Florin Dragu - Esenţa existenţei umane

Este singurul care rămâne şi împlineşte energia divină vie din infinitul care ne înconjoară, în rest corpul şi mintea dispar odată cu încetarea existenţei noastre fizice.

Dacă ar vrea careva să facă o evaluare a oamenilor şi nu numai a lor cel mai bun criteriu ar fi: puterea fiecăruia de a dărui dragoste.

Cel mai puternic om de pe pământ este acela care dăruieşte cea mai multă dragoste şi prin faptele lui bune cuprinde în fericire şi bunătate tot ceea ce-l înconjoară.

Puterea de a dărui dragoste este divină şi te ridică cu adevărat pe o treaptă de cunoaştere şi înţelegere unde se ajunge foarte greu, în rest ierarhiile create de noi oamenii sunt artificiale şi pline de interese nu tocmai curate.

Ne place să ne dăm importanţă, să ne scăldăm în lux şi bogăţie şi puţini sunt aceia care doresc o viaţă conştientă şi împlinită cu adevărat, în fericire şi dragoste permanent.

Este cel mai simplu şi natural să trăim aşa cum ne-a fost dat, este dorinţa cea mai aprigă a fiinţei umane dar tot neputinţa de înţelegere ne face să complicăm totul în jurul nostru şi să ne pierdem în lucruri mărunte.

Mulţi fac un fals şi din traiul în doi şi sub diverse forme creează un fel de viaţă meschină greu de înţeles de către o minte limpede şi frumoasă.

Activităţile noastre umane de zi cu zi este nevoie să le facem cu plăcere şi dragoste altfel nu este bine şi fiecare dintre noi avem talente înnăscute care ne pot aduce bucurii nouă şi celor din jur şi este bine să ne găsim locul în societate unde să ne simţim utili.

Armonia deplină este greu de găsit dar în nici un caz nu ne prinde bine ceva nedorit pentru că nu poate ieşi din mâna noastră nimic bun făcut cu indiferenţă şi fără suflet.

Arta, sportul, cultura, ştiinţa, materiile de studiu, activităţile tehnice şi de producţie, activităţile de interacţiune cu universul care ne înconjoară, toate acţiunile noastre care tind să ne facă viaţa mai uşoară şi orice altă activitate făcută de om constituie în mare capitolul activităţi umane şi ne este uşor să le înţelegem dacă esenţa existenţei noastre ne este aproape.

Ne este greu multora să acceptăm existenţa armelor şi a armatelor, asta nu arată decât că nu ne-am depăşit încă statutul de primate agăţate pe scara evoluţiei cu

Chiar dacă frontul de luptă se generalizează şi se folosesc tot felul de produse ale chimiei moderne care deformează mintea umană şi produc mult rău acestui pământ împreună cu tehnologii ultrasofisticate care ne bruiază mintea şi gândurile răul nu face decât să îmbrace haine şi mai hidoase.

Încerc doar să-mi depăşesc limitele de înţelegere a vieţii şi mă străduiesc să trăiesc împăcat cu mine şi cât mai frumos. Nu-mi place filosofia şi nici o altă materie inventată, sunt doar o fiinţă trecătoare prin timpul fără sfârşit care caută

Este bine de ştiut că există suferinţă şi avem nevoie să învăţăm să o primim cu bunătate dar este extrem de important să ştim că există dragoste adevărată, sinceră, măreaţă şi eternă care ţine o viaţă aşa cum ţine şi sufletul din noi.

Dragostea se împarte iar teama de neînţelegere există şi nu ştii cum poţi face, dacă eşti un fericit al sorţii şi o găseşti să o ţii vie tot timpul.

Doar nesiguranţa firească a viitorului neştiut creează ceva panică sufletului la gândul că suntem fiinţe supuse greşelilor şi este greu de găsit cineva cu aşa putere de înţelegere divină şi dragoste nesfârşită care poate ţine o viaţă.

Dragostea nu are vârstă, este nemuritoare precum sufletul pe care-l purtăm, aşa că avem această datorie de a trăi în dragoste de când ne naştem şi până la sfârşitul vieţii.

