De ce să fie dragostea, o boală?
Ați suferit – și v-a durut – atât
Încât
Să o răbdați – curat de tot – pe coală?
Să o purtați – neputincios – la gât?
De ce să fie dragostea, o boală?
Când i te rogi, și ea – de unde nu-i,
Îți dă
În loc de cui,
Și de povară,
Puterea de-a nu fi al nimănui...
De ce să fie dragostea, o boală?
Știți – chiar – cum e să fii – de tot – bolnav?
Și să nu ai nimic.
Nici măcar școală,
De a răbda, cu gândul doar, firav,
Vorbind cu dragoste
De ce mai e pe-afară...
Din tot ce înăuntru – este grav...
De ce să fie dragostea, o boală?
Ești orb? Olog? Zăcând? Sau muribund?
Sau sală
Pentru pași
Care te-mpung
Trecând – un du-te vino – ca o moară –
Ei – prea înalți – tu – singur – și prea scund...?
De ce să fie dragostea, o boală?
Depinde doar de Eul tău, ce e...
Te ține Viața ei, o viață-n poală ...
Dacă mai ai - Iubirii - să-i dai - ce....
15 februarie 2016
MĂRȚIȘOR DE FAMILIE
Un mărțișor,
Și pentru tine, poezie.
Mai înainte ai plecat, de a-l primi.
Lipsită și de tată,
Copleșită de bărbat,
Și mamă vie
Doar pentru fiul tău,
Și roabă - pentru-atâți copii.
Ai altor fabricanți de jucării.
Știai,
Precum atâta lume știe,
Că se putea rescrie tomul tot.
Cu alte file de proiect – de apă vie –
Și fără să consumi – atât efort.
Tăcut. Mlădiu. Și dârz. Înfipt. În glie.
Atent. Chiar fără să transpiri
Din cancerele marilor iubiri,
Pe chip – pe buze – dram de melodie.
Doar lupta –n care și când cazi –
te miri –
Cum ți se-ntâmplă, uite, tocmai ție,
Să nu ajungi la încă-un mărțișor?
La încă-o floare – pentru toți, ce dor?
La o atât de mare – bucurie?
Și la o simfonie – fără cor?
Un mărțișor,
Și pentru tine, poezie.
Un fluture de aur –
Scuturat –
Măcar din tablă
De-ar fi înviat,
Și-ar lecui
Și canceru-n poeme –
Atunci și tu,
De prin atâtea teme,
Rămase fără leac,
De rezolvat –
Desigur,
Te-ai întoarce iar,
La vreme...
16 februarie 2016
Colegei de Vise scuturate,
Diana Băltescu Caciu
UȘILE... UȘILE...
Biserica Toți Sfinții –
Nanterre
Dianei
Poate se unesc
Mai mulți români
Să pună de o lumânare,
La o înmormântare –
Mărturisim
Fără teama de a greși,
Că am avut la noi,
5 Iorgi,
Dar
Milogi,
Ca tot românul,
Când să facă o pomenire,
Și Dianei,
Zeiței Vânătorii,
Ne gândeam
Să o facem
Tot pe banii altora...
Nașterile,
Pe banii altora...
Viețile,
Pe banii altora...
Afacerile,
Pe banii altora...
Nouă ne rămân
Numai pomenirile
Pe câte o poezie,
De mână,
Pe a 4,
Pe o foaie de blocnotes,
Numele, scopul, și durata
Vizitei,
Cu giranții,
În față,
Două nuci, un măr,
O portocală,
Pentru paznicul șeii,
Un săpun lichid,
Pentru spălat
Toate rufele tuturor tărâmurilor,
Amintirilor,
Până la piele,
O pereche de ciorapi,
Firește,
De damă,
Strașnică agoniseală,
De campanie electorală,
Și pentru zeița asta...
O nemaipomenită Arcașă
A tuturor golurilor,
- Tată,
Soț,
Singurătate
Fără număr,
Fără număr,
Copil,
De purtat la vânătoare
Desculț,
Printre jivinele goale...
Așa că
Vă rugăm frumos,
Nouă,
Hăitașilor ei,
Ne pare chiar rău,
Să plece așa,
Fără o minimă consolare -
Aici sunt banii dv.,
Cei Mult așteptați,
Minunea Minunilor,
Fără de care
Diana nu va vedea Drumul,
Și niciun sens,
De la cap, la cap ....
O lumânare...
O luminiță...
Nu avem pretenții...
O cuantă de lumină...
Zicea Ioan...
Sfântului Ioan....
Și Petre
Ușierul,
Le dona ușile...
Ușile...
17 februarie 2016
DREPTUL DE APEL
Știi bine Fiul ce îți oferea.
Chiar viața
Și sufletul
Ca să salveze fața
Lui Lazăr,
Sau a fiului plecat
De lângă mama,
Fără de bărbat.
Și coborai
Cu El – în gând –
De mână –
Și ridicai
Cu Fiul
Împreună –
Din moarte,
Viața,
Înapoi,
În strai…
Eu
Nu am dreptul
Chiar dacă nu-mi dai,
Să-ți cer un schimb?
Să-aduci
Iar înapoi,
În locul pietrei
Mele de noroi,
Tot unui fiu,
O chinuită mamă?
Eu –
Tot călău –
Tot vinovat –
De seamă –
Plătind atâta bine
Tot cu rău –
Și totuși,
Ce semeț,
Îți cer pomană –
Nu-s termene…
Tu poți oricând,
Mereu…
Ești Fiu de Dumnezeu,
Ești Dumnezeu,
Și ai avut,
Și ai,
Și Tu,
O Mamă…
17 februarie 2016
CE DREAPTĂ UȘOARĂ
Ce mână ușoară
Și încremenită ai, poezie.
Și blândă.
Și parcă zâmbești într-o parte.
Tot stângă.
Lăsată.
Și parcă
Și inima
Spartă
Tot stângă
A fost violată.
Cu gura închisă.
Să nu se mai zbată
Și plângă.
Și cum stai de albă.
Că de n-ai avea haină
Ai fi –
Tot mireasă –
Și numai o taină.
Și cum ieși pe ușă.
Cum cerul îți pune
Capacul pe nume
Și-n urmă-ți,
Se tace.
Și-atât e de pace.
19 februarie 2016
Dianei Băltescu
ALBA POEZIE
Ai înghițit poezie.
Când mâna ți-am sărutat-o.
Ultima dată.
Ai înghițit
Și dragostea asta.
Ce măr
Aveam eu să-ți dau?
Ca să-ți iau
Din năpastă?
În loc să intre-năuntru,
Să sară afară?
Bucata amară?
Și iară
Cu Prințul
Să iei de la capăt
Speranța,
Și Viața…
Dianei
19 februarie 2016
A LARME PIOASE
(miros de anafură pe titlu, pus ultimul)
Ai înghițit, poezie.
Și p’asta…
Cu rujul pe taină.
În simpla ta haină.
Atât de curată.
Dormind liniștită.
Că mâine e alta
Și alta, dorita.
Și tu te vei scrie
Cu toate
Din cele din casă,
Din cele din case,
Atât de modestă
Atât de frumoasă…
Atât de mai lasă…
Doar, doar să te lase…
Atâtea larme pe oase…