Orice lectură îşi are puterea sa de a te încânta, de a te cuceri …Cititorul
poate deveni supus, docil, sfios, îşi lasă nepăsarea sau îngâmfarea la
o parte şi intră într-un spaţiu unde numai el ştie ce simte.
Fără să ne hazardăm în prezumţii şi consideraţii legate de raportul
carte – cititor sau autor - cititor, ne-ar trebui pagini
întregi, aş spune doar, că volumul , ” Orice semn este o insulă,” semnat de
poeta, omul de radio, şi eminentul iubitor şi realizator de cultură,
Elisabeta Iosif este o carte pe care simţi că trebuie s-o
înbrăţişezi.
Autoarea, colega mea de
breaslă care a trăit la cote înalte şi a exersat ideea de comunicare ,
dă acestor pagini o valenţă specială. Aceea de a fi un liant. O
punte între banala existenţă individuală şi marea istorie, care ne
aparţine fiecăruia.
Care ne înnobilează
necondiţiont. Trebuie doar să ştim că există. Că avem dreptul să nu
uităm emblema spirituală moştenită.
Ce important lucru e
privilegiul să ai dreptul, nu doar datoria de-a nu-ţi uita rădăcinile!
Mesajul ...miza acestei cărţi aici se regăseşte.
Avem aşadar, bucuria de-a
parcurge un excurs intelectual, sentimental, onorant de orgolios
...Istoria şi poveţele sale, misterul şi înţelepciunea,
spiritualitatea unor înaintaşi care ne-au lăsat o moştenire identitară.
Lucrarea este definită
- eseu - în prefaţa convingătoare, excelentă sub semnătura
scriitorului Ştefan Dumitrescu, o voce avizată în domeniu şi...pornim
pe drumul descifrării textului.
Din prima clipă ne lăsăm
fermecaţi. Regii vechii Dacii sunt înaintaşii care ne-au lăsat semne şi
însemne misterioase, magice, preţioase. Devenim părtaşi la o
călătorie iniţiatică. Povestea Romulianei îndrăgostită de un dac, ne
atrage spre mirajul unei lumi apuse dar, cu reverberaţii existenţiale
în viaţa urmaşilor prin secole. Simbolurile palatului din secolul 3 spre
4 sunt observate de către autoare cu acuitate şi introduse oarecum
în circuitul memoriei colective dar şi al fiecăruia dintre noi. Verdele
arctic, roşul vital, porţile în număr de patru, simbol sensibil al
legăturii omului cu anotimpurile şi trecerea timpului, muntele, ca drum
iniţiatic, magic, toate aceste elemente care pot genera trimiteri la
filozofia religiilor sunt prezente într-o derulare afectivă, autoarea
integrându-se prin mărturii proprii în circuitul miraculoasei
permanenţe.
De fiecare dată, la începutul
fiecărui capitol este selectat un citat semnificativ, ca o scânteie
necesară focului care va urma să ne încălzească.
Străbatem cu încântare dar şi cu
tulburătoare uimire, secole, de la Decebal , până la Maramureşul de
azi...
Devenim părtaşi la o
restituire spirituală. O redăm prezentului o dată cu autoarea, implicată
ca om de cultură, ca ghid prin istorii şi semne, prin locuri pe care
nu avem decât să le numim şi… miracolul se va deschide. Vom afla că ne
aparţin. Nota sugerată e firesc de cuviincioasă şi plină de
moralitate. Adică, să le apărăm, cunoscându-le.
Uitarea nu se leagă de
cunoaştere. Evident, de ignoranţă. De aceea aş numi această carte şi
una a cunoaşterii spirituale.
De remarcat este felul
cum răzbate secvenţial, semnul şi simbolul cercului, al discului
solar, de la Decebal şi Sarmizegetusa, până la zodia lui Vlad Ţepeş
sau, ori la vremea Brâncovenilor. Sămânţa de lumină se perpetuează,
se subliniază nedilematic în text.
Metafore –legământ cu
firea şi natura se pot descoperi mereu pe traseul istoriei. Reiterate în
carte. De la Călugăreni, Mărăşeşti, la Hanul lui Manuc, la tulnicele
transilvane, la magica natură de la Mărţişor, la teiul lui Eminescu,
până la măiastra înţelegere a lumii de către Brâncuşi sau spre omul
care a stăruit exemplar să creeze fapte pentru memoria istoriei noastre,
enciclopedistul, Artur Silvestri.
Referirile toate nu
sunt fragmente scolastice, sunt chiar trăiri, ceea ce le conferă o
notă de mărturie personală, susţinută de citate ale marilor personaje
din istoria culturii. Brâncuşi, trecând simbolul în artă, Dan Nasta,
recuperând o epocă şi spiritualitatea ei.... Muntele e o natură
simbolică înainte de-a fi percepută ca o formă geografică. Obiceiurile
marilor sărbători nu sunt o invenţie vulnerabilă la trecerea anilor.
Totul îndeamnă în modul cel mai
firesc la meditaţie.
Raportul cu lumea s-a
construit de înţelepţii vechi în straturi arhetipale. Ritualurile,
porţile ca prag de trecere, pomul vieţii, sacralitatea unor locuri,
sunt parte din universul identităţii noastre spirituale. Secvenţe din
propria noastră conştiinţă arhetipală.
Se cade să remarcăm
secondarea sensurilor cu picturi semnate de Laura Lucia Mihalca,
(coperta), Victoriţa Duţu şi Maria Constantinescu.
Pluteşte peste paginile
cărţii un aer de onoare, pentru că suntem părtaşi la o derulare fără
sincope a unei vechi filozofii de viaţă transmisă nouă. Nouă, celor
care nu am dăruit nimic pentru a o salva de corosivitatea vremilor. Noi
avem doar acces gratuit la semnele şi însemnele unei înţelepciuni,
care ne onorează şi ne poate da forţă.
Volumul are un farmec motivat.
Un fior cosmic, originar ne defineşte emblema spirituală.
Intenţia autoarei este
desigur să ne atragă în acest miraj. O face cu discreţie, aşa încât,
aş îndrăzni să spun, dacă asemenea fapte sau, de ce nu, asemenea cărţi
s-ar învăţa în şcoli, am avea generaţii mai responsabile faţă de trecut.
Este un drum care se desăvârşeşte şi cu participarea afectivă a
generaţiilor care se succed.
Postfaţa semnată de
distinsul cărturar, Geo Călugăru, sintetizează la modul academic
particularitatea cărţii.