Deocamdată şi un câine ştie mai bine ca noi cum este cu dragostea - problema eternă a omenirii şi ne arată că suntem doar fiinţe ca şi celelalte din jurul nostru, nu neapărat superioare lor la toate capitolele deşi ne place să ne vedem stăpâni absoluţi fără să ne ştim locul şi menirea pe acest pământ.

Indiferenţa este o stare tranzitorie dar cine se hrăneşte cu răutate şi fapte urâte are o minte întunecată şi virusată câteodată ireversibil şi face mult rău omenirii şi acestui pământ.

Dragostea are multe compartimente în sufletul nostru şi nu avem voie să le amestecăm şi să le confundăm: avem dragoste de părinţi unică şi eternă, dragoste de copiii pe care îi creştem, dragoste de pământul pe care ne naştem şi facem primii paşi şi unde prindem rădăcini, dragoste de natură, dragoste de animale şi în general dragoste de tot ce ne înconjoară.

Cine nu are dragoste de părinţi şi de pământul natal nu va fi în stare să dea dragoste adevărată nimănui niciodată şi nu este bine să dăm vina pe unii semeni de-ai noştri ca să ne depărtăm de pământul unde am adunat anii copilăriei şi am învăţat să trăim.

Fiecare dragoste din suflet o simţim într-un fel aparte dar cea care ne împlineşte cu adevărat va rămâne pentru totdeauna dragostea pentru omul de lângă tine cu care îţi împarţi existenţa şi ar trebui să faci un întreg.

Aş spune că ne dorim pe cineva alături care să facă parte din fiinţa noastră aşa încât cei doi să coexiste în armonie totală mereu înconjuraţi de dragoste.

Cine înţelege că adevărata fericire nu poate veni decât din astfel de legătură şi are puterea, credinţa, înţelepciunea, răbdarea şi dragostea necesară va ajunge să cunoască cele mai profunde trăiri şi sentimente nobile căci se creează perspectiva să le poţi urca câte o treaptă de-a lungul vieţii tot mai sus şi este foarte important să ştii să faci asta.

A trăi ca să-ţi împlineşti sufletul pe care-l porţi este cea mai grea realizare de pe pământ în rest toate acţiunile noastre sunt deşarte.

Până şi cele mai măreţe descoperiri ale omenirii sunt fără valoare în faţa a doi oameni care au reuşit să clădească o dragoste curată, fără trădare şi minciună.

Este cel mai înălţător sentiment să păşeşti cu demnitate şi onoare şi să ţii de mână omul pe care-l iubeşti din tot sufletul până la sfârşit.

Poţi avea cea mai frumoasă casă din lume, o supermaşină, poţi avea cele mai strălucitoare haine, poţi avea planeta la picioare însă toate acestea nu te împlinesc, dimpotrivă: fără dragoste adevărată totul este gol şi fără sens.

Sunt mulţi cei care ar da toată bogăţia lor pentru o dragoste adevărată, măcar să o cunoască încât ar fi bine să fim mai conştienţi şi mai atenţi la acest capitol.

Toţi pleacă cu avânt şi vise frumoase la început dar pe parcurs se pierd unul câte unul şi chiar dacă rămân legaţi unii dintre ei o fac din motive care nu ţin de demnitatea unui om cu pretenţii de la viaţă.

Dacă vrei să cunoşti cu adevărat sensul dragostei nu ai voie să trădezi niciodată pentru că legătura dintre cele două suflete se rupe şi totul devine searbăd, fals şi fără rost.

Nu sunt idealuri de neatins pentru că mulţi dintre înaintaşii noştri au avut tăria să trăiască aşa, doar odată cu libertăţile înţelese greşit oamenii s-au schimbat.

Dacă consideri că nu eşti pregătit pentru aşa o viaţă mai bine trăieşti singur până găseşti dragostea adevărată decât să încurci alt om şi să produci durere şi suferinţă mai târziu.

Nu se poate numi om cel care produce suferinţă semenilor săi în mod voluntar pentru că suferinţa o dă sufletului care aparţine energiei divine vii.

Dumnezeu se supără dar primeşte suferinţa cu bunătate cu toate că are puteri fără limită iar noi va trebui să înţelegem ce este viaţa cu adevărat.

