Biografie
-
Mihaela Gudană
s-a născut pe
1 Mai 1969 în orașul Tecuci, jud. Galați.
-
-
Domiciliul
: comuna Ghidigeni, judeţul Galaţi
-
Studii:
Facultatea de Litere a Universității “Dunărea de Jos” Galați.
-
Profesie:
bibliotecar
-
Deși a scris și în tinerețe, fără curajul de a publica, a început
viața literară în februarie 2011, devenind membră a Cenaclului
Literar ”Calistrat Hogaș” al Casei de Cultură din Tecuci, jud.
Galați.
-
Debut literar:
poezie în Revista “Axis Libri”, brand cultural gălăţean,
2012.
-
Membru în ”Liga
Scriitorilor” Filiala Iași”
-
-
Volume personale apărute:
-
- poezii: „Locuiesc în tine”, Editura Armonii Culturale,
Adjud, aprilie 2014;
-
- ”Monografia comunei Ghidigeni”, Editura Armonii Culturale,
Adjud, aprilie 2014;
-
- poezii: ”Elegii albastre”, Editura Diaspora, Focșani, 2016
-
- teatru - ”Liniștea din casa familiei Chrissoveloni”-
scenetă.
-
- poezii: ”Lumina neatinsă”, Editura E Publichers, București,
2018;
-
- proză: ”Strada cu lavandă”, roman, Editura Ștef, Iași, 2018
-
- poezii: ”Lumi împărțite”, Editura Princeps Media, Iași,
2020.
-
-
Antologii literare:
-
- “Confesiuni în virtual”, lucrare apărută cu sprijinul
administraţiei site-ului literar Confluenţe lirice, la Editura Pim.
-
- ”Ceasuri de mătase”, Editura “Armonii Culturale, Adjud,
2013”.
-
- “Lira de foc”, Editura InfoRapArt, Galați, mai 2014.
-
- ”Pod de dor către bunici”- Editura ”Armonii Culturale”in
anul 2015
-
- ”Parfumul clipei”- Editura ”Sfântul Ierarh Nicolae”,
Brăila, în anul 2015
-
- ”Colț de Rai
literar”- antologie din scrierile
poeților și prozatorilor tecuceni, Tecuci, 2018
-
- ”Românie, țara mea
de dor”-
antologie de poezie și proză patriotică, Editura ”LifeArt”,
Colecția ”Prince Art”, octombrie 2018.
-
- ”În dialog cu inima”- Interviuri cu scriitorii români
contemporani, Editura ”Armonii culturale”, Adjud octombrie 2018.
-
- ”Clepsidra cu sentimente” – antologie cu scriitori români
din țară și din străinătate, Editura Rotipo, Iași, aprilie 2019 și
altele.
-
- ”Roșu declarativ”- lirică de dragoste, Ed. Art Creativ,
București, 2020
-
- ”Metafore- Ana Podaru”- Editura ”Inspirescu”,
București, 2020;
-
- ”Vis cu Nichita”, Antologiile Apollon, antologie de texte
literare, Festivalul Internațional de Poezie, ”Zilele Nichita
Stănescu”- 2020, Editura ”Ro.Cart”, București, 2020
-
- ”Wort vergessen”- antologie în limba germană, publicată în
Germania;
-
- ”Roua de cuvinte”- antologie cu poezii din Cenaclul poetic
Schenk, publicată în Germania.
-
- ”Row of masks”
antologie literară- poemul fluviu,
Editura Editgraph, Buzău, 2020
-
-
Publică în revistele
literare:
-
- ”Feed Beack” de la Iași
-
- ”Poezia” de la Iași
-
- ”Hiperyon” de la Botoșani,
-
- ”Plumb” de la Bacău
-
- ”Emigrantul” de la Roma
-
- ”Expresia ideii” de la Onești.
-
- ”Sintagme literare” de la Dudeștii Noi, jud. Timiș
-
- ”Contexte” de la Bacău.
