul
normal.
Altfel apare fals şi trăieşte ca o umbră pe pământ din
plăceri uşoare, cu iubiri şi sentimente dezvoltate de o minte fără
perfecţiune, cu capul plecat şi capacul pus la dragostea care izvorăşte din
suflet.
Dacă vă uitaţi în jur mai atent veţi vedea cu uşurinţă un om
care trăieşte cu mintea sau unul care trăieşte cu sufletul.
Când sufletul apare în viaţa noastră totul devine frumos şi
plin de dragoste.
Nu este bine să ne lăsăm traşi pe calea cea mai uşoară şi
atrăgătoare, este nevoie să alegem ce este bine pentru noi şi să luptăm
pentru fericirea şi împlinirea noastră pe acest pământ.
·Încrederea
Este normal să crezi că există oameni buni în jur care ştiu
să aprecieze un om de valoare şi să poţi acorda încredere în dragoste
ceea ce este într-un fel extrem de greu dar viaţa nu are farmec altfel şi
asta fără teama de suferinţă.
Există din ce în ce mai mulţi oameni cu mintea plină de
răutate şi întuneric, chinuiţi de propriile greşeli care trăiesc într-o
permanentă agonie dată doar de valori materiale şi sex şi depărtându-se de
sufletul lor ştiu a evalua oamenii numai după vorbe nevrând să vadă, din
motive lesne de înţeles, că doar faptele contează, ele rămân ca amprentă pe
sufletul nostru.
Majoritatea oamenilor sunt aşa din păcate deşi nu-i vezi cu
ochiul liber şi este nevoie să trăim în lumea asta.
Doar mintea umană este aceea care produce rău
pe acest pământ şi nu va exista niciodată o minte perfectă şi nici nu putem
visa la oameni buni la tot pasul dar dacă găseşti unul este suficient.
Viaţa?este
o continuă manipulare şi o luptă de interese.
Dragostea?este
idealul suprem al omului, nerecunoscut de foarte mulţi din inconştienţă dar
căutat cu ardoare de toţi.
Încrederea?este
un sentiment de nesiguranţă permanent.
Nu putem avea încredere nici în noi, ne dezamăgim de multe
ori fără să vrem dar să acordăm încredere totală altcuiva?
Putem încerca şi putem fi siguri că este imposibil şi vom
avea dezamăgiri.
Am putea spune cam aşa: atâta timp cât am încredere în
mine poţi avea şi tu iar dezamăgirile mele nedorite vor fi şi ale tale,
împărtăşite şi cunoscute de amândoi şi invers şi numai comunicarea totală
face ca încrederea să fie suportabilă, plus un pic de răbdare.
Teama este un sentiment firesc şi de neînlăturat
dar frica poate fi învinsă.
Dacă ai frică să trăieşti şi neîncrederea
te domină nu vei putea căpăta niciodată sentimente adevărate şi profunde
care-ţi pot împlini sufletul.
Nu este bine să ne lăsăm dărâmaţi nici de cele mai grele
chinuri sau suferinţe, fac parte din viaţa noastră, ne înnobilează, devenim
mai înţelepţi şi este nevoie să le primim cu
bunătate.
Cu toţii
plângem….de nota nouă când venim pe lume însă atunci când plecăm poate ar fi
bine să ne
îmbrăţişăm
sufletul şi să zâmbim cu toţii
de nota zece pentru că va veni şi clipa aceea la fiecare dintre noi şi ar
trebui să trăim viaţa
în
aşa fel
încât
să merităm nota zece, cu toţii.
Până atunci avem dreptul să sperăm la dragoste adevărată ce
poate ţine o viaţă de om.
·Starea
de normalitate
Dragostea şi suferinţa merg împreună ca două surori gemene şi
sunt momente în viaţă când ajungi să te întrebi dacă este bine să duci
dragoste multă în sufletul tău.
Din cauza aceasta oamenii devin din ce în ce mai reci, mai
indiferenţi cu ei şi cu semenii lor, din frica de suferinţă.
Cu toţii am vrea doar partea de dragoste şi când ajungem să
parcurgem partea a doua ne împotmolim din prea multă luciditate, prea
profundă gândire şi sensibilitate excesivă. Doar cei superficiali trec
repede mai departe şi uită.
