-
Biografie
-
- Emilia Ţuţuianu (n. 12 iulie 1961, Râşca, Suceava) este
psiholog, editoare, promotoare culturală, publicistă şi poetă din
Roman.
Date biografice:
A studiat la liceul Roman Vodă şi ulterior la Facultatea de filozofie
a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi secţia: Relaţii Publice,
Comunicare Socială şi Asistenţi Socială, specializarea
socio-psihopedagogie.
-
- În anul 2002, debutează cu volumul de poezii Flori de măr, Ed.
Princeps, Iaşi.
Tot în anul 2002,cu ocazia lansării volumului Flori de măr la
Biblioteca Municipală, Roman, la sugestia poetului Daniel Corbu,
decide înfiinţarea unei edituri, prima editură laică din Roman:
Editura Muşatinia.
Clipele petrecute la mănăstirea Văratec şi Agapia, prietenia cu
profesorul Sorin Ullea (cercetător în cadrul Institutului de Istoria
Artei al Academiei Române) sunt consemnate narativ în cel de al doilea
volum de poezii şi eseuri: În amurg, ed. Timpul, Iaşi, 2004.
În anul 2007 fondează în cadrul Bibliotecii Municipale Roman,
Societatea Culturală George Radu Melidon din Roman, îndeplinind
funcţia de vicepreşedinte-executiv şi redactor şef al revistei
literare, Melidonium şi al revistei online
Melidonium.
În cadrul editurii a iniţiat colecţiile:
• Harisma – transcrierea operei lui Melchisedec Ştefănescu – Cronica
Romanului şi a Episcopiei de Roman; Încheierea cronologiei picturii
moldoveneşti, sec. XV-XVI cu datarea ansamblurilor de la Părhăuţi şi
Arbure; Acatistul îngerului păzitor;
• Harpha – Mileniul trei pe portativ: Ontifonismul, Olnifonismul,
Omnifonismul.
Afilieri:
- directoare Editura Muşatinia;
- redactor şef la revista Melidonium;
- redactor la revista Dor de dor din Călăraşi.
A iniţiat revista Constelaţii, revistă a Spitalului de psihiatrie Sf.
Nicolae din Gâdinţi, prima revistă de socio-psihoterapie după anul
1989, din judeţul Neamţ. Colaborare la revistele de cultură: Moldova
literară, Antiteze, Singur, Cuvântul liber, Asachi, Dor de Dor, Vatra
Veche, Conta, Pagini româneşti din Noua Zeelandă, Tribuna noastră
(Canada), Gândacul de Colorado, Observatorul-Toronto.
Prezentă în diverse antologii de poezie din ţarăşi străinătate, precum
şi în reviste literare din: Canada, Noua Zeelandă, Statele Unite.
-
Volume publicate:
-
• Flori de măr, Ed. Princeps, Iaşi 2002, editor
Daniel Corbu
-
• În amurg, Ed. Timpul, Iaşi 2004, editor Marius
Chelaru
-
• Pictorul Constantin
Bârjoveanu, Ed.
Muşatinia, 2003, coautor Profira Bârjoveanu,
-
• Cordun monografie, Editura
Muşatinia, 2013
-
• Zboruri întrerupte, Ed.
Muşatinia, 2008, coautor Emil
Bucureşteanu
-
• Ben
Todică,
ambasador onorific al românismului în lume, Editura
Muşatinia, 2013, coordonator.
Coautor:
• Zboruri întrerupte - Ed. Muşatinia, 2008;
• Ben Todică, ambasador onorific al românismului în lume– Ed.Muşatinia,
2013;
Articole publicate în periodice:
• Filosoful Tudor Ghideanu - revista Asachi, nr.11/2010, p.10;
• Acasă - revista Dor de Dor, Călăraşi, iulie, 2011, p. 17,18;
• Poeta VivianaMichiu - revista Roman Muşat, martie 2009;
• O sută de ani de rostire filosofică românească – revista Melidonium,
2009, pag. 30;
• Zboruri întrerupte – revista Melidonium I,2009), pag. 31;
• Un pictor de neuitat – revista Melidonium II, 2009, pag. 25;
• Acasă - Centrul De Excelenţă în Promovarea Creativităţii Româneşti,
Itaca-Dublin, 26 noiembrie 2012;
• Dimensiuni ale muzeografului creator. Penel, culoare şi lumină
pentru eternitate– Din istoria oraşului Roman 616 ani, Ed. Papirus
Media, Bucureşti, martie 2008;
• Gheorghe Stoica – poesis, penel şi culoare - revista Studia
Romanesia, Roman, martie 2014, p. 135;
• O lume eterogenă.. sub microscop – revista Melidonium 2011, pag. 12;
•O poetă romaşcană: Cecilia Bănică Pal – revista Melidonium 2011, pag.
41;
•Parfumul anilor ce-au fost- Pagini Româneşti din Noua Zeelandă,nr.
86, august 2012, p. 8;
• PS Ioachim Băcăuanul, Cel mai important imnograf al sfinţilor
români – revista Melidonium 2013, pag. 60;
Prezentă în volume:
•
Ion Rotaru – O istorie a literaturii române, de la origini până în
prezent, Ed. Dacoromână, 2009, pag. 915-916;
•
Tudor Ghideanu - Ut pictura poesis, Ed. Princeps Edit, 2002, p.
