« Revista ASLRQ
 

Posibil portret al poetului sau Viața, mireasă de sezon

 

Poezia ar putea fi, pentru fiecare, şi un fel de poartă. O poartă către lumea „dinlăuntru”, a visului, dorințelor, dragostei şi singurătății, a unui alt fel de frumusețe – cea pentru care realul este doar o oglindă care nu reflectă decît atît de puțin din univers.

Într-o astfel de lume, care e şi a singurătății nisipului (unde si mireasa e una „de sezon” – „pereche a singurătății/ așternută în patul nupțial/ al veșniciei – Mireasă de sezon), într-un „posibil portret al poetului”, Ștefania Oproescu își dăinuie discursul poetic cu penelul unei oarecari distanțări/ detașări: „cîte un EU, nealiniat/ scăldat de febră/ construiește poduri în cerul gurii/ şi le aruncă în hăul temniței/ peste condamnații la existenţă” – Posibil portret al poetului. O lume  a singurătății, în care „a comunica” este sinonim cu himeră sau, poate, cu dorință, căutare („Noaptea era singură/ ploaia era singură/ vîntul era singur/ cînd dragostea a venit/ şi a zis: sîntem doi”) şi speranța unui răspuns, a unei schimbări, fie ea şi cu aripi de basm („ea a venit şi a întors/ rostul luminii/ l-a transformat în culori/ inversate în oglindă/ de unde am vorbit/ cu vocea Omului/ pînă la dialogul insalubru/ al lacrimii” – Dialog).

Aripile unui basm în care, uneori, totul incumbă/ se circumscrie dintr-un (într-un) lămuritor, liniștitor „acasă”: „Arată-mi drumul spre casă/ prin deşertul zăpezilor sfinte/ așterne-l ca faţă de masă/ la priveghiul nopţii ce minte// Voi geme sub masca iertării” şi, atunci, „voi minți pacea ta de rugină/ voi trăda ghilotina uitării/ voi aprinde amiezi de lumină.” – Alb de zăpadă. Poate că răspunsul e învăluit şi în „nedeterminarea” locului în care se află, din care caută/ priveşte, iar a-l înţelege/ accepta înseamnă, poate, aplecarea spre rugă: „Doamne, roagă-mă să nu-mi schimb/ tiparul/ din alcătuirea hieroglifică/ să nu-mi schimb/ cîntul de slavă/ să nu-mi schimb îngerul/ să nu-mi schimb moartea” – Rugăciune inversă. Iar locul acesta este „…unde Eternitatea/ şi-a descărcat sacul de vorbe/ din care creşte viaţa/ anotimp după anotimp/ la umbra labirintului nedesluşit/ al speranței. Acolo, „sentimentele/ sînt boli contagioase,/ ciume ale sufletului/ ce tulbură cu respirația/ liniștea împăcării,” şi „stă de pază/ nevăzutul ochi al dreptei judecăți” – Posibil portret al poetului.

Am mai putea remarca simbolistica de nuanță mistică, metafore năzuite din interesante/ surprinzătoare alăturări de cuvinte: „lan de vînt”, „cuminecătura de pulbere”, „mergi prin zi ca prin iarbă” „Oasele… aidoma ferestrelor”, „ecou verde”. Sau tropii cu haină din fir de folclor, tuşe elegiace, sau intruziuni în pastel (cu nuanțe conceptualizante): „era timpul/ cînd se nuntea cerbul cu fuga/ prin răchite sălbatice/…/ cînd frunzele trăiau/ a doua moarte/ îngropate sub talpa de plumb a vînătorului/ era timpul cînd buza de ger a pădurii/ sîngera străpunsă de glonț, ca de un sărut/ sacru/ din care, tăcut, ningea iar timpul/ plăpînd al nașterii” – Timpul vînătorii). Sau tendința de delimitare/ așezare, uneori fuga de particular/ subiectiv către o zonă a generalului, abstractului, non-particularului, în care pot fi, ei da, şi iluzii, dar acestea sînt doar un „lan de trestii putrezind/ în paradisul visat al linistii” – Migrație. Poate că, scrie autoarea, pentru a fugi de predestinare, pentru ca viata („o spaimă scurtă/ ca un pumn de grîu/ răsturnat din greșeală/ pe masa luminii” – Spaimă) „să nu te îmbrace/ cu haina amară a plîngerii” există şi oaze în care poți să te salvezi. Una ar fi dragostea, alta iluzia, visul („neapărat trebuie să existe şi un grădinar/ al visului”), alta copilăria care, „printre repetatele fantome/…/ metafore ale dezamăgirii/” veghează. Copilăria este „singura trecere care priveşte în ochi/ noaptea,/ cu miresmele făgăduinței” – Copilăria, singura trecere.

La urma urmei lumea e o scenă în care rolurile noastre se înșiruie după un scenariu care nu ne este la îndemînă, dar îl jucăm cum ne pricepem mai bine, cu trupul şi sufletul „Sufletul meu/ a depășit/ termenul de garanție/ Alungat din trup/ umblînd/ bezmetic după/ apa vie/ n-a găsit decît zile nerușinate/ dezbrăcate/ oferindu-se cu dărnicie/ altora/…/ (ei, nopțile!) niște curve si ele/ mai fandosite, mai fardate/ scoase la vînzare de/ concurenţă/ Şi altceva nimic/ Decît o mare absenţă/ prin tîrgul de păpuşi” – Tîrg de păpuşi.

Un posibil portret al poetului desenat din cincizeci si două de poeme îmbăiate în culorile a șaisprezece ilustrații reușite.

Ștefania Oproescu, Singurătatea nisipului, Editura Zedax

 

Cronică de Marius Chelaru


 

Sursa: Marius Chelaru, 2016