Atunci ajungi să spui că nu mai vrei nimic şi-ţi este
indiferent de tine dar aşa cuprinzi în suferinţă tot universul.
Starea noastră de normalitate şi stabilitate în gândire şi
comportament este foarte greu de atins şi extrem de greu de menţinut,
imposibil într-o viaţă de om.
Şi asta nu din cauza numai a factorilor externi daţi de
simţurile noastre care ne modifică stările emoţionale, acestea fac parte din
normalitate, vin şi pleacă lăsând în urmă trăiri, gânduri, amintiri care se
adună în memoria noastră cu sau fără voie.
Starea de normalitate adevărată este suficient dacă o atingem
pe o perioadă cât de scurtă măcar o dată în viaţă dar trebuie să o
conştientizăm şi să o memorăm, eventual să fim atenţi pe parcurs şi dacă mai
avem momente de luciditate extremă şi profunzime desăvârşită în arta
cunoaşterii să-i mai adăugăm câte ceva bun.
În rest ajungem să trăim diverse perioade de cădere sau extaz
şi numai starea noastră fundamentală ne va face să le privim şi să le
înţelegem cu umanitate şi bună ştiinţă.
Asta ne va ajuta să nu facem greşeli majore în viaţă şi este
bine să nu ne depărtăm de la valorile noastre morale nici măcar cu preţul
vieţii.
Până şi starea hormonală a fiinţei umane face ravagii în
comportament dacă este lăsată să conducă acţiunile noastre.
Pe lângă toate dificultăţile naturale de existenţă şi
atingere a unei armonii în ceea ce priveşte conduita umană mai există şi
este din ce în ce mai evidentă şi nefastă influenţa a ceea ce consumăm şi
introducem în organismul nostru.
Ne otrăvim şi ne modificăm comportamentul de multe ori doar
din dorinţa de a crea un haos controlat.
Cu ceva vreme în urmă majoritatea oamenilor erau lucizi şi
calmi, cu acţiuni bine gândite şi frumos conturate, totul se făcea cu mult
suflet şi doar cei care beau alcool se depărtau de starea de normalitate.
Acum se pot vedea oameni beţi la tot pasul iar faptele lor
sunt ca ale unui alcoolic căruia îi este frică de ceea ce a făcut şi de
viaţă şi se cufundă tot mai mult în compromis.
Ar trebui desfiinţate toate produsele chimiei moderne şi ar
fi bine să mâncăm numai produse naturale şi să bem apă de izvor aşa cum vin
ele din pământ.
Se va dovedi că omul se poate vindeca singur de orice boală
şi nu este nevoie să creăm o industrie falsă ca să ne mutilăm şi manipulăm
propria minte şi sănătate din dorinţa de control şi putere.
Omul este făcut să moară de bătrâneţe
iar bolile apărute sunt doar un rău pe care ni-l facem singuri.
Cine se poate izola măcar câteva zile în natură şi mănâncă
numai produse curate şi naturale îşi regăseşte starea de normalitate a
minţii şi sufletului cu uşurinţă şi poate ar fi bine să putem face asta din
când în când ca să nu ne pierdem pe drumuri greşite.
Din păcate lumea care apare la orizont este una a unei
mulţimi în beţie care se zbate în inconştienţă şi neputinţă în care
manipularea este prioritatea principală iar frumuseţea fiinţei umane va fi
pusă sub un con de umbră şi după o cernere lungă nu se ştie cum va mai apare
totul.
·Trădarea
şi minciuna
Sunt legate una de alta şi când apare una vine şi cealaltă
iar efectul lor este distrugător pentru fiinţa umană.
Când înşeli totul se duce în compromis şi viaţa se îndreaptă
spre bezna existenţei întâmplătoare.
Frumuseţea existenţei umane dispare odată ce apare trădarea
şi minciuna iar mintea celui care face asta se tulbură şi se înnoadă
începând să producă rău şi suferinţă.
Sunt foarte puţini cei care au curajul şi demnitatea să-şi
recunoască faptele şi să se depărteze de răul care a apărut, să revină la o
viaţă normală trăită în lumină şi normalitate şi în nici un caz cu dedublare
de personalitate.