5-10;
• Conferinţa Naţională de Antropologie Urbană, coordonator Adrian
Majuru, ediţia a II-a, Roman, octombrie 2010;
• Mihai Andone Delahomiceni – Pagini din Istoria Romanului, Ed.
Grafit, Bacău, 2007; pag. 471;
• Laurian Ante – O antologie a literaturii nemţene, Ed. Muşatinia,
Roman, 2006, pag. 273-280;
• Emil Bucureşteanu – Poeţi nemţeni, Ed. Timpul Iaşi, 2008, pag. 87-97;
• Virgil Răzesu – Scriitori din Neamţ, Ed. Răzeşu, Piatra Neamţ, 2012,
pag. 307-311;
• Marin Toma – Antologia Dor de Dor, Ed. Muşatinia, Roman, 2011, pag.
192-203 şi pag.379-386;
• Marin Toma – Antologia Dor de Dor, Ed. Muşatinia, Roman, 2012, pag.
3-6;210-225;399-403;
• Constantin Toni Dârţu – Personalităţi române şi faptele lor,
1950-2010, vol. XLIX, Ed. StudIS, Iaşi, 2012 pag. 377-407;
• Constantin Toni Dârţu – Personalităţi române şi faptele lor,
1950–2000, Ed. StudIS, Iaşi, 2011, pag. 490;
• Gheorghe A. M. Ciobanu – Portrete printre rame, Ed. Muşatinia, 2012,
pag. 60;
• Constantin Tomşa – Împătimit de lectură, Ed. Crigarux, Piatra Neamţ,
2006;
• Constantin Tomşa – Împătimit de lectură: Cărţi şi autori, Ed. Conta,
Piatra Neamţ, 2008, pag 55;
• Constantin Tomşa – Contemporani cu ei, Ed. Timpul Iaşi, 2009, p.
48,54;
• Gheorghe A. M. Ciobanu – Scrieri, Litera, Ed. Știinţa şi Tehnica,
Bucureşti, 2004, pag 170-172 – Un paradis, cu mărul doar în floare;
• Dana Vega, Maria Vartolaş – Biblioteca Municipală George Radu Melidon,
Roman (1885-2005), Ed. Muşatinia, p. 53,66,94,107;
• Marius Neculai, Mihaela Tihon – Personalităţi romaşcane, Ed.
Serafica, 2013, pag.157-158;
• Tomşa Constantin – Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ de
la copişti la suprarealişti, sec. al XV-lea – 2012, Ed. Cetatea
Doamnei şi Ed. Crigarux, Piatra Neamţ, 2014;
Bibliografie – în periodice:
•Ana-Maria Postelnicu - Editură cu un calculator şi o mână de oameni –
un proiect ambiţios promovat de psiholog Emilia Ţuţuianu - Ziarul de
Roman, 2 mai 2006 (articol de Ana-Maria Postelnicu),, pentru ca
zestrea de cultură de ieri şi de azi a oamenilor de cultură nemţeni să
nu se piardă, cu ajutorul unui calculator, o romaşcană – Emilia Ţuţuianu, a înfiinţat prima editură laică, Ed.Muşatinia, îmbinând
profesia de psiholog cu cea de editor”
•Ana-Maria Postelnicu - Editura Muşatinia a împlinit 10 ani - Ziarul de
Roman, 23 octombrie 2012;
•Calendar (12-18 iulie) 2013, 11 iulie 2013, ziarul Ceahlăul;
•Ana-Maria Postelnicu - Editura Muşatinia a împlinit 10 ani –
fondatoarea Editurii Muşatinia se poate lăuda cu 101 apariţii
editoriale, ea este şi editor al revistei Melidonium, singura revistă
de cultură din Roman, Ziarul de Roman, 23 octombrie 2013;
• Cristiana Bortaş - La mulţi ani, Melidonium, pe altarul culturii!,
Ziarul de Roman, 20 noiembrie 2013;
• C. Zanocea- Lansare de carte pentru copii, la Biblioteca Roman -
Ziarul de Roman, 5 aprilie 2003 –
• Lia Popa - Editura Muşatinia la aniversare - Ziarul Monitorul, 30
iulie 2005;
•Lia Popa - Misiunea de editor, dialog cu directorul editurii Muşatinia
din Roman - Ziarul Evenimentul regional al Moldovei(ISSN 12209295), 5
aprilie 2007;
• Flora Ordean - Flori de măr pentru romaşcani - Ziarul de Roman, 13 mai
2002;
• Gh. A.M. Ciobanu - Un paradis cu Mărul în floare (cronică literară)
- Ziarul de Roman, 20 mai 2002;
•Gh. .M. Ciobanu - La început a fost… visarea (cronică literară) -
Ziarul de Roman, 13 august 2004;
• A. Opriş- În amurg, poeta romaşcană Emilia Țuţuianu - Volum de
poezie, lansat la Biblioteca Municipală Roman -Ziarul Monitorul, 30
aprilie 2004;
•L. Buga - Emilia Ţuţuianu premiată la Botoşani- Ziarul Monitorul de
Neamţşi Roman, 15 iunie 2011;
• Marin Toma: Emilia Ţuţuianu – 50 de ani, revista Dor de Dor,
Călăraşi, iulie, 2011: p. 17,18;
• Dialoguri cu Emilia Ţuţuianu un om cu suflet şi minte pentru cultura
mileniului 3 românesc -Ziarul Cuvântul, Târgu Mureş: 18 iulie, 2013;