Avem nevoie să ne evaluăm cu foarte mult realism, să ne studiem extrem de bine şi să căutăm ce ni se potriveşte fără să încercăm să păcălim pe altcineva pentru că în final ne păcălim singuri.

Ca să ne vedem pe noi înşine aşa cum suntem în realitate este cel mai greu de acceptat şi sunt extrem de puţini cei care îndrăznesc să se evalueze cu realism şi corectitudine.

Aşa că vă rog să o faceţi şi să vă treceţi în fiecare zi în agendă faptele făcute şi nu vorbele, măcar o perioadă de timp şi să vă uitaţi cu mare atenţie la ceea ce realizaţi ca oameni pe acest pământ, după aceea îndrăzniţi să evaluaţi pe alţii şi veţi vedea altfel realitatea.

Viaţa înseamnă să trăieşti împăcat cu tine, în dragoste şi armonie cu cel de lângă tine şi cu familia ta, în rest sunt doar relaţii de interacţiune cu ceilalţi semeni încărcate de interese.

Nu poţi judeca pe nimeni pentru felul cum vede relaţia în doi, este posibil ca totul să se schimbe în timp dar sufletul unui om care trăieşte conştient nu poate fi altfel decât aşa cum simte, nu cu mintea pentru că ar însemna să-l faci să trăiască ca un robot din frânturi de iluzii deşarte care-i amărăsc tot mai mult viaţa.

Lupta cea mai grea nu este să cucereşti dragostea ci să o găseşti pe cea adevărată, să ai puterea să păstrezi ceea ce ai găsit şi ţi se potriveşte şi să dai în fiecare zi frumuseţe dragostei tale.

Cel mai greu de dus şi mai aprig instinct al fiinţei umane este instinctul de reproducere care apare în viaţa noastră cotidiană ca dorinţa de sex şi raţiunea noastră cedează de multe ori lăsându-ne pradă instinctului animalic care distruge evoluţia în bine a speciei umane.

Sexul nu este decât o manifestare animalică specifică fiinţelor care involuează, fără raţiune şi cu un nivel scăzut de gândire.

Numai oamenii slabi şi cu un grad scăzut de înţelegere a vieţii cred că se împlinesc prin relaţii sexuale cât mai numeroase care le deformeaza mintea, le dă un caracterul pur animalic, îi aruncă în compromis şi întuneric făcând din ei surse de răutate şi nebunie care ajung să terorizeze omenirea cu faptele lor pline de parşivism şi greu de înţeles pentru un om normal.

A face sex te duce spre rădăcinile fiinţei umane în schimb a face dragoste înseamnă să faci cu sufletul şi este ceva divin dar pentru asta este nevoie să existe dragoste între cei doi.

Ȋn rest eşti predispus la o adâncire în compromis din care de multe ori este aproape imposibil de ieşit şi apari ca un om singur, bun de manipulat şi folosit de către o societate pusă pe distrugerea fiinţei umane cu interese meschine care se zbate în întuneric.

Un om adevărat îşi asumă riscul de a trăi frumos, cu demnitate şi onoare, cu dragoste la vedere şi fără frică, aşa apare omul normal.

Altfel apare fals şi trăieşte ca o umbră pe pământ din plăceri uşoare, cu iubiri şi sentimente dezvoltate de o minte fără perfecţiune, cu capul plecat şi capacul pus la dragostea care izvorăşte din suflet.

Nu este bine să ne lăsăm traşi pe calea cea mai uşoară şi atrăgătoare, este nevoie să alegem ce este bine pentru noi şi să luptăm pentru fericirea şi împlinirea noastră pe acest pământ.

Este normal să crezi că există oameni buni în jur care ştiu să aprecieze un om de valoare şi să poţi acorda încredere în dragoste ceea ce este într-un fel extrem de greu dar viaţa nu are farmec altfel şi asta fără teama de suferinţă.

Există din ce în ce mai mulţi oameni cu mintea plină de răutate şi întuneric, chinuiţi de propriile greşeli care trăiesc într-o permanentă agonie dată doar de valori materiale şi sex şi depărtându-se de sufletul lor ştiu a evalua oamenii numai după vorbe nevrând să vadă, din motive lesne de înţeles, că doar faptele contează, ele rămân ca amprentă pe sufletul nostru.