Când apare trădarea şi minciuna dragostea se transformă în
suferinţă.
De aceea este nevoie să fim extrem de conştienţi şi să nu
cedăm în viaţă atunci când vrem o existenţă în doi.
Să rezistăm cu orice preţ pentru că o greşeală cât de mică
distruge totul.
Nu avem
un drum deja stabilit pe acest pământ sau un destin
prestabilit şi nu este bine să ne lăsăm vreodată la voia întâmplării
pentru că facem cea mai mare greşeală.
Este nevoie să luptăm cu toată fiinţa pentru că de noi
depinde să ne împlinim viaţa.
Energia divină vie este în noi şi ne însoţeşte până la
sfârşit dar suntem stăpânii propriului destin chiar dacă suntem
influenţaţi de semenii noştri şi de întâmplări diverse.
Destinul ni-l facem singuri aşa că nu vă fie frică şi trăiţi
viaţa cu curaj.
Nu căutaţi justificări în numele destinului şi luptaţi să vă
faceţi viaţa împlinită cu toată puterea de care sunteţi în stare.
Răutatea umană şi acţiunile date de nebunia unor semeni de-ai
noştri cu mintea bolnavă duc la distrugerea de vieţi şi destine curmate pe
acest pământ.
Este un adevăr dureros şi va trebui să conştientizăm multe în
aşa fel încât să putem duce o viaţă împlinită.
Minciuna este aceea care doar pregăteşte mintea umană pentru
apariţia răului, care deformează mintea de cele mai multe ori fără cale de
întoarcere.
Nu pot decât să vă rog din suflet să nu ştiţi ce este
minciuna niciodată, dacă ceva nu vă este pe plac ocoliţi subiectul dar nu
minţiţi indiferent de urmări.
Cei care se duc în compromis şi minciună devin parşivi,
falşi, cu răutate în ei şi se pierd pe drumuri care duc spre nicăieri şi din
neputinţă şi frustrări majore încep să trăiască viaţa doar cu mintea cea
fără perfecţiune încercând să caute în viaţa materială un refugiu şi în
iubire şi sex o amăgire continuă.
Mulţi dintre ei se trezesc la un moment dat ca dintr-un vis
urât nemaiavând ce face şi cum reveni la normalitate însă le trebuie doar
sprijin şi exemple de vieţi împlinite şi frumos trăite.
Încercaţi să dezvoltaţi sentimente de dragoste profunde
venite din suflet fără teama de suferinţă şi veţi cunoaşte împlinirea pe
acest pământ.
·Dezbină
şi conduce
Aşa se clădeşte lumea care apare la orizont de către oameni
care trăiesc în compromis şi întuneric unde-şi trag tovarăşi de drum cu
forţa fiind păcat de ce li se întâmplă unora care nu şi-au dorit aşa viaţă
niciodată dar au parte de ea fără voia lor.
Familia este nucleul existenţei umane dar atunci când este
întemeiată pe dragoste curată, fără trădare şi minciună de nici un fel, în
rest se poate suporta orice înţelegând prin asta că în viaţă acorzi
încredere unui singur om, cel cu care vrei să-ţi împarţi viaţa cu bune
şi rele până la sfârşit.
Altfel nu se poate trăi în dragoste şi credinţă pe acest
pământ.
Şi se poate trăi frumos, fără remuşcări şi fals, fără
minciună de nici un fel, fără gânduri rele care ne pot chinui existenţa, şi
cu fruntea sus, cu demnitate şi onoare.
Nu sunt vise ci doar
o realitate
conştientă greu de împlinit.
Cam peste tot în lume se duce un război pe ascuns pentru
distrugerea familiei ca celulă de bază a societăţii şi asta pentru un
control mai bun asupra individului şi crearea unor mulţimi de oameni uşor de
manipulat, verificat şi controlat oricând dar este păcat de drumul acesta
greşit şi greu de înţeles de către o minte limpede şi frumoasă.
