« Revista ASLRQ

 

    Dorul de ducă s-a născut odată cu mine pentru că numai la o săptămână de când deschisesem poarta lumii, porneam în prima călătorie cu trenul, din satul bunicilor paterni, din Mehedinţi, acolo unde mama venise pentru câteva zile, spre Bucureşti, la căminul părinţilor mei. Şi dorul acela a crescut odată cu mine până m-a cucerit în intregime ca pe o cetate care dorea să fie cucerită. Am apărut în lume pe aripile primelor raze de lumină şi am fost destinată să-mi las amprenta trecerii mele prin viaţă, o pulbere neînsemnată prin mulţimea de scântei divine ce vin să lumineze pământul. Nu degeaba se spune că suntem toţi o sămânţă divină, înzestrată cu voinţă, răbdare şi sentimente, dar cu rădăcinile aninante de Cer, deşi  uităm această nobilă origine. Prin vrerea supremă, unii îşi amintesc şi nu-şi tăgăduiesc rădăcinile, ci le fac mai puternice, prin harul aşezat în sufletele lor, de Creator.

   Firele drumurilor mele s-au tot deşirat din ghemul dorinţelor, an după an, ajungând să fie întinse spre zeci de ţări din patru continente. Mereu, un alt meleag minunat mă chema prin sute de glasuri auzite numai de împătimiţii pelegrini. După ce Europa mi-a dezvăluit câteva din frumuseţile şi comorile sale ce bucură ochii şi sufletul, paşii mei s-au oprit în nordul Africii, în Orientul Apropiat şi Mijlociu. Tot mai avidă de cunoaştere, mi-am îndreptat privirile spre tainele civilizaţiilor aztece, incaşe, mayaşe rămase pe teritoriile Americii de Sud şi Centrale. Cum istoria m-a fascinat mereu, încă din anii liceului din Tr. Severin, situat în preajma castrului roman Drobeta, am vrut să cunosc şi istoria unor popoare mai depărtate şi mult mai vechi decât europenii. Astfel, am ajuns în China, Tibet, India, Nepal, Singapore, Malaysia, Indonezia. Orientul îndepărtat cu mozaic de religii, popoare, mituri, legende, personaje reale sau fantastice care au lăsat urme perene în viaţa şi în cultura oamenilor, nu putea să nu mă mă ademenească la o altă călătorie.

Era vară şi căutam o excursie în Indochina pentru a cunoaşte Vietnamul, Cambodgia şi Thailanda, ţări tentante din punct de vedere turistic. Am intrat intâmplător, sau nu, în Agenţia Gamma  Touristic şi am aflat că va organiza o excurisie de 30 de zile, având chiar destinaţia dorită de mine. Directorul Agenţiei, dl. Victor Şerban, mi-a pus la dispoziţie programul şi am fost îndată de acord cu acesta. Era ceea ce căutasem, chiar dacă se va desfăşura  începând cu 10 decembrie, nu toamna, cum obişnuisem eu să plec în excursiile mele exotice. Aveam timp să adun suficient material pentru o altă carte care să cuprindă nu numai impresiile mele, dar şi date importante din istoria şi viaţa locuitorilor ce par atât de departe de lumea europeană, o altă lume ce m-a vrăjit mereu, m-a ademenit spre o înţelegere mai profundă.

Totdeauna,  mi-am propus ca prin cărţile mele de călătorie, să nu-l dezamăgesc pe George Coşbuc, cel căruia i-am dedicat lucrarea mea de licenţă, devenind profesor. Poetul afirma: ”Doamne, câte lucruri frumoase ştie cartea!” Şi tot el considera că: ”Descrierile călătoriilor, negreşit, sunt cărţile amăgitoare la citit şi cele mai pline de învăţături lesne de priceput, pentru că ele cuprind de toate şi nicăieri nu poţi împreuna mai bine ştiinţa cu poezia.”  Se spune că un turist fără simţ de observaţie este ca o pasăre fără aripi. Cu atât mai mult, un scriitor trebuie să aibă acest simţ  mai ascuţit decât ceilalţi parteneri de drum. Mă voi strădui să nu-mi scape nimic important, să simt adevăratul ritm al vieţii, viaţa ca sens şi ca întâmplare. Şi toate să să se aşeze cuminţi în viitoarea mea carte din care să se împărtăşească sufletul doritor de cunoaştere, de frumos, de călătorii.

