Flavia Cosma - Poeme din volumul "Sălbăticiuni şi umbre"

Flavia Cosma - Poeme din volumul "Sălbăticiuni şi umbre"

Pe un pat de spital

Afară strălucesc nămeţii albi şi mari
Sub soarele de ora patru după amiază,
Înăuntru—colcăie secţia de urgenţe
Şi ameninţarea obscenă cu moartea.
Doctori cu carnete în mâini
Te iscodesc dacă mai vrei sau nu
Să fii resuscitat,
Orbecăie printre multiple diagnoze,
Emit teorii, fac presupuneri,
Negoţul cu moartea-i înfloritor,
Trebuie s-o cumperi, vrei nu vrei,
Ca sa nu superi vracii, călăii.

Tânjeşti să pleci, să fugi cât mai departe,
Dar ei te ţintuiesc pe pat,
Te învinuiesc de nesimţire
Când nu prezinţi simptomele din cărţi,
Pereţii fluizi foşnesc ameninţător
Lumea geme, vomită, împrăştie microbii,
Unii îşi pierd raţiunea şi
Delirează.

Visez cu ochii deschişi la pâinea aurie din cuptor
La scrisorile încă nescrise, la doruri,
La omul acela care mi-a uitat adresa şi nu ştie unde să mă mai caute
Sau nu vrea, sau nu poate.

Dragoste în miezul zilei

Căldura toridă ciopârţeşte pomii,
O femeie îşi omoară vecina
De dragul unui câine.
Spune-mi că ţi-a fost bine cu mine,
Vreau să ştiu,
Vreau să aud florile suspinând
Pe buzele tale.

Căutăm înfriguraţi ceva ce va reţine
Acest prezent nealterat
În veşnicie.
Braţul tău mă strânge cu putere la piept
Mâna pe care străluceşte alt inel
Îmi tremură pe faţă.
Soarele sălbatic ne încuie dulce
În capcane rotunde.

Opreşte-te! Strigă mulţimea
Urmărindu-mi din depărtare
Zborul vertiginos înspre hăuri.

Dragostea turbată din miezul zilei
Ne trece fulgerător pe dinainte
Ca o paraşută multicoloră
Care nu se deschide.

Semne înalte

Inimi sar din loc
Îndurerate.
Cum să calificăm această provocare?

În grădina plină de lacrimi
Din care refuzăm cuminecarea,
O mână învelită în puf alburiu
Ne face semn din cuibul înalt.

Prismă sub razele soarelui,
Mărul singuratic luceşte-n farfurie.
Bondarii zumzăie asurzitor,
Somnul fără aripi doarme sprijinit
de colţul mesei.

Lângă gardul bisericii

Un nor de porumbei, un papagal
Mic şi verde, două vrăbii
Urmăresc o femeie care din mers
Azvârle când şi când pe trotuar
Seminţe dintr-un sac.

Sătule, păsările se opresc să bea
Dintr-o fântână arteziană lângă gardul bisericii.

Înăuntru, biblia ne explică parabola bobului de muştar
Şi a drojdiei din pâine.

Toate lucrurile cu adevărat mari
(chiar măreţe)
Se săvârşesc în secret.

Vise de zi

Se făcea că eu
Răscoleam printre crengi şi mormane de frunze
Dar tot ce găseam era un mic animal cu gâtul de pasăre
Şi ochi de mărgele
Pe care-l mângâiam uşor pe cap
Şi el, ferindu-se din calea mea,
Dispărea în pădurea de frunze şoptind
“Ce minunată femeie”

***

Elicele din dreapta avionului se rotesc din ce în ce mai repede
Pe când cele din stânga rămân nemişcate, absente.
Ţie ţi-au dat voie doctorii să te plimbi
Chiar dacă au intervenit complicaţii.
Pe mine din contră
M-au închis în spital.

***

Pe suprafaţa minţii
Păduri de corturi albe
Aliniate corect.
Nu se vedea nici-un fir de iarbă,
Nu se auzea tril de păsări,
Nu exista nimic
Să-mi aducă aminte de tine.
Timpul promisiunilor trecuse.

***

Florile mari îmboboceau din ce în ce mai repede,
Roşii, îmbătătoare.
Mă grăbeam să rostesc cuvântul « miracol »,
Alergam să-i chem pe toţi să le vadă.
În faţa mulţimii strânse împrejur
Florile se ofiliseră pe loc, altele fuseseră deja rupte,
zdrobite,
Noi doi cădeam unul peste celălalt într-un şant
La marginea drumului.