-
- ”Agora literară” de la Cluj.
-
- ”Școala gălățeană”
din Galați
-
- ”Porto Franco” de la Galați
-
- ”Meridianul Cultural Românesc” de la Vaslui.
-
- ”Flacăra lui Adrian Păunescu” din București
-
- “Negru pe alb”
-
- “Castelul fermecat” – poezie pentru copii,
-
- “Tecuciul literar artistic”, Buletinul informativ pentru
bibliotecile publice din județul Galați
-
- “Cervantes” - Revistă Internațională de Cultură
-
- „Boema” Revistă literară, apare sub egida Asociației
Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice.
-
- ”Literatură și artă” de la Chișinău
-
-
Dictionare și
enciclopedii
-
În iulie 2018 apare sub îngrijirea Bibliotecii Județene ”V.
A.Urechia” în Dicționarul scriitorilor contemporani” la
Editura Axis Libri.
-
Tot în luna mai 2019 apare în ”Dictionarul scriitorilor
contemporani”, volumul I, la Bacău, lucrare coordonată de
scriitorul si criticul literar Liviu Chiscop.
-
În iulie 2019, la Editura Eurostampa, din Timișoara apare
Almanahul ”Sintagme literare” în care sunt publicate poezii si o
cronică a romanului ”Strada cu lavandă” (Constantin Oancă), lucrare
apărută sub îngrijirea poetului Geo Galetaru.
-
În ianuarie 2020 apare la Chișinău în ”Enciclopedia
scriitorilor contemporani”, lucrare îngrijită de către
Academicianul Mihai Cimpoi și poetul Traian Vasilcău.
-
Premii literare:
-
În noiembrie 2017 primește ”Premiul pentru originalitatea și
măiestria textului” pentru sceneta ”Liniștea războiului din
casa familiei Chrissoveloni” la Festivalul de Teatru ”Lumini și
Umbre”, Ediția a II-a,Onești. Jud. Bacău.
-
Pe 9 decembrie 2018 Liga Scriitorilor dinRomânia, Filiala
Iași îi oferă Diploma de excelență la Concursul dedicat Centenarului
Marii Uniri, pentru sceneta ”Liniștea războiului din casa
familiei Chrissoveloni.”
-
Pe 15 decembrie 2018 primește locul II cu
romanul ”Strada cu lavandă” la secțiunea proză a concursului
de publicistică din cadrul Festivalului ”Vis de aur” organizat de
Asociația ”Expresia ideii” de la Onești, județul Bacău.
-
Pe 16 decembrie 2018 primește locul III la secțiunea
poezie a concursului religios ”Primiți cu colinda?”
-
În luna mai 2019 este premiată la Beirut în
cadrul Consursului Literar organizat de Fundația ”Naji Naaman”
din Liban, cu poezie, la secțiunea Creativitate, poeziile traduse în
limba engleză fiind publicate într-o Antologie ce cuprinde toti cei
60 de câștigători din lume.
-
În aprilie 2020 primește Premiul I la secțiunea
Poezie pentru diasporă în cadrul Concursului Internațional
”Metafore- Ana Podaru”
-
În octombrie 2020 primește Premiul I la Ediția I
a Concursului de poezie în cadrul ”Festivalului de Arte” de la
Câmpina.
-
În decembrie 2020 primește Diplomă de excelență
pentru activitatea literară din anul 2020, oferită de Liga
Scriitorilor din România, Filiala Nord Iași.
-
În ianuarie 2021 primește Mențiune la Concursul
Internațional ”Romeo și Julieta” de la Mizil.
Fotografii reprezentative:
|
-
- Întoarcere
Iată-mă întors
în măduva liniștii tale.
N-am simțit fereastra albastră
prin care am trecut
pentru că n-am scuturat pomul vieții.
Am lăsat gaj niște umbre prin care
am pășit demult hotarul fricii de mine,
cenușa lungă,
din femurul mersului înapoi,
am strâns-o în urna pasului încercat.
