Tatiana Munteanu - Mănăstirile din gânduri

 

Mănăstirile din gânduri

Genunchii mei pe versurile tale
Irump în aurore boreale.

Răchitele în mine se îndeasă
Să-ţi plângă poezia preafrumoasă.

Fântâna izvorâtă din cuvinte,
Înrăurita dorului fierbinte,

Îmi năpădeşte inima săpată,
De fiecare strofă mângâiată.

Pe fruntea ta cerneala se răceşte
Şi-n brazdele luceferilor creşte.

Aşază-se pe foile iubirii,
Din toată plinătatea zămislirii.

Şi mă zideşte tainic printre rânduri,
Sfinţindu-mi mănăstirile din gânduri.


E-atâta verde-n mine

E-atâta verde-n mine de-aşteptare,
Născându-se rostirilor fugare.

Şi-atât de multă lună-ntr-o privire,
Că mă înrourează în smintire.

Din răscolirea aspră de topaze,
Îmi cade dimineaţa printre fraze.

Pe-ncheieturi îmi scrie ruginie,
Amiaza fremătând de iasomie.

E-atâta înserare în cuvinte,
De-mi curge purpurie pe veşminte.

E primăvară-n mine timpurie
Cum numai februarie mai ştie.


Dorul ară în mine cuvântul

Dorul ară în mine cuvântul,
Tu-mi alergi prin ţărână, strângându-l.

Trupul desferecat al tăcerii
Mă pogoară în pulberea serii.

Arcuită-n lumini solitare,
Levitez pe vibraţii stelare.

Brazda inimii se adânceşte,
Gândul tău peste-al meu înfloreşte.

Dezgolind fiece primăvară,
Le aducem din noi să răsară.

Iarba urmele să ni le-ngroape,
În pământ să ne ţină aproape.


Ploaia îşi îndură cuminte ocara

Ploaia îşi îndură cuminte ocara,
Cade rănită, trezind primăvara.

Plămânii grădinii cu abur se-mbibă,
Frigul loveşte în vechea colibă.

Ochii îngălbeniţi ai stelelor pale
Se rotunjesc în a nopţii petale.

În firul de iarbă ce vrea să apară,
O tresărire se-aprinde uşoară.

Şuvoiul de clipe se scurge pe stradă,
Cu neînţelesuri dintr-o şaradă.

Iar mărturisirile neîncepute
Se spală în apele ploilor mute.


În echinocţiul inimii tale

În echinocţiul inimii tale
Îmi aprind jumătăţi de silabă,
Iar depărtările duminicale
Printre păsări de tine mă-ntreabă .

În noi cuvintele să se răsfire
Şi cuiburi pe sub pleoape să-şi facă,
Trezind poezia din amuţire,
Aripile izbească-se-n toacă.

Bată în mine cât inima-mi bate
Şi în piept primăvara-nfloreşte,
Îndepărtează-mă astăzi de toate,
În versul tău mă adăposteşte.
   

Sursa: Tatiana Munteanu, 2016