Radu Cârneci - Poetul Iubirii

Poet, eseist. traducător, jurnalist literar, editor, om cultural.

Născut la 14 februarie 1928, în satul Valea lui Lal - comuna Pardoşi, jud. Râmnicu-Sărat (azi, Buzău). Trecut în neființă pe 9 decembrie 2017.

Licenţiat al Facultăţii de Silvicultură din Braşov (1954).

În 1964 a înfiinţat la Bacău revista de cultură  (serie nouă) pe care a condus-o până în 1972. A avut ideea şi s-a luptat (susţinut de autorităţile vremii) pentru a reuşi să împlinească - monumentală - statuia Poetului (operă strălucită a sculptorului Constantin Popovici) ce s-a dezvelit în 1971, în timpul primului Festival "G. Bacovia". A fost secretar al Uniunii Scriitorilor (1972-1976), apoi şef al secţiei de literatură şi artă la revista  Contemporanul  (1976-1990). În 1990 Radu Cârneci a reînfiinţat, la Bucureşti, revista Neamul Românesc, publicaţie a  Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de pretutindeni (preşedinte fiind prof.univ.dr. Victor Crăciun). A înfiinţat şi a condus Editura Orion (1991-2008), de asemenea, a fost şi este director executiv al Fundaţiei Naţionale "Izvoare" pentru protecţia Naturii şi Artelor în România (din 1997).

Din bogata sa creaţie selectăm: Noi şi soarele - 1963; Orgă şi iarbă - 1966; Umbra femeii (sonete) - 1968; Iarba verde, acasă, Bucureşti, 1968; Centaur îndrăgostit - 1969; Grădina în formă de vis (noi sonete de iubire) - 1970;  Cântând dintr-un arbore (poeme închinate naturii) - 1971; Oracol deschis - 1971;  Cântarea Cântărilor (parafrază modernă la celebrul text omonim din Vechiul Testament, atribuit regelui Solomon) - 1973; Banchetul (sonete de dragoste, în vers alb) - 1973; Horă de vulturi - 1974; Heraldica iubirii - 1975; Nobila stirpe - 1976; Psalmii lui Zamolxe - 1976; Temerile lui Orfeu (poeme despre timpul prezent) - 1978; Hora anotimpurilor - 1979; Un spaţiu de dor (colecţia "cele mai frumoase poezii") - 1980; Ca muntele-n amiază - 1981; Timpul judecător - 1982; Sonete (de iubire şi moarte) - 1983; Pasărea de cenuşă - 1986; Clipa eternă (colecţia "poeţi români contemporani") - 1988; Scrisorile către Dorador (text român-francez) - 1997; Heraldica iubirii (colecţia "biblioteca pentru toţi") - 1999; Scrieri (ediţie în trei volume, îngrijită de autor, selecţie din întreaga sa operă: I. Arborele memoriei; II. Heraldica iubirii; III. Clipa eternă) – 2004; Amintiri din Paradis, Editura ANAMAROL, 2016.

Din traduceri, notăm (numai pe cele editate în volume): Léopold Sédar Senghor (Senegal): Jertfe negre - 1969; Srecko Kosovel (Slovenia): Extazul morţii - 1975; Kahlil Gibran (Liban): Profetul şi Grădina Profetului - 1983; Charles Baudelaire (Franţa): Florile răului "Les fleurs du mal" (prima integrală lirică Baudelaire în limba română, realizată de un singur traducător) - 1991; Jacques Chessex (Elveţia): Elegiile lui Yorick - 1995, Mousse Boulanger (Elveţia): Inimă de aur - 1998; Delmira Agustini (Uruduai): Dulci elegii - 2002; Pierre Louÿs (Franţa): Cartea cu frumoasa Bilitis - 2015.