 

Dubai, surprinzătoarea floare a deşertului

 

       În ţară, iarna şi-a intrat în drepturi aducând frig, ninsori şi gheaţă, iar noi, pentru o lună, ne vom plimba prin ţări unde zăpada este o necunoscută, niciodată dorită, aşa cum o doresc copiii noştri ca să se dea cu săniuţa, să schieze. Plecăm din Constanţa spre Istanbul, de unde vom zbura spre Dubai. Este un grup mic, format numai din 10 persoane, din care fac parte directorul agenţiei amintite cu soţia şi fiica, alte două familii. Lor li se adaugă Ruxi P., partenera mea din ultimele două excursii, din Mexic şi din Indonezia.

Popasul în oraşul întins pe două continente  ne prilejuieşte câteva vizite la unele din cele mai cunoscute obiective turistice. Fosta capitală a  marelui imperiu otoman, pare că a uitat forfota turiştilor din vară şi toamnă, intrând într-o uşoară relaxare. Chiar şi marele bazar, unde vara, nu aveai loc să te strecori, acum e aproape pustiu, deşi toate preţurile au scăzut, devenind atractive pentru rarii clienţi. Intru cu mai mare interes decât în alt dăţi, în Moscheia Albastră, opera arhitectului Selim, în urma difuzării serialului „Suleyman Magnificul”. Nu se pot vizita locurille unde îşi dorm somnul de veci, neînfricatul, viteazul şi poetul sultan Suleyman şi nu mai puţin, curajoasa, machiavelica, inteligenta şi frumoasa sa soţie, Hurrem (Roxelana), atât de iubită de stăpânul unei părţi mari din lume. Scrisorile lor de iubire sunt unele dintre cele mai frumoase pagini din literatura turcă. Ne rezervăm bucuria ca la întoarcere, să vizităm palatul lui Ibrahim, nefericitul vizir al sultanului şi moscheea cu superbe mozaicuri albastre construită de ginerele lui Hurem, vizirul Rustem. Şi desigur, Muzeul Topkapi să revedem sabia lui Ştefan cel Mare, o mulţime de odoare şi cele mai importnate simboluri ale islamului: sabia, pelerina şi steagul profetului Mahomed, aduse de sultanul Selim I, tot el fiind cel care a cucerit Ierusalimul, după e biruise Mecca şi Medina. Vom vizita probabil şi muzeul organizat în bazilica Sfânta Sofia ce dăinuie de 1400 de ani, uimind încă prin rezistenţă şi frumuseţe.

După o noapte  de odihnă, începe cu adevărat excursia noastră.  Aşa cum obişnuisem şi în celelalte călătorii, înaintea unei vizite, ne comunicăm una alteia, ce am aflat despre obiectivul ce urmează să-l vedem, iar apoi, ne împărtăşim impresiile despre cele văzute, simţite şi  observate.

- Ruxi, sincer vorbind, Dubaiul nu intra în intenţiile mele de călătorie, îi mărturisesec eu, dar cum mi s-a oferit această şansă, am fost bucuroasă că vom sta două zile în oraşul condus de nişte edili extem de orgolioşi, încât au dorit să construiască unicate şi superlative în diverse domenii.

- Nici eu nu-mi doream mult să ajung la Dubai, dar citind despre Emiratele Arabe Unite, am devenit mai interesată. Din 2 decembrie 1971, şi-au luat destinul în propriile lor mâini, fiind conduse de un monarh absolut. Guvernul are 40 de membri. Sunt şapte state arabe, dintre care cele mai insemnate sunt Dubai şi Abu Dhabi. Dumnezeu le-a dăruit un teritoriu mai mult deşertic, presărat cu oaze luxuriante, apoi le-a îngăduit să găsească aurul negru, sporindu-le bunăstarea.

- Petrolul a fost o mană cerească pe care au ştiut  s-o valorifice. Conducătorii statelor au vrut şi au reuşit în numai câteva decenii, să iasă din anonimat, creând viaţă în locul deşertului sau al mării. Responsabilii cu soarta Emiratelor poate că s-au condus după dictonul conform căruia Trebuie să abordăm imposibilul transformându-l într-un posibil depăşit.

- Poate că astfel au gândit, dar au şi  acţionat prompt, cu abnegaţie şi corectitudine. Avem în program vizitarea unor obiective ce se află pe  locul întâi în lume.

- Deşi deţin un teritoriu  de 82 880 km p., şi-au mai dorit  mărirea lui, construind în largul golfului, trei mari arhipelaguri de insule artificiale, una de forma unui palmier cu frunze bogate. Uriaşa amenajare edilitară este vizibilă numai de la mare înălţime, din avion sau dintr-un zgârie-nori. Pentru apariţia arhipelagului Palm Jumeirah, cu o arie de 560 ha, a fost nevoie de peste 90 milioane de metri cubi de nisip. Şi-au adus contrubuţia cei mai buni, inventivi şi inteligenţi constructori şi arhitecţi din lume. Lanţurile de hoteluri vor satisface nevoia de cazare a celor care vor dori să vadă multe minuni arhitectonice, să facă shopping în cele mai mari mall-uri din lume.