Familia de cele mai multe ori apare doar de formă, ca paravan
şi mască la o viaţă falsă şi de multe ori ca o necesitate de convieţuire
pentru aparenţe şi pentru satisfacerea unor nevoi şi slăbiciuni greu de dus
de către majoritatea oamenilor.
Mai mereu va fi doar un motiv de perpetuare a speciei umane
şi este o direcţie greşită impusă de minţi bolnave.
Când eşti singur poţi fi uşor de manipulat şi controlat dacă
nu ştii bine ce este în jurul tău iar când eşti în pereche este suficient de
tras unul în compromis, cel care este mai vulnerabil şi are ceva slăbiciuniunde poate fi atacat şi prin el se duce controlul şi la celălalt, pe
ascuns.
Numai familie nu se mai cheamă aşa ceva, devine doar o
jignire la adresa vieţii şi a omului în esenţa lui.
Ca să poţi trăi în armonie deplină, în dragoste şi fericire
este nevoie să te destăinui celui de lângă tine în toate problemele, dar în
absolut toate şi asta reciproc aşa încât fiecare să cunoască tot ce este bun
sau rău la celălalt şi din trecutul care nu a fost comun dar mai ales din ce
se vrea trăit împreună, fără supărări.
Altfel nu se poate rezista în viaţă pentru că sunt destui cei
care nu au altă preocupare decât să ştie fiecare mişcare a oamenilor şi să
distrugă cu dibăcie şi parşivism orice vis de dragoste şi împlinire.
Este nevoie să depunem un efort cu adevărat conştient ca să
putem trăi în dragoste şi fericire pe acest pământ.
Cine nu rezistă atacurilor de orice fel şi nu-şi asumă
greşelile trecutului în faţa omului cu care vrea să-şi împartă viaţa şi face
eroarea să deschidă uşa compromisului sperând că poate trăi în două lumi
paralele se înşeală amarnic şi omoară cel puţin un suflet prin suferinţă
fără margini, care este mai grea decât moartea în sine.
Nimeni nu-ţi vrea binele pe lumea asta
în afară de părinţi şi dacă găseşti un om care vrea să trăiască aşa
cum este normal şi frumos, fără trădare şi minciună şi nimic nu valorează
mai mult şi nu va valora vreodată.
Banii, relaţiile, o viaţă sigură dată de o mare de oameni
care-şi vor cere şi primi recompense prin iubiri în mare trecere sunt doar
amăgiri trecătoare şi fără sens.
Dacă cineva crede că în compromis te duci puţin şi fără să
ştie nimeni sau poţi împăca pe toată lumea şi există o cale de mijloc atunci
naivitatea şi-a găsit cuib în aşa minte.
Cine încape pe drumul acesta va ajunge într-un final unde
nici nu a bănuit vreodată în visele cele rele.
Timpul îi va face traseul prin negura unei vieţi mizerabile
atât de înşelător încât nu se va băga de seamă şi nu ajută cu nimic
justificările.
Numai răutatea şi viaţa falsă cere justificări.
Dragostea şi bunătatea nu se impun nimănui şi este nevoie să
trudeşti din greu dar şi fericirea interioară divină este fără egal.
Scopul vieţii nu este acumularea de bogăţie iar singura avere
pe care o avem cu adevărat este sufletul pe care-l purtăm.
Dragostea şi bunătatea câştigă greu în doi aici pe pământ şi
este păcat de tot ceea ce produce rău mintea umană.
Aşa numitele sisteme de servicii secrete de pe această
planetă şi-au dat mâna în hora nebuniei şi au dezvoltat mijloace de
manipulare diabolice prin care vor distruge viaţa pe pământ, dacă nu se vor
opri cât mai curând.
Suntem atacaţi cu tot felul de substanţe puse
în
mâncare şi
în
ceea ce bem fără să ne dăm seama şi ni se otrăveşte sufletul, ni se
încetineşte activitatea cerebrală şi ni se schimbă stările, prin lucrările
dentare ne sunt plantate antene parabolice în gură prin care suntem
ascultaţi ce vorbim şi ni se citesc gândurile dar ne sunt induse şi altele
rele, prin microcipuri cât un vârf de ac puse în pielea capului foarte uşor
ni se face un răuextrem prin substanţele care le eliberează
în organism şi ne schimbă stările permanent şi faptul că devin ca un
magnet pe creier iar zona respectivă nu mai funcţionează bine şi ne sunt
induse boli şi gânduri rele.