Doar mintea umană este aceea care produce rău pe acest pământ şi nu va exista niciodată o minte perfectă şi nici nu putem visa la oameni buni la tot pasul dar dacă găseşti unul este suficient.

Am putea spune cam aşa: atâta timp cât am încredere în mine poţi avea şi tu iar dezamăgirile mele nedorite vor fi şi ale tale, împărtăşite şi cunoscute de amândoi şi invers şi numai comunicarea totală face ca încrederea să fie suportabilă, plus un pic de răbdare.

Nu este bine să ne lăsăm dărâmaţi nici de cele mai grele chinuri sau suferinţe, fac parte din viaţa noastră, ne înnobilează, devenim mai înţelepţi şi este nevoie să le primim cu bunătate.

Cu toţii plângem….de nota nouă când venim pe lume însă atunci când plecăm poate ar fi bine să ne îmbrăţişăm sufletul şi să zâmbim cu toţii de nota zece pentru că va veni şi clipa aceea la fiecare dintre noi şi ar trebui să trăim viaţa în aşa fel încât să merităm nota zece, cu toţii.

Dragostea şi suferinţa merg împreună ca două surori gemene şi sunt momente în viaţă când ajungi să te întrebi dacă este bine să duci dragoste multă în sufletul tău.

Cu toţii am vrea doar partea de dragoste şi când ajungem să parcurgem partea a doua ne împotmolim din prea multă luciditate, prea profundă gândire şi sensibilitate excesivă. Doar cei superficiali trec repede mai departe şi uită.

Starea noastră de normalitate şi stabilitate în gândire şi comportament este foarte greu de atins şi extrem de greu de menţinut, imposibil într-o viaţă de om.

Şi asta nu din cauza numai a factorilor externi daţi de simţurile noastre care ne modifică stările emoţionale, acestea fac parte din normalitate, vin şi pleacă lăsând în urmă trăiri, gânduri, amintiri care se adună în memoria noastră cu sau fără voie.

Starea de normalitate adevărată este suficient dacă o atingem pe o perioadă cât de scurtă măcar o dată în viaţă dar trebuie să o conştientizăm şi să o memorăm, eventual să fim atenţi pe parcurs şi dacă mai avem momente de luciditate extremă şi profunzime desăvârşită în arta cunoaşterii să-i mai adăugăm câte ceva bun.

În rest ajungem să trăim diverse perioade de cădere sau extaz şi numai starea noastră fundamentală ne va face să le privim şi să le înţelegem cu umanitate şi bună ştiinţă.

Asta ne va ajuta să nu facem greşeli majore în viaţă şi este bine să nu ne depărtăm de la valorile noastre morale nici măcar cu preţul vieţii.

Pe lângă toate dificultăţile naturale de existenţă şi atingere a unei armonii în ceea ce priveşte conduita umană mai există şi este din ce în ce mai evidentă şi nefastă influenţa a ceea ce consumăm şi introducem în organismul nostru.

Cu ceva vreme în urmă majoritatea oamenilor erau lucizi şi calmi, cu acţiuni bine gândite şi frumos conturate, totul se făcea cu mult suflet şi doar cei care beau alcool se depărtau de starea de normalitate.

Acum se pot vedea oameni beţi la tot pasul iar faptele lor sunt ca ale unui alcoolic căruia îi este frică de ceea ce a făcut şi de viaţă şi se cufundă tot mai mult în compromis.

Ar trebui desfiinţate toate produsele chimiei moderne şi ar fi bine să mâncăm numai produse naturale şi să bem apă de izvor aşa cum vin ele din pământ.

Se va dovedi că omul se poate vindeca singur de orice boală şi nu este nevoie să creem o industrie falsă ca să ne mutilăm şi manipulăm propria minte şi sănătate din dorinţa de control şi putere.

Cine se poate izola măcar câteva zile în natură şi mănâncă numai produse curate şi naturale îşi regăseşte starea de normalitate a minţii şi sufletului cu uşurinţă şi poate ar fi bine să putem face asta din când în când ca să nu ne pierdem pe drumuri greşite.

