Traian Gărduş - Poeme

 

Îngerul negru

 

Sunt prinţul trist al nopţilor profunde,

Înamorat de umbre albăstrii,

Păstor de gânduri, mai ales pustii,

Hoinar pe ape ce nu duc niciunde.

 

La ceas de taină, Doamnă, vreau să ştii

Că frigul pocăinţei mă pătrunde

Şi-atunci, messer cu pletele cărunte,

Mă simt atras de muze fistichii...

 

Mereu am sentimentul foarte straniu,

Că am un chiriaş trăsnit în trup,

De fapt, stăpân pe inimă şi craniu -

Şi-mi vine greu de El ca să mă rup...

E, Doamne, ÎNGERUL căzut din astre,

Aducător de spasme şi dezastre.

 

Sonet patriarhal

               Mamei mele, Suzana

 

Se leagănă vin dulce în pahare,

Alături e cafeaua aburindă;

Arome de gutui vin dinspre tindă

Şi busuiocul stând în atârnare...

 

Căsuţa părintească mi se pare

palat vrăjit, mirifică oglindă -

Cum doar artistul poate să surprindă

În clipele de har şi graţii rare.

 

Mă pierd ades în vremuri de demult,

Cu hanuri vechi, kebab din gras batal,

Şi-un cântec lin, antonpannesc, ascult,

În ora plânsă-n clopot de aramă;

Plutesc pe aştri - timpul sideral -

Şi, mai presus, mi-e dor de tine, MAMĂ!

 

Sonetul de adio

  

Se-ntunecă ce-a fost şi se reduce

La nişte semne tot mai efemere,

Cu mari trimiteri spre apuse ere,

Pe cât de mari, pe-atâta de caduce.

 

Suntem bolnavi de nişte emisfere

Al căror centru e mereu în "nuce"

Şi, după zvonuri, el nimic n-aduce,

Ademenit de veşnica durere.

 

Sonetul de adio se refuză

(Să fie vreo recepţie confuză?)

Sunt prea frumoase fostele ispite

Statornicite-n triste stalactite -

Şi peste toate zboară sfânta Muză.

Se-aprind din nou luminile rănite;

Ce largi privelişti, ah, ce Afrodite!

  

Viziune

 

Icoana minţii îmi aduce în faţă

Un moşuleţ cu-o doamnă în strai de seară

Şi-un prunculeţ de-o frumuseţe rară;

Plămadă clară spre o nouă viaţă.

 

O nălucire prinde să răsară,

Ca vântul proaspăt către dimineaţă;

E dorul care viaţa ne răsfaţă,

Râvnind mereu o altă primăvară.

 

Dorim o viaţă-ntreagă fericire,

Perfecţiunea fost-a vis etern

Venind dinspre colinele ilire;

Uităm ades de diavol şi infern.

 

Şi toate bune toţi am vrea să fie...

Şi-atunci mă copleşeşte-un gând de mire

Ce tristă-i totuşi orice bucurie

(Şi cât de scurtă fost-a ea să fie...).

 

De amiciţie

 

lui Mircea Bârsilă

 

Prietene, cuvânt făr' echivoc,

Cuvânt cu mir de biblie, psaltire,

Scăldat în dor de scumpă veşnicire

Ce, iată, nu e doar un simplu joc...

 

Ne contopim în stihuri de uimire,

Adesea proslăvind un poloboc;

la catedrala cu ales metoc

Şi îngerii se scaldă în potire.

 

Amici am fost şi cred că iar vom fi

Şi-n tenebroase vremuri viitoare

Şi va veni, sunt sigur, buna zi

Cu mult visata noastră luminare.

Amice, dar, în dor de veşnicie

Înalţ aceste sfinte stihuri ŢIE!

 

Mirific imperiu

  

Să hoinărim, iubito-n astă noapte

Prin vastul meu imperiu de cuvinte,

Ne-ndeamnă la plecare cele sfinte

Venind în zbor de gnomi, celeste şoapte...

 

Uităm de dascăl şi de bun părinte,

De-acum, poveştile sunt cam inapte

Şi muzele revin la cifra şapte,

Au cine să ne-mpartă-nvăţăminte?

 

Gândind şi azi la sfântul nostru astru

Se-ntunecă privirea spre apus

Şi cerul tern devine mai albastru

Revin, iubito, cum şi-alteori am spus,

Ieri fost-a marţi şi astăzi parcă-i joi -

Mereu am fost şi fi-vom amândoi!

 

Iarnă suverană

 

- Lui Anghel Dumbrăveanu -

Presară cerul fluturii zăpezii
Înmiresmând cu brad întreaga ţară
Şi mă cuprinde un dor de călimară
Să scriu un fel de psalm à la Arghezi.

Şi-atâtea gânduri mă cuprind spre seară
Sosite-n zbor din cumpăna amiezii
Zăpezile îmbată chiar aezii
Cu armonii şi simţuri se-nfioară.

Aleile cu pomii de beteală
Ne par a fi portale-mpărăteşti.
Poete, presimţirea nu mă înşeală
Şi este vremea să te-nveseleşti;
Prevăd o iarnă, da, imperială,
La Dobroteaş, cu vin de Sâmbureşti.

 

Icoane

 

Icoanele, altar de cugetare,

Prieteni scumpi în orele pustii,

Necropole de fapte, totuşi vii,

Şi-a neuitării dulce amânare...

 

Icoana veche rosturi sfinte are;

Apuse chipuri, vremuri, Tu re-nvii,

Plecaţii moşi Tu ni-i păstrezi copii,

Şi-n toate o frumoasă împăcare...

 

De unde-această stranie lumină,

Oh, voi, icoane vechi, din altă vreme,

Fixate-n scoarţe cu mătase fină

Şi răspândind parfum de crizanteme -

Brăţări, brocarturi, doar podoabe rare,

Oglindă vie dintr-o altă lume...

 

P.S.

Dar azi pe cine mai priveşte oare

Povestea, lumea, vechile albume?...

 

Adevăraţii Arnoteni
 
Adevăraţii Arnoteni, ce lume! -

Cei patru P., cu figuranţi vreo patru,

Pot face dintr-o noapte un teatru,

Cu Pirgu, regizorul de renume.

 

Geambaşi, becheri şi flori de mahala,

Prinţese, duci, savanţi cu mir domnesc,

De-a valma, după rost, se târnosesc,...

masinca, Raşelica, maşala!

 

Sodoma cea străveche reînvie;

Local de târfe, belferi, mardeiaşi,

Esenţe tari de drog şi scârnăvie -

În felul lor, ei toţi sunt nişte aşi...

Ce faună, ce faună şi floră,

Acolo totul, totul se devoră.

 

P.S.

Lascivă lume, larmă, lustru fals,

Învăluite-n fastul unui vals.

Sursa: Antologia ASLRQ, 2015