-
Universul tainic între „Dumnezeu şi umbră”
-
-
-
La
palmaresul publicaţiilor Marianei Gurza se adaugă, la ceas aniversar o
nouă apariţie editorială. Este vorba de volumul Dumnezeu şi umbră –
God and Shadou, ediţie bilingvă, română-engleză, care a văzut lumina
tiparului la Editura Singur din Târgovişte, octombrie, 2016. Varianta în
limba engleză este o contribuţie strălucită a renumitului scriitor
specializat în indianistică, traducător şi eseist privind literatura
sanscrită, literatura antropologică, prof. dr. George Anca.
-
Marele filosof Blaise Pascal afirma în una din celebrele sale cugetări
că, atunci când n-ai un templu în suflet în zadar aştepţi apariţia
zeităţii. Se pare că acest lucru se potriveşte şi poetei Mariana Gurza,
care, în timp, cu aplecare şi migală şi-a construit în suflet un „locaş”
al Domnului.
-
Comentatori şi critici ai poemelor sale, recenzori ai cărţilor de
poezie, pe bună dreptate o califică unanim pe Mariana Gurza ca fiind o
poetă creştină. Este corect acest lucru, concretizat prin dorinţa sa
neclintită de apropiere de cele sfinte, îmbrăcând cu sfială haina unor
reale valori creştine: umilinţa, iubirea, dăruirea... „Sunt o frunză
înnourată / Căzută la picioarele tale Iisuse, / Doar rugăciunile îmi dau
putere / După atâta zbucium şi durere. (Smerenie) Conştientă de
tarele lumii în care trăim, poeta îşi păstrează speranţa că iubirea
este cea care ne va salva de la pieire: „Spre infinit m-aş duce / cu
un cântec de dor păgân / şi-n lacrimi tremurânde, / aş semăna iubiri; /
m-aş prinde printre stele / cu mâinile de flori, / şi-aş îngenunghia o
lume, / o lume plină de erori”. (Speranţa) Altruistă până peste
poate şi cu generozitatea-i bine cunoscută croieşte un îndemn adresat
tuturor celor care iubesc viaţa: „Lăsaţi caii să zburde pe
câmpiile-ntinse / Liberi în jocul nebunesc de altă dată, / Fără poveri
şi fără lanţuri groase / să simtă ce-i aceea viaţă”. (Manifest
pentru viaţă)
-
Punându-şi întrebarea cine suntem, Mariana Gurza conchide că suntem „şi
umbră şi fiinţă”. În opinia sa, umbra se conturează atunci când dispare
sau nu mai regăsim soarele în noi. În atare situaţie este nevoie să
dedicăm timp şi răbdare scormonirii eu-lui interior pentru a ne
descoperi sinele adevărat şi a renunţa la egoul fals sfătuitor. Doar
astfel ne întărim şi consolidăm credinţa, pilonul principal al casei
Domnului, al Bisericii străbune: „Am crezut că ştii cine sunt. / Eu
mă credeam, / deopotrivă că sunt / şi umbră şi fiinţă. / Până când mi-am
dat seama / că-n oglinda timpului / nu eram mai mult decât / un strigăt,
/ un hohot de râs, / o rochie albă, / o flacără de lumânare, / un ou
roşu, / o bucăţică de prescură, / un ochi de lumină” (Spune-mi cine
sunt)
-
Mariana Gurza
călătoreşte prin vers, cu inima complet deschisă spre lumină.
Eleonora Schipor consideră că poeta
„trăieşte
în poezie cele mai variate sentimente, speră
și visează, suferă şi radiază ca orice spirit profund și vulnerabil”,
versurile sale fiind
ipostaze ale trăirilor, întruchipări ale sufletului, adevăratul „turn de
control” al sinelui său interior: „Am crezut că travestindu-mă / în
lumină, / în disperare / am să-ţi adorm imaginaţia. / Am reuşit / să-mi
zăresc îngerul / rătăcit în mine, / căutându-mă / în gestul meu / de
umilinţă. (Cerul plânge
în inima mea) Poemele sale nu trădează niciodată, ci explică,
amplifică ori adânceşte stările şi trăirile.
