Virgil Răzeșu - Oameni care nu mai sunt

 

    În vara anului 1991, Reuniunea tradițională a Chirurgilor din Moldova de la Piatra Neamț avea, ca invitați de onoare, doi iluștri reprezentanți ai culturii Moldovei de dincolo de Prut : Ion Cernei – exponent de marcă al artelor plastice (în prezent trăitor în SUA) – și... Grigore Vieru. Solii moldoveni mi-au adus în dar un portret de mari dimensiuni al lui Alexei Mateevici (în prezent expus la sediul Colegiului Medicilor Neamț).

    În cuvântul de salut, poetul Grigore Vieru și-a exprimat profesiunea de credință și speranța într-o neîntârziată revenire a Basarabiei la țara-mumă, în cuvinte care nu pot fi uitate.

 

    Înainte de toate, a afirmat la scenă deschisă că, de copil, a fost crescut în ideea că dincolo de Prutul apropiat se afla o țară dușmană.

    Apoi mărturisea că, deși era profesor de limbă și literatură română, l-a descoperit târziu pe Eminescu. Dar admirația și dragostea sa pentru poetul național nu avea limite, considerându-l fără egal.

    În fine, își exprima dorința de a avea o căsuță cât de mică la poalele Ceahlăului, unde să-și doarmă somnul cel de veci.

    Cu acel prilej de înaltă spiritualitate, am realizat o casetă video cu discursul poetului, i-am trimis-o maestrului s-o vadă și să o copie dar... s a pierdut, cum de altfel și el s-a pierdut fără ca visele cu reîntregirea patriei și cu căsuța de sub munte să i se fi împlinit.

    În anul 2013, am fost invitat special al Bibliotecii „B. P. Hajdeu” din Chișinău. Lume multă și bună, medici (colegi de breaslă), scriitori, compozitori, oameni de artă, ziariști etc.

    Printre participanți, îi amintesc pe Nicolae Dabija și pe Ion Ungureanu, pe care nu-i cunoșteam, dar cu care m-am împrietenit și cărora le păstrez o amintire frumoasă, fie iertați.

    După ce academicianul Gheorghe Ghidirim a vorbit despre cărțile mele de chirurgie, cuvântul i-a fost oferit scriitorului Nicolae Dabija, pentru a mă prezenta publicului ca scriitor. El și-a început expozeul, afirmând că „întâlnirea cu Virgil Răzeșu nu este deloc întâmplătoare”. Sigur, am socotit spusele lui ca o formulă simplă și extrem de reușită de întâmpinare. Discursul său s-a axat pe similitudinea dintre cele două romane ale noastre (Tema pentru acasă și, respectiv, Prin vămile vieții), ambele editate în 2008, amândouă scrise după un accident sever, cu pierdere de cunoștință, ambele pomenind de existența unui copil și încă multe altele. De la sine înțeles că mi-au făcut plăcere comentariile sale, dar abia după ce am ajuns la hotel și am început lectura cărții lui, mi-am dat seama că avea dreptate cu întâlnirea neîntâm¬plătoare. Și asta fiindcă una dintre principalele personaje ale romanului său se numea, nici Ivanov, nici Vasiliev, ci... Răzeșu: Maria Răzeșu.
 

    Ajuns acasă, după ce am terminat lectura, am fost atât de entuziasmat și impresionat de romanul său (se vorbea de un Nobel pentru literatură și cred că îl merita pe drept), drept care i-am propus să-i editez pe cheltuiala mea, un tiraj într-o limbă românească adevărată, literară, fără nuanțele derivate din limba rusă ale graiului basarabean. Inițial, autorul a fost foarte bucuros, ba mi-a trimis manuscrisul online și am și realizat varianta literară, pe care i-am expediat-o pentru observații sau modificări. Dar, din păcate, cu asta s-a încheiat orice legătură. Nici un semn, nici o veste, nici o justificare. O tăcere absolută, greu de justificat. N-aș vrea să păcătuiesc, dar nu găsesc altă explicație decât în orgoliul său de profesor de limbă și literatură română, care nu putea să accepte o variantă a scrisului său.

    Fără îndoială, cartea lui întrunește atributul de excepție, de bestseller, din toate punctele de vedere, cu tot ce se cere pentru o operă de mare și certă valoare dar, mai ales, ca document cutremurător a ceea ce a însemnat Gulagul sovietic. O recomand tuturor pentru lectură.

    Îmi declar admirația și prețuirea fără egal față de scriitorul Nicolae Dabija, regret că s-a stins nu de mult din viață dar, mai ales, faptul că cei în drept nu i-au propus și susținut romanul pentru Nobelul pentru literatură, meritat pe deplin.

    Încă mai este vreme.