Adrian Erbiceanu - Sonete

 

Sunt umbra ta

Sunt umbra ta… şi te urmez de când
Lumina te-a scăldat întâia oară
Cu-aceeaşi certitudine precară,
De salt între "acum" şi..."pe curând".

Sunt umbra ta şi te urmez spre seară
Dar umbrele nasc umbre strecurând
Dorul prin dor… şi ne topim arzând -
Îngemănate lumânări de ceară.

Sunt umbra ta şi te urmez supus,
Cu fiecare răsărit de soare,
Până şi-n golul umbrei interpus
Ca un sigiliu sec, de încifrare

A tainei tale care m-a sedus
Să-nşirui lumea: urme pe-o cărare…


Gând mocnit

Se scurge apa chioară din ciubere...
De unde vin şi încotro mă duc,
De nu găsesc Cuvântul să-l traduc
Şi-apoi să-l scot luminii la vedere.

Închis în mine, strâns de-un dor năuc,
- Ce-şi vântură întreaga lui putere
Să lumineze vechile unghere, -
E semn că n-am pe unde s-o apuc.

Ce forţe mă strunesc, şi-a câta oară -
Ca umbra prelungită peste vreme,
Gândul mocnit se zbate să te cheme?...

Dar te-am visat, pe drumul lung de seară,
Plutind pe-o unduire singulară,
Şi-am ştiut că nu mai am de ce mă teme.


Umbra clipei

Sub aspre fulgerări de vânt noptatic
Umbra mi-o trag... cum trage rădăcina
Vigoarea înălţării ei din tina
Singurătăţii somnului apatic.

Umbra-i tipar fidel... în umbră vina
Atinge cuibărind punctul climatic
Din care – vie şi-n elan extatic –
Biruie-n bezna timpului lumina.

Sub talpa umbrei mele rătăcită
Uitarea însăşi lunecă-n uitare...
Iar umbra – ca o pasăre rănită –

Cu-n tremur frânt de ultimă suflare,
Aprinde-n vis un muc de lumânare,
Ca pe-un imberb ducându-mă-n ispită...


Spre ce tărâmuri

E greu când sui; poteca-i rătăcită.
N-am cum răzleţe clipe să înnod.
Din vreascuri către ţel cum să faci pod,
Când vremea nu se lasă prăduită?

Magie-i totul; prag de eşafod...
Decapitate visuri, de-o clipită...
Reîncarnare într-o stalagmită...
Un glas în tremur pe un gând schilod.

Spre ce tărâmuri mi-e tocmit luntraşul,
Săltând din val în val, neostoit,
Când cere şi nu vreau să-i dau răvaşul

Ce mi s-a-ncredinţat când am pornit?
E loc. Dar barca lui nu mi-e sălaşul
Şi nu mă las de nimeni jecmănit!

 

Sursa: Adrian Erbiceanu, februarie 2016