Iată-mă! Am cenușă-n falange!
Cu ea te mai pot mângâia până mâine,
când va ploua cu regretele tale,
apoi, câtă pulbere stinsă
în văzduhul spre nori!
Amestec întoarcerea cu aerul
și plec spre coșul pieptului
unde să aprind
bătăile inimii moarte.
Mă-ntorc!
Cenușa se spulberă-n vis.
Cântecul timpului
Eu sunt un nerv născut
Din lutul începutului de lume.
Auzul s-a strecurat
În toate urechile timpului
Să mă coasă în cântecul vieții.
Între pământ și cer
Un ghem cu aripi
Își urmează drumul.
Omul îmbrăcat în poeme
Am cunoscut un om alb.
El era atât de alb
încât se vedeau
simțămintele sale colorate
în zâmbete și lacrimi
în dulcele și amarul din sine.
Avea tâmplele albe,
ninse de toate calendarele vieții
prin care trecuse.
Îi era și sufletul alb,
rămas așa după toate iubirile
păstrate-n ființă.
Cu trupul alb se mișca
de dimineața până seara
pe drumurile trăirilor sale
și tot alb se așeza
în insomnii lungi și dese.
Savura uneori zorii
cu ochi de mare fugară
și semn de infinit.
Am întâlnit un om alb,
îmbrăcat în poeme.
Răbdare
Aș vrea să am răbdarea mărului
Care se lasă curățat în mâna mea.
Eu nu l-am întrebat
Cum i-a fost înflorirea,
Nici cum l-a învăluit
Lumina în creștere
Sau soarele în coacere,
Cum nu-l întreb acum
Dacă îl doare moartea
Dată de tăișul condus
De gândul meu înfometat.
Aș vrea să am răbdarea mărului
Care se lasă mușcat,
Golit de semințe,
Să am răbdarea de a-i înțelege zeama
Când se plimbă pe limba însetată.
Știu doar că el a simțit
Răbdarea păcatului
Ascuns într-un mers prelung.
Eu încă zâmbesc,
Dar mărul din mâna mea moare.
Loc
În orașul tău
Umblam numai eu.
Târguiam zilnic umbre
Și semne de carte pentru tăceri
Scriam scrisori libere vântului
Dar nu le citea nimeni.
Zidurile mureau
În fiecare minut câte puțin
Iar noi renășteam
Din cenușa pietrelor.
Mi-ai spus:
Când oamenii sunt tineri
Dorm în cămășile subțiri
Ale cântecului în doi
Nu simt străzile colbuite
Și sub unghii își strâng
Rodul încercărilor.
În orașul tău
Numai eu îți știam
Toate detaliile.
Plecare albă
Așteptam miracolul înfloririi.
De aici,
Ferestrele deschise
Privesc spre capătul lung al sfârșirii.
Te regăsesc
În parfumul întoarcerii din ieri.
Mereu aveai plecarea
Într-un călcâi
Al cuvântului nespus.
”Tu pleci…
Eu vin!”
Și câtă negăsire !
Degete în lumină
Umblam desculță în jurul somnului,
Cu degetele înmuiate în lumina ta.
Aveam să întind câteva câmpii de litere
Peste trupul nopții.
Curgeau râuri albastre
Printre genele tale ninse cu mine
Și aerul încâlcea ochiul
Din colțul cald al ființei.
Eram eu,
Și gândurile din degetele mele
Stăteau la rând,
Mângâind conturul visului tău.
Atât de rar mă sprijineam de tine!
Într-un târziu
Dragostea a înnoptat.
Călătorie
Am luat bilet
Până la îngălbenirea copacilor.
Te număr iar
Și vreau să mai înceapă
O ploaie cu tine.
În zilele înnorate,
Dintr-o altă trecere,
Ne vom scrie poeme
Cu ferestrele-nchise.
