-
O CARTE ȘI DOI AUTORI
-
-
CA DE LA SPIRIT LA SPIRIT.
MOTIVAȚIA ACESTEI CĂRȚI ”ÎMPREUNĂ”
-
-
Iosif Roca și Cezarina Adamescu,
Cuvinte în Duh de Lumină, Editura ePublishers, București,
2020
-
-
-
Se zice că
suferința te apropie cel mai mult de eul tău profund. Cu toate că te
îndepărtează de semeni, te apropie de Dumnezeu. Și din această
pricină scriitorul este un fel de creuzet care adună suferințele
lumii în sensul experiențelor personale, în legătura lor intimă cu
Dumnezeu.
-
Dincolo de o anume
pudoare, autorii de față au ales să fie sinceri și deschiși pentru
că numai așa puteau fi credibili. Chiar dacă s-au aflat la o
răscruce existențială a vieții, nu s-au lăsat înfrânți ci au luptat
cu tărie pentru a învinge boala, teama, răul din lume și din
propriile ființe. Pentru aceasta și-au luat un aliat de nădejde în
lupta lor, numit fie ”Călăuza” (Iosif Roca), fie Îngerul de veghe,
Confesorul, Părintele (Cezarina Adamescu).
-
Cartea ar putea fi socotită
un alt fel de îndreptar de terapie divină, alcătuit din confesiunile
a doi creștini care, deși frecventau aceeași biserică, nu s-au
cunoscut decât în urmă cu câteva luni, descoperindu-și aceeași
dragoste pentru cele sfinte. Ei oferă acum, darul lor de cuvinte,
experiențe, meditații și gânduri care ar putea constitui un suport
pentru mulți creștini, în sensul de a nu-și pierde niciodată
încrederea în Dumnezeu. Istorisiri adevărate izvorâte din
experiențele personale, relatate firesc, fără exagerări și fără
podoabe de prisos.
-
În plus, cei doi
au avut același duhovnic și s-au împărtășit de aceleași învățături
în decursul anilor. Și au învățat, de-a lungul anilor să descopere
Lumina din miezul întunericului, Adevărul din inima minciunii și să
le transpună simplu, deschis, sincer spre împărtășire. Nu e ușor
să-ți despoi sufletul în toată nuditatea lui, ochilor avizi de
spectaculos, de strălucirea reclamelor orbitoare, de glorie efemeră.
Dar, dincolo de toate acestea se află fapta ziditoare care nu
strigă, nu-ți sare în ochi, nu se gudură. Stă dreaptă în plină
lumină așteptând să fie descoperită. Cine reușește să facă acest
lucru se poate socoti norocos, ca și când ar fi găsit adevărata
comoară.
-
Însă, ce-i face pe doi
creștini să întreprindă un lucru de asemenea însemnătate împreună?
Împletit frumos, gând cu gând, cuvânt ițit din cuvânt, tăcere lângă
tăcere. Har peste har în ploaia de lumină.
-
Ce resorturi îi
mână și îi împing, ca, trăind separat, să construiască un edificiu
în care să-și adune și să-și găzduiască eventualii apropiați,
interesați de aspectul spiritual al vieții, mai mult decât de cel
lumesc, aflându-se la un anume prag al vieții, când celelalte
bucurii ale vieții trec pe un plan secund și impulsurile inimii se
mai domolesc, lăsând loc unui alt fel de trăiri, poate cu mult mai
intense și mai aproape de cele duhovnicești? Dar mai există un
aspect deosebit de important: e vorba despre rezonanța sufletească,
de empatia care nu are nevoie de cuvinte lămuritoare, ci doar se
simt legați cu fire freatice de Cuvântul care tămăduiește, care
înalță și zidește catedrale.
-
De la înălțimea
Cuvântului bun și edificator, doi autori diferiți ca structură
sufletească, dar la fel de îndrăgostiți de Isus Cristos, își pot
găsi puncte de rezonanță și corespondențe în creația pe care,
amândoi o dedică lui Dumnezeu, dorinici de a împărtăși cât mai
multor oameni, roadele Duhului Sfânt cu care au fost dăruiți. Căci
ar părea de-a dreptul egoist și nedemn dacă le-ar ține doar pentru
ei, îngropându-și talanții adânc în pământul lor sufletesc.
-
Astfel s-a născut
ideea conceperii unui prunc de Lumină în care fiecare să-și fi pus,
ceea ce are mai prețios, mai sfânt și mai delicat ca structură
intimă.