- Printre minunile arhitectonice, cum le numeşti tu, se numără Burj Kalifa, cea mai înaltă clădire din lume, având 829,84 m, apărută în urma unei investiţii de 1,49 miliarde de dolari. Are  164 de etaje, hoteluri de lux şi un mall propriu. Priveşte lumea  cu mândrie, prin 24 000 de ferestre.

- Cam multe, cine şi cum le curăţă?

- O echipă de alpinişti utilitari se caţără zilnic pentru a le şterge.

- Nu sunt afectaţi de vortexurile formate în jurul clădirilor înalte?

- Constructorii au avut în vedere aceasta, dar şi  de siguranţa turnului. Clădirea se subţiază către vârf, structurile arhitectonice au anumite forme geometrice şi unghiuri care diminuează vânturile ce ar putea chiar să doboare uriaşul turn.

- Mulţumesc pentru explicaţii! La etajul 124, este amenajat un loc de belvedere pentru a admira cele mai mari şi mai frumoase fântâni coregrafice din lume. Dar pentru a beneficia de spectacolul acvatic trebuie să plăteşti zeci de euro. Totul este scump în ţările bogate deoarece preţul se raportează la veniturile lor, foarte mari. Noi o să fim mulţumiţi dacă le privim şi le fotografiem de jos, gratuit. În jurul turnului, fiind teren plat, se poate vedea panorama pe o distanţă de 100 de km, dacă urci la etajele superioare. Înaintea acestui turn, s-a ridicat în 1999, Burj Al Arab, un hotel de 7 stele, cu 202 apartamente, unde o noapte de cazare costă 1 200 de dolari.

- O ţară cu o climă tropicală, cu temperaturi ce pot ajunge la 48 grade, avea nevoie şi de fântâni arteziene care să răcorească aerul, cel puţin, în jurul lor. Astfel, s-au construit aşa-zisele fântâni dansatoare aruncând înspre cer, jeturi ce ating 30 de m, dintr-un havuz, de fapt un lac, cu o lungime de aproape 300 de metri..

- Şi nu izbucnesc oricum, ci luând diverse forme, parcă dansând după muzică arăbească şi clasică. Abia aştept să le văd pentru a le  compara cu cele din Barcelona.

- Imi amintesc un citat din scrierile primei doamne Eleonor Roosevelt :Viitorul aparţine celor care cred în frumuseţea propriilor vise şi  arabii au crezut că pot transforma în realitate, ceea ce visau.

- Astfel, au visat întâi, apoi au realizat cel mai mare mall din lume, Dubai mall, cu o suprafaţă de 1,1 milioane m p., cu 1200 magazine, 160 de restaurante, un parc de distracţii, o pistă de schi la 0 grade, un acvariu uriaş. Au mai visat şi au reuşit să construiască Dubai Marina, un district portuar artificial, aducând apă din Golful Persic, printr-un canal. Are o lungime de 3 km şi pe malurile sale, se ridică  puzderie de zgârie-nori ce ating 400 de metri, cu peste 100 de etaje.

- Copiii şi numai ei, au la dispoziţie un parc acvatic din Complexul Atlantis alcătuit din două turnuri legate între ele printr-o ingenioasă pasarelă.

- Ştii de ce se numeşte astfel?

- Pentru că un acvariu reproduce legende legate de Atlantida.

- Încă n-am vorbit nimic despre religie. 85% sunt musulmani. Există şi două temple hinduse, iar bisericile catolice sunt rare. De o mare frumuseţe este Moscheea Jumeirah inaugurată în 1975, ca operă a şeicului Rashid Bin Saeed Al Maktoum. O pot vizita şi  nemusulmanii dacă îşi cumpără un bilet de intrare.

- Dacă ne va cuceri Dubaiul, superba floare răsărită în deşert şi din mare, doar prin inteligenţă şi vrere umană, vom reveni să vizităm grădina botanică şi să beneficiem  o zi de deşert-safari, o excursie cu jeep-ul ce stârneşte multă adrenalină în sânge, zburând aproape peste crestele dunelor de nisip. Seara se încheie cu  un spectacol de dansuri tradiţionale şi o vizită în cartierul Bastakaia, unde se conservă o parte din vechiul oraş de pescari, aşa cum era marea metropolă de azi, care acum are peste două milioane de locuitori. Apropo de explozia demografică, în 1975, existau în lume, numai două oraşe cu peste 10 milioane de locuitori, acum, sunt 21.