Din păcate lumea care apare la orizont este una a unei mulţimi în beţie care se zbate în inconştienţă şi neputinţă în care manipularea este prioritatea principală iar frumuseţea fiinţei umane va fi pusă sub un con de umbră şi după o cernere lungă nu se ştie cum va mai apare totul.

Frumuseţea existenţei umane dispare odată ce apare trădarea şi minciuna iar mintea celui care face asta se tulbură şi se înnoadă începând să producă rău şi suferinţă.

să-şi recunoască faptele şi să se depărteze de răul care a apărut, să revină la o viaţă normală trăită în lumină şi normalitate şi în nici un caz cu dedublare de personalitate.

Nu avem un drum deja stabilit pe acest pământ sau un destin prestabilit şi nu este bine să ne lăsăm vreodată la voia întâmplării pentru că facem cea mai mare greşeală.

Energia divină vie este în noi şi ne însoţeşte până la sfârşit dar suntem stăpânii propriului destin chiar dacă suntem influenţaţi de semenii noştri şi de întâmplări diverse.

Minciuna este aceea care doar pregăteşte mintea umană pentru apariţia răului, care deformează mintea de cele mai multe ori fără cale de întoarcere.

Nu pot decât să vă rog din suflet să nu ştiţi ce este minciuna niciodată, dacă ceva nu vă este pe plac ocoliţi subiectul dar nu minţiţi indiferent de urmări.

Cei care se duc în compromis şi minciună devin parşivi, falşi, cu răutate în ei şi se pierd pe drumuri care duc spre nicăieri şi din neputinţă şi frustrări majore încep să trăiască viaţa doar cu mintea cea fără perfecţiune încercând să caute în viaţa materială un refugiu şi în iubire şi sex o amăgire continuă.

Mulţi dintre ei se trezesc la un moment dat ca dintr-un vis urât nemaiavând ce face şi cum reveni la normalitate însă le trebuie doar sprijin şi exemple de vieţi împlinite şi frumos trăite.

Încercaţi să dezvoltaţi sentimente de dragoste profunde venite din suflet fără teama de suferinţă şi veţi cunoaşte împlinirea pe acest pământ.

Aşa se clădeşte lumea care apare la orizont de către oameni care trăiesc în compromis şi întuneric unde-şi trag tovarăşi de drum cu forţa fiind păcat de ce li se întâmplă unora care nu şi-au dorit aşa viaţă niciodată dar au parte de ea fără

Familia este nucleul existenţei umane dar atunci când este întemeiată pe dragoste curată, fără trădare şi minciună de nici un fel, în rest se poate suporta orice înţelegând prin asta că în viaţă acorzi încredere unui singur om, cel cu care vrei

Şi se poate trăi frumos, fără remuşcări şi fals, fără minciună de nici un fel, fără gânduri rele care ne pot chinui existenţa, şi cu fruntea sus, cu demnitate şi onoare.

Cam peste tot în lume se duce un război pe ascuns pentru distrugerea familiei ca celulă de bază a societaţii şi asta pentru un control mai bun asupra individului şi crearea

Familia de cele mai multe ori apare doar de formă, ca paravan şi mască la o viaţă falsă şi de multe ori ca o necesitate de convieţuire pentru aparenţe şi pentru satisfacerea unor nevoi şi slăbiciuni greu de dus de către majoritatea oamenilor.

Când eşti singur poţi fi uşor de manipulat şi controlat dacă nu ştii bine ce este în jurul tău iar când eşti în pereche este suficient de tras unul în compromis, cel care este mai vulnerabil şi are ceva slăbiciuni unde poate fi atacat şi prin el se duce controlul şi la celălalt, pe ascuns.

Ca să poţi trăi în armonie deplină, în dragoste şi fericire este nevoie să te destăinui celui de lângă tine în toate problemele, dar în absolut toate şi asta reciproc aşa încât fiecare să cunoască tot ce este bun sau rău la celălalt şi din trecutul care nu a fost comun dar mai ales din ce se vrea trăit împreună, fără supărări.

