« Revista ASLRQ

Adrian BOTEZ - ÎN LUMEA ASTA, TOT CE-I FRUMOS E-AL MEU

AZI – OMENIREA

sunt disperaţi – nu
deştepţi: încearcă să-şi aducă
aminte ceva
esenţial – îşi sparg frunţile – tot mai
înguste (ca nişte streşini adânc
aplecate - ori ca
nişte ambrazuri de
cazemate – prin care-ţi strecori
mitraliera – contra
zărilor abia
zărite) – şi tot
degeaba:

cele spuse rămân tot rănite...

omenire cufundată în
teroarea propriei crâncene
amnezii – omenire fără
duh - fără
terezìi

au uitat oamenii până şi că sunt
oameni: atât de disperaţi de această
accelerare a Alzheimer-ului – încât
ucid ucid
ucid tot ce trece între ei şi
lumina soarelui

(...a trecut demult ceasul în care
orbii-şi înfigeau toiagul doarelui...)

cu cât ucid – cu atât
lumina se-ntunecă mai deplin – în pocale nu mai
creşte vin: cei
ucişi se solidifică stâncos - devin conştiinţa
răzbunătoare – izvorul de beznă al
lumii pe dos
***

E CEAS TĂCERII NOPŢII DE OSÂNDĂ

e ceas tăcerii nopţii de osândă
spre a nu fi stau toatele la pândă
şi-mi este viaţa viciu săpător
tu cer – întrebi mereu de ce nu mor

mi-am prins în ghilotina uşii gâtul
de partea ceea nu-i decât urâtul
aş vrea aici tot ce cobolzii vor
spre taine să fiu tot mai silitor

de mine mărginit – ca de-o panteră
desprind din vis arteră cu arteră
şi mă trezesc în toiul de arhivă

mai umilit decât o sugativă
...voi – duhuri bădărane-n nemurire
împrumutaţi-mi din a voastră ştire...
***

STRIGOI DE CRĂCIUN

în noaptea sfântă de Crăciun
fac gălăgie toţi strigoii:
vreau să-ntâlnesc degrabă un
drumeţ dinspre lumea rigorii

tristeţi laşităţi şi canalii
opresc luminarea-n Hristos
pe locul de rugi – saturnalii
hotaru-l aduc la ponos

strigoi – aventuri prin vecie
veniţi - e fereastra deschisă:
aduceţi cu voi o frăţie
cântaţi boleroul şi-o missă...

singuratic şi plin de mânie
vă conjùr şi înjùr - deopotrivă:
zâmbiţi când mi-e viaţa o vrie
şi faceţi din mine-o arhivă

'nălţaţi candelabre-n tărie
vibraţi din corăbii şi raze
agenţi din azur - nostalgie
vestiţi când să cad în extaze...

livadă a Domnului firii
primeşte-aceşti oaspeţi de-o clipă:
venim şi plecăm din asirii
cât Moşul fumează o pipă!
***

CEALATĂ FAŢĂ A LUNII...

regina mea cu ochi căprui
şi cu albeaţă-n dreptul
nu eşti a mea – a nimănui
şi nu ţii lumii sceptrul

frumoasa mea cu ochi fierbinţi
şi vorbele de zoaie
te-au exmatriculat cei sfinţi:
...acum eşti pe butoaie!

iubita mea cu zâmbet şui
saharele se-ndeasă:
prefer deşertul nimănui
minciunii tale – grasă!

eşti o năpastă pentru toţi
idee în derivă
vei regăsi la hotentoţi
vorbirea ta cursivă...

...a-ţi bate joc de-o stea din cer
păcat e contra firii
când e să-ţi scriu – nu mai am fler...
uscaţi sunt trandafirii!

când te-am chemat la nuntă-n munţi
strâmbai din nas cu rost
şi-ai fi albit şi alte frunţi
dar n-ai aflat alt prost...

eu treapta-n cer voi fi urcat
crâncen tăcând din liră
ochii de mult mi s-au zvântat
nici îngeri nu mă miră...

atâta vrei – atâta ştii
frumoasă creponată
nu-i bai – nu-s zilele târzii:
eşti – toată - o erată!

credinţa ta de zorzoneà
costă exact doi sfanţi...
„cadrilul inimii de nea” -
furaj pentru-elefanţi!

