Gheorghe Neagu - Balul tineretului
Astă seară mergem la balul tineretului. Tinereţe, veselie, dar mai ales muzică. Din când în când câte o sticlă de bere. Micii sfârâie undeva în spatele căminului cultural comunal. Patefonul înlocuit de curând cu un pick-up cehoslovac adus în dar de la regiune,legat la niște boxe zdrențuite,face să se audă muzica românească. Şi pentru că tinerii şantierişti nu se îndeamnă la joc este adus în rezervă şi un viorist bun şi cu voce. Măntăluță,acesta era numele lui. De fapt era primul om orchestră de pe aceste meleaguri.
Avea o tobă mare sprijinita cu niște țepi de metal de dușumeaua căminului,în care bătea cu o pedală de picior,în paralel cu o altă pedală ce lovea într-un talger de metal,pe post de cinel. Iar în mâini ținea o vioară scorojită de scurgerea timpului,peste care trecea un arcuș cu fire din păr de cal,date cu sacâz de proastă calitate. Vocea îi era răgușită de o sete perpetuă și de munca pe tarlaua C.A.P.ului. Reprezentantul de la regiune vrea un concurs de dans. Un tangou, interpretat cu patos de Măntăluță, pare să mă îndemne la dans. Secretarul U.T.C. dansează ţeapăn cu pontatoarea, nou venită pe şantier, la recomandarea unor tovarăşi de la organizaţia judeţeană. Se doreşte ca dansul lor să fie un bun exemplu pentru ceilalţi. Au privirile crunte şi mişcările băţoase, braţele rigide, în egală măsură semn de apropiere şi de respectare a convenienţelor. Morala socialistă trebuia respectată! El face paşii mari, fermi hotărâţi. Ea, băieţeşte, gata să-l sprijine în brațe alături de sarcinile primite. Secretara şefului de şantier ia de braţ pe unul din conducătorii auto grupaţi la uşă. Ce mi-e un şofer sau un şef de şantier? Şef să fie! Tânăra îmbrăcată cu o fustă despicată, se aplecă, din obişnuinţă, mereu pe spate. Sânii îi ies în evidenţă. El o priveşte dârz, neaplecându-se asupra ei. Morala …!
Pe ritmul muzicii, perechile de pe ringul de dans sunt hotărâte să câştige premiul „Cea mai bună pereche de dansatori”. Poate fi un exemplu demn de urmat şi de buldozeristul cu partenera sa de dans( o ospătăriţă îmbrăcată toată în alb). Băiatul are pantofii noi, cu talpa tare, luaţi pe puncte şi două cartele de alimente de la magazinul orăşenesc. Abia-şi atinge partenera de dans, ce se mlădie când într-o parte, când în alta, căutând privirea lui. Lângă ei, o altă pereche de dansatori, un artificier cu partenera sa se unduiau provocator.
Urmează polca, ce însufleţeşte perechile de dansatori. Asta la pick-up. Descumpănit, Măntăluță stă privindu-l cu ciudă. Secretara, cu fusta despicată până mai sus de genunchi, se apropie de secretarul de la municipiu, încercând să-l invite la dans. Însă acesta o împinse uşor şi dansă cu pontatoarea, cea cu gesturi repezite. Reprezentantul municipiului îi făcu un semn lăutarului:
- Vals!, ceru el pentru că-l văzuse dansat într-un film cu Alida Valli.
Aşteptă sfârşitul polcii, apoi împreună cu pontatoarea începură să danseze pe ritmurile valsului „Valurile Dunării”. Puţin buimăciţi dansatorii se opriră. Numai artificierul şi ospătăriţa nu se opriră . Riscau să fie catalogaţi drept retrograzi. Voiau să arate că ştiau şi ei acest fel de dans. Secretara şefului atelierului ştia să danseze, însă partenerul ei – conducătorul auto – nu. Secretara nu-l lăsă şi continuă cu mişcări lascive, cu toate că partenerul o călca pe picioare la fiecare mişcare. Strângea din dinţi de durere dar nu se lăsa bătută. La fel de rigid şi inflexibil continuau valsul şi secretarul cu pontatoarea, în ciuda faptului picioarele nu-i mai ascultau refuzând parcă să execute corect paşii de vals. Doar legănarea braţelor dădu impresia că dansau bine. Reprezentantul de la regiune nota sistematic evoluţiile dansatorilor. Cineva aduse un disc cu un dans sud-american „Los Maciucambos”, înlocuind valsul . Un nou test pentru dansatorii din concurs. Pe sonorităţile exotice, piepturile fetelor zvâcneau spasmodic, iar braţele băieţilor se desprinseră subit de șoldurile lor lăsându-le într-o unduire provocatoare. Secretara îşi cutremura violent sânii proeminenţi, bucurându-se că ospătăriţa nu avea aşa ceva. La rândul ei, aceasta îşi mişca şoldurile în convulsii şocante, speriindu-l pe artificierul care nu-şi mai contenea salturile pantalonilor strânşi pe trupul transpirat. Treptat şi pontatoarea începu a-şi lăsa rigiditatea la garderoba moralei socialiste, încercând să-şi lase torsul cuprins de febra ritmurilor ardente sud-americane. Fără folos însă. Secretarul o ţinea la fel de rigid, impunându-i o ţinută cuviincioasă. Curând, concursul se termină.
- Câştigătoarea este perechea …!, se auzi glasul tovarăşului de la regiune, întinzând pontatoarei şi secretarului piatra ciudată. Ceilalţi concurenţi răsuflară uşuraţi dar şi dezamăgiţi. Şiroaiele de transpiraţie se scurgeau de-a lungul trupului, udând cămăşile uzate de prea multe spălări. Lăutarul intonă „;Mulţi ani trăiască” de mai multe ori, în vreme ce câteva aplauze se auziră firav în cinstea câştigătorilor. Apoi interpretă o sârbă de prin partea locului. Localnicii porniră veseli să-şi scuture praful din încălţărilor văcsuite din ajun. O stare euforică plutea prin spaţiul încăperii. Premianții își priviră trofeul cu nedumerire. Piatra strălucea de parcă ar fi fost plină de licurici. Ieșiră în curtea căminului,în întunericul ce se înstăpânea de veacuri peste sat. Piatra începu să licărească tot mai intens. Parcă ieșeau flăcări. Pontatoarea o aruncă îngrozită. Piatra se izbi de curtea pietruită din fața căminului,sfărâmându-se într-o ploaie de scântei.
- Ce-ai făcut?Cum mă mai prezint în fața tovarășilor fără premiu?Ea nu spuse nimic. Un plâns ușor începu să-i cuprindă corpul. Apoi trupul i se zgudui din ce în ce mai tare,transformându-se treptat într-un urlet. Speriat de întorsătura lucrurilor,secretarul se topi în întuneric.
-A fugit,a fugiiit! îngăimă pontatoarea,oprindu-se din plâns.
In interior,lăutarul își încinse strunele cu o sârbă ce părea să fie pe placul tuturor din moment ce colbul se ridicase în toata sala.