• Poeta Emilia Ţuţuianu- revista Vatra Veche, nr.3(51), martie 2013 ,
p. 80;
• Tudor Ghideanu - În amurg- revista Art-Emis, 8 iulie 2012;
• Mariana Cristescu- Dialoguri la Muşatinia: Emilia
Tuţuianu-Dospinescu–un om cu suflet şi minte pentru cultura mileniului
3 românesc, Cuvântul liber Nr. 139, 18 Iulie, 2013;
•Poezia Emiliei Ţuţuianu, între teluric şi astral- Observatorul,
Toronto, 7 noiembrie 2013
Interviuri:
• poet Daniel Corbu - „Emilia Ţuţuianu este o neoromantică. Poeta
caută mereu pretexte de dor şi îşi făureşte din iubire un ideal, o
forţa tutelară. De aici, acea poezie ce îi păstrează puritatea
romantică, simţirea neviclenită. Pe de altă parte, creaţia poetei
Emilia Țuţuianu, dezvăluie acea nelinişte specifică Eului său în faţa
realului ce-i atacă fiinţa-i înclinată spre visare”. (vol. Flori de
măr)
•critic literar Ion Rotaru - „Apreciez mult de tot delicateţa,
inefabilul şi suavul lirism, nu neapărat în descendenţa Dumitru Anghel
ori Șt. O. Iosif ci într-un chip cu totul original, absolut
personal…Îi profetizez o mare, strălucită carieră de prozatoare…
lirică.” (O istorie a literaturii române de la origini până în
prezent, pg. 915-916).
•prof. univ. dr. Tudor Ghideanu - „Constant edificată, mereu
înălţatăşi risipită, răbdător expusă dualităţii tainice dintre
suferinţă-aşteptare şi iubire-speranţă, poezia Emiliei Țuţuianu
aflatăîn maturare perpetua, promite zboruri spre alte şi alte
înălţimi, care îi certifică talentul, prin fidelitatea crezului şi
felurimea plasticizantă a imaginii”. (,,Ut pictura poesis”)
•prof. Gheorghe A. M. Ciobanu: Emilia Ţuţuianu – Un nume ce reprezintă
o fiinţă planetară deosebită..: „Dacă, pe parcursul acestei
mini-galerii de „creionări”, în „allegretto”, a câtorva oglindiri
contemporane, am întâlnit unele „personalităţi accentuate”, iată acum
şi o „rara avis”, ce ar putea constitui o altă grupare psihologică, pe
care s-o denumim acum, „pro domo”, cu atributul de „paralongată”. Un
„para” ce te poartă cu gândul la cele trei surori Brontë, din care una
orbitează în jurul corelaţiei noastre, chiar şi prin prenume – Emily.
O Emilia bucovineancă, devenită, apoi, romaşcancă, roman-vodistă, ca
universitate, ieşeancă şi, în prezent, de aproape un deceniu, o
„dirijoare” sensibilă de condeie literare, primul, ca poetă şi eseistă
ce este, iar secondo, ca „hismaster’svoice” a Editurii Muşatinia, unde
se întâlnesc autori din toată ţara.” ( Portrete printre rame)
Distincţii
• Premiul Culturii romaşcane, 2006;
• Medalia de argint a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, 2008;
• Diploma de excelenţă a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, 2009;
• Locul II, reportaj literar la Concursul de poezie, proză, teatru,
secţiune Dor de Dor Ipoteşti reportaj literar 2011;
• Locul I, proză la Concursul de poezie, proză, teatru Dor de Dor
Ipoteşti, secţiune proză2012;
• Diploma de excelenţă – pentru implicarea şi sprijinirea actului
cultural – oferită de Asociaţia pentru dezvoltarea şi sprijinirea
spiritului rural Călăraşi, condusă de scriitorul Marin Toma.
•Diploma de excelenţă – pentru implicarea şi promovarea culturii în
mediul rural – oferită de Primăria Cordun, Neamţ.
- Fotografii reprezentative:
-
-
-
-
-
|
Emilia Ţuţuianu - Poeme
VISUL MEU
Tu cauţi aur,
Eu caut armonie –
La fel de năprasnic, căutăm
Amândoi.
Visul, fără să-mi răspundă acum,
Se-ascunde sub perna nopţii,
Şi-l legăn, pe şoptite, l-adun –
Să-l dărui mai târziu vieţii.
Tu cauţi aur,
Eu caut armonie!
Năprasnici suntem,
Amândoi.
DESTIN
Păşesc, privind tot înainte,
Prin frunzele ce cad foşnind-
Crâmpei de vise ostenite,
Tresar sub pasu-mi obosit
Zadarnic ochii mei mai cată,
Prin vechiul Aladin ochean –
O razã limpede, curatã,
Pe care-o vreau…dar n-o mai am!
Stingher tu treci pe lângă mine,
Şi ierni aduci şi vânturi reci…
Oh !…te cunosc atât de bine,
Destin al meu, la cine pleci?
