SAU INCURSIUNE REALISTĂ PRINTRE VESTIGII ROMANTICE
Iată-mă la finalul lecturării celui de-al doilea roman al
scriitorului Marian MALCIU.”
Ambele sunt romane care pot fi raliate, fără probleme, prin estetica
privitoare la această specie literară, creaţiilor de nivel universal. Atât
romanul „Ispita" cât şi „Tainicele cărări ale iubirii”, îţi captează atenţia
încă de la primele rânduri, fiindu-ţi imposibil a le mai lăsa din mână până la
pagina finală.
Romanele lui Marian MALCIU sunt opere ce degajă o puternică impresie de viaţă
adevărată, sunt autentice, analitice, obiective şi, cât se poate de evident,
educative.
De această dată, vorbind despre romanul „Tainicele cărări ale iubirii”, aş
putea spune că am remarcat şi m-a impresionat în mod plăcut aplecarea
autorului către psihologia personajelor, psihanaliză, dar şi perceperea
timpului ca durată trăită şi prin memorie involuntară.
Autorul Marian MALCIU îşi creează personajele cu mare atenţie, având o grijă
deosebită în a le evidenţia, a le potenţa rolul şi a le trece pe fiecare-n
parte prin trăiri şi situaţii deosebite. În jurul fiecărui personaj creat,
autorul ţese o poveste de viaţă, cu bune şi cu rele.
Astfel, personajul principal al romanului, Iustin Dobrescu, un tânăr, dar
experimentat geolog cu importante cercetări şi, se pare, noi descoperiri în
domeniu, nu tocmai pe placul unor persoane importante ale vremii, este victima
unui grav accident de circulaţie produs în condiţii suspecte, ce rămân
învăluite în mister pe durata a trei ani, în care autorul îşi supune
personajul unor experienţe fundamentale, pe alocuri ciudate.
Astfel, Iustin, în drum spre iubita sa, Laura, având acel cumplit accident,
ajunge în stare gravă la spital cu traumatism cranio-cerebral. Diagnosticat cu
hematom subdural, se ia decizia de a se interveni chirurgical. După
intervenţie, viaţa acestuia se schimbă total. Iustin Dobrescu îşi pierde
vederea şi îi este afectată memoria de scurtă durată. Mai exact, i se şterg
din minte cu desăvârşire amintirile proxime accidentului. Pe de altă parte, în
compensare, acesta dobândeşte capacităţi suplimentare, oarecum neobişnuite, de
a percepe cu mare precizie situaţii, întâmplări, precum şi cauzele producerii
acestora, atunci când au loc în jurul său, fără a le vedea.
Încă de aici se simte pregnant grija deosebită a autorului pentru documentare
în mai multe domenii, fapt ce evidenţiază respectul faţă de cititor,
manifestat prin furnizarea de informaţii corecte, cu bază reală. În acest fel,
romanul nu este îngrijit doar din punct de vedere literar, ci şi ca informaţie
de natură ştiinţifică, în ce priveşte domeniile tratate.
Autorul îşi trece personajul, din nou, prin senzaţiile unui accident rutier.
Se creează, în acest fel, condiţii prielnice înspre demonstrarea a două
aspecte deosebit de importante:
- capacităţile, oarecum, paranormale, sau mai bine zis, extrasenzoriale ale
acestuia, de a indica cu precizie cauza producerii acelui accident, uimindu-i
pe toţi cei prezenţi la faţa locului, teoria emisă de către el fiind
confirmată de poliţiştii care au făcut cercetarea evenimentului rutier.
- o metodă des-întâlnită în psihologie şi anume: crearea unor situaţii
similare celor care au determinat anumite blocaje, astfel ca prin starea de
şoc produsă să se reiniţializeze centrii nervoşi care au produs blocajul.
Astfel, autorul a pregătit, cu minuţiozitatea şi răbdarea unui cercetător de
valoare, după o intrare într-o comă profundă a lui Iustin, o reîntoarcere a
acestuia, pas cu pas, prin adevărate incursiuni în spaţiu şi timp ale eroului
principal, prin locuri dragi lui, generatoare de pasiuni ce i-au îmbogăţit şi
înfrumuseţat viaţa, determinându-l să recucerească lumea prin recunoaşterea
propriului eu, al propriului conţinut sufletesc. Aici, autorul se foloseşte de
monologul interior al personajului chiar într-o introspecţie a gândurilor,
sentimentelor şi a analizei locurilor prin care acesta se perinda, dar şi a
situaţiei exterioare trăirilor lui şi anume a discuţiilor persoanelor care-l
înconjurau, a locului în care se afla şi al cărui martor tăcut era din cauza
comei.
Remarcabil este modul în care domnul Marian MALCIU ne dezvăluie o coordonată
majoră a autorului, asimilabil până la suprapunere cu personajul-narator:
„Câte ciudăţenii se întâmplă în viaţa unui om! Creşti umăr lângă umăr alături
de ceilalţi, împărtăşeşti bucurii şi necazuri, respiri acelaşi aer şi vine un
moment în care toată viaţa ţi se dă peste cap. Dintr-o dată devii altcineva,
de parcă te-ai transforma subit într-un actor ce intră în pielea unui personaj
pe care trebuie să-l interpretezi tot restul vieţii”
În felul acesta reuşeşte autorul să dea viaţă, cu uşurinţă, gândurilor eroului
său principal, Iustin, punându-l într-o legătură directă cu cititorul.
În romanul scriitorului Marian MALCIU, legătura dintre trecut şi prezent este
un liant definitoriu pentru personajele sale, pentru personalitatea acestora.