Altfel nu se poate rezista în viaţă pentru că sunt destui cei care nu au altă preocupare decât să ştie fiecare mişcare a oamenilor şi să distrugă cu dibăcie şi parşivism orice vis de dragoste şi împlinire.

Cine nu rezistă atacurilor de orice fel şi nu-şi asumă greşelile trecutului în faţa omului cu care vrea să-şi împartă viaţa şi face eroarea să deschidă uşa compromisului sperând că poate trăi în două lumi paralele se înşeală amarnic şi omoară cel puţin un suflet prin suferinţă fără margini, care este mai grea decât moartea în sine.

Nimeni nu-ţi vrea binele pe lumea asta în afară de părinţi şi dacă găseşti un om care vrea să trăiască aşa cum este normal şi frumos, fără trădare şi minciună şi nimic nu valorează mai mult şi nu va valora vreodată.

Dacă cineva crede că în compromis te duci puţin şi fără să ştie nimeni sau poţi împăca pe toată lumea şi există o cale de mijloc atunci naivitatea şi-a găsit cuib în aşa minte.

Timpul îi va face traseul prin negura unei vieţi mizerabile atât de înşelător încât nu se va băga de seamă şi nu ajută cu nimic justificările.

Aşa numitele sisteme de servicii secrete de pe această planetă şi-au dat mâna în hora nebuniei şi au dezvoltat mijloace de manipulare diabolice prin care vor distruge viaţa pe pământ, dacă nu se vor opri cât mai curând.

Suntem atacaţi cu tot felul de substanţe puse în mâncare şi în ceea ce bem fără să ne dăm seama şi ni se otrăveşte sufletul, ni se încetineşte activitatea cerebrală şi ni se schimbă stările, prin lucrările dentare ne sunt plantate antene parabolice în gură prin care suntem ascultaţi ce vorbim şi ni se citesc gândurile dar ne sunt induse şi altele rele, prin microcipuri cât un vârf de ac puse în pielea capului foarte uşor ni se face un rău extrem prin substanţele care le eliberează în organism şi ne schimbă stările permanent şi faptul că devin ca un magnet pe creier iar zona respectivă nu mai funcţionează bine şi ne sunt induse boli şi gânduri rele.

Orice metal uns cu o anumită soluţie devine antenă iar orice maşinărie care are computer de bord – avion, autovehicul, ambarcaţiune navală poate fi oprită din mers în situaţii critice ca să pară accident printr-o undă de frecvenţă trimisă direcţionat.

Dumnezeu – această energie divină vie, forma de viaţă supremă şi perfectă din infinitul care ne înconjoară ne leagă la El prin ceea ce numim noi suflet, ne dă viaţă şi ne face să simţim dragostea, bunătatea şi fericirea divină iar omul cu mintea bolnavă şi răutate în el ne leagă prin antenele din plombe şi lucrările dentare şi prin microcipurile din pielea capului la un sistem al răului diabolic şi distrugător, ne face semiroboţi, ne creează suferinţă, boli şi ne duce în viaţă falsă.

Răutatea pe acest pământ apare din tot felul de substanţe interzise care sunt o capcană temporară însă în timp creează retardare mintală adică lipsa puterii de a gândi bine şi duc omul în compromis iar prin lucrările dentare şi microcipuri se creează capcane permanente şi distrug omul definitiv fiind uşor de controlat şi manipulat de la distanţă, totul foarte suptil şi diabolic.

Sub masca câtorva denumiri de servicii secrete care ne urmăresc fiecare mişcare se ascund o mulţime de oameni care se trag unul pe altul în compromis şi viaţă falsă ca un cancer al lumii în care trăim iar sub masca câtorva denumiri de droguri, unele inofensive, se află o mulţime de substanţe interzise care sunt mult mai periculoase şi ne distrug viaţa.

Cu cât creşte suferinţa pe pământ vom avea parte de calamităţi naturale din ce în ce mai multe şi mai grave iar în final de o dispariţie nedemnă a noastră.

Încercăm să profităm cu mintea noastră defectă de dragostea şi bunătatea fără margini a ceea ce ne-a creat dând dovadă de slabă cunoaştere şi înţelegere a problemelor noastre de existenţă şi nevrând să înţelegem viaţa aşa cum este ea în realitate.