SECVENŢE
De câte ori ninge cu flori de măr,
simt că trăiesc miracolul devenirii…
Le iau în palme, le sărut
dar ele se metamorfozează
În lacrimi, ce cad una câte una…
pentru a îmbrăţişa pământul
cu flacăra Iubirii…
EL
În tolba inimii, ascund
zâmbetul lui.
În caseta anilor adun boabe
de smarald şi imagini.
Apoi, avântându-mă din iarba deasă
a pământului,
Mă furişez în noaptea albastră,
alergând bezmetic spre ceruri.
Caut fericirea ce s-a destrămat
sub pleoapele îngreunate de lacrimi-
Caut parfumul mâinilor sale
pocal revărsat din beţia inimii-
Şi simt, cum din trup cresc,
aripi lungi de mătase
Şi sufletul îmi transformă trăirile în rouă
SALCIA
Pletoasă, gânditoare , cu pleoapele închise
Şi vântul dezmerdându-i faldurile grele,
Pe malul solitar al unui râu rămase,
O salcie pletoasă, sub cerul plin de stele.
Era sublim sub lună, când briza ne cuprinse,
Cu braţele ei grele de frunze şi-nfloriri…
Ne-nfioră tainic de amintiri apuse,
Şi-n oglinda apei se-apleacă murmurând:
Tu la izvor, Eu la vărsare
ne legănăm cu vise şi iubiri,
.. cuprinşi de neuitare!
ZEFIRUL
Zefirul mi-aduse pe aripă,
Un gând de iubire stingher –
Timid, el se arată o clipă
În blânda lumină, pe cer.
Şi, vântul se plimbă prin păru-mi…
M-atinge cu pasu-i uşor,
Mă-ntreabă:
„-Cui vrei să te dărui,
Cu-atâta iubire şi dor ?”
Ş-atunci, murmure sfinte, curate –
Buzele-mi calde-ţi şopteau
Regretul, că nu eşti aproape,
Spunându-ţi mereu …că te vreau!
INIMA MEA
În inima mea,
sălăşluieşte un petic de cer
şi un pumn de pământ…
Pentru a-mi proteja inima,
de buruieni omeneşti,
Desţelenesc pământul cu eclata carului mic,
pentru a afla în adâncuri Misterele Eleusine,
Ce le ascund apoi fericită,
în al meu petic de cer.
ACCEPTARE
În intervale de ani
tipicul Vis se repetă,
şi-ntr-o lume paralelă,
cu umerii plecaţi păşesc
potrivindu-mi paşii
cu tăcerea din regresul cuvintelor…
Un vânt pribeag mă poartă
peste pământul verde,
zămislitor de viaţă
şi-n mâini cuprind înfiorată
izvoarele cu apă cristalină
în care mă privesc ca-ntr-oglindă…
Aştept şi Tac,
Plâng şi Zâmbesc
…Trăiesc!
RODIA
Ah, rodie… rodie
cu fructe dulci, fructe amare,
Gustul tău e iubirea
cu sâmburii întunecaţi,
Ce-mi gonesc pe orbită trăirea,
în paşi de Lumină şi Umbre purtaţi.
PESCĂRUŞUL
Cu aripile evantai,
În adieri de lună clară,
Deasupra apei înspumate,
Un singur pescăruş, mai zboară.
E freamăt de închipuiri,
Şi doruri nemărturisite,
În zborul lui spre împliniri,
De vise, gânduri tăinuite.
Se-nalţă iute din durere
Zburând mai sus, tot mai uşor,
Sorbind a cerului putere
Şi aripi…pentru noul zbor.
PETALE DE TRANDAFIRI
Într-o dimineaţă de septembrie trecut,
Când ramuri grele, podoaba-şi scutura,
Cu rozalbe petale grădina s–a umplut
Şi-n foşnet de frunze, lin toamna cânta.
Se-mbată pământul şi-ncet cerul clipeşte,
Privind la trandafirii ce tremură uşor
Sub ploi, sub vânt şi ceţuri, ei luptă nebuneşte,
Ca alţi boboci de floare să simtă un fior.
Cu argintate frunze, le-ngreunează ceaţa..
Şi înşelând durerea şi aşteptarea lungă,
Gândesc: ce vis frumos le-ar fi viaţa,
Când bruma grea nu poate să-i atingă.
DURERI
Perfida urmă a Durerii..
ca o regină tronează,
peste pâcla roasă
din piscul Puterii.
Doar surâsul fugar,
născut din amar,
l-ascunde sub pleoape,
să-i fie aproape.
NOAPTEA
Mai vine o noapte –
şi afară plouă.
Des şi mărunt,
din empireul de plumb.
Nesfârşită singurătate
mereu ne-ntâlnim,
În noaptea cenuşie,
mereu ne iubim.
Cutreier în noapte,
pe drumuri pierdute,
Stropi blânzi s-adună, în şoapte
cu vise şi doruri tăcute.
STIHIA ÎNVINSĂ
Du-te, du-te noapte…
zorii să se-arate.
În drumul spre cer,
leapădă-ţi, eu vreau,
haina-ntunecată.
Şi-n val de lumină,
soarele să vină.
Du-te, du-te …te înalţă,
din adâncul pământului
din tristeţea gândului.
Şi, vino… iubeşte,
La soare zâmbeşte!
PIOŞENIE
Motto: Ieşi-va duhul lor şi
se vor întoarce în pământ.