Radu Cârneci este şi autorul unor importante antologii literare, cu teme abordate pentru întâia dată în cultura naţională, astfel: Sonete - Shakespeare - Voiculescu - 1996; Arborele neuitării (cuprinzând poeţi de limbă rămână din Israel) - 1997; Mioriţa - în şapte limbi (română, franceză, spaniolă, italiană, engleză, germană, rusă), ediţie ilustrată de Dragoş Morărescu - 1997; Poezia Pădurii române (patru volume: I. poezia populară de inspiraţie silvestră; II. clasicii; III. modernii; IV. contemporanii) - 2001; Cinegetica (trei volume, texte din literatura universală şi română) - 2003; Cântarea Cântărilor - antologie (cuprinzând 16 variante în limba română, de la cea cuprinsă în Biblia lui Şerban - 1688 şi până în prezent) - 2009; Antologia Sonetului Românesc (trei volume) - 2009; Amintiri din Paradis (interviuri) - 2015.

Din multitudinea de premii, distincţii, diplome de onoare şi de excelenţă, aşezate aici aleatoriu, notăm doar: Premiul Academiei Române, 1978; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1971; titlul de Academician acordat de Ministerul Mediului din Republica Moldova, 2000; titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Vasile Alecsandri", Bacău, 2007; Premiul "Opera omnia" al Uniunii Scriitorilor de la Chişinău; Diploma de Onoare a Asociaţiei culturale România-Africa, 2005; Marele Premiu Naţional de Literatură acordat de Academia Internaţională Orient-Occident, Curtea de Argeş, 2007; Brevetul şi Medalia de Onoare "Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România", 2011; Premiul "Balcanica" - pentru întreaga creaţie - primit la Festivalul Poeţilor din Balcani, Brăila, 2014; premiul "Opera Omnia" atribuit de revista Ateneu, la semicentenarul publicaţiei băcăuane (1964-2014), Ordinul "Meritul Cultural", în grad de Ofiţer, 2003. Radu Cârneci este membru al Organizaţiei Mondiale a Poeţilor din 1992; prezent în Enciclopedia "Who's Who" a personalităţilor din România.

Alte cărţi în pregătire pentru tipar:

- Mari poeţi ai iubirii - antologie cuprinzând 50 de autori celebri, din antichitate până în timpul de faţă;

- Antologia Cântarea Cântărilor - revăzută şi adăugită;

- Poema Pădurii - selecţie din creaţia sa lirică, alături de eseuri, interviuri, corespondenţă - toate legate de domeniul silviculturii.

Radu Cârneci - Poezii

MARAMUREŞ

Acele clipe de toamnă cu zei
Şi zeiţe dintr-o creaţie de gând,
acele ierburi albastre, acei
cai în văzduh aşteptând

acei munţi cu femeile lor,
acei bărbaţi de putere,
bisericile cu turle de dor,
clopotele-n imnuri severe
acel cântec de ţipăt păgân
uluindu-l pe Dumnezeu,
luna cu minunatul ei sân
peste cimitirul ateu -


NE PROTEJEAZĂ CINE, IUBITO, CARE ZEU

Ne protejează cine, iubito, care zeu
pătrunde-n carnea noastră şi ne îmbracă chipul?
El ne scrâşneşte piatra, călcându-ne nisipul,
mereu ne-mbogaţeşte, golindu-ne mereu!

De când mă ştiu, în slavă îmi este arhetipul,
de când exişti, în tine-i un zbor de curcubeu,
şi între noi nu noaptea se despleteşte greu,
ci aurora joacă pe bolta frunţii nimbul.

Şi totuşi e o taină, jur-imprejur de noi
Vibrează o putere, ne-ncercuie frumoasă,
ea ne cladeşte munţii, ne-nvăluie cu ploi
şi-mpreunează cerul cu mlaştina umbroasă,

Iar ţie-ţi suie gândul, făcându-te de lună
şi-n jurul tău, eu, clopot, ce-n valea nopţii sună


POEM CU CLOPOTE

Spre Mausoleul sfânt, bat clopote.
Ele vin din iarbă, pe sub iarbă,
din pământ, pe sub pământ,
din izvoare, pe sub izvoare,
din oase, pe sub oase,
din tăcere, pe sub tăcere,
mereu înviere.

