-
Oamenii deștepți nu se
întreabă ce vor face după ce va trece izolarea. Ei știu că
vor fi toată viața izolați, iar când vor ieși afară din
casă, o vor face doar pentru treburile importante, păstrând
mereu o distanță care să-i protejeze de proști.
*
Toţi suntem proştii cuiva şi deştepţii nimănui.
*
Poeţii sunt pâinea criticilor. Dar criticii vor să fie şi
brutari.
*
Luciditatea, autosadism fără viciul fericirii.
*
Lacrima - o scrisoare de dragoste îngropată fără să fie
citită.
*
Doamne, lasă-mi măcar umbra să se reazeme de dragostea ta.
*
Până nu zideşti umbra în zidul bisericii ce se năruie-n
tine, nu va trece lumina prin ferestre.
*
Viaţa, o ceaţă ce se destramă la ivirea nesfârşitului vis.
*
Trăim în visul convulsiv al propriei noastre frici.
*
Inima, o batistă pentru plânsul ce nu se vede.
*
Când nu avem loc pentru cei vii în inimă, nici pământul nu
are loc cei pentru morţi în inima lui.
*
Sunt un cheag de cuvinte pe rana supremei absenţe.
*
Sunt câinele care latră în pustiu după oasele vieţii de
apoi.
*
Sunt asediat de secunde. Mă retrag în buncărul minţii, plin
cu vise imemoriale, şi aştept ascuţind tăişul cuvintelor.
*
Îmi îngrop amintirile-n creier, ca un câine ce-şi îngroapă
oasele. Provizii pentru marea singurătate.
*
Oamenii? Umbre ale întâiului cuvânt, refuzând să-şi sădească
răsăritul în inimă.
*
Cuvântul, o pojghiță pe rana absenței.
*
Învierea, un zbor ce trece peste toate căderile,
prefăcându-se în lumină și-n cântec.
*
O lacrimă îngropată în inimă. Un cuvânt ce renaște când
înfloresc stelele.
*
Dumnezeu, ambasadorul lacrimii mele pe lângă inima ta.
*
Râul poartă și lacrima pietrei.
*
Mi-e dor de copilărie, aşa cum firului de iarbă i-e dor de
bobul de rouă.
*
Sunt o lumină bătrână care călătoreşte cu viteza cuvântului.
*
Orice cuvânt e un vis care-mi retuşează linia vieţii.
*
Cuvântul meu este un măr care-ţi vorbeşte despre lăcomia
viermelui.
*
Sunt şi mormânt, şi înviere. Trebuie doar să-mi ridic piatra
de pe suflet.
*
Simt că vine cutremurul. Sufletul meu aleargă pe scări de
sânge, pentru a se adăposti în inima ta.
*
Inima, fereastra sufletului care cheamă repetat cerul.
*
Scânteia din care cuvântul se naşte va arde cândva toate
poemele. Va rămâne doar sentimentul, ca un vânt călătorind
printre stele.
*
Nu toate scânteile sunt vrednice să urce pe coloane de fum.
*
Sunt o pădure defrişată în care replantez amintiri.
*
Iubeşte tăcerea din spatele cuvintelor mai mult decât te
iubeşti pe tine însuţi.
*
Lacrima, o cărare prin câmpul cu flori ofilite.
*
Tristețea, o salcie care plânge pe malul sângelui. Din
ramurile ei, poetul își împletește cununa.
*
Selfie. Măreția omului eclipsând istoria din spatele lui.
*
Se spune că adevărul iese mereu la suprafață. Pe Facebook,
n-are loc din cauza excesului de narcisism.
*
Orice cuvânt pe care poetul îl spune în plus față de poezia
sa înseamnă irosire, vanitate și nimicnicie.
*
Cum iubește un poet fără recunoaștere poezia celorlalți? La
fel cum părinții unor copii cu probleme iubesc copiii
altora.
*
Cum îi recunosc pe marii poeţi? După calmul cu care aşteaptă
să se întâmple lucrurile pe care le-au trăit deja.
*
Aforismul - selfie fără mască.
*
Fericirea, o autoservire în care oamenii vor să se sature
doar cu desertul.
*
Înţelepţii trebuie să se adapteze noilor vremuri. Ca să
scape de prostia lumii, mai întâi trebuie să treacă prin
imunizarea de turmă.
*
De aproape 300 de ani, lumea gravitează în jurul unui singur
aforism: "Time is money". Mulţumim, domnule Benjamin
Franklin!
*
Să nu te-nchini la chip cioplit! Vino pe facebook! Chipurile
sunt prelucrate mai soft...
*
Dorm puţin fiindcă somnul e cel mai păcătos. E primul care
l-a furat pe Dumnezeu.
*
Cred într-unul Ochi, care vede mai bine decât ceilalţi doi.
*
Unii nu sunt afectați de distanțarea socială. Își
îmbrățișează în continuare oglinzile.
*
Zâmbetul ajunge și la sufletul orbului.
*
Părinții naturali ai like-ului: omul bun și omul înțelept.
Nașii lui de botez, doi narcisiști.
*
Paradox cultural. Un critic nu mai are timp să scrie
cronici. S-a îndrăgostit de Facebook.
*
Foarte multe reviste și-au pierdut arhivele electronice.
Nu-i bai, e suficient ce scriu azi redactorii și prietenii
lor.
*
În materie de selfie-uri, n-a mai rămas decât un singur
lucru. Să ne facem selfie cu Dumnezeu în ceruri. Rugaţi-vă,
aşadar, să se descopere bateriile ce rezistă cel puţin
patruzeci de zile.
*
Pe Facebook, mai toate poeziile sunt sexy. Texte proaste
alături de selfie-uri care descătuşează imaginaţia
cititorilor. Adultere imaginare.
*
Cea mai frumoasă evadare a omului este aceea din natura sa
animalică.
*
Ferice de cel ce știe să extragă aurul din mina adâncă a
tăcerii.
*
Busolă și hartă pentru veșnicie: inimă și poezie.
*
Lacrima, un zbor ce pleacă înaintea păsării.
*
Sângele, tren trist cu o singură gară, vizează mușcătura
sărutului.
*
Sunt un curcubeu fără martori din care țâșnește un zbor de
cuvinte.
*
Poezia, rana genunchilor pe care se sprijină cerul.
*
Visele, petalele inimii. Inimile, petalele universului.
*
Când mi-e dor de copilărie, reinventez cerul.
*
Când vorbesc cu marea, e suficientă o lacrimă. Când vorbesc
cu pământul, e suficientă o atingere. Când vorbesc cu cerul,
e suficientă o respirație. Când vorbesc cu tine, e suficient
că te privesc.
*
Când sunt deasupra cuvintelor, mă întind cât e cerul. Când
sunt în ele, mă întind cât e iarba.
*
Nu-s pretențios. Beau cuvinte din toate râurile inimii. Apoi
îmi șterg gura cu cerul.
*
Sunt un suflet călător. O pagină care se-ntoarce la cartea
din care-a fost ruptă.
*
Scrisul e mers pe vârfuri, plutire, zbor. Viața în afara
scrisului înseamnă infirmitate. Trăiești într-un cărucior cu
patru anotimpuri, fiind la mila oamenilor.
*
De fapt, moartea mă va restitui celui ce sunt.
*
Lumea, o imensă colivie în care vorbim ca niște papagali,
uitându-ne zborul.
*
Sufletul frumos e ca o albină care ştie să culeagă polenul
şi din floarea ciulinului.
*