În ziua aceea vor pieri
toate gândurile lor.
(Ps.145,4)
Mă-ndrept spre casa bunicilor,
Dar ea mă primeşte pustie şi goală.
Mă-ntorc spre căminul părinţilor
ca o pasăre care,
după ce şi-a luat zborul,
îşi caută cuibul plin de
penele ce i-au căzut din aripi.
Mă-ntorc la fiinţa iubită,
cu sufletul plin de dragoste,
să-i spun c-a fost cu mine mereu!
Mă-ntorc, spre tot ce-a fost
tristeţe şi bucurie…
şi
Vreau să retrăiesc totul…
pentru că timpul devine un hoţ
al vârstelor şi fuge…fuge…fuge
şi
Atunci, mă voi întoarce către
pământul care mi-a dat fiinţa…
„din pământ eşti
şi în pământ vei merge!”
CHEMAREA MĂRULUI
Creanga îmi este prea
încărcată de flori.
Vreau să le dăruiesc,
să simt fiori.
Să-mi salte trupu-mi prea lemnos,
în faţa visului frumos
Acelor ce cuprinşi de dor,
cu şoapte dulci îşi spun ce vor…
Să se-mplinească-n viaţa lor.
Şi-atunci îi chem:
„Veniţi cu toţi la umbra mea –
Parfum de măr şi flori de nea,
Sfinţi-va gândul, dragostea,
Şi taina ce se-ascunde-n ea!”
TRADIŢIE
Cerul e un covor plin de stele
Unele surâd, altele sclipesc sau zâmbesc
Vorbind oamenilor despre marea taină a lumii,
dar
Ei nu ştiu ce-nseamnă mişcarea
unei stele pe bolta cerească,
Ei nu ştiu dacă stelele mor câte puţin
sau deodată
dar
Ei ştiu că sufletul este stea
Care, atunci când va cădea,
Se stinge-ncet …şi el şi ea
BUNICA
Ţi-e faţa brăzdată,
de şanţurile durerii.
Ţi-e părul albit,
de povara anilor.
Ţi-s buzele subţiri,
de mânia tăcerii.
Ţi-s ochii adânci,
de mulţimea dorurilor.
Dar sufletul ţi-e plin,
de harul Iubirii,
revărsat asupra Tuturor…
Vol.Amurg, Editura Timpul, Iaşi, 2004
Profesorul
L-am cunoscut la
Văratic…
Aplecat deasupra unei măsuţe, învăluit de aburii cafelei, cu o mână
sprijinindu-şi fruntea şi cu cealaltă scriind de zor, grăbit, pentru a
întâmpina timpul la locul sortit şi stabilit dinainte…Cu toate vrăjmăşiile
din jurul său el zâmbea cald şi îngăduitor. Te izbeau ochii săi adânci cu
care dorea parcă să spargă orizontul hipemetropiei sociale şi spirituale,
tonul blajin -stăpânit de o mândrie îngăduitoare- închidea nemulţumirile
şi le strivea pe ascuns cu o putere neobişnuită pentru venerabila sa
vârstă.
Realitatea,
îmbrăcată în haina dură a adevărului era uneori prea strâmtă, prea mică,
pentru cei cu sufletul închistat, fără iubire. Invidiat de unii, iubit de
alţii, el s-a refugiat la Văratic pentru a scrie istoria arhitecturii
monahale…Îndrăznind să facă un act de dreptate a fost trimis în exil,
contestându-i realitatea…
Oare, nu orice
om îşi doreşte să fie judecat după opera sa şi oare nu opera este Omul?!
Dar, gândurile
profesorului Ulea, ideile sale împărtăşite, dăltuiau în spaţiile
interioare în care îşi făcuse leagăn înţelepciunea şi credinţa în acele
valori, ce nu mai au nevoie de clemenţe unor privilegii, ci ele pot
rămâne mereu vii- într-un dialog cu cele care vor urma, dacă nu se va
aduce atingere identităţii lor…
Dorind să
păstreze această identitate ca pe un adevăr istoric, şi poate nu pentru
reducerea acelui act de complexitate şi mobilitate din cultura Agapiei la
o simplă reprezentare, el a trăit o lungă perioadă de confruntare şi
tulburare spirituală, liber exprimată sau uneori îmbrăcată în forma unei
rezistenţe în care, pe de o parte unii susţineau modernizarea -abuzând
de libertatea de a decide- şi de cealaltă parte, unde se situa şi
profesorul Ulea, avertiza asupra complexităţii unor valori istorice,
asupra păstrării unui tezaur cultural ce trebuie înţeles ca o globalitate
şi ca semn al personalităţilor care au dat vitalitate epocii contemporane
lor.
Dorind să nu
piardă pariul cu sine însuşi, el s-a refugiat în cele din urmă la Văratic,
pentru a-şi continua munca de o viaţă. Faptul că a îndrăznit să invoce
veşnicia monumentelor, şi acel Adevăr legat de realitatea culturii, i-a
adus exilarea…Acest om deosebit, avea o mare putere de a înţelege faptele,
şi o răbdare de fier care l-a ajutat nu de puţine ori, să îndepărteze
pidosnicia evenimentelor, printr-o rectitudine comprehensivă uimitoare.
