-
Virgil Răzeșu - Oameni care nu mai
sunt
-
În vara anului 1991,
Reuniunea tradițională a Chirurgilor din Moldova de la Piatra Neamț
avea, ca invitați de onoare, doi iluștri reprezentanți ai culturii
Moldovei de dincolo de Prut : Ion Cernei – exponent de marcă al
artelor plastice (în prezent trăitor în SUA) – și... Grigore Vieru.
Solii moldoveni mi-au adus în dar un portret de mari dimensiuni al
lui Alexei Mateevici (în prezent expus la sediul Colegiului
Medicilor Neamț).
În cuvântul de salut, poetul Grigore Vieru și-a exprimat
profesiunea de credință și speranța într-o neîntârziată revenire a
Basarabiei la țara-mumă, în cuvinte care nu pot fi uitate.
-
-
Înainte de toate, a afirmat la scenă deschisă că, de copil, a
fost crescut în ideea că dincolo de Prutul apropiat se afla o țară
dușmană.
Apoi mărturisea că, deși era profesor de limbă și literatură
română, l-a descoperit târziu pe Eminescu. Dar admirația și
dragostea sa pentru poetul național nu avea limite, considerându-l
fără egal.
În fine, își exprima dorința de a avea o căsuță cât de mică
la poalele Ceahlăului, unde să-și doarmă somnul cel de veci.
Cu acel prilej de înaltă spiritualitate, am realizat o casetă
video cu discursul poetului, i-am trimis-o maestrului s-o vadă și să
o copie dar... s a pierdut, cum de altfel și el s-a pierdut fără ca
visele cu reîntregirea patriei și cu căsuța de sub munte să i se fi
împlinit.
În anul 2013, am fost invitat special al Bibliotecii „B. P.
Hajdeu” din Chișinău. Lume multă și bună, medici (colegi de
breaslă), scriitori, compozitori, oameni de artă, ziariști etc.
Printre participanți, îi amintesc pe Nicolae Dabija și pe Ion
Ungureanu, pe care nu-i cunoșteam, dar cu care m-am împrietenit și
cărora le păstrez o amintire frumoasă, fie iertați.
După ce academicianul Gheorghe Ghidirim a vorbit despre
cărțile mele de chirurgie, cuvântul i-a fost oferit scriitorului
Nicolae Dabija, pentru a mă prezenta publicului ca scriitor. El și-a
început expozeul, afirmând că „întâlnirea cu Virgil Răzeșu nu este
deloc întâmplătoare”. Sigur, am socotit spusele lui ca o formulă
simplă și extrem de reușită de întâmpinare. Discursul său s-a axat
pe similitudinea dintre cele două romane ale noastre (Tema pentru
acasă și, respectiv, Prin vămile vieții), ambele editate în 2008,
amândouă scrise după un accident sever, cu pierdere de cunoștință,
ambele pomenind de existența unui copil și încă multe altele. De la
sine înțeles că mi-au făcut plăcere comentariile sale, dar abia după
ce am ajuns la hotel și am început lectura cărții lui, mi-am dat
seama că avea dreptate cu întâlnirea neîntâm¬plătoare. Și asta
fiindcă una dintre principalele personaje ale romanului său se
numea, nici Ivanov, nici Vasiliev, ci... Răzeșu: Maria Răzeșu.
-
-
Ajuns acasă, după ce am terminat lectura, am fost atât de
entuziasmat și impresionat de romanul său (se vorbea de un Nobel
pentru literatură și cred că îl merita pe drept), drept care i-am
propus să-i editez pe cheltuiala mea, un tiraj într-o limbă
românească adevărată, literară, fără nuanțele derivate din limba
rusă ale graiului basarabean. Inițial, autorul a fost foarte
bucuros, ba mi-a trimis manuscrisul online și am și realizat
varianta literară, pe care i-am expediat-o pentru observații sau
modificări. Dar, din păcate, cu asta s-a încheiat orice legătură.
Nici un semn, nici o veste, nici o justificare. O tăcere absolută,
greu de justificat. N-aș vrea să păcătuiesc, dar nu găsesc altă
explicație decât în orgoliul său de profesor de limbă și literatură
română, care nu putea să accepte o variantă a scrisului său.
Fără îndoială, cartea lui întrunește atributul de excepție,
de bestseller, din toate punctele de vedere, cu tot ce se cere
pentru o operă de mare și certă valoare dar, mai ales, ca document
cutremurător a ceea ce a însemnat Gulagul sovietic. O recomand
tuturor pentru lectură.
Îmi declar admirația și prețuirea fără egal față de
scriitorul Nicolae Dabija, regret că s-a stins nu de mult din viață
dar, mai ales, faptul că cei în drept nu i-au propus și susținut
romanul pentru Nobelul pentru literatură, meritat pe deplin.
Încă mai este vreme.