« Revista ASLRQ

 

 

Flavia Cosma - Poeme din volumul "Sălbăticiuni şi umbre" (VI)

 

 

Pretext

 

Nu plânge. Poate ne trebuia doar un pretext

Pentru a separa apele precum Moise;

Cordonul ombilical ce ne unea s-a rupt,

S-a desprins nebăgat în seamă.

Se vede doar o cicatrice mică în miezul pântecului

Atât de departe de acel trecut  

Când aerul, viaţa şi hrana

Depindeau de tine, de mine,

De iubirea neştiută, nedorită, neîmplinită

Şi totuşi

Unica punte pe care Dumnezeu ne-o întinsese

În drumul spre El.

Frumoasa mea, splendida mea creolă aşa-i viaţa pe-aici:

Plăcerea unuia—abuzul celuilalt,

“¿te gusta?”*

 

*”îţi place?”

 

 

Menuet

 

În pas de menuet, complicat, lateral,

O coţofană se apropie ţopăind

Pe balustrada terasei.

“Nu-mi place să trăiesc printre lupi”

Zicea bărbatul palid

Cu palme transpirate.

Eu continuam să vorbesc doar cu pasărea

Care se apropia ţopăind.

 

  

Flori de toamnă

 

Fericirile mici se zbenguie

În grădini pe jumătate uscate.

Pomii se îmbracă-n veşmânt sângeriu,

Îl risipesc în frunze, în cioburi de culoare

Rămânând despuiaţi în mijlocul zdrenţelor

Şifonate şi rupte.

 

Aşa-i toamna

Unora le dă

Altora le cere.

Câteva flori întârziate înfruntă frigul zilei,

Ele nu se mai tem de nimic,

Iezi flămânzi şi netoţi le-au muşcat mugurii chiar astă primăvară;

Nimic, nici chiar toamna târzie

Nu le mai sperie

 După ce-au simţit în cerul gurii

Gustul morţii.

  

 

Cozi albe de pisică

 

Pe măsură ce după-amiaza

Înaintează spre seară,

Bolta imensă, albastră,

Se micşorează din ce în ce,

Norii se rotesc în cercuri concentrice,

Pescăruşi şi prunci tulbură apa lacului

Cu o năvală de ţipete,

Trupuri goale se rostogolesc pe nisip,

Feţe serioase, feţe râzătoare,

Feţe încruntate,

Guri deschise larg înghiţind neantul,

Şi cozile albe de pisică încolăcindu-se în joacă pe cer

Deasupra capului meu.

 

O pasăre priveşte atentă

Mersul peniţei pe foaia de hârtie.

Vorbele săltate, hieroglifele mici,

Mărturisesc ceea ce nu se spune

                   Dar se ştie,

                   Despre iubire şi formele sale

De-a dreptul absurde.

 

 

Iluzii deşarte

 

Ne putem întreba despre suferinţă,

Despre răni imaginare sau adevărate,

Despre plăceri indiferente, despre starea de fericire,

Dar să nu ne-ntrebăm niciodată

Când, şi de ce, şi unde anume

Dispare focul inimii.

 

Sunt liberă azi de iluzia ta,

Faţă în faţă cu adevărul pe care atâta vreme

L-am îmbrăcat în straie de aur mincinos

Pe care nici nu ştiam că le mai ţineam

În dulapuri.

 

Pielea se usucă pe braţele bătrâne.

Picioarele se împiedică de pietrele mici,

Mintea rătăceşte fără oprire.

Idei bine gândite, ordonate,

Dispar din calea noastră chicotind.

 

Sursa: Adrian Erbiceanu, 14 octombrie 2015