Elisabeta Iosif - Locul unde bântuie spiritul lui Vlad-Ţepeş
S-a întâmplat, ca în 2010 la Comana să se isce un foc
năprasnic. Coincidenţă sau nu, chiar într-o zi de decembrie, în care murise
cu multe secole în urmă Vlad Ţepeş! Localnicii susţin că multe s-au
întâmplat mai mereu şi datorită ”sufletului neliniştit al domnitorului,
fiindcă asta şi-a dorit, ca locuitorii Comanei să nu-l uite iar istoria
convieţuirii sale şi al întâmplărilor istorice de pe aceste meleaguri să
supravieţuiască veacurilor”.
A fost de ajuns un semnal, prin care domnitorul a denumit o insulă aflată în
mijlocul mlaştinilor. S-a întâmplat atunci, când Vlad Ţepeş a menţionat într-un
hrisov (27 septembrie 1461) toponimul Comana şi hotarul mânăstirii ”până
unde se împreună cu Balta Comanei, drept în iezerul Câlniştei ”.
Evenimentele istorice succedate în timp - despre care vorbeşte şi Paul de
Alep (1657), cel care îl însoţea ca secretar pe Patriarhul Macarie de
Antiohia în călătoria acestuia prin Ţara Românească - au transformat Comana
într-un loc de pelerinaj domnesc, insula fiind şi posesoarea unor inscripţii
pe lespezile de pe mormântul acelora, care au trecut această ctitorie
domnească în seama Cantacuzinilor.
Două sute de ani mai târziu (1860) Cezar Bolliac, vizitând
Comana în vederea secularizării averilor mânăstireşti, consemnează că
mânăstirea se afla ”într-o stare jalnică”. De-abia în 1991 Patriarhul
Teoctist hotărăşte ca mânăstirea să redevină de călugări. După aproape 555
de ani de frământări şi de evenimente istorice au început lucrările de
restaurare. Un act reparatoriu la care s-au implicat şi edilii judeţului şi
ai localităţii.
Odinioară un loc în mijlocul mlaştinilor, insula capătă azi
noi valenţe şi prin Balta Comana – un complex de ecosisteme umede, habitate
ocrotite, cu specii rare de plante. De fapt, aici s-a format, de-a lungul
vremii, o a treia Deltă a României, după Delta Dunării şi Insula Mică a
Brăilei.
La Comana, aflată la numai 35 de kilometri de capitală, s-a
conturat din 2011 un domeniu unic - Resort Casa Comana – unde un om de
afaceri localnic a înţeles mesajul lui Vlad Ţepeş. ”Am luat în serios semnul
focului, dintr-o zi a morţii domnitorului, când clădirile ridicate de mine
au dispărut sub flăcări”. Gelu Pălămaru a creat aici, apoi, ceea ce se
cheamă ”un depozit de istorie”, amintind prin inscripţii şi prin crearea
atmosferei epocii, de domnitorul care i-a dat viaţă mânăstirii voievodale,
sfinţind locul prin ceea ce face în această zonă, neuitând şi de familia
Cantacuzinilor. Spun acest lucru, fiindcă am văzut, în hotelul pe care îl
conduce, câte o poveste ”scrisă” în fiecare cameră. Există apartamentul
vornicului Şerban Cantacuzino, de exemplu, sau camera Elinei cu portretul
său iar în alte încăperi, care poartă numele Cantacuzinilor munteni, câte o
pictură care reprezintă un element din epocă. Există şi portrete pentru
fiecare prinţ sau o „legendă”, aflată uneori în pictura murală, alteori
inspirată de flora deltei, personalizându-se camera şi prin mobilier sau
prin pictura tavanului.
Ansamblul creează atmosfera epocii. Se continuă totul în
curtea imensă, cu Pivniţa Marelui Paharnic, amintind de crama domnească de
pe vremea lui Vlad Ţepeş. O pasarelă conduce spre Hanul Poştalionului, drum
de promenadă spre Delta Neajlovului. Iubitorii de natură fac şi plimbări cu
barca. Se păstrează, astfel, o insulă de tradiţii, aflate în zona
Neajlovului, încurajând formaţiile locale să dea spectacole de muzică şi
dansuri specifice locului, creându-se diferite evenimente tematice. Totul se
continuă cu un parc de aventură pentru concursurile copiilor şi pentru
competiţiile adulţilor, călărie, pescuit. În acest perimetru se află un
aerodrom, se organizează acţiuni culturale, transformându-i numele în renume.
Să nu uităm, că în această zonă s-a conturat, de fapt,
”Cultura Comana”, aşa cum ne aminteşte Nicolae Iorga: ”Când Occidentul a
pornit spre Orient, când răsăritul şi-a dat mâna cu apusul, când Nordul a
vrut să se întâlnească cu Sudul, aici s-au întâlnit”.
sursa: Elisabeta Iosif, decembrie, 2015