...din toată voga ta de zână
a mai rămas doar broşa:
statornicia ta rămână
păpuşă Matrioşa!
***

FALCA

mestecam de zor – şi deodată
mi-am oprit falca: da
aşa se va opri – cândva – singură – se va
opri într-o zi – pentru veşnicie – şi peste ea vor
trece – în zboruri grăbite – maiestuoase
ierni şi primăveri galante – vor trece stoluri de
monstruoşi viforoşi terţiari
mărăcini şi scaieţi – şi stoluri de
uşuratice stele – iar ea - falca - tot oprită
va rămâne – şi tot mai subţiratică va
deveni şi tot mai albă – crai nou - tot mai
adâncit sub comorile-ngropate ale
zărilor – deci va ajunge - treptat şi
firesc - până în
fundul pământului – acolo unde
nimeni şi nimic nu mai are nevoie să se
mişte – să mestece ori
să încerce a da mărturie prin
spusă: pentru că acolo este
întreagă marea
grădină a supremelor taine – veşnic
însorite – înţepenite într-un de ne-ntors
surâs
***

HARUL FĂR' DE OM

în palate zace groaza – bolnăvioară
în colibe – suferinţa-ntru vioară
dezmăţată omenire deşirată
tot aşa te-ai răstignit – şi altădată

bogăţie fără rod ori rost în lume
sărăcie murmurând credinţei nume:
cine-a hotărât divorţul colo-n stele
a săpat haznaua urii grele

numai Hrist uneşte – Omul se dezbină
creşte-ar alt pământ – din rădăcină
şi în loc de-odorul zilei şase

caracàtiţa să suie-n tron mătase...
...Hriste – înnoieşte legământ şi stăpâniri
harul făr' de om pogoară-l peste firi!
***

ŞTEFAN VODĂ PLEACĂ FRUNTEA...

Ştefan Vodă pleacă fruntea - şi se-nnegură prin munţi:
l-au trădat ţăranii noştri – mahala fără de rost!
au zvârlit òcina veche la păgâni lacomi şi crunţi
sfânt răzeşu-acum ajuns-a cerşetor de cel mai prost...

mânăstirile se surpă – iar Manole s-a-mbătat
cu un kil de vorbe goale – dar tratate cu nitrat!
şi – Măria Ta – pe cruce Hristul iarăşi s-a urcat
până şi ţaţa Maria azi în mall-uri l-a scuipat!

cântăreţii-şi fac din dible suport de calculator
şobolanii electronici ne-au ros grâu – ne-au stins pridvor...
straiul încărcat cu stele ne-a ajuns de râs – voievoade

ne-mbrăcăm ca deţinuţii – numai lanţuri să ne-nnoade!
...scoate – Sfânt Ştefan – din teacă paloş drept
şi opreşte viitura cea de zoaie – pân' la piept!
***

ICEBERGUL

lumea asta-i un iceberg: o
zecime dintr-însa-i vizibilă – prin
sclavele Forme – noroi
schilodit – dar celelalte nouă zecimi sunt
invizibile – Aurore Boreale de
Fluturi ieşiţi din crisalide – Entelehii
superbe (nori fremătând de
cântecul aştrilor) – toate scăldate-n
lumina eternei după-amieze – în care
frunzele sunt
ruginii - numai pentru că a
plouat şi s-a întins peste
ele – sângele
celui care va mântui – cândva (atunci când
vom adormi cu toţii – visând
extatică – apoteotică
noaptea) – El
Întregul

...mereu – prin Crisalida
Minunii – Fluturele
obosit de-atâtea contraziceri şi
paradoxuri cosmice - izbăveşte târâşul
mizerabil al Viermelui
dintr-însul

Fluturele nu se îndepărtează însă de
trudnicul Vierme – decât
până acolo unde-L
poate încă-nţelege şi imita – fermecător - pe
Cel Gânditor – dar senin aplecat peste
Havuzul Florilor: Grădinarul Minunilor
El – Dumnezeul
umililor
*

florilor – umilelor
umpleţi raiul milelor
cu delir de dimineaţă
ca să fie faţa – Faţă

şi să nu mai fie noapte
decât când vorbim în şoapte...
florilor – umilelor
la socoata zilelor
candelele să s-aprindă
pân' la Dumnezeu în tindă...
***

CARNAVAL RATAT

foaie verde amrabat
a venit de m-am ratat
şi-ascultaţi felii-felii -
tu încoace să nu scrii:

arzând în mijloc de preerii
ciupind de fund entelehii
zării cordonu-ombilical
al unui astru canibal

iscând conflict de generaţii
mă apucai de operaţii
şi-n agonie râd turbat
când văd un înger constipat

citind în boli ca-n evanghelii
flirtând cu zei şi perihelii
ajuns-am să îmi spăl retina
unde-explodează-acum benzina

de-atâta foc mă-ndrăgostii
nasul zeiţelor pilii
şi din trombon şi-un astronom
eu făurit-am carcinom

jelit de mii de piuliţe
am înviat pentru pipiţe
şi-apoi am întrebat un preş
un' se depune-aici un leş

nu căpătai vin şi răspuns
m-am răzbunat: comete-am tuns
şi din iubirea de moşie
'mi-ieşì-un cucui pe scăfârlie