Am scrijelat în suflet numărul
De la vagonul depărtării
Am luat bilet...
Și mă apropii de noi.
Umbra
Nu știam în a câta zi a lumii eram
Și nici a câta cărămidă
O așezam la temelia ei.
Voiam să te construiesc iar
Din aceleași porniri…
Erai gând
Prins de înaltul luminii.
Nu știam a câta pasăre sunt
Și nici a câta aripă
O desfăceai pentru mine.
Voiam să simt aerul
Care-ți înconjura ființa
Din aceeași ridicare de umbră.
Te urmam!
Moment
Ascult
cum vine înserarea.
Nu se aude decât
un lătrat de câine
și zborul
unei pasări
care cunoaște văzduhul.
În rest,
noi doi,
care ghicim timpul
și-l numărăm
legați la ochi
de cuvinte.
Semințe rătăcite
S-au rătăcit cojile
din pomul păcatului.
Câteva semne,
lăsate de dinții plăcerii,
au rămas într-o sămânță uitată.
Dincolo de tulpină
stă umbra unui trup
ce ți-am fost.
Alegerea fructului
doarme în mugurii
plini de ispită.
Chipul de ieri
Tu ești tânără și frumoasă,
cu părul întins
pe lângă aerul trupului tău.
N-ai uitat marea ochilor
în tulburarea dăruită
și nici mâinile nu le-ai legat
de brațul întins al neantului.
Fluturii albi ce-ți ating pulpele
vor pleca într-o altă amintire
rămasă în minte.
Pe străzi va umbla primăvara
îmbrăcată în flori
și macii de pe rochia ta
se vor frânge într-o îmbrățișare,
iar tu, tu vei fi mai frumoasă,
precum iubirea
din sufletul iernii de ieri.
Doar primăverii mele i se cuvin
drumurile înflorite de pașii tăi.
Poveste cântată
Mai am curaj să visez,
să trimit mâna dreaptă
să adune literele cu tine
apoi, să le rânduiască
pe hârtia cuminte și tăcută
într-un poem de dragoste pentru tine.
Mai am curaj să înmoi
condeiul vieții în văzul tău
să pot scrie albastru despre tine.
Și am curaj să închid
cu aceeași mână dreaptă
tot ce scriu pentru tine
în aceeași poveste cântată.
Demult
Era iarnă demult
și era frumos pe strada ta
cu zăpadă.
Piața era îmbrăcată rotund,
albul se așezase rotund
de la înălțimea luminii.
Era iarnă și ferestrele aveau
povești calde în casă,
fularul se lăfăia
pe mâneca timpului rece.
În felinar ningea cu târziu.
Ea este
Ea e o pasăre
pe apa inimii tale.
Albă, curată
și sinceră în umbra ei
ea trece val după val,
torent după torent,
flux și reflux,
între malurile gândurilor tale.
Ea rămâne să plutească,
scrutând zarea,
căutând adâncul,
pășind apa ta
din dragoste
mereu și mereu.
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
|
-
- Visul de azi
Toată primăvara de azi
doarme în oasele mele.
Am rămas cu ceasul lumii în mână
și visez cu ea visul întemeierii
când aștept întoarcerea cocorilor calzi.
Printre flori de cireș
un zbor va împleti iar păsări în noi.
-
-
- Grijă
Mă latră câinii, dar n-aud.
De gol prea mare urlă.
Nu-i luna sus în timpul ud
Și-un gând e-nchis în turlă.
Acolo sus, nu e de-atins
De colții neputinței
Îmi latră câinii ochiu-nchis
Și liniștea ființei.
Ar rupe haina unor ani
Ce-o port pe trup de apă,
Că în fântâna fără bani
Dorințele-mi se-adapă.
Mă latră câinii, dar ascult
Tăceri din cântec dulce,
Ei latră-n viața lor demult,
N-au cale să se culce.
