Flavia Cosma - Poeme din volumul "Sălbăticiuni şi umbre"

Flavia Cosma - Poeme din volumul "Sălbăticiuni şi umbre"

Otrăvuri

Puneam piciorul pe pământ
Dar pământul respira cu bronhii elastice de broască râioasă.
Săream într-o parte cuprinsă de scârbă,
Pământul cu ochi bulbucaţi nu se clintise din loc
Continua să mă privească asemeni unei vrăjitoare
Transformată-n balaur la mijlocul poveştii.
Păianjeni veninoşi mă muşcau lacomi de coapse
Lăsându-mi pe trup semne mari, vânătăi circulare
Şi o otravă necunoscută
Îmi dospea în adâncul fiinţei.
Unghiile arţarului chiar vopsite cu roşu aprins
Se fărâmiţau.

Se apropia iar seara durerilor mari.

Vântul deşertului

Sub mângâieri timide
Sfinxul se luminează la faţă
Vântul deşertului răscoleşte foile de papirus
Golite de sens
Somnul ne dă târcoale
Legănându-se moale pe umeraş.

Simţim că nu mai trebuie să facem nimic deocamdată.
Deciziile importante pot să mai aştepte.

Energii negative

Atâţia oameni încărcaţi cu energiile lor negative
Păşesc peste pragul casei
Se ascund în colţuri
Îşi leapădă pieile uscate de reptile ici şi colo.
Fantome, apariţii spectrale, şterg pereţii de praf
Fugărite de ochii vigilenţi ai pisicilor.
Numai arborii verzi, numai arborii negrii,
Strălucesc, felinare la geamuri,
Sentinele înalte apărând credincioase
Suflete plăpânde, sfâşiate de griji şi blesteme.

Daţi-mi mie…

Daţi-mi mie toate mamele
Bătrâne, bolnave, neputincioase.
Ele oricum nu vă mai ţin minte pe voi.
Daţi-mi razele apusului, fibra lor mistică,
Să le strâng la piept,
Să le împărtăşesc din puterea mea.
Daţi-mi ochii neliniştiţi ai pruncilor
Părăsiţi şi flămânzi de iubire,
Puiandrii ce caută în fiece mugur
Laptele mamelor duse de-aici.

Daţi-mi frunza tremurătoare
Dinaintea morţii,
Serile cu luni galbene, întărâtate,
Pisicile pădurii mânuind secrete
Ca şi cum ele le-ar înţelege pe deplin
Şi nu s-ar tulbura.
Daţi-mi ochii jivinelor
Mai limpezi, mai verzi în noaptea aceasta,
Ochi de ape adânci şi stătute.

Profeţii

Apusul de soare, modest în măreţia sa,
Mă cuprinde în braţe moi de cârpă,
Îmi şopteşte vorbe neînţelese
Pe care mă concentrez cu toată fiinţa
Să le înţeleg. Căldura roşie, pătimaşă,
Presimte întunericul pe-aproape.
« -Ştiai că vei muri la noapte? »
« -Nu, nu mi-a spus nimeni în afară de tine.
Cum îndrăzneşti? »

Imagini înspăimântătoare revin din amintire
Alungând pasărea colibri
Ce tocmai venise să-mi povestească
Că împăcaţi străbunii
Se odihnesc în pace.

Inventarul

Soarele mă priveşte pieziş.
Frunzele arţarilor se pleacă la pământ, îngălbenite.
Prin pomi răsună clămpănitul nepământean al veveriţelor
Mici, supărate,
Libelule, delicate mesagere,
Îmi dau târcoale sărutându-mi mâna.

O pasăre albastră cu ţipăt ascuţit,
Mă vizitează cu solii ciudate de la o vreme,
« Să ne rugăm »
Declară solemn preotul răspopit.
Sfinţii din icoane îşi fac semnul crucii
Schelele sufletului se dărâmă spărgând pieptul micuţ
Bolile sosesc, aducându-se unele pe altele.

