În jurul unui policandru uriaş

– MÂNĂSTIREA CARAIMAN –

 

 

          Într-o toridă zi de vară, când întreaga vale a Prahovei asuda nefiresc, am pornit de la marginea staţiunii Buşteni, traversând râul pe un podeţ, spre o potecă pieptişă, ce urca la Poiana Palanca. Auzisem istoria despre ridicarea Mânăstirii Caraiman, povestită de părintele Gherontie Puiu, despre arborele cu semnul crucii. Era o adevărată legendă a acestei minuni.

          Am urcat  muntele pe o potecă abruptă. Drumul de urcuş prin pădure era greu. Mie mi s-a părut şi unul special. Mai ales pentru energiile ce le simţeam în jur, transmise diferenţiat de brazi, de rădăcinile lor, ca nişte degete uriaşe, noduroase, care parcă ar fi suferit de „dureri reumatice”. Erau  transformate în trepte pentru urcuşul nostru, vibrând alături de plantele pădurii, florile pământului ce le simţeam emiţând sunete, ca în filmul rămas de la cercetătoarea Marioara Godeanu -  o demonstraţie despre „modelul informaţional al lumii plantelor, pătruns de spiritul lui Dumnezeu”. Mi se părea că auzeam, ca în acel experiment, copacii  ”țipând”, când mor, acele semnale ale pădurii, când toți le striveam rădăcinile sub tălpi, ca și cum ar fi fost copleşiţi de durere. Dar mai puternic era acel flux energetic, semn benefic, pe care îl simţeam, parcă pentru întâia dată în toată natura: în râul, apa purtătoare de informaţie, cu memoria sa şi în toată acea pădure vie, pătrunsă de spiritul sfânt. Se auzi deodată clopotul mânăstirii, care rezonă cu pădurea, armonizându-se cu sunetele venite din înaltul brazilor seculari.

          Aşadar, nu era doar o evadare din cotidian spre o lume pătrunsă de spiritul lui Dumnezeu, ci un drum spre un locaş sfânt, care se constituise în jurul unui policandru uriaş, ”însemnat” cu şase braţe, aflat în Poiana Palanca. Fusese până în 1998 un loc pustiu dar acel arbore uriaş, ca un policandru, purta pe el semnul crucii, aşa cum îi spusese părintelui Gherontie Puiu, în vis Maica Domnului, în noaptea când de-abia sosise la Sanatoriul din Sinaia, paralizat de mai mult timp. Trăise zece ani într-o peşteră din munte, de unde vedea Crucea Caraimanului şi îşi jurase să se întoarcă la lumea de jos, ca să construiască o mânăstire cu Hramul Sfintei Cruci, de unde să vadă crucea Caraimanului. ”Trezeşte-te, că nu eşti bolnav. Du-te şi găseşte un brad cu şase ramuri, lângă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede Marea Cruce, la care te-ai jurat. Acolo să faci mânăstirea”  i-a spus Maica Domnului în vis. Şi   s-a sculat sănătos, spre uimirea tuturor. Dar bradul nu era unul oarecare şi mare i-a fost căutarea, încercarea.  După multe drumuri a văzut într-un târziu ”policandrul uriaş”, urcând   spre vârful muntelui, în Poiana Palanca. Spunea, că avea chipul Maicii Domnului. În jurul bradului a construit mai întâi o bisericuţă din lemn, cu o cruce în vârf, care luminează şi azi. Trunchiul închis în ea a fost învelit în lemn, de care a atârnat icoane şi Sfânta Cruce. Acum, în poiană s-a ridicat o biserică mare, frumoasă. S-au adăugat câteva  construcţii,  ce aparțin călugărilor şi  unde pot fi adăpostiți credincioşii, care doresc să se reculegă în acel loc sfânt.

          Am căutat să-mi amintesc simbolurile acelor însemne sfinte. În primul rând, semnificaţia arborelui. Dar mai întâi ce simbolizează cifra şase? Ea corespunde ”celor şase zile ale Facerii, e numărul darurilor reciproce şi al destinului mistic, al hexameronului biblic - numărul creaţiei”, lumea fiind creată în şase zile” (Dicționarul de simboluri). Arta hindusă, arta chineză, arhitectura clasică, după Vitruviu, cuprind, arată Luc Benoist - șase reguli, care reflectă creaţia divină.

          Se cunosc și simbolurile arborelui. Există arbori ”care au icoane aşezate pe trunchi”.  Aceștia ne trimit cu gândul la răspândirea, aproape peste tot în lume a Pomului de Crăciun, ca simbol liniştitor al verdelui şi al renaşterii.  ”Fecioara Maria, considerată arborele vieţii a fost binecuvântată de Duhul Sfânt, care i l-a dăruit pe Mântuitor, ca Fiu al Lumii.” (D.S.) Arborii sfinţi ai epocii moderne sunt învăluiţi de simbolurile Fecioarei Maria, verdele Mariei, dar mai ales crucea, ca arbore binecuvântat: „Atunci ramura ta purta o povară dumnezeiască. În tine curgea sângele divin” (Hans Biedermann).  Legenda copacului, care vindecă ar putea fi o transpunere în universul Vechiului Testament a simbolului tradiției creştine a „lemnului crucii”. Arborele are rădăcinile în Pământ iar ramurile îndreptate spre Cer – el fiind precum omul însuşi, o reflectare a „existenţei celor două lumi. Temele simbolice ale arborelui, spunea Mircea Eliade, „se articulează toate în jurul ideii de Cosmos viu, în veşnică regenerare”.  E simbolismul verticalităţii, semn al raporturilor care se stabilesc între pământ şi cer. În acest sens are caracterul unui centru, ”ceea ce face ca Arborele Lumii să fie sinonim cu Axa Lumii”.

          O astfel de Axă a Lumii este Mânăstirea Caraiman, atât în subteran cât şi la suprafaţa pământului Caraimanului dar şi în Înalt, precum copacul sfânt care se hrăneşte prin vârf, întinzând crengile sale peste Grădina Maicii Domnului.

 

Notă: (Eseul face parte din volumul ”Orice semn este o insulă”aflat la tipar)

sursa: Elisabeta Iosif, iunie 2015