« Revista ASLRQ
 

Florin Meşca despre volumul lui Ionuţ Caragea - Mesaj către ultimul om de pe Pământ 

    

Prietenul meu de dincolo de oameni, poetul și criticul Ionuț Caragea, mi-a semnalat cu puţin timp în urmă apariția ultimului său volum de versuri: „Mesaj către ultimul om de pe Pământ” (Editura Fides, Iaşi, 2017).

În primul rând, mi-a atras atenţia titlul volumului care, pot spune că m-a şocat. Pentru că promitea o perspectivă aparte a aşezării poetului în raport cu lumea, cu creaţia, o viziune cel puţin interesantă. Nu am pus niciun moment la îndoială primul gând ce mi-a venit: poetul, în rolul penultimei persoane de pe Pământ, poartă un dialog (probabil, filosofic) cu ultima persoană de pe Pământ. Dar dacă, m-am întrebat în secunda doi, poetul se aşază în ambele ipostaze şi are loc, de fapt, un dialog cu propriul sine? Ce poate să-şi spună sieşi, poetul? La ce energii se (şi ne) conectează, pentru a revela ceea ce, de regulă, rămâne definitiv ascuns neautorizaţilor?

Am început să citesc. Și, fără niciun efort, poetul m-a purtat în lumea lui şi m-a provocat să devin unul dintre cele două personaje: penultimul sau ultimul om de pe Pământ - la alegere. Sunt convins: doar aşa poate fi citit omul şi înţeleasă poezia lui. Cât de mult mi-aş dori să văd şi eu la fel de bine! Iată două exemple: "un poem pe care-l va citi / ultimul om de pe Pământ / la revărsatul zorilor / şi va spune / îţi mulţumesc ţie / poet al unei generaţii de orbi / că n-ai renuţat / să visezi la nemurire..." (Poemul meu de azi) şi "dar dacă mesajul meu / către ultimul om de pe Pământ / este, de fapt,un răgaz de respiraţie divină / care mi-a fost oferit / înainte de a mă întoarce / la mine însumi?" (Mesaj către ultimul om de pe Pământ).

Îmi este greu să fac comentarii. Nu am calitatea. Eu, muritorul, sunt aici - Poetul este Acolo! De ce folosesc majuscula? Deoarece, cu siguranţă, Creatorul nu regretă harul pe care i l-a dăruit. Probabil că, atunci când, pentru a-i da viaţă şi a suflat asupră-i, i-a grăit astfel: - Omule, ţie îţi dau harul vorbelor meşteşugite - aştept să Mă surprinzi!

Dumnezeu a tăcut. Cerul s-a deschis şi s-a închis la loc. Pe o rază invizibilă de lumină harul a coborât în trupul potrivit şi... s-a născut Poetul. Om din trup de om, cu plânsetele de rigoare. Cum şi-a folosit harul Poetul, putem să ne dăm seama aplecându-ne asupra volumului de faţă. Cât şi asupra tuturor celorlalte opere oferite Hărăzitorului până acum. Trebuie să recunoaştem: datoria este mare! Acum, sincer să fiu, nu pot să enunţ eu, un anonim, cât de înaltă este ştacheta Omniprezentului. Ceva îmi este foarte clar însă: Poetul şi-a dat seama de cât de nobila îi este viţa, are clare reperele estetice şi, adeseori, dialoghează direct şi cuviincios cu Cel ce l-a hărăzit.

În dialogul dintre ultimul şi penultimul om, adeseori, invizibilă, se întrepătrunde întreaga mulţime - martori muţi - a muritorilor ce s-au perindat pe planetă, oameni cărora - recunoaşte Poetul, ca ultim registrator - în graba sa de la ultima întoarcere pe Pământ, le-a uitat numele. Şi mai îndrăznesc o afirmaţie: se simte permanent prezenţa Tatălui. Toate fericirile, toaste angoasele Poetului (un ales în adevăratul sens al cuvântului) sunt un cumul al tuturor fericirilor şi angoaselor celor cărora, neglijent, le-a uitat numele. Fiecare poem este o întrebare, o încercare de răspuns sau un mesaj subliminal. Ultimul poem face lumină. Poetul, ultimul om de pe Pământ, îşi asumă misiunea (autorizat fiind) reprezentării tuturor confraţilor, "fraţi cu toţii/ întru iubire/ sacrificaţi/ ca orice oştire/ care se luptă până la moarte/ pentru veşnicia lor/ dintr-o carte".

"Cartea vieţii", un fel de Biblie a poeţilor, ceva atât de sfânt, încât poţi jura cu mâna pe ea, este cartea cu care Poetul se va prezenta în faţa Judecătorului (Cel ce i-a dăruit harul) dacă, bineînţeles, va scăpa de infern şi de câini. De infern... ţine de Poet: va scăpa, dacă nu are scrijelate semne prea adânci pe răbojul greşelilor. Cu câinii e mai greu. Sunt prea mulţi.

Sursa: Florin Meşca, 2017