şi uite-aşa – la bazilìcă
băui tot kilul de mastică
să uit de leu şi de furnică
de voi – de peşti – şi de vezică

m-am preschimbat în pardesiu
şi-am protestat – de parcă-s viu
apoi m-am supt eu din buric
m-am înghiţit ca pe-un limbric

pe aria de cinci begonii
am cumpărat toţi psihotronii
am fost în piaţă decorat
şi la ospiciu iar băgat

joc cherchelit prin cimitir
luceferi să-mi turnaţi la mir
intens dacă vă scărpinaţi
ajungeţi venetici scuipaţi

vă rog să nu mă enervaţi:
solfegiul meu de şapte waţi
i-a fost Lui Crist supozitor -
eu prin decret sunt vidanjor

vă reculegeţi – lăcrimaţi
vă scremeţi ceasul – reclamaţi
dar eu confirm: nu m-obligaţi
să zic că-i luni – când el e marţi

cu capetele la sub-braţ
scoţând pe gură maţ cu maţ
voi din muştar să explodaţi
în paradisul din Carpaţi

fecund fagot din fund de crai
psalmodiază chiu şi vai
iar nasul binecuvântat
în dos pe loc să-l văd băgat!

...aminul eu mi-l iohănnesc
din chilipir mânăstiresc
şi nu-mi mai spuneţi ce să fac
când călăresc pe acest drac!
***

CRIZĂ

în tihna serilor voit banale
se-ascund văpăi demente şi carnale:
burtoşi burghezi crucificaţi pe ziduri
în clarobscurul tămâiat cu liduri

e-o lume amânată-n toate cele
iar leonine râvne vând surcele –
prin pofte – gândul sare peste rând:
tăişul spadei tot loveşte-n vânt

n-o să-l întrebi pe Crist de sănătate
dar nici pe Inorog nu ţi-l simţi frate:
e-atât amestec de serafi şi-urgie

încât apocalipsa tre' să vie...
...ne sufocăm – incendii mari de vise
nu mai aşteaptă mântuiri – nici scrise!
***

POEM DE DRAGOSTE

iubiri de miri
scriind psaltiri:
în loc de lună
pasărea strună

zâne din scai
ea – Lorelai
în ape cântă
şi ne-nmormântă

cleştar de rai
rază de mai
sub val şi strai
toţi purtăm nai

ce-i melodia?
epidemia
ce-a aprins zeea
Casiopeea

te-am şi strigat
ai şi oftat:
două silabe
visări arabe

plecăm din glii:
entelehii
ne-arată jocul
şi asmut Focul!
***

ÎN LUMEA ASTA, TOT CE-I FRUMOS E-AL MEU

în lumea asta tot ce-i frumos e-al meu
sunt Prinţ de Frumuseţi şi de Sfinţenii!
eu nu mă rog Sublimului – plebeu:
arhei scânteie – miruind milenii
descoperă-şi în mine-oglinzi-rudenii!

Stăpân – sunt Preot munţilor de vremuri
Copaci aprind făclii şi mă dezleagă
în zbor: priveşte-mă! – să tremuri:
harem de lumi - Crist mie-mi înţeleagă!

nu m-aşteptaţi – voi regi cununi de-o noapte
nici grădinarii florilor de neamuri:
eu sunt în bal Supremei Şoapte

ultimul Menestrel - şi-Amant de ramuri...
...nu m-aşteptaţi – sunt Mirelui jurat
să fac din Cerul Dragostei – sfânt pat!
***

ARMONIILE PLOII

ascultă glasul ploilor de-acum
ascultă jarul sferelor lichide:
vom trece lin peste efemeride
vom prefira duium după duium
şi vom ajunge dincolo de scrum!

atâta dor şi-atâta jind în cântul
de geniu-al Pianistului Plouând:
sub degetele ploii-aud descântul
prin care-orice cristal devine sfânt...

plouaţi văpăi – maree de lumini
şi să trezim grădinii Grădinarul:
suntem măiestre păsări fără vini

cum îngeri suntem: cade stăvilarul!
...nu-i ceaţă şi nici rece-n vatra lumii:
Hristos şi-alege notele minunii!
***