-
Că sunt prozatori
sau poeți, eseiști sau povestitori pentru copii, nici nu are prea
mare relevanță. Aluatul lor sufletesc este frământat de aceleași
mâini care au creat Universul cu tot ce este pe cuprinsul lui. Și nu
mai are nici o importanță nici măcar forma sub care au decis să-și
dezvăluie gândurile: dialog, monolog, poezie, scriere interactivă,
meditație și reflecție, scriere aforistică, de vreme ce amândoi au
ales chintesența gândirii lor spirituale de până acum, fie că e
vorba de evocarea satului și a chipurilor dragi din copilărie și
adolescență (Iosif Roca), fie că e vorba de aspecte ale convertirii
la credință din urmă cu trei decenii (Cezarina Adamescu). Drept
urmare, amintiri, evocări, portrete, momente legate de spirit,
trăiri, confesiuni, dialoguri, toate conduc la conturarea
personalității autorilor. Și toate au în esența lor, același
sâmbure, același miez de rărunchi din care omul comun poate extrage
pepita prețioasă, ca dintr-un munte de steril. Cu migală, cu
atenție, răbdare și asiduitate. Dar și multă evlavie. Și mai ales,
cu încrederea că acest demers narativ va fi de folos câtorva sau mai
multor, spre lauda lui Dumnezeu în care și-a pus nădejdea fiecare.
-
Fără această
nădejde și credință, construcția lor s-ar nărui în scurt timp și
nisipul și-ar întinde tentaculele până ar înghiți totul.
-
Apoi, vântul
dezlănțuit ar învârteji și ar spulbera castelul. Și oare n-ar fi
întregul travaliu de potrivire a cuvintelor după traiectul gândului
în zadar?
-
Să ne închipuim
această carte ca pe un drum inițiatic pe urmele lui Dumnezeu,
călăuziți fiecare, de același duhovnic de excepție, care i-a
îndrumat pas cu pas spre marea Lumină, de acolo de unde purcedem și
unde ne îndreptăm cu toții.
-
Drumul diferit,
dar ținta – aceeași. La fel ca și modalitățile de expresie,
specifice fiecărui autor și fiecărei entități stilistice.
-
Autorii, rând pe
rând și laolaltă evocă locurile de care sunt atașați, cele în care
au deschis prima oară ochii: dealul Mamelon (Iosif Roca) și Dunărea
(Cezarina Adamescu). Aceștia sunt stâlpii creației lor, temeiul de
rămânere, martorii muți la care ei se reîntorc totdeauna și se
confesează dinaintea lor. Sunt ascultați cu atenție, înțelegere și
îngăduință. E ceva magic în aceste dialoguri cu muntele și cu
fluviul. Ceva mai profund decât cu oamenii, poate și pentru că
oamenii nu găsesc suficient timp să-i asculte pe alții. Adeseori,
tac cu toții, nemaifiind nevoie de cuvinte. Doar de tăceri
elocvente.
-
Acest volum nu
trebuie considerat ca un pariu, ca o întrecere din care, la final,
unul din autori va primi trofeul cel mare iar celălalt va fi
păgubit, de vreme ce amândoi slujesc aceleiași cauze. Nici premiați,
nici nedreptățiți nu vor fi în cele din urmă. Nici o scară a
valorilor nu intră în discuție.
-
Se știe cât de
greu e să găsești un spirit asemănător spiritului tău. Chiar dacă
gândurile nu sunt aceleași. Experiența, însă, a scrisului împreună
le va da posibilitatea schimbului de afecte, așa cum ar trebui să
existe între toți creatorii, spre binele spiritual al tuturor celor
care se încumetă să parcurgă această inedită lucrare-mpreună. Și așa
au intrat în visul lui Dumnezeu, cu brațele pline de cuvinte, cu
inima doldora și cu dorul de a împărtăși trăirile noastre separate
și fără să știe unul de altul, despre Dumnezeu și despre semeni. Fie
că stau de vorbă cu gândul, cu umbra, cu stelele, cu luna, ori cu
fluviul, cu dealul, Călăuza ori cu mormintele celor blajini, ei scot
din lada lor de zestre mărgăritarele sufletești adunate precum
scoicile și melcii de pe malul Dunării.
-
În preajma
Sfintelor Sărbători sufletele devin mai fervoroase, mai atente la
semnele Divinității. Aceasta este și explicația alcătuirii acestui
florilegiu binecuvântat pe care-l dăruim celor ce simt nevoia să
petreacă în preajma Cuvântului, timpul luminat al celei mai
importante sărbători creștine: Nașterea Mântuitorului omenirii. Fie
să vă aducă folos sufletesc și un strop de liniște în suflete. Și la
final de an, fiecare se simte ispitit să-și facă un bilanț
provizoriu. Între primul și ultimul volum, e cale de mii de zile și
nopți de împărtășire cu Duhul. Duhul Credinței, Duhul Speranței,
Duhul Iubirii, convertite în Poezie. În proză. De fapt, în amintire.
Amprente pe suflete. Autografe pe sfânta lumină.
-
Volumul acesta
este ca o carte de identitate a celor doi autori. Le reprezintă cu
adevărat, deopotrivă, Crezul creștin, crezul artistic, crezul
literar, de la care nu s-au abătut nici o clipă și care-i așează
aproape de Dumnezeu, în drumul lor către perfecțiunea la care
aspiră.
-
-
CEZARINA ADAMESCU
-
22 Martie 2020