Cine va reuşi să rupă această horă a nebuniei, în care majoritatea ajung fără să vrea, având în trecut vise frumoase şi dorinţă de împlinire, va salva viaţa pe pământ, sarcină extrem de grea dar nu imposibilă şi poate este nevoie să facem cât mai mulţi un efort cu adevărat conştient.

Ca să faci rău este atât de uşor însă ca să faci bine din suflet şi să dai dragoste şi bunătate omenilor se pare că este mai mult decât greu.

Ştiu că-mi asum un risc şi-mi pun destinul la grea cumpănă prin faptul că sunt judecat de răutatea şi nebunia umană însă nu pot să trădez sufletul pe care-l port, aşa cum fac cam toţi oamenii de pe acest pământ, mai ales după ce

m-a lăsat să-l văd, să simt dragostea şi bunătatea fără margini care te copleşeşte ca fiinţă, infinitul şi puterea fără limite de acolo şi voi trăi viaţa cu curaj până la capăt.

Am ajuns să facem un obicei, o tradiţie chiar o obligaţie din a trăi în urcuşuri şi coborâşuri fără să avem puterea să ne păstrăm o stare de normalitate permanentă şi o stabilitate desăvârşită în tot ceea ce facem.

Spun asta pentru că avem sărbători sau diverse zile în viaţă când majoritatea devin plini de bunătate şi cu gânduri curate dar imediat după aceea uită totul şi cam toţi se întorc la obiceiuri nu tocmai bune.

Mulţi merg la biserică şi se închină de zor crezând că aşa se duc păcatele dar repetă aceleaşi greşeli, ba chiar mai multe, crezând că Dumnezeu iartă şi poate fi păcălit fără să-şi dea seama că se păcălesc singuri.

întâmplătoare scot capul la suprafaţă pentru o gură de aer după care se întorc şi fac mai multe greşeli dar şi o buna ocazie de reclame şi vânzări la tot felul de produse.

Cu cât sărbătorile sunt mai grandioase şi mai dese cu atât viaţa este mai falsă şi nevoia de revenire la normalitate este mai evidentă.

Chiar dacă cineva ne iartă greşelile nu ajută la nimic, ba chiar iertarea face rău încurajându-l pe cel care greşeşte să o facă mai departe cu mai multă uşurinţă şi nu va ajuta vreodată până nu înţelegem că este nevoie să reparăm singuri ce am greşit şi să nu mai facem rău în viaţă cu bună ştiinţă, fără să aşteptăm de la alţii iertare.

Nu aşa se trăieşte viaţa, în fals şi fapte făcute cu răutate, cu mici porţii de smerenie şi dorinţă de iertare pentru că amestecăm binele cu răul şi devenim hidoşi ca fiinţe.

Iisus a fost ales să ne arate calea existenţei noastre, cum este bine să trăim viaţa însă nouă ne place să credem că a fost răstignit ca să ierte păcatele omenirii şi asta tot din consolare la neputinţă şi neînţelegere a unei vieţi împlinite.

A fost omorât de răutatea semenilor noştri cu o cruzime greu de imaginat şi este un păcat extrem atunci când faci rău sau omori un om care face numai bine în viaţă.

El şi-a împlinit sufletul şi este un model de viaţă pentru noi toţi însă ar fi bine să nu-l mai folosim în diverse religii pentru manipularea oamenilor.

Sunt destui care-şi văd răutatea, chiar o recunosc mai mult sau mai puţin fiind neputincioşi în existenţa lor fără sens şi suferă de diverse boli fizice trăind aşa cum nu vor să se vadă, ca nişte mărăcini uscaţi care fac umbră acestui pământ fără rost.

Este nevoie să fim aceeaşi oameni secundă de secundă, să avem stabilitate în gândire şi să ne cunoaştem starea de normalitate permanent.

Este greu să ai stabilitate în viaţă dar nu imposibil însă răsplata pentru cei puternici este fără preţ şi merită orice sacrificiu.