NOAPTEA MIRACOLULUI

se clatină-ntunericul învins
corn d-inorog leagă genuni cu cerul
suliţi de ger fulgeră-n necuprins
înfipte-n Bethlehem – trezesc Oierul

Potir Graal e grota-n jos de runcul
frăţii de regnuri – unu-n alt' se mistui'
iscat din smirne – toi de foc e Pruncul
împacă ierbi şi turme – vezi-L: Hristu-i

care-n ospăţ cunună om şi înger
care pe magi a scrie-i pune-n sânger:
când scriu – rănile zării se închid

din crimă nu se vede niciun rid...
...firesc – cerul topeşte-n el pământul
şi scări de duhuri ard domol în Sfântul!
***

NU DA ATENŢIE

nu da atenţie la
nimic şi nimănui – din lumile
pulberilor fără de zare: trebuie să ajungi
cât mai degrabă – acolo sus – în
ceruri – la adăpostul păsărilor şi-al
îngerilor: numai de acolo înainte poţi să
începi – să începi visul cel
mare – să începi a pune vânturile şi
gândurile - la
punct – pe fiecare după
soiul lui – după
anotimp şi bătaie – în
cămări şi samare – după voci
mai zglobii - melancolice sau mai
amare

...numai de acolo încep
poveştile – cele fără de
sfârşit ori urmare – în care tu eşti
neabătut – mereu
năierul tuturor mărilor – printre
giganticele vălătucuri şi
valuri de
stele
***

COPACI – IARNA

până şi copacii şi-au îngroşat
obrazul: scoarţa zgrunţuroasă
grosolană – stă gata să
insulte – să scuipe plumburìi
înjurături - jur-împrejur

...nici măcar o galantă frunză – aşa – din
politeţe – sub
abajur...

...coroanele lor - fără nicio scânteiere de
nădăjduire - lemnoase - încrucişate
bolnav şi stângaci
scăpătate – în
schimb – se zvârcolesc haotic - prin
bezne – bat dintr-o aripă
împuşcate

...mocirla prostiei orbirii şi
crimei ne-a copleşit – definitiv şi
desăvârşit
***

ÎN ORICARE HOTEL ADEVĂRAT

în oricare hotel adevărat – se
sinucid oameni: atunci când
nu-ţi poţi permite acea casă a
ta – cu tot ce înseamnă
cămin – hotelul este o
improvizaţie de viaţă şi deci de
casă

şi ca urmare – se poate improviza – la
repezeală – într-însul – şi o
schiţă (mai reuşită artistic sau
tot suprarealistă) de
moarte

...ziarele de ieri de azi de
mâine şi-au luat - deja - zborul
groaznic mototolite – pe deasupra
meschinăriei cu pretenţii de căi – a
străzilor oraşului
năpârlit
***

MI-E DOR DE-O ALTĂ LUME

mi-e dor de-o altă lume – a slăvilor deschise
de-o lume luminată – a stelelor aprinse
o lume făr' cântar şi făr' contururi scrise
o lume ca ne-alta – nepovestită-n vise

alungă – Doamne – norii hotarelor mahmure
lasă doar clipocitul din mările ligure
strămută-Ţi sfinţi copacii-n Grădina Hyperboră
şi duhurile-Ţi toate-n serafii ce te-adoră

mă simt atât de singur – şi soarele se stinge
în lunci părăginite mereu cu stele ninse
...e seară-a beznei albe: Al Dorurilor Hrist

m-a fost lăsat pe mine la mal – singur artist...
ştiu că va fi lumină – deşi-n icoane-i trist
am taină: plânsul lumii-l preschimb în ametist!
***

O MÂRŢOAGĂ PAŞTE VEŞTED UN TUFIŞ

o mârţoagă paşte veşted un tufiş
pe pădure n-a pus nimeni încă-afiş...
gheaţă fulgeră pe masa din altar
munţi în rugăciune – iar agheazmatar:

vrednice izvoare – surâzând sub scoarţe!
toţi copacii văii sunt străjeri de marţe...
...nu-s chemat la nuntă – doar la liturghie:
în toate - -aşteptarea Mirelui să vie

limpede tăcere de-amiezi muribunde
ştim cu toţii cine şi mai ales unde
bucurie-ascunsă sub răpciugi anoste

văduvia lumii – resemnări de „foste”!
...cal de lună trece peste cruci arzânde
Crist se-nveşmântează în cântece blânde...
***