Orice metal uns cu o anumită soluţie devine antenă iar orice
maşinărie care are computer de bord – avion, autovehicul, ambarcaţiune
navală poate fi oprită din mers
în
situaţii critice ca să pară accident printr-o undă de frecvenţă trimisă
direcţionat.
Dumnezeu – această energie divină vie, forma de viaţă supremă
şi perfectă din infinitul care ne
înconjoară
ne leagă la El prin ceea ce numim noi suflet, ne dă viaţă şi ne face să
simţim dragostea, bunătatea şi fericirea divină iar omul cu mintea bolnavă
şi răutate
în
el ne leagă prin antenele din plombe şi lucrările dentare şi prin
microcipurile din pielea capului la un sistem al răului diabolic şi
distrugător, ne face semiroboţi, ne creează suferinţă, boli şi ne duce
în
viaţă falsă.
Răutatea pe acest pământ apare din tot felul de substanţe
interzise care sunt o capcană temporară
însă
în
timp creează retardare mintală adică lipsa puterii de a gândi bine şi duc
omul
în
compromis iar prin lucrările dentare şi microcipuri se creează capcane
permanente şi distrug omul definitiv fiind uşor de controlat şi
manipulat de la distanţă, totul foarte subtil şi diabolic.
Sub masca câtorva denumiri de servicii secrete care ne
urmăresc fiecare mişcare se ascund o mulţime de oameni care se trag unul pe
altul
în
compromis şi viaţă falsă ca un cancer al lumii
în
care trăim iar sub masca câtorva denumiri de droguri, unele inofensive, se
află o mulţime de substanţe interzise care sunt mult mai periculoase şi ne
distrug viaţa.
Nu aceasta este calea existenţei noastre şi trebuie oprită
nebunia pentru că Dumnezeu se supără şi ne vom pedepsi singuri.
Cu cât creşte suferinţa pe pământ vom avea parte de
calamităţi naturale din ce
în
ce mai multe şi mai grave iar
în
final de o dispariţie nedemnă a noastră.
Încercăm să profităm cu mintea noastră defectă de dragostea
şi bunătatea fără margini a ceea ce ne-a creat dând dovadă de slabă
cunoaştere şi
înţelegere
a problemelor noastre de existenţă şi nevrând să
înţelegem
viaţa aşa cum este ea
în
realitate.
Mulţi fac rău din inconştienţă sau de frică fiind cu
gândurile controlate şi trăind ca într-o capcană a întunericului.
Cine va reuşi să rupă această horă a nebuniei,
în
care majoritatea ajung fără să vrea, având
în
trecut vise frumoase şi dorinţă de
împlinire,
va salva viaţa pe pământ, sarcină extrem de grea dar nu imposibilă şi poate
este nevoie să facem cât mai mulţi un efort cu adevărat conştient.
Ca să faci rău este atât de uşor însă ca să faci bine din
suflet şi să dai dragoste şi bunătate oamenilor se pare că este mai mult
decât greu.
Treziţi-vă cât mai mulţi şi cât mai repede.
Ştiu că-mi asum un risc şi-mi pun destinul la grea cumpănă
prin faptul că sunt judecat de răutatea şi nebunia umană însă nu pot să
trădez sufletul pe care-l port, aşa cum fac cam toţi oamenii de pe acest
pământ, mai ales după ce m-a lăsat să-l văd, să simt dragostea şi bunătatea
fără margini care te copleşeşte ca fiinţă, infinitul şi puterea fără limite
de acolo şi voi trăi viaţa cu curaj până la capăt.
·Nevoia
de stabilitate
Am ajuns să facem un obicei, o tradiţie chiar o obligaţie din
a trăi în urcuşuri şi coborâşuri fără să avem puterea să ne păstrăm o stare
de normalitate permanentă şi o stabilitate desăvârşită în tot ceea ce facem.
Spun asta pentru că avem sărbători sau diverse zile în viaţă
când majoritatea devin plini de bunătate şi cu gânduri curate dar imediat
după aceea uită totul şi cam toţi se întorc la obiceiuri nu tocmai bune.