- Rememorând cele citite, am constatat că vom avea ce să vedem în Dubai. Vom  vorbi şi în avion deoarece zborul durează  peste patru ore.

Ajungem seara în Dubai şi metroul nu mai funcţionează. Ne deplasăm la hotel, cu două taximetre. Ne costă foarte puţin.  Bagajele ni le vom recupera la Kuala Lumpur, aşa că  ne simţim bine fără povara lor. Avem o diferenţă de două fuse orare şi ne acomodăm cu uşurinţă. Somnul depune sărut diafan pe pleoapele noastre obosite, semn benefic pentru că trebuie să  ne odihnim. Va urma o zi în care vom culege precum albinele, cu sufletul, cu ochii noştri şi ai aparatelor de fotografiat, tot ce are mai frumos, inedita floare a deşertului, Dubai.

 

Lumina zilei îşi coborâse devreme, braţele protectoare aspura metropolei. Cu raze de aur, ea se joacă printre frunzele copacilor, desenează bănuţi aurii pe undele canalului la malul căruia sunt ancorate multe nave care seara, sunt împodobite cu şiraguri de becuri colorate. Le admirasem în drumul nostru spre hotel. Ne cumpărăm un abonament pentru metrou şi autobuze care costă cca. 5 euro.

Este o excursie atipică, nu numai că suntem doar zece turişti. Şi în Tibet, făcusem parte dintr-un grup atât de mic, 12 persoane. Deşi ne conduc Silvia şi Victor Ş., mai toţi ceilalţi sunt fascinaţi, ca să nu spun, obsedaţi, de Thailanda şi oricând, pot ne oferi informaţii turistice mie şi amicei mele, Ruxi. În staţia de metrou, săgeţile şi desenele de pe paviment, ne arată că trebuie să lăsăm liber mijlocul din faţa uşilor, pentru coborârea pasagerilor. Nimeni nu se înghesuie, toţi sunt civilizaţi respectând înscrisurile de pe peron. Persoanele cu dificultăţi motorii şi mamele au acces la alte uşi. În metrou, femeile stau grupate într-o parte a vagoanelor, iar bărbaţii în cealaltă parte. Pentru că circulă mai mulţi bărbaţi, ei sunt  cam înghesuiţi.

- Metrolul, spune Silvia după ce ne aflăm în el, este cea mai lungă reţea automatizată (74 km) din lume, încă din 2009. Vom mai întâlni şi alte obiective încadrate la „cel mai, cea mai”...

- Vrei să spui că trenul merge fără un om la bord?

- Da, Ruxi, dar nu te speria, călătoria noastră este mai mult decât sigură. Omul poate să greşească, dar automatele, nu. Nici la capitolul autostrăzi, nu stau rău, ele au 12 benzi de circulaţie, necesare pentru mulţimea de maşini. Veţi vedea traficul! Fiecărui locuitor, îi revin două autovehicule.

Ne amuzăm repetând cuvintele robotului („..sal mashad al sad el mahia!”) care anunţă în engleză şi arabă, ce staţie urmează şi atenţionarea că se inchid uşile. În metrou, sunt şi străini, nu numai localnici, dar care sunt tăcuţi, nu vorbăreţi ca noi. Interesant este că abonamentul-card trebuie „văzut” de aparate speciale, nu numai la intrare, ci şi la ieşirea din metrou. Aveam să fim admonestaţi cu politeţe că nu procedasem astfel, de un control de rutină şi ne-au rugat să coborâm ca să facem ceea ce trebuia. Căldura începe să fie stânjenitoare. Mergem puţin pe jos şi ajungem să admirăm de la poartă, să facem poze hotelului Burj Al Arab. Are forma unei vele de corabie, pe terasa căruia, este o platformă pentru elicoptere. Dacă ai bani pentru a plăti mii de dolari  apartamentul, precis  dispui şi de elicopter să te aducă direct la hotel!

-Vom merge să vedem un alt hotel tot de 7 stele, Jumeirah, ne anunţă Victor. Putem intra în hol, ca să vedeţi unde locuiesc bogătaşii.

Admirăm arhitectura sa piramidală, cu faţada  către mare.Gândul îmi zboară la hotelurile de pe litoralul nostru, stil amfiteatru. Pătrundem în holul spaţios unde este amenajat un pom de Crăciun. Pe tot parcursul drumului nostru, chiar dacă localnicii au altă religie decât cea creştină, sunt nelipsiţi brazii împodobiţi, însoţiţi chiar de Moş Crăciun. Într-o nişă destul de spaţioasă a holului, se află un pian. Gigi C. ne demonstrează că ştie să cânte o melodie. Spre surprinderea noastră, nimeni nu ne dojeneşte, dar când dorim să  facem câţiva paşi spre plajă, pentru a fotografia hotelul din altă poziţie, un bodyguard ne opreşte.