Fericirea de unul singur este seacă şi relativă, se construieşte uşor dar nu are profunzime şi savoare, îţi dă satisfacţii de scurtă durată dar nu împliniri.

Eu aş vrea să trăiesc prin tine: dacă tu eşti veselă voi fi şi eu, dacă tu eşti tristă sufletul din mine va plânge, dacă tu eşti mulţumită de viaţă voi fi şi eu, dacă tu ai supărări eu voi face orice ca să treacă şi să te văd bine dispusă, dacă tu vei fi fericită voi fi şi eu fericit, dacă tu vei fi împlinită în această viaţă atunci şi eu o să mă simt om împlinit iar fericirea ta va fi şi a mea.

Fericirea divină se poate cunoaşte numai în doi şi înseamnă să ai curajul şi puterea să trăieşti viaţa prin omul de lângă tine, să faci totul ca el să fie fericit zi de zi şi abia atunci putem cunoaşte adevărata fericire care vine din suflet şi este fără egal.

Omul este individualist şi egoist, nu are puterea să trăiască viaţa prin cel drag, ca şi Dumnezeu, aşa încât să poată cunoaşte fericirea divină sau înşeală şi minte trăind o viaţă falsă şi fără rost în doi, nevrând să înţeleagă că nu putem păcăli ceea ce ne-a creat.

Dacă cineva ţi-ar spune să alegi: înşeală-ţi omul cu care trăieşti viaţa sau ţi se va tăia o mână mai bine ajungi acasă fără o mână pentru că viaţa nu este o joacă şi nu se trăieşte în minciună şi fals.

Averea omului pe care o lasă mai departe o reprezintă copiii, bogăţia este pentru cei slabi care se ascund în spatele banilor crezând că au putere.

Un om adevărat îşi asumă într-adevăr riscul de a trăi frumos, demn, cu onoare şi dragoste şi ştie că viaţa adevărată înseamnă să cunoşti cele mai profunde sentimente şi trăiri izvorâte din suflet iar familia - nucleul existenţei umane este singura care poate da aşa ceva, în rest ne cufundăm într-un joc de interese amăgitoare.

Te poate trezi la realitate doar o încercare foarte grea când te vezi singur sau mai apare câte un mare om iubit de public şi îndrăgit de toată lumea care sfârşeşte singur între patru pereţi, tragic şi sfâşietor pentru cineva înconjurat de aşa zişi prieteni.

Eşti puternic şi demn atunci când ştii să înfrunţi viaţa cu bune şi rele iar puterea îţi vine din suflet odată cu dragostea pentru că nu este uşor să ai dragoste la vedere şi să poţi trăi doar cu un om într-o viaţă, indiferent ce se întâmplă cu el. Numai să nu existe trădare şi minciună, în rest se poate suporta orice.

Mâncare îi poate da oricine şi firesc este să-ţi întoarcă dragostea şi să te aibe în grijă mai spre sfârşit dacă rămâi singur, fără omul de lângă tine, aşa cum ai facut-o şi tu odată.

Orice motiv inventat de a amâna aducerea unui copil pe lume este o slăbiciune şi fugă de responsabilitatea adevărată şi în final de viaţa reală şi împlinită.

Copiii se fac din dragoste pură iar ceea ce au făcut părinţii noştri pentru noi a fost o dovadă de curaj, frumuseţe şi împlinire a vieţii şi a sufletelor lor.

Ȋn general este greu să faci bine din suflet şi să oferi înţelegere şi prietenie adevărată oamenilor dar familia ar trebui să te lege prin sângele părinţilor şi strămoşilor tăi care au făcut să exişti şi tu pe acest pământ şi să ai acest privilegiu de a simţi ce este viaţa.

Ne sunt necesari ca să ne satisfacem nevoile noastre mai mult sau mai puţin vitale, doar dacă îi putem face dintr-o activitate plăcută şi utilă este bine numai să nu ne îndrăgostim de ei şi să privim acest aspect ca pe un joc.

Nu luăm nimic cu noi când încheiem existenţa fizică dăm înapoi sufletul cu tot ce am făcut bun pe lumea asta şi lăsăm copiii ca dovadă şi amintire că am existat pe acest pământ.