-
-
-
Teodor Dume - Poeme
-
Poeme din volumul Azil într-o cicatrice (II)
-
puţinul din mine ca o
felie de timp rânced
-
- am vrut să mă acopăr
cu linişte dar
- nu i-am găsit
colţurile
- şi atunci am hotărât
- să cobor în mine cât
mai adânc
- aici nu am găsit pe
nimeni
- oamenii dispăruseră
odată cu
- lucrurile lor
- o umbră
- îmi astupa gaura prin
care am intrat
-
- şi fiindcă era destul
de întuneric
- m-am gândit că ar fi
bine
- să aprind o lumânare
-
- în tot acest interval
- lucrurile mele
dispăruseră
- iar eu duhneam a timp
rânced
-
-
- răscruce, între
singurătate şi ultima haltă
-
- îmi pun capul pe
palme şi aştept
- ca şi cum nimeni nu
m-ar fi dorit
- sângele îmi aleargă
prin vene
- îl aud dar
- nu spun nimic
- sunt un anonim uitat
într-o casă
- cu bagaje de mână
- dintr-o haltă prin
care
- n-a mai trecut niciun
tren de multă vreme
-
- din când în când
deschid ochii şi-mi
- rostogolesc privirea
de la un colţ la altul
- e mult întuneric şi
nicio speranţă
- de care
- să-mi atârn ultima
clipă
-
- nici nu ştiu dască e
vară sau toamnă
- tăcerea se instalează
în mine ca
- într-un fotoliu
scorojit
- şi muşcă
necondiţionat
- umblă prin măruntaie
- ca o durere
- coincidenţă sau nu
-
- între cele două
spaţii
- văd un alb nesfârşit
- nu sunt disperat ci
doar
- am o senzaţie ciudată
-
- ştiu că mi-am depăşit
maturitatea şi că
- mă voi dizolva în
verdele din iarbă
- sau într-o floare de
muşeţel
- însă ştiu
- că fluturii care îmi
vor sta pe coapsă şi
- ceaţa care va tăia
respiraţia numelui
- lăsat în loc de
poartă
- vor aminti de mine
-
-
- semne pe suflet
-
- de mâine dimineaţă
voi începe săpăturile
- o să mă opresc la doi
metri
- în pământ
- îmi depun amintirile
- una într-alta
- ca un semn în anotimp
ploios
- păsări cu strigăt de
moarte
- vor coborî în linişti
- cu ghiarele înfipte
în lut
- desenând peste mine
linii
- şi în cele din urmă
- din plânsul meu
- vor înflori noi
primăveri
- sau poate cândva mai
încolo cineva
- mă va privi dintr-un
rest de umbră
-
- eu sunt unul şi
acelaşi cu tata
- între noi sunt doar
câteva iluzii şi
- un somn care
înspăimântă
-
- restul nu mai
contează...
-
- şi dacă nu ar fi fost
tata
-
- şi dacă nu aş fi fost
eu
- şi dacă nu am fi
murit
- în fiecare primăvară
- fiecare plecare ar fi
fost
- o zbatere de fluture
devorat
- de dangătul straniu
al unui clopot
-
- şi dacă...
-
-
- din umbrele unui
alt anotimp
-
- curăţ pământul de
frunze
- îl pipăi ca pe o rană
apoi
- măsor distanţa dintre
mine şi umbră
- şi-ncet cobor
înlăuntru
- în jur nimeni
- parcă
- a dispărut şi
orizontul
- cu fiecare zi
- mă afund tot mai mult
- îmi iau şi
singurătatea cu mine
- pentru atunci când
lacrima
- îmi va sculpta în
piatră
- liniştea
- dintre ceea ce am
fost şi sunt
-
- un alt anotimp
Sursa:
Teodor
Dume, 2016