Staţiile de autobuze sunt închise cu pereţi din sticlă şi dotate cu aer condiţionat. Ne răcorim într-una şi apoi mergem pe ţărmul mării. Plaja este lată, apa caldă, dar nimeni nu o onorează cu prezenţa în afară de noi. Nisipul e auriu şi fin.

Luăm un autobuz, apoi metroul şi ne îndreptăm spre cel mai înalt turn din lume, Burj Kalifa. De la staţie, traversăm unul dintre cele mai mari mall-uri din lume, Dubai mall. Obosim parcurgându-l deoarece  este imens. Diversitatea magazinelor este uluitoare, găseşti articole ale tuturor firmelor renumite de pe glob. Acum îmi explic de ce pseudo-vedetele noastre dau mereu fuga la Dubai să facă o cură de shopping când sunt plictisite.Totul este subordonat luxului şi bunului gust. Nu s-a făcut economie la nimic: imaginaţie, talent, fantezie, bogăţie, strădanie, migală. Noi avem însă gândul la minunatele arteziene care desfată publicul la fiecare jumătate de oră, cu muzica şi siluetele fantomatice de apă. Înainte de ieşire, ne oprim la micul orăşel al copiilor împodobit cu om de zăpadă, un pom de Crăciun, reni, mori de vânt etc.

După ce ne-am răcorit în mall, ieşim în aerul fierbinte. Ne plasăm chiar în preajma uriaşei construcţii, Burj Kalifa formată din mai multe structuri care îşi micşorează volumul pe măsură ce se înalţă, devenind aproape o săgeată ce doreşte să străpungă cerul sau să scrie vreun poem pe obrajii norilor. Începe show-ul artezienelor. Din senin, se aude o muzică plăcută şi din lungile havuzuri  amplasate la baza turnului, ţâşnesc jeturi înalte de apă, ce ajung până la etajul 40. Le privim cu încântare şi pentru puţine momente, ele iau diferite forme, întruchipând chiar nişte trupuri feminine, îmbrăcate în voaluri diafane, care dansează, se unduiesc în ritmul muzicii, preţ de câteva clipe. Jeturi înalte se ridică rapid, tremură câteva secunde în dans iluzoriu, parcă odată cu visurile îndrăzneţe ce se înfiripă în fiecare dintre noi şi pe urmă, se surpă, se destramă în undele clare. Coregrafia după care se mişcă siluetele de apă este mereu schimbată de parcă apa s-ar plictisi să urmeze acelaşi scenariu. Îm draperiile lichide, distingem nişte balerine independente de maestru coregraf, executând dansuri originale, influenţate şi de uşoara adiere a vântului. Geta, soţia lui Gigi C., îmi şopteşte:

- Am fost anul trecut aici chiar de Revelion, când fântânile lăsau în urmă orice altă petrecere. Era o feerie coloristică greu de descris. Seara, coloanele de apă sunt acompaniate nu numai de muzică, ci şi de lumini colorate ivite din cele 6 600 de corpuri luminoase, din 25 de proiectoare cu fascicole colorate şi de jeturi de foc ce ies din apă, însoţind perdelele lichide. Nu  ne-a părut rău că am renunţat la tradiţionalele noastre mese cu bucate îmbelşugate şi muzică.

Dansul draperiilor lichide continuă. Se aud pretutindeni, murmure, voci uluite, admirative. Spectacolul aduce zâmbete luminoase pe toate chipurile. Aparatele de fotografiat lucrează intens. Împătimiţii fotografi se aşează pe spate pentru a cuprinde atât fântânile, cât şi întreg turnul Burj Kalifa. Printre ei, Ruxi şi Victor. Mă opresc  pe  podul arcuit peste lacul din pântecele căruia se tot nasc magice forme de apă, ce stăruie câteva clipe pe cer, apoi se prăbuşesc. Privesc artezienile din faţă. O bucurie fremătândă se citeşte pe feţele tuturor. Totul se termină brusc şi o linişte nefirească pune stăpânire peste mulţimea adunată. Entuziasmul s-a risipit. Ne depărtăm cu regretul că acel regal de armonie şi frumuseţe a ţinut prea puţin. Părintele Arsenie Boca ne sfătuieşte încă prin scrierele sale, să ţinem dreaptă cumpănă în toate. Oricât de mare e necazul, să nu ne întristăm prea tare şi oricât de mare e bucuria, să nu ne bucurăm prea mult.

