« Revista ASLRQ

Din istoria Teatrului „George Ciprian”

 

George Ciprian şi Dumitru Trancă, în marginea „dezgheţului” cultural

    Despre relaţia profesională dintre Dumitru Trancă şi George Ciprian, nu avem prea multe mărturii, deocamdată, singura dovadă concretă a colaborării lor fiind scrisorile editate de Marcela Chiriţă, în 1996. Scrisori în care am remarcat ironia dramaturgului. Cum reacţiona Dumitru Trancă la citirea scrisorilor, e greu de presupus, însă, după „CV-ul” acestuia, nu ne e greu să constatăm că Ciprian i se adresa oarecum familiar acestui intelectual cu suficientă personalitate pentru a-şi impune,la o adică, autoritatea profesională. Conform site-ului Crispedia.ro, Dumitru Trancă s-a născut la 4 aprilie 1927, la Craiova. Este poet, prozator şi traducător. După absolvirea cursurilor primare, a Liceului Militar „Dimitrie Sturdza” şi a Colegiului „Carol I, urmează cursurile Facultăţii de Litere,secţia italiană, a Universităţii din Bucureşti. În 1950 devine redactor la Editura Politică, iar în 1956 este numit şef de serviciu şi director ştiinţific al Bibliotecii Centrale de Stat. În 1960 se află în fruntea Editurii pentru Literatură Universală, iar din 1962 ocupă funcţia de director general al Centralei Editurilor şi Difuzării Cărţii, postură în care îl abordează, în anul următor, maestrul George Ciprian, prima scrisoare a acestuia, din cele 19 editate de Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” din Buzău, datând din 15 iunie 1963. Din tonul scrisorilor reiese că cei doi se cunoşteau mai demult, relaţia lor fiind una bazată inclusiv pe respect, cel puţin din partea dramaturgului de origine buzoiană: „Prea onorate tovarăşe Trancă, Mi-au pricinuit o deosebită bucurie frumoasele Dvoastră rânduri. De mult n-am mai întâlnit un suflet, care să vibreze ca al Dvoastră”. (Scrisoarea nr. 10 din 1964). De altfel, Dumitru Trancă avea să plătească destul de scump cumsăcădenia manifestată prin comportamentul său afectiv şi moral faţă de asemenea colaboratori, care, nu-i aşa, veneau de undeva din rândurile vechii orânduiri. Iată ce mărturiseşte istoricul Nicolae Gheran, într-un interviu acordat Daniele Sitar-Tăut, la întrebarea, dacă, în funcţia sa din acea vreme, de secretar al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă pentru probleme editoriale, a avut oarecari înlesniri în abordarea integrală a operei rebreniene: „Neîndoios! Dar asta s-a petrecut între anii 1964 şi 1969, o scurtă perioadă de dezgheţ, după care tot comandamentul editorial a fost pus pe liber – în cap cu: Alexandru Balaci, Mihail Sora, Dumitru Trancă şi subsemnatul, fiind înlocuiţi cu Ion Brad, Ion Dodu Bălan ş.a. -, pe considerentul <rotirii cadrelor>. Din general am devenit soldat, respectiv redactor la Editura Enciclopedică Română”. („Cultul mozaic”, nr. 293, din 30 septembrie 2010). Exact în acelaşi an şi la aceeaşi Editură Enciclopedică avea să fie mutat şi Dumitru Trancă, însă, spre deosebire de Nicolae Gheran, acesta fiind numit director general! Se pare că Dumitru Trancă se bucura de multă autoritate profesională şi de un prestigiu obţinut pe merit, dovadă, în această privinţă, fiind şi primele sale 4-5 cărţi, ulterior ajungând la un număr de 25, publicate între anii 1968-1992,plus cele 10 volume traduse, între 1961-1994, din operele unor scriitori străini: Mark Twain, Natalia Momo, Fausta Cialente, Jean Paul-Sartre, Bengt Danielsson, Rafael Solana, Benedetto Croce, Salvador Espriu, G.Procacci şi Marie-Jose Simpson. Cu un astfel de cărturar coresponda inconfundabilul dramaturg George Ciprian!
 

Marin Ifrim