ÎNAFARA SONETULUI

o mie de sonete s-ar sparge şi-ar crăpa
lava durerii mele s-o torn de-aş încerca
e-n mine-atâta vifor de-umilinţă
cât deznădejdea n-ar putea credinţă

să-ngăduie în piept: şi-aşa barbar
m-am răstignit în orice zi – avar
bolnavul de trădare n-are leac
şi simt cum ceas de ceas sunt mai sărac

oricâte întrebări – niciun răspuns
coasta-mi tot mai adâncă-i - de străpuns
de la iubire oprit întreaga viaţă

m-am căinat - de ne-nţeles paiaţă
...dar tu ce buchiseşti aceste rânduri
n-ai drept a judeca: doar patru scânduri
***

UN ULTIM TELEFON

vezi dacă s-a încărcat
celularul: vreau să dau un ultim telefon – către
una dintre constelaţii – nu importă către care
anume – pentru a-mi face loc – cumva – între
lumini şi văpăi – spre a putea medita
singur şi liniştit – despre
zădărnicie

...dăţile trecute – când am murit – spuneau nu că
ar fi fiind cine ştie ce aglomeraţie pe-acolo – dar că
vor şi ele să rămână – ca şi mine
singure – ca să mediteze la
acelaşi lucru

poate că între timp – cine ştie – să se fi
răzgândit – sau măcar
să fi renunţat la o parte din
istericale
***

DAU CU ASPIRATORUL PRIN SUFLET - AZI

dau cu aspiratorul prin suflet - azi:
se-ntunecă de praf slăvile – ard brazi
Parcele strigă că se sufocă
îşi blestemă soarta – cele ce-alocă

destin clandestin – din cerul vecin...
ce scandal stârneşte păcatul – un spin
când se-adună de veacuri în cuget venin
când striveşti fără vină lujer de crin

...opriţi aspiratorul – reci cenuşi
fac crima să-şi prelingă pe mâini mănuşi
iar Moartea trage măşti – viclean - peste uşi

nimeni să nu mai afle altar – cununi...
...în loc de flori – sub geam cresc azi mătrăguni
una pe alta se sting – biete minuni!
***

O EVANGHELIE DE CRĂCIUN

Dumnezeu s-a arătat de după
colţul străzii: acum se numea
Iisus Hristos – avea şi
buletin – şi-l făcuse la o secţie obscură de
poliţie celestă – declarând că pe cel vechi îl
pierduse...

şi L-au crezut poliţiştii
celeşti – ca orişice birocraţi
grăbiţi ce sunt ei - şi care se
respectă...

apoi – după ce-a ieşit El de la „locul oficial al
adeveririi fiinţei stradale” – s-a uitat în stânga – s-a
uitat în dreapta: n-a văzut niciun
mag mai de Doamne-ajută – în schimb
a constatat şi văzut că
nimic din Creaţia Sa nu arăta – acum -
bine: toate – între timp - o luaseră cu totul
razna – cu osebire
oamenii – „capodoperele zilei a
şasea” – deh...

ăştia din urmă sufereau de
atâtea boli ucigaşe – de atâtea beteşuguri
strigau sufocaţi – încât Dumnezeul de
după colţul străzii s-a
îngrozit cât de multă treabă era de făcut – dar
deh... – El era Dumnezeul Facerii – de la El se
aşteptau atât de multe... – deci şi-a
suflecat mânecile - şi s-a pus pe
oblojit vindecat
înviat!

...atât de jalnic şi de josnici ajunseseră nu doar
să arate – ci chiar să şi fie „capodoperele” astea ale
(cică!) „zilei a şasea” (El nu-şi numărase – niciodată
nici zilele – nici nopţile...) – încât
începură (ele...ei...) să nutrească numai gânduri
tot mai îngrijorate – mai
meschine – criminale insolente şi
violente – în legătură cu
binefăcătorul necunoscut şi
sâcâitor: pentru a nu plăti – cumva -
serviciile Lui divine (...până şi-un surâs de
recunoştinţă li se părea mult prea mult şi
ireal de scump...) – s-au strâns cu toţii
pe muteşte (prefăcându-se că
nu se zăresc unii pe alţii!) şi
L-au omorât într-o seară (nici măcar „pe
l-apus de soare”...ca pe-un bătrân
câine de stână...) – în dosul unui deal mai
răsărit – la marginea unei ţàrine prăpădite – iar
cadavrului obţinut astfel i-au dat un nume banal – foarte
des întâlnit – printre
„capodopere”:
Iuda...

apoi – fiecare s-a dus la
lucrul şi la casa lui - anoste – toţi fiind
uşuraţi că „se scăpaseră – în sfârşit – de
prea mult bine şi de prea multă
apărătură”...