Ne cam toropise canicula, dar nu-i dădusem atenţie, captivaţi de splendoarea artezienelor fascinante. Pătrundem iar în mall cu două ţinte precise. După ce străbatem mari distanţe, privirle ni se opresc la uriaşul acvariu situat pe câteva  etaje din mall, cu un plafon decorat cu stele galbene pictate pe un fond intunecat, deasupra spaţiului vast ce-l înconjoară.

- Acvariul gigantic, ne comunică Victor, are o capacitate de 10 milioane litri de apă. Găzduieşte   33 000 de fiinţe marine, înclusiv rechini şi pisici de mare. A intrat în Cartea Recordurilor pentru că are cel mai mare geam de acril din lume, cu o grosime de 75 cm, cu dimensiunile de 8,3 m pe 32,88 m.

Sunt importante şi cifrele, dar impresionant este uriaşul bazin în care mulţimea vieţuitoarelor te năuceşte. Nu este un simplu acvariu, în interiorul lui, este amenajat un fund de mare, cu stânci, corali, plante marine. În  acest  decor ce  pare natural, înoată peşti de toate mărimile şi formele. Pisicile de mare par nişte avionete ce se plimbă printre stânci. Rechinii hrăniţi la timp, uită de rapacitatea lor şi nu-i agresează pe partenerii de habitat. Pe când ne minunam de varietatea peştilor, doi îngrijitori cu măşti pe figură, repară ceva la decorul  stâncos, fără să se teamă de rechinii ce se strecoară indiferenţi pe lângă ei.

- Dacă aţi admirat suficient lumea marină, să mergem mai departe, ne îndeamnă Silvia. Avem de vizitat pârtia de schi aflată tot în interiorul acestui complex comercial. Pe pârtie, temperatura este de 0 grade pentru ca zăpada şi gheaţa de la patinoar să nu se topească. Mai sunt în lume, şi alte pârtii acoperite, dar aceasta este cea mai mare. Ştiţi deja orgoliul arabilor de a deţine supremaţii. Complexul Ski Dubai oferă 5 pârtii, cea mai lungă având 400 m, cu o diferenţă de nivel, de 60 m. Pare o mică Elveţie şi pentru a te sinţi ca acolo, există şi un restaurant numit St. Moritz. 20 000 m p. de zăpadă te fac  să uiţi că te afli într-o ţară tropicală.

Diferenţa de temperatură între exterior şi mall este mare, având repercursiuni neplăcute, accese de tuse pentru câţiva colegi, chiar de a doua zi.. Eu, ca de obicei, sunt precaută, mi-am luat cu mine o jachetă  să mă protejeze de aerul rece din mall şi metrou. În toate excursiile, am procedat la fel, nu-mi permit să fiu bolnavă şi să ratez bucuriile ce trebuie să le adun în suflet. Ajungem în restaurantul amintit ale cărui mari ferestre dau către pârtia de schi. E fantastic, să pleci de la 30-40 de grade şi în următoarele minute, să schiezi sau să patinezi sub un cer artificial. Doritorilor, li se închiriază tot echipamentul la mai puţin de o sută de dolari.  Pârtia este dotată şi cu un telescaun. Pe pista de bob şi de săniuţe, se distrează câţiva copii. Alţii modelează un om de zăpadă. Pe luciul gheţii, doi patinatori îşi arată talentul de dansatori.

- Privesc şi parcă nu-mi vine să cred că că este aievea ce se află dincolo de sticla ferestrei, îmi şopteşte Ruxi. Câtă ştiinţă, tehnică, imaginaţie, voinţă există în acest complex hibernal pentru ca oamenii să nu mai dea o fugă în ţările cu iarnă, să aibă  chiar la ei, acasă, bucuria zăpezii şi a sporturilor adiacente.

