-
Veronica Pavel Lerner:
Prietenia implică
generozitate, complicitate și, mai ales, bucurie la succesul
celuilalt *,
-
cronică
de Luiza Mureşeanu
-
-
În
“Oameni – Repere - Mărturii” - dialogul transoceanic al
scriitorilor Veronica Pavel Lerner și Nicolae Băciuț
continuă cu mult farmec cronica mărturisirilor de suflet
prin care autoarea evocă în mod inconfundabil rolul esențial
al artei și vocația prieteniei că repere formative majore. O
conversație care ne invită elegant să descifrăm gânduri
printre rânduri**- o viață de om cu frumusețea
cuvântului trăit intens și dovada unei culturi rafinate.
Proba unei lecturi meritorii este dată de emoția pe care
textul ne-o transmite, de stabilirea unei relații personale
cu ideea cărții; astfel, în acest sens, autoarea își dorește
«ca cititorul, după ce a terminat ultima filă a cărții, să
continue să-și amintească de cele citite, iar emoția să
stăruie în inima lui precum în a mea după ce mi-am destanuit,
în scris, trăirile.» (p.8) Cred că Veronica Pavel Lerner reușește
să stăruie în mintea cititorului pentru că ea dovedește o
dragoste profundă pentru oameni, construiește
repere intelectuale semnificative și aduce în prim plan
mărturii ale unui timp care ne-a modelat destinele.
Am regăsit în lectură cărții sensibilitatea, umorul și poveștile
autoarei cu bucuria celui care citește o scrisoare îndelung
așteptată.
-
Mesajul
direct al cărții despre frumusețea oamenilor, forța
destinelor și taina locurilor deschide drum liber spre inima
cititorului. Devine evident încă de la primele pagini că
asistăm la o conversație în care ideea de prietenie aproape
că devine caracter principal. Departe de a fi o abordare clișeu,
autoarea evocă importanţa relațiilor cu cei din jur și
descrie cu sensibilitate gama de trăiri și emoții parcurse
în anii formativi și, mai târziu, după plecarea din România.
Cu memorie fotografică, autoarea reconstruiește portetele
celor pe care i-a cunoscut în timp și, în același timp, pune
împreună ca într-un joc de puzzle amintiri din copilărie și
adolescență. Urmărim rescrierea unui parcurs în care
prietenii, familia, școala dar și obiectele din jur sunt
elemente cheie în formarea unui destin. Iar oamenii sunt
determinati și definitiv legați de locurile care rămân în
suflet. Aflăm nu numai detalii duioase despre părinții,
profesorii sau prietenii din copilărie dar și elemente
biografice ale unor peronalități culturale de seamă de talia
lui Nicu Steinhardt, Alina Diaconu, Toma Pavel…și mulți
alții…care au marcat viața autoarei. Un spațiu important în
amintirile evocate îl ocupă locurile. Autoarea redă viu și
colorat fragmente din Bucureștiul de după război cu detalii
atente despre ecletismul arhitectonic, colțuri de stradă cu
asfaltul crăpat, obiecte de mobilier umanizate, sau parfumul
copacilor înfloriți. Este astfel natural: «Am fost foarte
legată de pământul natal și nu există nici acum un peisaj
din România, privit de mine în fotografii sau în filme, la
care să nu vibrez adânc, observând, din nou amănuntele
păstrate în memorie din fragedă copilărie.» (p. 27)
-
Există câteva repere
esențiale în viața autoarei pe care le dezvăluie cu grija
celui care este în posesia unui tezaur de valori. Câteva rețin
atenția în mod special: onestitatea intelectuală, rigoarea
pentru lucrul bine făcut, dragostea pentru muzică și artă,
respectul pentru adevăr. Aceste repere însoțesc viața
autoarei din coplilarie în anii României comuniste până în
momentul prezent în spațiul canadian. Reperele sunt extrem
de importante pentru că Veronica Pavel Lerner nu suferă de
relativism moral și nu face compromisuri. Mărturisește că
rigoarea și onestitatea intelectuală sunt daruri educaţioale
de la părinții ei, intelectuali remarcabili care au reușit
să se mențină verticali în anii de mizerie comunistă. «…amândoi
aveau o mare exigență în ceea ce privește bunele maniere,
conştiinciozitatea, punctualitatea și integritatea
profesională.» (p. 20). Deși destinul i-a călăuzit pașii
spre o carieră de chimist – și nu de muzician ca în visele
adolescenței – Veronica Pavel Lerner nu regretă pașii vieții
și evocă cu bucurie satisfacțiile pe care le-a avut fiind
chimistă. Dar dragostea pentru muzică, artă, literatură nu a
încetat nicio clipă. Mărturie stau zecile de cronici
muzicale, cărțile scrise, și abilitatea de a se conecta la
frumosul artistic. De pildă, în laboratorul de chimie,
autoarea își imagina «că toate cele 30 de instrumente
analitice, calibrate și automatizate…constituiau de fapt,
orchestra în care fiecare instrument cânta sub bageta
mea.»(p. 33)
-
Cartea este, în esență, un
tribut adus celor care au marcat destinul autoarei dar și un
cadou pentru cititori. Aceste mărturii au valoare de
document pentru că reflectă o epocă, dar în același timp se
identifică și se relaționează cu publicul cititor: atât cel
al imigranților români din lume, cât și al celor rămași în țară.
Cartea traversează un destin românesc colectiv, chiar dacă
separat de timp, spațiu, sau de elemente personale unice.
Refugiul în literatură și artă practicat în anii
comunismului a fost un element al acestui destin în care mulți
dintre noi ne regăsim. Un alt punct comun este conexiunea
vie cu pământul natal care, pentru mulți dintre noi, are
încă semnificații puternice. Cum spune autoarea: «Nu de
București m-am despărțit, ci de regimul comunist din România.»
(p. 86); despărțirea de România este o experiență a exilului
personal, dureroasă pentru mulți. Cei care citesc, se
regăsesc iar ȋn cei care se regăsesc, emoția va stărui.
-
Ideea care a dus la apariția
cărții s-a născut la sugestia scriitorului Nicolae Băciuț
din România, care a perfectat genul dialogului literar timp
de câteva decenii. Este meritul său de a fi ales întrebările
care au generat aceste mărturisiri.
-
Note :
-
-
*Nicole Băciuț
în dialog cu Veronica Pavel Lerner. Oameni – Repere –
Mărturii
(2018) Editura Vatra Veche, Târgu Mureș. Toate citatele
folosite în articol sunt din această carte.
-
**titlul original al cărții de proză scurtă și poezii scrise
de Veronica Pavel Lerner în 2001.