-
Scriitura Marianei este lirico-filosofică, cu simplitate şi subtilitate
abordează problemele fundamentale ale omului - viaţa şi moartea. În
opinia sa, acestea nu sunt opuse, ci complementare, intim legate. Totul
este o curgere prin timp, este o trecere, pe care trebuie s-o privim şi
s-o primim cu seninătate. „Eu încă mai sper / să am o plecare
provizorie, / să mă pot întoarce, / şi să fiu tânăra femeie din vis. /
Să-ţi spun: Vezi, n-am murit, / n-am vrut să te las / singur cu umbra
mea! / Cu toate că moartea / e doar un drum... / De-aceea, / eu n-am să
mor niciodată / cu adevărat. / Totul e un simulacru / de moarte. / E
doar o şaradă”. (Iubitule, voi fi umbra ta)
-
Pe
firul timpului, se-mpletesc căderi şi înălţări, scăpătări şi reveniri:
„Născându-mă din nou, / Iată-mă! / Am trecut prin furcile unui vis
urât. / Neştiută de nimeni, / m-am împresurat în suferinţa-mi mută. /
Dar acum, Doamne, mă desfăt / cu darul tău de viaţă nouă, / să pot râde,
să pot plânge, / să pot lupta, să trăiesc, / precum în neclintirea lor
stâncile”. (Mă uit la cer) În opinia sa şi stelele cad, uneori:
„Căderea stelelor / o percep ca o scurgere / de clepsidră... / Din când
în când, / mai prind câte-o stea / pitind-o după un nor / sperând / ca
odată să o regăsesc..” (Căderea stelelor)
-
Poeta simte o nevoie acută, o aprigă sete de acurateţe sufletească şi
spirituală, de puritate, de adevăr, de dăruire, şi găseşte să
împlinească aceasta printr-o oarece izolare, interiorizare şi depărtare
de tumultul vieţii, stare presărată din când în când cu izbucniri calde
şi transparente, prin vers, pe care citindu-le poţi cunoaşte adevăratul
său „chip” liric. Tonul poeziilor nu este unul tern, ci vivace,
expresiv, versurile aprinse de metaforă îşi pun sigur şi durabil
amprenta în mintea şi sufletul cititorului.
-
Sub zodia modestiei şi a bunului simţ, în tăcere şi linişte interioară
sau zbuciumată, în uşoară melancolie ori extaz, uneori cu seninătate,
alteori înnourată, în laboratorul intim al creaţiei poetei, plămada
fecundă dă viziune şi prospeţime lirismului său. Poemele sunt izvor de
frumuseţe, de căldură, rămânând inalterabile în timp. Semnul vigorii
poetei Mariana Gurza este faptul că scrie poezie în vers alb: „Semn
că poezia trăieşte / e versul alb / care a înşelat rima. / De aici
începe poezia / de la fotografia asta / pe care ţi-am lăsat-o / la
îndemână / cu câteva rânduri oblice / dintr-un manuscris / din care, /
prieten drag, / ai rupt o filă, / ai ars-o într-o ţigară, / înainte de a
te vindeca / de mine”. (Poezie în vers alb)
-
Poemele sunt amplu articulate, cu o consistenţă naturală şi un demers
lirico-discursiv coerent. Priveşte lumea interioară şi pe cea din afară
printr-o lupă care-i permite o cunoaştere mai profundă, acceptând
lăuntric, cu discernământ pios sugestiile din afară şi lăsând să
transpară în ochii cititorilor gesturi de mare delicateţe, precum
sentimentul iubirii: „Eram frumoasă, / când te aşteptam. / Dar a
trecut ceva vreme / de când noi doi / ne-am legănat / pe două curcubee,
/ după ce ploaia / mi-a spălat buzele / de sărutările tale. / Şi totuşi
inima mea, / învelită în iubirea ta, / a păstrat / pecetea sacră / cu
care tu m-ai / atins cu iubire, / acolo, printre nouri, / printre culori
/ şi fulgere / irosite de iubiri...” (Eram frumoasă?) Şi merge mai
departe, trăgând, poate un semnal de alarmă a deteriorării acestui
sublim sentiment uman: „Există o lege nescrisă / care obligă la
iubire. / Dar cum iubirea a devenit o relaţie / dintre cerere şi ofertă,
/ nimeni nu este suficient de bogat / pentru a cumpăra iubirea”...
(Paradox sentimental)
-
Cartea se remarcă şi prin eleganţa şi ţinuta grafică de excepţie, merite
incontestabile ale editurii, pentru care transmit un gând bun editurii
Singur şi editorului Ştefan Doru Dăncuş.
-
Bun venit volumului de versuri Dumnezeu şi umbră pe piaţa
editorială, felicitări distinsei poete Mariana Gurza, căreia îi
dedic un micropoem în stil nipon, tanka:
-
-
„Deasupra apei
-
străluceşte în noapte
-
un pod de lună –
-
eliberat de temeri
-
găsesc cheia liniştii”
-
-
Vasilica Grigoraş
Sursa: Mariana Gurza, 2017