Soldaţi ucraineni la Bălţăteşti,
în staţiune.
Se odihnesc şi se refac aici,
la băi.
Unul cu mâna ce zburată-a fost...
A suferit N operaţii...
acum o are,
e la loc,
dar ce folos,
că moartă e...
Doctorii piele i-au scos din corpul lui...
cu muşchi, cu tot...
Nu prea i-a folosit,
că mâna lui nu va mai fi nicicând,
cum...
din naştere, a fost.
Altul... e cu picioarele,
de la genunchi în jos,
ambele, de fier...
Cu zâmbetul pe buze,
în jur se uită...
blând şi împăciuitor.
E tânăr,
de numai 23 de ani...
optimist, frumos,
cu-o faţă zâmbăreaţă...
Îi bucuros,
că a scăpat, că a rămas...
în viaţă...
Al treilea - dinţii-îşi poartă-n buzunar,
după un glonţ
bizar,
ce i-a zdrobit întreaga parte dreaptă-a feţii...
şi i-a ieşit,
pe lângă o ureche...
Un altul –
glonţul încă-l are lângă un plămân...
Medicii i-au spus,
e prea periculos,
acum să fie scos...
Şi el e...
bucuros,
că viaţa,
aşa de ticăloasă cum e,
îmi spuse,
şi-a salvat-o.
Şi alţi, şi alţi...
vieţi tinere,
făr’ de păcat...
pe veci... distruse!
Noi, ăştia,
ce zi de zi,
indiferenţi, pasivi,
pe-alături trecem,
cu alte multe treburi şi nimicuri
viaţa ne petrecem...
Hotarul dintre Rusia şi Ucraina,
la est,
de mult el nu mai este.
Soldatul rus se plimbă
prin Doneţsc şi prin Lugansc,
nestingherit,
câineşte.
Putin, ţarul rus,
tot estul Europei îl visează,
planul Ecaterinei celei „Mari”,
ca toată Marea Neagră...
a ruşilor să fie,
vrea... împlinit,
să-l vază.
Un plan rebel!
Şi-n Europa unicul stăpân
să fie...
numai el!
În acest război,
trimis-a Putin negre crematorii ambulante,
acum prin estul Ucrainei ele... „zburdă”.
Aşa... el pe-ai săi soldaţi morţi,
ruşi, îi... „îngroapă”.
Vrea totul ca s-ascundă!
…Voi, mame ruse,
unde mintea că vă este,
de ce nu puneţi stavilă unui război,
ce numai al vostru el că este ?
De ce lăsaţi feciorii să vă moară,
pentru nevoia de preamărire...
a unui sovietic,
kgb-ist... bezmetic?
Căci lui de voi şi de feciorii voştri nici că-i pasă,
fiicele lui, fără de griji,
departe de război,
de mult de ţara lor uitară...
prin Europa
atât de mult de tatăl lor blamată,
s-aciuară!
Voi, mame ruse,
rândurile strângeţi!
Uniţi-vă !
Căci numai voi puteţi,
să puneţi capăt unui război,
ce mistuie-n prezent,
de tot prea tinere
şi prea nevinovate...
vieţi!
Nucul, copacul Moldovei
Cum numai păşeşti blestematul hotar
ce n-ar trebui să existe...
între cele două ţări româneşti,
din ambele părţi de şosea,
nucul te străjuieşte...
Şoseaua şerpuieşte, iar nucul ..
la fel...
Verde, falnic,
toamna - încărcat cu roadă...
oricine doreşte poate culege din el...
Şosea de ţară sau drum de sat,
aici, ambii au nucul...străjer !
Moldoveanu-i ...
copac de nuc.
Rezistent, munceşte,
întruna munceşte.
Ospitalier,
aşteaptă-n prag oaspeţi...
să vină la el.
Om pe cinste,
de-i calci pragul,
cu drag,
cu bunătăţi,
te serveşte...
Iubesc nucul,
copacul Moldovei mele dragi,
iubesc moldovenii,
românii Basarabiei...
încă pierdute...
Visez ...
Unirea cu Patria-mamă !
Visez şosele
străjuite de nuci,
şosele multe !
Într-o singură ţară a ta,
a mea,
a noastră,
pe vecie,
România !
Limba română
Limba română
este satul meu,
din codrii vechi
ai Moldovei lui Ştefan,
aşezat pe două coline,
înconjurat de păduri seculare
Limba română
este mama
aplecată spre mine,
mă ţine la sân…
pe cap, cu-n bariş
strălucitor de alb.
Limba română
este clinchetul de zurgălăi,
iarna,
când tata,
mâniund o lopată de lemn,
făcea cărări prin nămeţii înalţi,
pentru a ajunge
la pivniţă…
La noi, în Basarabia,
limba română
a stat mult timp
în temniţă!
Dar, odată eliberată,
e peste tot !
E-n cântec,
în cărţi,
în biserici !
Limba română
e-n dangătul lung al clopotului
mănăstirii Putna,
care adună…
tot neamul românesc
în…
LIMBAROMÂNĂ !
În nemurirea noastră!
În veşnicie !
Adevărul
Adevărat e că adevărul,
pentru fiecare dintre noi – este altul
şi din acest motiv izbucnesc,
de cele mai multe ori,
conflicte aprige sau mocnite,
care se aprind pe ici - pe colo
şi care ne irosesc timpul şi chiar viaţa toată.
Strigăm sus şi tare
că: „eu şi numai eu deţin adevărul adevărat”.
Unii strigă că ei cunosc chiar adevărul absolut!
De ce însă acest adevăr al nostru este,
de cele mai multe ori,
diferit?
Facem spume la gură dovedind cu argumente sau fără,
mulţi - cu înjurături,
blesteme şi strigăte,
că „eu şi numai eu am dreptate!”
Mie mi se pare însă
că adevărul nu este cunoscut de nimeni...
În zadar ne sunt eforturile,
vorbele,
conflictele,
spumele,
ochii bulbucaţi,
înroşiţi,
ieşiţi din orbite
în demonstarea că... ”eu şi numai eu...
deţin adevărul absolut”.
Adevărul este că... nimeni nu ştie nimic, cu adevărat…
De fapt, există cineva care cunoaşte întreg adevărul!
Acesta este unicul, bunul nostru Dumnezeu!
Noaptea vieţii
Cât este de frumoasă
dar scurtă, viaţa !
Nu înţelegi asta dimineaţa,
nu înţelegi la prânz,
nu înţelegi nici seara.
Doar într-o noapte, târziu,
la capăt de viaţă,
când e posibil să nu mai fie
nici dimineţi, nici amiezi, nici seri,
nici ierni, nici veri, nici primăveri,
atunci înţelegi
cât de frumoasă,
dar scurtă e viaţa !
Păcat că nu ştim s-o trăim,
nici la prânz,
nici seara,
nici în cursul dimineţii…
şi aşa,
ne apucă…
NOAPTEA vieţii…
Eu pot zâmbi
Eu pot zâmbi
şi-atunci când plouă,
pe vânt,
pe rouă.
Eu pot zâmbi
şi când sunt tristă,
rătăcită,
părăsită.
Eu pot zâmbi...
când părăsesc şi eu...
Eu pot zâmbi mereu...
Când negura absoarbe soarele pe cer,
când luna se ascunde printre nori
şi când necazurile mă-nconjoară...
de-atâtea ori!
........................
Eu încă pot zâmbi
căci CLIPA vieţii e frumoasă...
mult mai frumoasă
ca momentul rătăcirii
şi cel urât al
despărţirii...
Eu pot zâmbi,
căci...
încă pot iubi.