Exista în el
harul de fi prieten şi o disponibilitate, care îi făcea pe toţi cei din
jurul său să înţeleagă generozitatea şi frumuseţea sufletului său…Iubind
persuasiunea, logica interioară şi idiosincratică, el sfârşea nu de puţine
ori în incertitudine şi mirare.. Fire meditativă, adoptând o conduită ce
forma etica elegantă a unei inteligenţe superioare, el îşi dăruia întreaga
fiinţă celor din jurul său…În fiecare dimineaţă profesorul se arăta în
cerdacul casei maicii Ripsimia…
Era august!
Anotimpul când natura se împodobea cu întreaga-i măreţie şi nu-şi cruţa
nici o osteneală pentru a fi superbă…Potirul harului divin se revărsa
deasupra Văratecului scăldând-o într-o caldă lumină argintie…În fiecare
dimineaţă, profesorul obişnuia să coboare treptele casei şi lăsând în urmă
scârţâitul portiţei străbătea sprinten, străduţele dosnice, mărginite de
ostreţe, în spatele cărora se auzeau şoaptele tainice ale măicuţelor…După
fiecare plimbare matinală se întorcea în camera sa şi scria de zor până
seara târziu..Gazda noastră era o femeie cu faţa blândă, cu ochi smeriţi
şi calzi, care nu de puţine ori ne invita jos, în grădinuţa ei, pentru a
ne vorbi de viaţa minunatelor ei flori..
Într-o seară
am coborât împreună cu gazda mea în grădinuţă… Trăiam sentimentul că sunt
într-un ţinut de poveste şi bucuria zilelor din urmă, răsăreau timid din
ascunzişurile sufletului meu… În seara aceea a coborât şi profesorul,
purtând în mână un mănunchi de crengi de şovârf, culese în obişnuita sa
plimbare.
Cu glas blând
a început să ne explice efectele benefice ale acelor flori… Priveam cât de
vioi discuta şi explica şi căutam să înţeleg de unde avea atâta putere,
atâta suflet…!? Parcă ghicindu-mi gândurile, m-a privit o clipă
sfredelitor şi mi-a spus:
- Neîmplinirea
rămâne o mutilare grea, ea ampută vitalitatea unei fiinţe şi nu foloseşte
decât doar celor care o generează …Îndărătnicia, orbirea voită a
oamenilor, minimalizează acest rău şi ei nu vor recunoaşte vreodată cât
de mult greşesc…Aici însă se poate lăsa totul în urmă şi se poate
uita…Dumnezeu a lăsat acest mic leagăn al liniştii şi împăcării pentru a
cunoaşte pacea…Când eşti trist, trebuie să ai puterea de a merge în tine
însuţi, ca să vezi cât de adânc este locul în care ţi se scurge viaţa şi
atunci vei putea înţelege mai uşor taina durerii…
Ce se mai
putea spune? …O lume, în care sentimentele erau doar banale afaceri cu
amestec de lăcomie şi vanitate, nu putea arunca totul în beznă…trebuia să
aibă şi un punct luminos. Trecând prin experienţele periculoase ale
întunericului ajungi la acel punct care-ţi dă puterea, să retrăieşti în
chip miraculos izvorul fericirii desfătătoare ce nu poate fi nimicit...nu
poate fi ignorat.
Întunericul
acelei seri mi-a picurat din ulciorul strălucitor al nopţii o lumină care
mi-a umplut sufletul de bucurie..A doua zi începeam periplul meu matinal
prin Văratic…Fiecare colţ era un miracol, fiecare floare era un mister, de
care mă bucuram şi o sădeam în suflet pentru a-mi da putere pentru anii ce
vor veni.
Străbăteam
străduţele întortocheate, trecând de bisericuţa Sf.Ioan, urcam spre
colinele din spatele mănăstirii, desprinse parcă dintr-un empireu regal..O
punte îngustă unea cele două coline din spatele mănăstirii. Păşind pe ea
aveam sentimentul că înaintez pe un trecut devenit prezent…Îl vedeam pe
profesor sfidând primejdia, furându-i naturii puterea de a rămâne drept în
faţa micimii sufleteşti a unor oameni şi a duce mai departe lupta pentru
adevăr. Imaginea sa proiectată între umbrele brazilor părea un monument pe
care pădurea îl zămislise spre a nu fi uitat..
Sus pe colină
se ridica un conac alb, izolat de restul lumii…În jurul lui o viţă
sălbatecă, neagră, se căţăra, ca nişte pete întunecate. alcătuind
frontonul acelei aşezări.
Priveam
Văratecul de pe colină şi îmi umpleam sufletul cu imaginea lui divină,
apoi coboram la vale, pe cursul apei, mângâind trunchiurile plantonului
care se înălţa ca nişte braţe albe uriaşe, încărcate cu frunze aurii.
Simţeam cum
gândurile îmi deveneau fluide, uşoare ca aerul, capabile să primească
binecuvântarea acelor locuri.
Atunci m-am
gândit că Profesorul este Omul care dialoga cu
Văratecul aşa cum dialoghează lumina cu începutului zămislitor de viaţă…
|
-
-
LABIRINTUL
La început, în fiinţa-mi de lut
s-a pitit tainic iubirea..