...de atunci – când se mai
întâlnesc – la colţ de
stradă – omul şi Dumnezeu – primul (cum
altfel?) se preface a nu-L
vedea pe Cel din Urmă – dar
nici unii pe alţii (...la fel ca
atunci...): „cetăţenii oneşti”
plictisiţi de implacabilele întâlniri cu El - numai
mestecă între fălcile îngrăşate – înjurături
care de care mai
deşuchiate... – şi conchid: „nu mai scăpăm de ăsta – nici
mort!”

...în urma fiecărei înjurături rămân urme – pe
zăpadă – pete întunecate şi-adânci:
cu cât trece vremea – stai şi te
întrebi cui aparţin – de fapt şi de
drept – aceste pecinginoase
pete - urme stranii şi întunecate pe zăpadă – care
la un moment dat – se opresc
drept în mijlocul drumului: oare se tot întoarce
Dumnezeu la locul crimei
Lor – aterizând drept în
mijlocul drumului conştiinţei - sau
câte unul-unul – oamenii sunt cuprinşi (pe la
mijlocul drumului spre
crimă...) - de
remuşcări – şi îi loveşte revelaţia şi deci
dorul de zbor... - chiar în toiul
mersului lor plimbăcios – da - chiar în timpul mersului
lor - fără munte şi vale – agale
mers de automate
dereglate?

...cei rămaşi aici – pe
pământ – „îşi fac reciproc
daruri” (...se mituiesc
unii pe alţii – ce mai!) – de
frică: „dacă aproapele
vecinul şi prietenul - neamul...deh...m-o fi
văzut - cumva - când l-am ucis pe
ciudatul ăla sâcâitor – colo - după deal – şi mă pârăşte la
poliţia celestă? – ...mai bine îi dau ceva – îi
ung ochii cu ceva – să
tacă o vreme...” – ...şi uite aşa
ne-am trezit pe cap cu zarafii
puzderie – de Crăciun...

...şi – în momentele imediat următoare
mitei – se pornesc (ca apucaţii!) să mulgă de zor
galaxiile – cu atâta isterie în
„cuget şi simţire” – de parcă
din bezne – s-ar fi auzit bătând un anume
ceas

dar fiecare şiştar de
lapte stelar - îl
varsă înapoi – astfel că întreg universul devine
foarte curând - o
nesfârşită mlaştină de
vomă albă...

...iar unii-alţii (muuult - mult mai
târziu!) – ca de obicei – îşi
operează un transfer de
personalitate – şi fac să
explodeze piaţa – cu vina lor
închipuită – traductibilă în
mormane de fleacuri şi-n piscuri de
pierdere de vreme...
***

PATRIA MEA

să nu-ndrăzneşti să te caţări pe
munţii mei – dacă nu eşti în stare să vezi
curgând – pe toţi versanţii lor – orbitor
sânge de
îngeri – în miezul
zilei

să nu-ndrăzneşti să păşeşti pe
pământul de cristal
mântuit - al
câmpiilor mele – dacă nu eşti în stare şi
încă nu vrei - să te
scufunzi – până deasupra de creştet – în
oceanele de furie extatică ale
martirilor mei

să nu-ndrăzneşti să scoţi o
vorbă – despre strămoşii mei – despre
dumnezeul meu - dacă nu eşti în stare să te
răstigneşti - de bună-voie şi
cu bucurie cerească - pe
Stejarul-Zeu (stârnit furtunos din afundul
pământului meu - de
Vijelia Iubirii
Mistice)...

să nu-ndrăzneşti să te-apleci şi să
bei din izvoarele şi pâraiele văilor
mele – dacă nu eşti în stare să tremuri smerit de
toate minunile grele - sărutând în ele întreg
Iconostasul de Seară al
Hristosului Primăverii
mele

...să nu care cumva să-ndrăzneşti! – altfel
toate fulgerele stelelor vor
cădea peste tine - şi te-or arde de
viu – până când nu va mai rămâne din tine decât o
şoaptă miloagă – o rugăciune încenuşată-n
şoaptă – prin care însuţi să ceri– cu
gura şi gâtlejul tău
nevăzute – Atotputernicului şi
Ielelor mute - să te preschimbe în cea mai umilă
făptură de gâză – fâşâind sfioasă – ba chiar
înfricoşată – grozav tremurând la
umbra vreunui fir de
firavă iarbă...