Ele vin din arbori, peste arbori,
din pietre, peste pietre,
din paşi, peste paşi,
din moarte, peste moarte
Şi ne sună şi ne dor,
clopotele cu lună sub nor.
Vai, clopote de sânge cum bat
din pământ, peste pământ
în sânge, despre sânge,
în noi dinspre noi, clopote
cu limbă de cer dinspre cer,
cum intră în noi şi ne cer.

Iată bărbaţii din carne sunând,
iată clopotele lor sângerând,
iată degete, iată ochi de dor,
iată tăcerea tâmplelor,
iată valea cu bărbaţi sunând,
iată clopotele lor sângerând.

Intră în noi clopote de pământ,
clopote de oase, dansând,
din stele, din ciocârlii, din grâne,
în noi azi, în copii mâine,
o ţară de clopote în noi răsturnând
sus vulturi de clopote zboară rotund


STATORNICIE

Pământ al strămoşilor mei, fruct amar,
te roteşti în mine înnobilându-mă:
gust luminos de toamnă.

Aici sunt flăcări de comori,
flăcări de oase,
nopţi de străbuni,
iată: vin voievozii pe cai de vânt,
străvezii armate trec
printre zidiri înalte, ca prin păduri -
timp întors în mine,
umbre dragi.

Vale a stelelor,
vale a soarelui,
cu margini de horbotă, dans -
aici mă aşteaptă femeia iubită,
aici sămânţa stirpei mele
asemenea ierbii.

Pământ al ochilor mei
şi al genunchilor evlavioşi,
fruct dulce al mâinilor mele, iată,
timpul mă schimbă în ceaţă de aur,
iată, intru în anotimpul de taină, apă adâncă

Sunt ca o pasăre,
care vine
şi pleacă
şi pleacă şi vine
şi pleacă şi vine şi moare aici.


APROAPE ELEGIE

Amiezile ne vor pătrunde răbdătoare,
ca o putere ce vine şi pleacă,
şi va fi o linişte ce doare,
o durere care se-neacă.

Apoi soarele va fi tot mai frumos
şi-i va grăbi pe toţi spre seară,
ademenindu-i cu armonia de jos,
unde se roagă o făclie de ceară.

Numai eu voi rămâne-n lumină
cu cântecul, pasăre ţipând între dinţi –
şi-mi va curge din tâmple răşină:
două pâraie fierbinţi.


GÂND ÎNAPOI

Va veni primăvara, desigur,
ne vom întoarce în copilărie,
copaci fiind, ne-om inunda cu muguri,
ne vom preface-n iarbă pe câmpie,

Sau, dacă vrei, vom fi o ploaie-n ropot,
de soare ploaie, curcubeu răsfrânt,
iar în amurg vom fi de bronz în clopot,
topindu-ne în zări, la ceasul sfânt.

Şi vom rodi cu stelele curate,
un gând înalt, făclie de priveghi –
voi fi în toţi, iar tu vei fi în toate,
medalie cu două chipuri vechi

Şi, ca o ceaţă din nimic ivită,
uşori vom fi, călătorind în jos,
cer legănat în lacrima-ispită
şi răsturnat în noi cu preafrumos...


N-AM BĂNUIT VREODATĂ CĂ DRUMUL NU-I DE SLAVĂ

N-am bănuit vreodată că drumul nu-i de slavă,
că ne pândesc mari harpii cu zborul lor de iad,
că văile ne-aşteaptă cu-aprins gâtlej de lavă,
că stelele pogoară, că aripile cad.

Şi nu ştiam, o, Doamne, că pajiştea-i otravă,
că peste ea crescuse al şerpilor răsad,
că pasărea de veste va fâlfâi bolnavă,
că ne pândea mânia cu ochiul ei de jad.

Ce dulce nălucire! ce înălţimi! ce dor!
iar tu erai colină şi pom îmbietor
şi pură frăgezime de mugure abia!

Dar se iviră monştri la margine de stea
şi ne înceţoşară curând pe amândoi –

hai, să fugim, iubito, spre Muntele cu ploi!