Şi-n rădăcinile adânci ale ei,
viaţa a luat forma aripilor albe
Timpul, fără a-şi schimba măsura,
Ghemul Ariadnei l-a desfăcut,
încet, de la sine…
Şi, din Cunoaştere, a izvorât
lumina înţelepciunii,
Din Adevăr s-a zămislit
lumina dragostei,
Contopindu-se cu materia
Şi atunci a izbucnit
flacăra sufletului
Ca Persefona am străbătut labirintul,
şi am simţit în ceafă, răsuflarea-i rece
Şi cu fiecare pas cutezat, se deschidea
adânc, rana de sub pleoape..
De secera lunii am atârnat,
ispita „capitulării laşe”…
Şi-n inima mică, ca un fruct,
am adunat izvoare de cristale
Ce au săpat adânc, în suflet,
Cetatea Luminii!
JOC
De mică, am visat să merg pe valul apei înspumat,
S-adun în ochi mişcarea lui şi reflectarea cerului,
Să simt răcoare-i la picioare,
Să simt că-ntregul corp mă doare.
Şi într-o zi…
Priveam la droaia de copii care cântau voios, săreau
Şi pietricele zvârlite departe, pe mal adunau
Erau zeci, sute şi mii
şi albe şi negre, maro, cenuşii,
Dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere
Venind de departe, vorbind de alte ere.
***
M-am aplecat şi-am strâns şi eu…
Le-am aşezat chiar la uscat,
Le-am ridicat şi m-am jucat
Zvârlind în sus pe rând, mereu,
Una, două, trei, patru…dar au picat
Din nou în praf. S-au murdărit!
Şi-atunci iarăşi am pornit
Pe prundul aspru să găsesc
Doar pietre albe, negre, maro şi cenuşii…
***
Trecut-au anii…Te-ntâlnii pe malul apei argintii
Eram ca doi îndrăgostiţi, ce-nlănţuiţi
Mergeam încet, călcând uşor,
Nisipul ridicând în zbor,
Dar, deodată am simţit intrând în tălpi
prundişul galben-cenuşiu,
Şi am strigat, ca şi atunci când pietricele azvârleam
În apa în care mă scăldam;
Înnebunită am ţipat: Sunteţi aici? Nu m-aţi uitat?
…………………………………………………..
Le-am strâns apoi pe toate-n mâini
albe şi negre, maro şi cenuşii,
Dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere,
Venind de departe, vorbind de alte ere.
***
Strângeam, strângeam şi trupul mi-l simţeam
Plin de fiori şi de durere…
Dar nu ţipam; ci iar strângeam,
Mai tare, tot mai tare vream…
***
Şi sângele simţeam că-mi fierbe,
Ceream ceva şi nu ştiam
Că-n mâini s-a plămădit durere şi plăcere,
Şi pietrele-mi intrau în piele iar
sângele curgea şuvoi…
Iar mâinile lipsite de viaţă şi moi
se desfăcură încet, pe rând,
ca şi o vorbă dintr-un gând.
Pe degete, sângele-mi făcuse inele
iar ele, sfintele pietricele,
Dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere
Venind de departe, vorbind de alte ere,
Nu mai erau: albe, negre, maro, cenuşii
Ci roşu aprins, cu pete aurii
Şi-n mâini parcă aveam zeci, sute, făclii.
***
Pioasă, genunchii i-am pus pe pământ
Şi ochii şi faţa şi gura-mi rosteau în cuvânt
„Ce-amarnică-i truda!…
Dar, iar am plecat pe malul apei înspumat
Pietricele s-adun: albe şi negre, maro, cenuşii
Să le dau strălucirea, să le fac roşii-aurii….
REVENIRE
Cuprind în braţe căldura verii
şi-n suflet vreau s-o strâng
pentru tine, când vei veni..
Singurătatea, vicleană vietate,
sfidându-mă duşmănos, mă privea…
Mă ghemuiesc în mine, obosită;
Şi adun în braţele ce-mi flutură în vânt,
amintirile rămase, din alt timp.
Inima se deschide ca o rodie,
Cu picături roşii, ce se-amestecă
cu scurgerea haină a Timpului,
cu nisipul lucrurilor pierdute,
cu osteneala trupului zbuciumat,
cu arşiţa febrei…ce mă devoră
NELINIŞTE
Tristeţile nopţilor sunt
neîngăduitoare,
Ele se nasc din trăirile zilelor,
şi mor din dorurile neîmplinite.
De aceea nu ne iartă,
ci ne împovărează…
cu dorinţa cunoaşterii de sine.
MÃRIMEA TIMPULUI
Zilele şi nopţile se măsoară cu ora.
Unele sunt scurte, altele sunt lungi,
Dar mărimea lor nu depinde de oră
Ci, doar de ţelul la care vrei s-ajungi.
Eu vreau zile şi nopţi ca la Polul Nord
Poate că atunci voi avea Timp
Să Trăiesc, să Gândesc, să Iubesc
Dar, poate că nici atunci,
fiindcă,
Şase luni noapte, şase luni zi,
Se măsoară tot cu ora
…………………………….
Nu-mi rămâne decât timpul
Transformat în Eternitate
VIAŢA ŞI MOARTEA
În zori, când soarele cu şoapte se răsfrânge,
Lumina cu steliţe piteşte-n ea ivirea…
Suav parfum de roze mărturisesc iubirea,
Şi-n tăcute vise, chemarea lor se frânge..