...de acolo – din beznenele buruienii - vei
auzi - în genuni - cum ciclopic trosnesc
rădăcinile de oase-nsângerate ale
munţilor - ale
câmpilor şi apelor
mele – toate fiind
cu totul alte lumi şi
istorii şi osii şi
binecuvântate planete
sfinte – vizibile numai din
raiuri şi din pioase rămăşiţe de
minte...

de acolo – de sub umbra cuminte a
ierburilor – îţi
vei începe călătoria spre Înaltul
Pol al Uluirii - călătoria prin care-i vei
cunoaşte şi vedea – „faţă către faţă şi
Duh către Duh” – de la trăsnet de pisc - până la
noptaticul stuh - pe strămoşii
mei – cei
care ţin pe sfânta-le spinare - şi
iarbă şi munte şi
mare...

...îi vei cunoaşte
îndeaproape şi străluminat – pe strămoşii mei şi
pe Împărat – pe strămoşii mei cei din
firi - toţi
îngeri şi martiri...

... de acolo – de sub umbra cuminte a
ierburilor – îţi vei începe
călătoria-ntru Mire – adică
de-a le-nvăţa şi-a le
ştire (cu palmele şi
tălpile-acum arse-n piroane!) – pe toate-ale mele
icoane – şi crucile
învierii – cu tot cu patrafirele
primăverii...

strămoşi - vremi barbare - icoane de
martiri - turme de
stele şi năzdrăvane
mioare – precum şi stâlpii de Lună – de
Măiestre şi
Soare – vor veni - toate - peste tine să te
măsoare - ca să renaşti într-o
floare

spre a te
recunoaşte - toatele aste se vor
scurge sublim – precum mirul şi
lumina de Paşte – de pe
fruntea fulgerată de
viaţa-nviată (adică de pe
fruntea învăpăiat înspinată) a
Patriei mele

se vor scurge sudorile Ei
apoteotic fulgerate - până peste
sudorile spaimelor frunţii tale-n dreptate – sudori – deocamdată
lingând ca-n
amuşinare de fiară - o frunte fără nicio
tiară - frunte joasă - neştiutoare şi de
ursitori blestemată

...sudorile tale - prelinse noros
noroios şi trândav - peste
buzele gurii celei scrâşnind vineţi
spiriduşi – peste buzele gurii tale - celei
mestecând măcinând încă-năuntru
nerodnicele cenuşi

...gura ta - care
nimic nimănui nu poate încă a-i
mărturisi - îngăima ori a-i
spune – pentru că buzele-i sunt
îngrozite - înnebunite şi
mute (vădanele
strune!) - de
atâta cotidiană - împrospătată de
veci şi firească
Minune
***

GLUMA LUMII

nu mai sunt de mult „persoană-adultă”
ci-s din secta senectuţii boreale:
sunt din cei ce pe la uşi ascultă
şi vă spun: minunile-s banale!

Dumnezeu lucrează-n covălie
osteneşte – pe ascuns – o nouă lume
nu se vede – că şi-a pus o pălărie
dar I-aud scrâşnitele Lui glume...

...ceasurile se întorc din cale
truda Lui străfulgeră în rouă
iar o nouă lume-o ia la vale

Faptele-s cu mult mai mult de două...
...trag cu ochiu-n gaura de cheie
până Moartea-şi spune poanta – şi încheie!
***

SONETUL CELUI CARE A UITAT SĂ SE NASCĂ

ar fi fost o alinare să fiu viu
tandru să iubesc – să cânt – dansând stelar
povestind - cui vrea s-asculte – câte ştiu
uluind pe trecători cu câte-un dar

am uitat – al naibii – lumii să mă nasc
am ieşit din cântec şi iubire – trist:
mai de vază e-n pădure orice vreasc
decât plânsul meu de-amurg – în ametist

doar strigoi de zei mă poreclesc
sunt mai slab ca un zefir – nici nu plutesc
trec prin văi de umilinţi – vămi nu plătesc

dar nici nu s-opreşte luna-n loc – s-o ocărăsc...
...trec eonii-n zbor: cusut de veşnicie
am sălaş în hornuri – ce picanterie!
***

SONETUL APOCALIPSEI

mizeră lume – coaptă de sfârşit
măcar un singur om bun nu s-arată
scaieţii au crescut şi s-au prăsit
e cerul torturat şi tras pe roată

s-au zdrenţuit pe margini lună – soare
stele-au căzut şi ieri – şi noaptea toată
atâtea crime – nimic nu mai doare:
tichie de măgar e liota toată!

