Adrian Botez - Poeme
 

 

SFAT CU HRISTOS

 

ia – un hoit şi eu – Părinte – m-am găsit să te-ndrăgesc

m-aplecai adânc în Duhu-mi – şi zării ocean ceresc

soare lună păsări stele – mii strămoşi – şirag de raze

îmi ţes noua rugăciune – şi-mi aştern tărâm de oaze

 

zdrenţuit eşti tot ca mine – sângerat şi răstignit

dar în orice tragedie ai clădit sfânt răsărit

apa ciorilor – bâhlită – tot aşteaptă să m-adoarmă

dar n-am somn: din ciobul vieţii mă-nvăţaşi cum să fac armă

 

eu din răni şi umilinţe împletesc fulger regesc

şi hulubii vin în palma-mi – crinii nu se mai sfădesc

Tu eşti Fratele mai Mare – Frumuseţe prin Durere

 

în cununa cea de cântec lacrima s-a-ntors putere…

…zac pe patul suferinţei – trepte-n ceasuri putrezind

rană-n rană ne-ntâlnirăm – Prinţ al Marelui Colind!

***

 

ROST RĂTĂCIT

 

trimişi – văratic – după Rost – Stăpânul

a fost uitat s'-ne-arate în vreo parte…

acum – iernatic însăilaţi – tot Spânul

rânjeşte-a fi – agonic – Rost şi Carte

 

la ce-am tocit – din temelie – zarea?

la ce-am trecut oceane – peste munţi?

nici înapoi – la El – cărarea

n-o ştim: Ochiul Stăpân cum să-L înfrunţi?

 

din nisiparniţă deşert învârtejim

te-ntrebi în van cu cale ce-ar fi fost să fim

dar nestematele fântâni zac tot sub lanţuri

 

blesteme isc' văzduh – în fel şi chip de danţuri…

…Stăpâne – Ţi-am uitat şi mugurii mâniei:

cum să-mprim'vărez un hoit – dedat cerşetoriei?

***

 

DISCURS (ÎN CURS) DESPRE MOARTE

 

în definitiv – ce-i

moartea asta – de te tot dai cu capul de

ea – din clipă în

clipă? – cel puţin de zece ori pe zi auzi

şoptindu-se clandestin sau – dimpotrivă

urlându-se patetic – emafatic şi cu grimase

mereu diferite - împădurite până la

muchia buzelor: “moarte – moarte – moarte

moarte…”

 

e o chestie atât de

banal de normală – atât de stringent necesară – ca

gospodinei o

oală -  când s-a pomenit cu puzderie de

musafiri – dar la gătit

s-a-ntâlnit cu lipsa şi – mai ales - cu

zăbava… - da – e necesară – vă spun - precum paiele şi

pleava - într-o

gospodărie de om – întru alcătuirea unei case - vieţi sau

sindrom:

 

moartea e pauza de lucru – e

imperios - duşul pe care-l faci – după ce ai

râmat – de dimineaţă şi până-n amurg – în

mizeriile creaţiei de

demiurg

 

e veioza tihnită – pe care ţi-o pui

la capul patului (…tare ostenit – dup-o zi de

scârbavnic rânit…) – veioza – da - ca să

desluşeşti întunecimea adâncă a

slovelor – dintr-o carte – care

nu-i lume – nu-i ticăloşie ori trădare de

brume  - ori crimă cu

pretenţii de scrimă – ci – pur şi simplu e

curată vestire – …e

cu totul altceva – deloc

mucava

 

moartea e o truditoare cinstită

veşnic îndrăgostită de ceea ce

face – şi de cei cu care

temeinic - desface

 

moartea e duşca de apă

vie – cu care-ţi clăteşti

gura – în fiecare dimineaţă – spre a-ţi

detoxifia organismul de

ziua trecută şi atât de

benefic pierdută

 

moartea te ia de după gât – tovărăşeşte

insinuantă cumva şi

cochetă – şi te tot plimbă printr-un

“dincolo” – din crâşmă-n dugheană – dar la

plată – nici vorbă să deschidă

poşetă – şi – în general – când e vorba de murmurul

lumilor – ea-i numai

soprană

 

…moartea stă cu mâna-n mâna

mea: cum aş putea să

zic ori scriu – despre

ea – o vorbă

rea?

 

ea e prototipul tuturor

nevestelor din

oricare lume – şi dacă voi mai

scrie mult – voi scrie cu

spume – ca un ocean dat în foc

şi-mi voi face – orişipeunde - un jalnic

renume – ca un jucător de cărţi

veşnic urmărit de

noroc

 

…acum – când scriu aceste stihuri banale – cu

viu colorate papagale cerneale – moartea

priveşte la mine

aşa – …moale… – adică: “las' că te lecuiesc eu

derbedeule (…neruşinat

furişat între lume şi

vis  - traficant mizerabil de

paradis…) - …da – te lecuiesc eu – acuşica - de

discursuri lungi – de tot

indiscrete – la

adresa Doamnelor Firii

din înşirate peste tot şi

mistice

pachete…”

***

Sursa: Adrian Botez, 2017