Mulţi merg la biserică şi se închină de zor crezând că aşa se
duc păcatele dar repetă aceleaşi greşeli, ba chiar mai multe, crezând că
Dumnezeu iartă şi poate fi păcălit fără să-şi dea seama că se păcălesc
singuri.
Sărbătorile tind să devină mai mult o pauză în care cei care
duc o viaţă falsă şi trăiesc în mocirla existenţei
întâmplătoare scot capul la suprafaţă pentru o gură de aer
după care se întorc şi fac mai multe greşeli dar şi o buna ocazie de reclame
şi vânzări la tot felul de produse.
Cu cât sărbătorile sunt mai grandioase şi mai dese cu atât
viaţa este mai falsă şi nevoia de revenire la normalitate este mai evidentă.
Un om adevărat trăieşte la fel zi de zi, plin de dragoste şi
bunătate, cu mintea limpede şi fără răutate în el.
Chiar dacă cineva ne iartă greşelile nu ajută la nimic,
ba chiar iertarea face rău
încurajându-l
pe cel care greşeşte să o facă mai departe cu mai multă uşurinţă
şi nu va ajuta vreodată până nu înţelegem că este nevoie să reparăm singuri
ce am greşit şi să nu mai facem rău în viaţă cu bună ştiinţă, fără să
aşteptăm de la alţii iertare.
Nu aşa se trăieşte viaţa, în fals şi fapte făcute cu răutate,
cu mici porţii de smerenie şi dorinţă de iertare pentru că amestecăm binele
cu răul şi devenim hidoşi ca fiinţe.
Iisus a fost ales să ne arate calea existenţei noastre, cum
este bine să trăim viaţa însă nouă ne place să credem că a fost răstignit ca
să ierte păcatele omenirii şi asta tot din consolare la neputinţă şi neînţelegere
a unei vieţi împlinite.
A fost omorât de răutatea semenilor noştri cu o cruzime greu
de imaginat
şi
este un păcat extrem atunci când faci rău sau omori un om care face numai
bine în viaţă.
El şi-a
împlinit
sufletul şi este un model de viaţă
pentru noi toţi
însă
ar fi bine să nu-l mai folosim
în
diverse religii pentru manipularea oamenilor.
Dumnezeu se supără iar noi ducem o povară
şi
mai grea aici pe pământ.
Sunt destui care-şi văd răutatea, chiar o recunosc mai mult
sau mai puţin fiind neputincioşi în existenţa lor fără sens şi suferă de
diverse boli fizice trăind aşa cum nu vor să se vadă, ca nişte mărăcini
uscaţi care fac umbră acestui pământ fără rost.
Este nevoie să fim aceeaşi oameni secundă de secundă, să avem
stabilitate în gândire şi să ne cunoaştem starea de normalitate permanent.
Dragostea din suflet nu este o joacă şi este păcat că este
confundată cu iubirea iar asta numai ca amăgire a unei vieţi neîmplinite.
Este greu să ai stabilitate în viaţă dar nu imposibil însă
răsplata pentru cei puternici este fără preţ şi merită orice sacrificiu.
·Fericirea
Fericirea de unul singur este seacă şi relativă, se
construieşte uşor, dar nu are profunzime şi savoare, îţi dă satisfacţii de
scurtă durată dar nu împliniri.
Fericirea în doi este divină dar puţini ştiu să o
construiască
pentru că puţini au puterea să se desprindă de fericirea de
unul singur.
Eu aş vrea să trăiesc prin tine: dacă tu eşti veselă voi fi
şi eu, dacă tu eşti tristă sufletul din mine va plânge, dacă tu eşti
mulţumită de viaţă voi fi şi eu, dacă tu ai supărări eu voi face orice ca să
treacă şi să te văd bine dispusă, dacă tu vei fi fericită voi fi şi eu
fericit, dacă tu vei fi împlinită în această viaţă atunci şi eu o să mă simt
om împlinit iar fericirea ta va fi şi a mea.