Nici hrana zilei nu-i destul
Să le-obosească dinții,
Ei urlă singuri, nu-i aud,
Că mă așteaptă sfinții.
Ieşire
Am ieşit puţin din mine,
să vad cum e vremea între noi doi.
Simţisem frig ieri
şi am vrut să mă întind puţin
la soarele iubirii noastre
tu ştii totul despre puterile soarelui
pentru legături trainice
am întâlnit nişte fluturi care zburau visători
de la mine spre tine şi invers
în timp ce ne cultivam indiscreţia
ne aruncam ochii unul altuia
ori ne număram degetele firave
care nu ştiau încă să mângâie
am adunat puţinele libertăţi dintre noi
le-am pliat discuţiile
şi când am înţeles că nu pot construi clepsidre
m-am aşezat pe coada unei litere
şi m-am întors în mine.
Statornicie
Nu aleg fuga de munte.
Accept cercul care mă cuprinde
în formele perfecte ale statorniciei.
Mă mai ridic pe o rază,
mai cotrobăi în centrul ideii
și sfârâm diametre opuse.
Cu un arc mă arunc
în brațele zilelor
de pe întinsul depărtării
și ador poziția muntelui.
Nu știu
Nu știu ce-i dincolo de primul hotar.
Timpul nu vindecă nimic,
ci nevăzut curge
prin toate formele trecătoare
ale trupului nostru.
Timpul trece tânăr și arzător,
apoi din galben copt spre liniștea albă.
Candele pline cu rugăciuni
se aprind mereu
și în fiecare zi câte o aripă arde.
Mai adăugăm câte un fruct
adus în ciocul bucuriei
ori câte un ochi străin
în șiragul cu oameni.
Câte un dor se mai plimbă
pe la colțuri de viață.
Dacă ți-e timpul plin cu spaime
oblojește-ți sufletul
cu un cuib de rândunică.
Frângere
Se frâng niște oase de-atâta durere,
Falangele urlă în mâini de femei
Scheletul de gânduri adoarme-n părere
Și caută chipul mai multor idei.
Sunt singure-n sine și nu le cunoaște
Nici trupul tăcerii, nici lumea-n vorbiri,
Se sparg de uimire și râuri vor naște
De multele scrieri rămase-n simțiri.
Se frâng niște oase și plâng între ele,
Se strigă-n neștire, cerând ajutor
Coloana se-nalță din mâinile grele
Că palma ta-i iarna în care cobor.
Târziu
Mi-ai spus că-i târziu să ne mai fie iarnă.
Mi-a rămas în gând ninsoarea cu tine
și încă e toamnă-afară, știi?
Oare ce avem aici?
E un munte sau doar fărâmă cu noi?
Mi-ai spus că vine iarna,
dar nu am nimic în zare,
pe ochiul vremii urmele de prăpăd au murit.
Ninsoare nu-i,
și nici vreun viscol să îndemne
sania cu dorințe să umble după noi.
E frig afară,
dar mi-ai spus că-i târziu pentru alb.
Cafea de vară
Hai, să ne bem cafeaua din ceștile de vară!
Cafeaua ta-i promisă de luna de aseară.
S-au coborât cuvinte, ca-n vise să vorbim,
Cum să deschidem zorii și-apoi să ne sorbim
Aroma depărtării, cu aburul ales,
Să fierbem iar cuvinte în zațul nebunesc.
Eu n-am uitat cum iarba crescuse pe-un perete
Când vara ta venise să umble pe-ndelete
Cu trilurile-n aer, cu zori mijind alene
În colțuri de ferestre și-n somnul de perne.
Și ne-am trezit cu toate venite peste noi,
Lavanda minunată ne cheamă înapoi,
Să bem cafeaua-n noastră, în ceștile de vară,
C-a scris pe un perete cu-aromele de seară.