Lumina cu steliţe piteşte-n ea ivirea…
Clipa străvezie ca amintire trece,
Şi-n în tăcute vise, chemarea lor se frânge..
Pământul reînvie ca dintr-o lume rece.
Clipa străvezie ca amintire trece,
Cu gânduri grele, crengi de cais s-aplecă,
Pământul reînvie ca dintr-o lume rece,
Să le adune-n vise ce vin, trăiesc şi pleacă.
Cu gânduri grele, crengi de cais s-aplecă,
Îmbrăţişând pământul cu amăgiri deşarte,
Să le adune-n vise ce vin, trăiesc şi pleacă,
Tot ce a fost viaţă şi neatins de moarte.
ILUZIE
Când a căzut o petală,
m-am bucurat.
Am crezut că va creşte
Fructul.
Am aşteptat…,dar
el n-a mai apărut.
Atunci mi-am dat seama,
cât de mult am cerut!
PÃCATUL EVEI
Dumnezeu i-a dăruit lui Adam pe Eva;
-ca să nu fie singur-
Din dragoste, a făcut-o frumoasă,
cu ochii iscoditori şi trup mlădios.
Şarpele s-a supărat…
numai el trebuia să-şi unduiască trupul.
Şi viclean,
s-a prefăcut c-o iubeşte pe Eva,
dăruindu-i un măr din pomul oprit.
Ea,
iubitoare şi bună, l-a îndemnat şi pe Adam
să muşte din fructul minunat…
Şi Adam,
a gustat…
şi i-a plăcut.
Care e păcatul Evei?
COCHETA
Ieri - s-a uitat în oglindă şi a crezut
că nu-i suficient de frumoasă;
Azi - şi-a puse gene false,
şi-a dat cu fond de ten,
şi-a conturat buzele cu negru…
Într-un cuvânt: s-a machiat!
A plecat la întâlnire…
dar el n-a venit!
Fardul s-a topit sub lacrimi…
amestecând culorile,
descompunându-i masca.
A rămas doar ea, cu singurătatea ei,
şi cu strigătul ce n-ajungea până la el.
IUBIRE PE INTERNET
S-au cunoscut pe Internet
Ea brunetă – El blond,
El brunet – Iar ea blondă-
ei amândoi blonzi…
sau
amândoi bruneţi.
Îşi spun că s-au plăcut,
şi-şi dau date şi date,
fişe încărcate cu viaţa lor.
Într-o zi, ea spune că-l iubeşte,
În altă zi, el spune c-o iubeşte.
Mâna se-ntinde a mângâiere,
buzele lor aşteaptă sărutul…
Dar, totul a rămas suspendat,
Între două ecrane…
NOSTALGIE
Ea trece pe stradă făcând paşii mici
şi simte în ceafă, în spate, pe-obraz,
privirile celor ce grav o condamnă:
„Păr verde?!…Păr verde?!…
s-aude ecoul.
Ea merge înainte –
şi vântul pribeag îi mângâie părul…
„-Ce verde închis!?…E pădurea?!
uimit îşi pune-ntrebarea..
Iar fata, încet îi şopteşte:
„-Pădurea e-n sufletul meu,
mi-e dor de pădure şi nu pot să o văd,
şi numai suflarea ta ştie să mângâie,
Pădurea din părul meu.”
VISUL DRAGOSTEI
Mă fură parfumul florilor de tei
Şi-l simt cum m-alintă în somn
În vis îmi apar statui măreţe cu zei,
Şi Feţi Frumoşi şi-nfricoşaţii zmei
Şi totul în jur e feeric…
Iar noi umblând printre ei,
Simţim ridicându-se din scoarţa bătrână
În valuri de aburi, mirosul de tei.
Pe aripi de vânt ajunge la mine
Chemarea ta sfântă şi plină de dor
Şi-n văl de mireasă mă-ndrept către tine,
Plutesc prin pădure…păsări ne cântă în cor
Imnul iubirii eterne…
Dar visul se stinge. Din nou mă trezesc,
Pun mâna pe buzele-mi aprinse,
Te caut peste tot…şi nu te găsesc!
…………………………………….
Mă-ntorc spre poteca cu tei înfloriţi,
Pe ea merg, alene, perechi de-ndrăgostiţi
Au ochii doar stele şi buze-rubine
Şi iarăşi îmi aduce, aminte de tine..
BUNICUL
Pe scaun, sub măr, stă bunicul,
Alături, bastonul de-alun.
Pe rondul de flori stă piticul,
Cioplit dintr-un trunchi de gorun.
Şi-aduce aminte de vremuri trecute
Când mâna-i uşoară în lemn sfredelea,
De-atunci au rămas doar statui tăcute
Şi lacrimi din ochi, cad fără să vrea.
Copilul se uită uimit la bunicul
Şi-i mângâie barba de nea-
Pe lângă ei trece ca vântul
Coroana de frunze,
Şi-odată cu ea…
S-aude un murmur,
Şi apoi cuvântul:
A fost cândva…!
CASA BUNICILOR
Pereţii casei bunicilor
sunt prăfuiţi cu dureri.
Pereţii casei bunicilor
sunt văruiţi cu lacrimi…
Dar icoanele de pe pereţii ei,
ne vorbesc de IUBIRE!
Vol.Amurg, Editura Timpul, Iaşi, 2004
|