Sub soarele nevolnic suntem obligaţi
Să facem inventarul
Morţilor şi viilor
Văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Statuile durerii

Păsări de ceară,
Pictate cu verde şi galben,
Statui ale durerii
Se înfiripă din orice fir de gând
Casa se umple de plâns preistoric,
Ierburi foşnesc sub pervazul ferestrei,
Mâinile lupului aşteaptă la geam
Răbdătoare.

La ora deşteptării îngerilor
Corpul se lasă greu la pământ,
Copleşit de fantome vrăjmaşe
Ce-l vizitează fără oprire.
Îndemnându-l să săvârşească
Nemai întâlnite,
Dulci păcate.

Îndemn

Nu te-ndurera,
E deajuns că mor eu;
(nici nu pot cuprinde cu mintea vestea asta)
Nu-ţi frânge mâinile,
Nu lăsa spaima
Să-ţi sfâşie carnea,
Nu-ţi încorda muşchii obrazului sub ochiul bolnav,
Făcându-l să clipească din ce în ce mai repede,
Ca o feştilă gata să se stingă.
Nu-i vina ta,
Broasca sare singură în gura deschisă
A şarpelui.
Cu ochii mari, întorşi spre întuneric,
Îşi leapădă viaţa pe praguri
Cu de la sine putere.

Prin uşile deschise

Sub ploaia rece şiroind din blănuri de animale sălbatice
drept pe covor,
Prin uşile deschise dădeau năvală
Tangouri celebre traversând oceane.
Printre file muncite, acoperite c-o scriere măruntă şi neagră,
Apăruse şi Sfinxul într-o băltoacă murdară.
Fericită îi mângâiam spinarea din care
Se prelingeau picurii grei iar el, lipit de spatele meu
Aţipise gemând.
Gemeam şi eu prin somn, şi trupu-mi desprins de suflet
Se văicărea fără ruşine.

Sfinxul doarme şi-acum
Ciulind din când în când urechile ascuţite
Speriat de prea multe umilinţe,
Bătălii
Şi obidă.

Ce bine că în lumea lui nu se ştie de moarte.

Această plecare…

Această plecare a însemnat o victorie
Asupra inimilor.
Te-am părăsit când pasărea ofilită, cu cioc otrăvit,
Iţi săruta dulceag buzele,
Tocmai în faţa mea
Tocmai pentru mine.

Am plecat fiindcă şi tu
Imi cereai să dispar,
Inventând lucruri rele, despre care ziceai
Că-s obişnuite pe la voi—,
În după amiezile orbitoare
Cu soarele umed pe umeri,
Amplificat în urâţenia sa
De hăuri adânci, săpate între edificii semeţe ;
Un peisaj ce imita chinuindu-se
Alte oraşe, alte doruri.

Trei sticle de vin

Praful lipicios din apartamentul uitat de oameni
La cumpăna dintre viaţă şi moarte,
Mirosul mumificat al păsărilor uscate demult,
Cele trei sticle de vin, rămase în picioare
Ca prin minune,
Şi eu
Căutând, răscolind, încăpăţânându-mă
Să sper,
În preajma celor două personaje aproape străine acum,
Şi care ar face orice să poată da acele ceasornicului înapoi,
Până în clipa dinaintea mărturisirii ucigătoare
Implorând uitarea, fiorul dragostei
Să revină, să şteargă, să repare
ireparabilul,

Nici buzele arse, nici mâinile,
Nici corpul fierbinte sau geamătul silit,
Nu reuşesc să umple prăpastia
Deschisă tot mai larg
Între ei.

Scrisoare

Iubitul meu, mă simt mai uşoară
Când nu îmi scrii o zi;
Toate regretele au rămas încuiate
În camere gălăgioase de hotel,
Unde jocurile minţii
Nu mai găsesc tabla de şah pe care zac doborâţi
Pioni şi regine însângerate.

În păduri amărăciunea vine şi trece;
Lemnul greu de nuc se prelinge în falduri
De-a lungul mesei,
Frigul ciupeşte lacom urechile
Motanilor vagabonzi,
Portocala învineţită în farfurie
Ia forma unei tumori bazedofiene,
Liniştea după-amiezii de noiembrie
Se aşterne molcom pe cerul împodobit
Cu ciucuri de nori mici, pufoşi,
Printre care rece, lumina
Adulmecă zarea.