- Eu văzusem un documentar cu aceste locuri, dar mintea mea nu putea pricepe cum au putut fi realizate la acea dimensiune uriaşă. Se pare că nimic nu este imposibil pentru inteligenţa umană. Au transformat imposibilul într-un posibil depăşit, doar printr-o ingenioasă abordare. Din păcate, inteligenţa e folosită şi în scopuri distrugătoare! Acei oameni cărora Dumnezeu le-a dăruit o mare capacitate de creaţie, sunt lipsiţi de iubirea faţă de semeni, faţă de Terra, pentru că ei nu-şi iubesc nici propria ţară. Nu vor sau nu înţeleg că făcând rău altora, răul ajunge şi la ei. Privind aceste minunăţii realizate de mintea umană, gândul îmi zboară acasă. Pentru că cel puţin de două ori pe an, îl omagiem pe Eminescu, marele poet, jurnalist, filosof, îmi amintesc de sentimentele sale nobile, profunde  faţă de România, ceea ce i-a adus moartea. I s-a reproşat că era naţionalist, dar iubirea lui de patrie era imensă, necondiţionată, altruistă, creativă, profund creştină. Era cunoscut şa Paris, Viena, Berlin. În 1914, în Germania s-a realizat primul documetar filmat despre opera şi activitatea lui. Iubea România cu toate defectele ei, pe care nu pregeta să le critice, spre îndreptare, nu-i cerea nimic, dorea numai să i se ofere ei, cu toată truda lui, aşternută pe foile albe. Nu pot să nu regret de fiecare dată când mă gândesc la poet, că îl cunoaştem prea puţin, ne rezumăm la opera sa literară, trecând neobservată, la fel ca mai toţi marii lui critici, activitatea jurnalistică. Acolo, se dezvăluie omul Eminescu, o complexă personalitate care a ars ca o flacără cu fiecare frază tipărită în articolele sale. Când n-a mai putut să critice spre corijare, când n-a mai putut să-şi comunice ideile, gândurile, a clacat, deşi a avut mintea limpede până în ultimul ceas al vieţii. Tratamentul greşit cu mercur pentru o boală pe care n-o avea, nu i-a afectat creierul. În halatul ce-l purta, s-a găsit un poem amintind stelele, scris cu luciditate. Era poate o premoniţie a cerului unde va zbura curând? Nici nu şi-ar fi putut imagina atunci, că peste timp, asteroidul 9495, îi va purta numele.Revenind la interzicerea de a-şi exprima opiniile. Şi cine ar putea evita nenorocirea, dacă nu ar fi lăsat să trăiască cum doreşte pentru ţara lui? Omul este născut liber, îi poţi încarcera trupul, dar cugetul rămâne liber să se manifeste aşa cum consideră el că este bine. Astfel, au rezistat intelectualii de marcă, în închisorile comuniste. Era o altfel de libertate. Lui Eminescu i-au întemniţat întâi spiritul, luându-i posibilitatea de publicare a opiniilor sale, apoi trupul.

- Draga mea, ai în faţă o asemenea preivelişte superbă şi tu te apuci să-ţi aminteşti de lucruri triste, ireversibile!  Aşa   Adună-te!

- Ai dreptate, Ruxi, dar nu pot să nu mă gândesc la comorile de inteligenţă ale poporului român nepuse în valoare, nerecunoscute pe plan mondial, ca priorităţi, (Vezi insulina descoperită de Paulescu, marele perdant al premiului Nobel)  când mă aflu în faţa altora, deşi de cu totul altă factură. Dacă tot m-ai dojenit, uite îmi amintesc că la Muzeul Tehnicii din Bucureşti, există o pilă electrică a unui român care funcţionează de aproape un secol. De ce nimeni n-o valorifică? Îmi vine în gând şi neostenitul inventator Justin Capră, acum de peste 80 de ani, avînd 114 invenţii, deşi  afirma cu mare modestie, că el nu este inventator, ci numai Dumnezeu şi că meseria lui este aceea de a fi român. El a construit cel mai mic automobil din lume, maşina cu cel mai mic consum de benzină, rucsacul zburător folosit de americani în multe domenii şi câte altele. A obţinut numeroase medalii internaţionale. Invenţiile sale ar fi adus mari profituri economiei româneşti dacă erau aplicate. Îl cunoştea pe Coandă. Dacă şi el ar fi emigrat, invenţiile sale ar fi fost aplicate, ar fi devenit celebru ca şi Coandă, că nu puţine dintre invenţii sunt din domeniul aeronauticii. Ştiu că că tu nu eşti la fel de mândră ca mine că faci parte din poporul român. Eu mă simt mândră că mă trag din aceleaşi neam cu mulţi români de geniu, chiar dacă nu s-au afirmat puternic pe plan internaţional şi totuşi în enciclopedia geniilor sec. XXI, printre cei 500, este şi numele neochirurgului Leon Dănăilă care a operat peste 40 de mii de pacienţi. Tu ai fi vrut să te naşti într-un popor de cuceritori, de oameni mândri, cu un trecut faimos, dar nu ne alegem locul unde venim pe lume. Sau... poate ni-l alegem  ca să contribuim cumva, la progresul, la dăinuirea lui! Toţi venim pe lume cu un scop, cel mai important, să învăţăm, să  ne perfecţionăm, să evoluăm spiritual, deşi mai toţi uită şi aleargă numai după bunuri materiale, faimă, satisfacţii facile. Repet, eu sunt mândră că sunt româncă, detest toate greşelile din trecut şi din prezent, dar apreciez  oamenii valoroşi care au fost exemple minunate de patriotism. E un loc comun axioma că trebuie să ne cunoaştem trecutul, ca să nu-i repetăm greşelile, dar să trăim în prezent, cu demnitate, cu cinste, cu hărnicie, având privirea spre viitorul ce ni-l dorim mai bun. Pentru aceasta, fiecare ar trebui să facă pentru el şi pentru România, ce ştie el mai bine. Atunci, vom avea o altfel de ţară, de care poate şi tu vei fi mândră. O fi aceasta o utopie? Şi totuşi, cine ştie? se vor înmulţi cei care gândesc ca mine. Având întâlniri cu cititorii mei elevi, prin licee, am constatat cu mare bucurie, că mulţi au atitudini pozitive faţă de viitor. Cred că există destui români care  merită să vadă schimbarea la faţă a României şi muncesc pentru acest vis. Să nu rămânem la regretele lui Emil Cioran exprimate în cartea sa. Gata,   m-am răcorit spunâmd acestea şi  potolit!