O fată fruct
Pe sânii tăi de mere ionatane
S-au pârguit bărbați, câteva toamne
Și n-am știut atunci, decât să număr
Câteva stele ce-au căzut pe-un umăr,
Venite-n zbor cu îngerii de noapte
Când la urechi ți-au pus cercei de șoapte.
Cu buzele de maci culeși de vară
Ai semănat săruturi într-o seară
Și n-am știut atunci decât că vreau
Mai multe mâini din câte mai erau,
Rămase vechi, pe trupul unei fete
Cu sâni de mere, fructe mici, cochete.
Sfințire
E sfântă toamna. Fluturii se-nchină
La bucățica noastră de lumină
Și-și dorm polenul cald printre miresme
De fete lungi, de vântul tău culese
Și cad înfrânte ca liane-n perne
Când puful pernelor sub strigăt geme.
Să chemi o stea cu dinții rupți de lună
Să prindă zorii umezi, să-i apună
Sub geana ochilor cuprinși de teamă
Când mâna ta sfințește înc-o toamnă.
Pe rochia brodată
Doar fluturii dezbracă rochii seara
Când ochi albaștri umplu călimara
Cu mângâieri de noapte dezmățată
Pe sâni de fată fin îmbujorată.
Cu luna martor, dezgolirea pare
Un act de-mbujorare și mai mare
Și cavalerul falnic, plin de vise,
Cu platoșa-n amoruri interzise
Se luptă până-n zorii plini de rouă
Când de pe sâni cad fluturi rupți în două.
Gândire
Mă mai gândesc, și-afară e tot ploaie
Simt izul ploii noastre în odaie
Cum uzi cu tine trupul cel cuminte
De fată slabă, mică, fără minte…
Și mă gândesc la flori și la ninsoare
La iarna care încă ne mai doare
Că vine gerul fără să asculte
De înfloriri pe trupurile mute.
Mă mai gândesc, și-afară cântă vântul
Aprins e totul, lung cât e pământul
Și-n casă mâna ta mângâie umbre
Lăsate-n geam de fete muribunde
Și simți cum se ridică în fereastră
Un miez de noapte, unic dintr-o glastră.
C-aștept sărutul tău să mă inunde
Zestrea ta
În zestrea ta, de iarnă reușită,
femeia-n sloi, de vânt învăluită
se adună umbră vrută în odaie
în doruri infinite pe o foaie
și haina ei, pe trupul copt de vară,
se zdrențuiește-n fiecare seară
că vine întuneric peste pântec
și-i crivățul târziu ca un descântec
să mai aștepți o iarnă singulară
cu-atingeri albe, respirând pe-afară
și las genunchii într-o rugăciune
să vii din nou, să vii ca o minune
să porți ninsori cu mine de departe
să umpli timpuri vechi cu vise sparte.
Foame de fruct
Te voi mânca, întins pe jos prin iarbă,
Cu buzele flămânde atâta vrajbă
Am să adun într-un sărut cu mere
Și ai să-mi dai tot ce iubirea cere.
Te voi mânca, în taină, pe-ndelete
După ce vântul va-nota prin plete
Întinse stele curse peste trup
Din tine și din toamnă să mă-nfrupt.
Și-acolo, îngerii!
Să nu te miri! Merg îngerii cu mine
Să desenăm în cer chipuri și sâni
Dar aripilor lungi, cu greu le vine
Culoarea pentru pielea de stăpâni.
Că ei sunt regi, nu-s îngeri la femeie
Piciorul lor e plumbul greu din pas.
Dar eu mă duc, eu am mereu idee
Cum să le scriu, cum să le fiu popas.
Și-acolo pulpe dezgolite se-nfioară
Sub vârful buzelor cu care le sărut
Dar stânga mea cu îngeri o să doară
Întoarcerea spre tine, când te-am vrut.
Să nu te miri! Stau îngerii și-n noapte
Să-mi fure din creion vârful sfințit
De trupul tău, pe care-am scris cu șoapte,
Pe trupul tău, pe care l-am dorit.
|