Astfel, viaţa personajului principal, aşa cum este cunoscută şi prezentată
până la momentul accidentului, este fracţionată în mod brutal, între trecut şi
prezent, de un vid de amintiri, foarte importante de altfel, din preajma
accidentului, această fracţiune reprezentând nodul gordian al vieţii sale.
Iuliana, sora lui Iustin, este o tânără deosebită, cultă (profesor
universitar), frumoasă, dar necăsătorită, a cărei percepţie faţă de bărbaţi a
fost marcată, în mod negativ, de un tânăr din trecut, ce nu avusese o
atitudine tocmai potrivită.
Şi în trecutul doctorului Eugen Tomescu se pare că destinul îşi pusese
amprenta, deoarece, fiind în pragul admiterii la facultate, având opţiune
pentru ASE, moartea violentă a tatălui, cauzată de un accident rutier, precum
şi faptul că el avea convingerea că tatăl său ar fi putut fi salvat, l-au
determinat să-şi schimbe opţiunea de admitere în învăţământul superior, chiar
în ultimul moment, îndreptându-se către Medicină.
Doctor Pavelescu Laura, întâmplător sau nu, este personajul căruia autorul îi
construieşte un trecut comun cu al doctorului Eugen Tomescu, fiind, însă,
generos (după cum am remarcat şi subliniat şi la romanul „Ispita”, personajele
feminine ale autorului, întotdeauna sunt pline de calităţi, astfel că şi
anumite defecte sunt îmbrăcate în aşa fel încât, la final, să pară tot
calităţi), creionându-i acesteia un caracter deosebit. Se cunosc încă din
facultate, ea o fată foarte frumoasă, dar în aceeaşi măsură serioasă,
preocupată de studiu, care pune la punct, fără drept la replică, pe tânărul
student Tomescu, „îndrăgostit trupeşte” de frumoasa studentă.
Tot trecutul îşi pune amprenta în mod definitiv pe viaţa ei, cu trei ani în
urmă, atunci când i-a arătat iubirea, dar i-a şi răpit-o, după doar trei zile,
lăsându-i-o zălog pe Daniela-Maria, copie fidelă şi mărturie a iubirii sale
„pentru dragul ei Tinu”, alias Iustin Dobrescu.
Astfel autorul Marian MALCIU dovedeşte o adevărată abilitate în a mânui
destinele personajelor sale, vieţile acestora, dar vom observa că şi
sentimentele ce le trăiesc, prin specularea antecedentelor fiecărora dintre
ele, sunt la fel de abil folosite.
Ca şi în romanul „Ispita”, autorul îşi supune personajele feminine, în
special, unor momente sensibile în „oglindă”, unor dedublări raţionale, foarte
elegant punctate efuzional, liric-erotic-discret, selectând anumite elemente
din spaţiul unei memorii psihologice. În asemenea condiţii, aceste personaje
încearcă să-şi înţeleagă trăirile, lipsurile, neîmplinirile, prin aşa numitele
dialoguri purtate cu „eu-l personal”, în puţinele clipe de intimitate, ce şi
le puteau oferi.
Remarc stilul analitic, intelectual, care nu dispreţuieşte metafora,
folosind-o fără a se feri acolo unde consideră. De asemenea, evidenţiez
frazarea amplă, tinzând a se mula după toate meandrele gândirii, comparaţia
plasticizând revelaţia unei idei.
De remarcat subtilitatea autorului şi în ceea ce priveşte atingerea unor
aspecte sociale, nemulţumiri personale, legate de salarii, de organizare a
vieţii în general, lipsa dotărilor din spitale, scoase în evidenţă prin vocea
personajelor sale.
După cum chiar titlul sugerează - „Tainicele cărări ale iubirii”, romanul
domnului Marian MALCIU ne conduce prin lecturarea acestuia într-o incursiune
realistă, printr-un labirint al vieţii, determinându-ne, legaţi la ochi,
precum protagoniştii copertei ce îmbracă această poveste, alături de Iustin
Dobrescu, să păşim pe urme ale trecutului, să descoperim calea spre adevăr,
întâi printre umbre, apoi spre lumină, printre vestigii romantice pierdute
cândva şi regăsite, spre viaţă, spre fericire. Deznodământul final fiind,
Iubirea.
Voi cita dedicaţia de pe cartea primită, în dar, de la autorul Marian MALCIU:
„Încercare de schimbare a mentalităţii unor oameni, după modelul propus de
autor”
Da. Cred că aceasta a fost ideea, în sine, de la care autorul a plecat în
momentul în care s-a apucat de scris. De a prezenta modelul creat după chipul
şi asemănarea sufletului său. Exemplul lui: „Se poate şi aşa”. În acest sens,
a creat un anumit colectiv de medici, minunat creionat, care a reuşit să se
mobilizeze în mod exemplar doar spre binele pacientului şi în interesul
acestuia. Situaţie ideală şi care, ştim bine, nu este tocmai cea reală a
zilelor noastre. Şi mă întreb: De ce ar trebui să fie astfel? De ce nu poate
fi aşa cum sugerează autorul nostru? Să fie atât de greu?
Cu acest roman, Marian MALCIU demonstrează, încă o dată, maturitatea si
complexitatea unui scriitor care stăpâneşte atât complicate mecanisme ale
naraţiunii, cât si un fond tematic incitant, filtrat, după cum spuneam, la
nivelul prozei de factură obiectivă, personajele sale purtând amprenta
mediului psihologic-social-uman.
Cu speranţa sinceră că acest roman va virusa anumite mentalităţi...
Vă mulţumesc şi vă felicit, din suflet, domnule Marian Malciu!