- A cam trecut ziua, mai avem un obiectiv în program, se aude glasul plăcut al lui Victor, lângă noi, care auzise ceea ce discutam. Şi eu sunt mândru că sunt român. Şi eu încerc să fac tot ce deţine de mine în domeniul meu. Astfel, la vară, voi aduce mari grupuri de cehi şi nemţi pe litoral, reluând tradiţia acestora de a-şi petrece vacanţa  la noi. Să nu uităm că pe teritoriul nostru, s-au găsit urme de locuire de acum 40 000 de ani. Cele mai vechi din Europa, iar desenele rupestre din peşteri sunt de acum 30 000 de ani. Aş mai spune că scrierea de pe tăbliţlele de la Tărtăria făcând parte din civilizaţia Vinca-Turdaş atestă  scrierea pe meleagurile noastre, acum şapte milenii, cu peste un mileniu mai veche decât cea sumeriană considerată prima din Europa. Aş mai adăuga înalta civilizaţie de la Cucuteni din aceeaşi perioadă cu tăbliţele din lut.

- Mă simt extrem de confortabil şi bucuroasă când aflu că şi alţi compatrioţi se apleacă asupra istoriei noastre vechi sau mai noi. Am o amică, Elena V., care este împătimită de istoria noastră veche şi de câte ori are ocazia, aduce vorba despre  vechimea şi importanţa poporului dac în orchestra popoarelor lumii, incitând pe cei din jur la cercetare, la o nouă cunoaştere şi interpretare a istoriei predată defectuos multă vreme. Ce obiectiv urmează? schimb  eu vorba, despărţindu-mă cu greu de un subiect atât de drag mie. Mi s-a părut o zi foarte lungă, dar plină de bucurii.

- Ne vom plimba cu trenul în insula palmier, Palm Jumeirah.

Străbatem în continuare marele complex comercial, apoi luăm alt metrou. Ajungem. Preţul biletului de tren  pentru acea vizită scurtă este egal cu al abonamentului pe întreaga zi. Victor ne spune că dacă insula  nu este privită de sus, din tren, nu îi poţi vedea conturile frunzelor de palmier, adevărata sa frumuseţe. Doar câţiva decid să facă plimbarea şi nu se întorc prea încântaţi. Numai cu imaginea purpurie a unui  precipitat apus de soare.

Categoric, suntem mulţumiţi de cele văzute într-o singură zi. Eu însă, nu aş mai reveni pentru o altă vizită mai lungă. Nu am simţit pulsul oraşului, mi se pare că totul este cam artificial, construit ca să epateze. Viaţa unui oraş se dezvăluie, mai ales, în vechile aşezări urbane, aşa cum vom vedea la întoarcere, în bătrânul cartier Deira, când vom face iar o escală de o zi

...Vom avea un zbor de noapte, de 6 ore, spre Kuala Lumpur. Organismul nostru trebuie să se adapteze la trecerea peste alte 4 fuse orare. Ziua petrecută în Kuala Lumpur, într-un hotel situat în apropierea hotelului, este pentru acomodarea cu clima şi cu fusul orar. Doar cu un an în urmă, vizitasem Malaysia şi nu mai fac efortul de a merge la Kuala Lumpur. Lângă şi în piscina hotelului situat într-o zonă de verdeaţă, este foarte plăcut.

 

sursa text: Ana Ruse, romanul "Fascinantul Orient"