Fericirea
divină se poate cunoaşte numai în doi şi
înseamnăsă ai curajul şi puterea să trăieşti viaţa
prin omul de lângă tine,
să faci totul ca el să fie fericit zi de zişi abia
atunci putem cunoaşte adevărata fericire care vine din suflet şi este fără
egal.
Omul este individualist şi egoist, nu are puterea să trăiască
viaţa prin cel drag, ca şi Dumnezeu, aşa
încât
să poată cunoaşte fericirea divină sau înşeală şi minte trăind o viaţă falsă
şi fără rost în doi, nevrând să înţeleagă că nu putem păcăli ceea ce ne-a
creat.
Dacă cineva ţi-ar spune să alegi: înşeală-ţi omul cu care
trăieşti viaţa sau ţi se va tăia o mână mai bine ajungi acasă fără o mână
pentru că viaţa nu este o joacă şi nu se trăieşte în minciună şi fals.
·Copiii
Averea
omului pe care o lasă mai departe o reprezintă copiii, bogăţia este pentru
cei slabi care se ascund în spatele banilor crezând că au putere.
Un om adevărat îşi asumă într-adevăr riscul de a trăi frumos,
demn, cu onoare şi dragoste şi ştie că viaţa adevărată înseamnă să cunoşti
cele mai profunde sentimente şi trăiri izvorâte din suflet, iar familia -
nucleul existenţei umane este singura care poate da aşa ceva, în rest ne
cufundăm într-un joc de interese amăgitoare.
Vâltoarea vieţii ne cuprinde în acest joc şi iluzia că eşti
plin de prieteni şi oameni binevoitori este înşelătoare.
Te poate trezi la realitate doar o încercare foarte grea când
te vezi singur sau mai apare câte un mare om iubit de public şi îndrăgit de
toată lumea care sfârşeşte singur între patru pereţi, tragic şi sfâşietor
pentru cineva înconjurat de aşa zişi prieteni.
Eşti puternic şi demn atunci când ştii să înfrunţi viaţa cu
bune şi rele iar puterea îţi vine din suflet odată cu dragostea pentru că nu
este uşor să ai dragoste la vedere şi să poţi trăi doar cu un om într-o
viaţă, indiferent ce se întâmplă cu el. Numai să nu existe trădare şi
minciună, în rest se poate suporta orice.
Să creşti copii nu este la îndemâna oricui, se spune că puiul
de om se creşte cel mai greu, cu dragoste multă şi muncă destulă.
Mâncare îi poate da oricine şi firesc este să-ţi întoarcă
dragostea şi să te aibă în grijă mai spre sfârşit dacă rămâi singur, fără
omul de lângă tine, aşa cum ai făcut-o şi tu odată.
Orice motiv inventat de a amâna aducerea unui copil pe lume
este o slăbiciune şi fugă de responsabilitatea adevărată şi în final de
viaţa reală şi împlinită.
Copiii se fac din dragoste pură iar ceea ce au făcut părinţii
noştri pentru noi a fost o dovadă de curaj, frumuseţe şi împlinire a vieţii
şi a sufletelor lor.
Când dai viaţă trăieşti în armonie deplină cu energia divină
vie.
În
general este greu să faci bine din suflet şi să oferi înţelegere şi
prietenie adevărată oamenilor dar familia ar trebui să te lege prin sângele
părinţilor şi strămoşilor tăi care au făcut să exişti şi tu pe acest pământ
şi să ai acest privilegiu de a simţi ce este viaţa.
Cine iubeşte banii pune capac dragostei care izvorăşte din
suflet.
Aş spune că banii sunt, deocamdată, o necesitate precum
mersul la toaletă.
Ne sunt necesari ca să ne satisfacem nevoile noastre mai mult
sau mai puţin vitale, doar dacă îi putem face dintr-o activitate plăcută şi
utilă este bine numai să nu ne îndrăgostim de ei şi să privim acest aspect
ca pe un joc.
Nu luăm nimic cu noi când încheiem existenţa
fizică dăm înapoi sufletul cu tot ce am făcut bun
pe lumea asta şi lăsăm copiii ca dovadă şi amintire că am existat pe acest
pământ.
sursa:
Florin Dragu, 26 mai 2015, vol. Esenţa Existenţei Umane,