...ce-i de făcut cu verdele din pajişti
şi cum să uiţi izvoare-ascunse-n munţi?
Frumosul Dumnezeu e-un imn de jarişti

cei ce-or scăpa de ciumă – plece frunţi...
...s-a tot promis că îngerii vor plânge -
dar mătrăguna-aprinsă – cine-o stinge?
***

NU-MI PUTEŢI FACE NICIUN RĂU

nu sunt copil – prins în
mijlocul unui război dintre fascinanţi
brontozauri

am atâtea amintiri – încât
aş transforma orice puşcărie din
lume – într-o
carte – peste măsura voastră de
groasă

nu-mi puteţi face niciun rău – decât
aruncându-mă – cât vă stă
în caracter de
repede – sub un
tren duduind prin labirinturile uitării
Literei de Foc a
Glasului

altfel – chiar şi fără de puşcărie – îmi voi
rosti şi scrie povestea
mea – cea care pluteşte – de-o viaţă
prin aerul vostru – al
nostru – dar dintotdeauna - al
meu
***

SONETUL DREPTĂŢII

cine-ţi dă dreptul să iei libertatea?
nu-ţi pune bocancii pe-altarul din cer!
nu-n lanţuri – zăbrele – se face dreptate:
treptat – colo-n slavă – luminile pier...

vulturu-n temniţă moare – regal
şi-l plâng nunţi de păsări – vâslind printre stele
pădurile ard pân' la-al Styxului mal
vin vânturi sanchìi şi cresc volburi de iele

dreptate-i în corul de îngeri-grădini
dreptate-i în caii cei albi ai furtunii
dreptatea-i un şopot – colo-n rădăcini

dreptatea nu rabdă nici jug şi nici funii!
...e treaz Răstignitul în vârf de coline
căci dreptatea cea dreaptă – de-acum abia vine!
***

COLIND

lir delir
pe fir de-Ofir
luminează din safir
să am înger musafir

lir de vis
în paradis
s-a tot scris
pe cer zapis:

să fim crini
pentru străini –
ardem vini
de serafimi

Crist cu spini
poeţi senini
sângerând lumini
pe pagini de-amini

curat în pridvor
iar din sfânt izvor
aripă de zbor
pravilă de nor

haideţi la scăldat
şi la pieptănat
raze de-mpărat
prunc fără păcat
***

ŢĂRANII MEI

ţărani şi-au pus cămăşi de sărbătoare
cum crinul alb grăit-a cu Hristos:
curatul lor dumnezeiesc mă doare
îngerii mă cutreier' pân' la os

se duc în moarte cum la sfânta liturghie
se duc pe îndelete şi smeriţi:
ei ştiu că între lumi nu e frânghie
că viii şi cu morţii-s fericiţi

e-atâta linişte pe masa cu lumine
sicriele sunt tronuri de-mpăraţi
neamul acesta liniştit tot vine

umplut-au cerul Craii din Carpaţi
...ţăranii mei – stăpânii de moşie
nu mor: veghează totul sfânt să fie!
***

BALADA JUDECĂŢII POETULUI

dinspre floare către fruct se-ntunecă cerul
la răscruci de drum şi soartă îmi sângeră fierul...
cin' să judece viaţa pentru că există?
sui în bezne – şi pe cale cânt baladă tristă:

va fi-n piscuri judecată – trăsnet şi cenuşă
nu e milă - doar uitare-i pentru bietul paznic
care-a stat la-a tainei masă – vorbă spiriduşă:
nime-n urma mea nu ştie de sunt nunţi ori praznic...

când cutremură-te moartea nu-ţi chemi avocaţii:
m-am trădat pe mine însumi – nu însă şi fraţii
pentru mine mărturie dau cu vuiet brazii:
pe dos toate le făcut-am – dosade-s olmàzii

pentru câte-am părăsit – nu-i pedeapsă-n lume
cerul – vechiul - ştie-alege liniştea din spume...
simt văpaia Lui Hristos: ceartă-mă şi plânge
pentru mine - -un cărăuş – Crucea Lui se frânge...

simt şi lacrima-I pe umăr – cea dintâi lumină:
mântuieşte-mă pre mine - Hristoase-Albină:
pierde-mă din om şi faptă – să rămân doar strună -
atunci cerşetorul firii purta-va cunună!

...”nu-i nedrept să guşti smaralde - nici să-ngâni vecia
printre îngeri sunt şi păsări – cum şi apă-n vinuri
judecata este sfântă – înfruntă-i urgia:
doar Poeţii nu-s la sfadă: între cei goi – plinuri...”

...zac înfrânt sub grea mustrare – prăbuşit de milă:
s-a-ndurat oare Hristosul să mă ia pe cruce?
Răstignitului - de mine să nu-i fie silă?
...strălucită sărăcia - umple-mpărăţia!

...Inorog iese-n poiană vina să-mi usuce...
***

 

Sursa: Adrian Botez, octombrie-noiembrie-decembrie 2015