între sufletele noastre e noapte
multă noapte
cineva scrijeleşte o lacrimă
într-un sertar
câteva rânduri neterminate
şi un pix
încerc să-mi decodez durerea
între două linişti respiră o amintire
orice poveste începe cu
a fost odată...
ştiu
pe margine de noapte stă agăţat
un păianjen
curând depărtarea va intra
într-un alt anotimp
umbre şi lacrimi
am trăit şi trăiesc printre lacrimi
iar lucrurile acestea îşi cară
printre ziduri umbrele
fără de care
nu ar fi fost privilegiul de a exista
dincolo de toate acestea
doar zvonurile trec
peste urmele-adâncite în rană
ca şi cum aş fi vinovat
de tot ce s-a pierdut
între lacrimă şi durere
e târziu şi cerul apune
aerul puţin şi el sufocă întâmplarea
s-ar putea ca cineva să mă imite
însă jumătatea mea
(aflată în derivă)
încearcă o nouă trecere
şi s-ar mai putea ca infinitul
să-mi grăbească plecarea...
iubirea ca jertfă
nici chiar moartea nu doare
mai tare decât dorinţa
de a iubi sau
a fi iubit
dar să nu uităm că şi iubirea
e o moarte lentă pe care Dumnezeu
o acceptă ca jertfă pentru oameni
tăcere, se moare
nimeni nu vrea să moară chiar dacă
măinile adunate lângă piept
pliază liniştea din durerea ascunsă
în lumina fugărită de întuneric
tot ce a fost să fie a fost
ce trebuia să fie este
dincolo de orizont
plouă
viaţa topită până la os
picură încet
şi-ngustează aleea
înspre un Dumnezeu lacom
mult prea lacom pentru o viaţă simplă
nicio lumină nu e atât de puternică
încât să licăre în interiorul ei
dar înainte de toate se moare
tăcere
tristeţi târzii
iubesc femeile triste
iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt
uneori interminabil cu multe secrete şi arome de parfum
oricum nu mai contează
cândva respiram unul din celălalt şi visam
un şir lung de copii
dar poate că
lumea asta
n-a fost decât în
amintirea unui chip
respir acum din mine puţin câte puţin şi
urmăresc urmele tale neatinse de umbră
şi din când în când mă uit
la tot ce-a mai rămas -
un anotimp ploios cu mult frig
voi înnopta în el strigându-te
prin lumina lumânărilor
mişc privirile dintr-un colţ într-altul
şi nu spun nimic
am o teamă stranie şi
teama asta
mă face să-l rog pe Dumnezeu
să se aşeze pe patul în care
cândva
o visam pe mama
dragostea mea poate fi unicul detaliu din noapte
care să-mi amintească cine sunt
ce bine ar fi să fie totul la fel
prin lumina lumânărilor aprinse
văd un chip şi mult prea mult întuneric
cineva păşeşte prin interiorul meu
ca printr-un sanatoriu
e linişte şi e frig...
singurătatea travestită în iubire
se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunţ la tot şi-mi fac socotelile
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu datorez o întrebare
şi atât
de aia nu sunt trist deşi
mi-aş fi dorit să ştiu
cât de mult am fost iubit
am renunţat să mai ştiu de mine
de fapt nici nu ştiu cât mai sunt de uman
am corpul fleşcăit de întrebări
şi nu contest nimic
e şase dimieaţa şi restul din mine
încearcă un zâmbet
poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost
pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bileţel şi
o întrebare
nimic mai mult
distanţă de-o lacrimă sunt doar eu şi Ea
uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu ştiu dacă m-ar ajuta la ceva
ştiu însă că la marginea timpului meu sunt doi gemeni
Micropoeme aforistice din volumul Vitralii pe un interior scorojit
1.
cel ce ocoleşte suferinţa
moare încet pentru că nimeni şi nimic
nu poate ocoli atingerea
2.
a iubi înseamnă a trăi
înăuntrul celuilat
3.
nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile unui copil
4.
iubirea, două respiraţii între care
se joacă un copil
5.
gelozia e un fel de ură împachetată frumos
sau o zbatere de fluture prins
între geamuri
6.
iubirea nu poate să existe fără golul
care intermediază atingerea
7.
iubirea e gestul din lăuntrul formei
topindu-se încet până când unul se pierde în celălalt
8.
cel mai frumos lucru inventat de Dumnezeu este iubirea,-
existenţa supremă fără de care
omul s-ar sufoca în propria superficialitate
9.
timpul dintre iubire şi om
se măsoară în fericirea celuilalt.
10.
iubeşte chiar şi atunci când suferi
pentru că
în tine trăieşte o lume
11.
între EL şi EA, singurul spaţiu în care
poate surâde un copil
12.
gesturile sunt lucruri simple
fără de care
nu ar exista iubirea
13.
când iubeşti în interior
se produce o mişcare, o diversitate de lucruri şi atunci
lumea e perfectă.
14.
sufletul,- cicatricea existenţei noastre
15.
nici chiar moartea nu doare
mai tare decât dorinţa
de a iubi
sau a fi iubit
dar să nu uităm că şi iubirea
e o moarte lentă pe care Dumnezeu
o acceptă ca jertfă pentru oameni
16.
omul e o clepsidră prin care
se scurge viaţa în culori
şi din ele toate anotimpurile
17.
singurul mod de a privi
unul în celălalt
e să reinventezi fericirea
din care poate să respire
un copil
18.
femeia,
sub privirile lui Dumnezeu,
naşte oameni
şi cu toate acestea ea
suferă de iubire...
19.
fără începuturi rostul cuvântului
se pierde la marginea lumii
unde infinitul e o rază
sub care se ascunde Dumnezeu
20.
corpul tău e un templu în care
intri în fiecare dimineaţă
la amiază şi seara
pentru dezvelirea sufletului
liniştea coboară odată
cu lacrima lui Dumnezeu
întru purificare