***

Călătoria lungă
Pe care o ajunseseră blestemele din urmă
Nu reuşea să se desprindă de la sol.
Avionul încercase să decoleze de trei ori, fără succes.
Oameni înspăimântaţi se-nghesuiau
Să scape din capcană,
Sălbăticiţi, se insultau, izbucneau în plâns, se luau la bătaie
Cuprinşi de căldura bolnavă.
Vocea ta mă chema peste mări,
Îngrijorat, îmi rosteai numele,
Îmi vorbeai de plăceri şi de doruri.

Cauze juste şi urgente

Lăcaşul de rugă se umple de oameni;
Intru şi eu în căutarea unui sfânt
Căruia să-i mulţumesc.
Caut mai mulţi sfinţi pentru că vreau
Să le mulţumesc la toţi.
Dar cel mai mult am nevoie
Să mă rog pentru ceva
Ce-am pierdut,
Caut sfântul cauzelor juste şi urgente.
Nu ştiu dacă cererea mea este justă
Dar este urgentă, foarte urgentă.
Inima mă doare,
n-am dormit mai deloc.
Ştiu bine că nu doarme nici el.
O forţă malefică
Dă buzna peste noi,
Chiar Sfinţii cei mai sfinţi
Se împiedică în păcate,
Îşi primesc pedepsele pe deplin meritate
Pe care le numesc Ispitele Diavolului.

Răspunsuri

Noaptea se umple de vârtejuri de stele,
(Ţie ţi-ar plăcea treaba asta Vincent Van Gogh)
Ştim răspunsurile
Înainte de-a întreba.
Luna apare grea dintre brazi,
Tulburat, beţivul trist
Începe să urle
Pierzându-şi minţile.
Oamenii se-nghesuie, fac cozi
La psihologi, psihiatri, mediatori, shamani, gurus, vraci
Ocolindu-l cu mare grijă
Pe Cel ce sângerează pe cruce
Pentru păcatele noastre,
Pentru poemele pe care le-am izgonit de la noi,
Sau refuzăm să le scriem.

Cum toate poverile duc mai devreme
Sau mai târziu în nefiinţă,
Singura reuşită, singurul mare succes
În viaţă
Este să păcălim timpul.
Drumuri oprite

Luam blana pisicii
Şi mă-nveleam cu ea.
Luam faţa pisicii
Sorbindu-i misterul.
Luam ochii adânci de jăratic
Şi mă-ncălzeam la lumina lor.

Luam luna în braţe
Şi călătoream.

Pe unde umblă azi corăbiile-albastre
Spre care ţărmuri, spre care vis?
Drumul spre tine-i închis,
Surpat întru sine.
Pisici sălbăticite, costelive,
Cercetează odăile dimineaţa devreme
Vrând să ştie dacă mai trăieşte cineva pe aici.

Eşarfă Andaluză

Cum să te iubesc eşarfă andaluză
Prefăcută-n carne?
Cum să te înlătur de pe braţul meu fără să-ţi fac vreun rău,
Fiinţă rătăcită
În drumul tău precar de câteva zile şi nopţi
Prin spaţiu?
Cum să te învăţ în orele prea scurte
Totul despre aripile-ţi andaluze
Despre beţia zborului fără o ţintă anume,
Despre nebunia sufletului
Purtat în voia brizei,
Despre tot ce ţi-ar fi de folos ?

Cum sa fac să-ţi înţeleg rostul, mesajul
Încrustat în picăturile de ploaie
De pe fustele-ţi transparente,
Andaluze ?

Sfârşit

Dacă timpul meu şi-ar da mâna
Cu timpul tău,
Dacă cele ce s-au petrecut între noi,
De aproape, de departe,
S-ar mai ridica dintre ruine,
Şi dacă mândria, frumoasă şi rea,
S-ar trezi din somnu-i fără vise,
Ar rezulta că, în amărăciunea noastră
Foarte amară,
Ne-am da seama de toate, ne-am aduce aminte.

Da, acesta-i sfârşitul,
Fără lacrimi, fără strălucirea sângelui,
Fără răni adânci şi fără semne ascunse,
O simplă decădere în rutina zilnică
Departe de lumina cuvintelor magice
De la începutul frumoasei noastre legende.