Cronica memorialistică îmbrăcată într-o
filosofie originală de viaţă
“O cultură nu este făcută de cinci
sau zece oameni, ci de sute şi mii de scriitori, cărturari,
oameni de ştiinţă, gânditori, critici, artişti, gazetari…
Renaşterea italiană străluceşte şi astăzi nu datorită cutărui
sau cutărui geniu individual, ci datorită ansamblului de
personalităţi care au creat şi s-au completat una pe alta, în
decurs de câteva generaţii”,
scria Mircea Eliade, pe la mijlocul secolului trecut.
Am pornit de la acest citat,
pentru a sublinia ce gândea unul dintre savanţii neamului
românesc, la doar câţiva ani de la încetarea celei de a doua
conflagraţii mondiale, cu privire la peisajul unei culturi,
comparativ cu observaţiile răutăcioase şi discriminatorii ale
unor contemporani, privitoare la lumea literară din România de
astăzi…
“Cu cât există mai mulţi şi mai
buni scriitori într-o generaţie, cu atât şansele individuale ale
fiecărui scriitor în parte, de a intra în istoria literaturii
sunt mai numeroase”,
continua acelaşi Mircea Eliade, care şi-a trăit marea parte a
vieţii sale departe de ţară.
Fiecare scriitor vine în
literatură şi întregeşte patrimonial cultural cu ceea ce
consideră el că este valoros, cu ce îi dictează conştiinţa
artistică, în funcţie de experienţa de viaţă, de formaţia
intelectuală, de harul cu care a fost înzestrat.
Elena Buică, autoare a peste
cincisprezece cărţi, scrise în mai puţin de cincisprezece ani,
este o eseistă redutabilă, ştiind să îmbine fericit cronica
memorialistică atotcuprinzătoare (care adună la un loc nu numai
întâmplările la care autoarea a fost martoră, dar şi
experienţele altora, pe care le valorifică artistic) cu
reportajul, impresiile de călătorie, schiţa de sociologie,
tehnica portretului…
Cred că i se
potriveşte acest gen de literatură, pentru că oferă scriitoarei
posibilitatea de a comunica şi a se comunica pe sine, cu toată
zestrea sufletească cu care a fost dăruită. În una din cărţile
Domniei Sale, autoarea spune tranşant: „ Am preferat ca scrierile mele,
în bună măsură, să fie clădite pe un suport autobiografic căruia
să îi adaug noi valenţe, pentru a satisface atât nevoia de
autenticitate, cât şi posibilitatea ca fiecare cititor să se
poată regăsi şi să poată fi stimulat să participe după fiinţa
sa”...
Pendulând între două
lumi şi între două culturi total diferite (română şi canadiană),
Elena Buică a optat pentru o exprimare artistică în limba în
care s-a născut, pe care o stăpâneşte atât prin ereditate, cât
şi prin formaţie profesională. Frumuseţea locurilor natale
asupra cărora se apleacă în pioşenie, frumuseţea sufletului
românesc căruia i se închină cu adâncă reverenţă, obiceiurile
străbune, calităţile şi defectele unui popor mereu încercat de
vitregiile istoriei, care parcă şi-a pierdut, în anii din urmă,
identitatea, întâmplările pline de savoare, ai căror eroi sunt
consătenii scriitoarei, dorul de tot şi de toate... nu puteau fi
exprimate decât în graiul strămoşesc.
Şi mai cred, cu toată
convingerea mea, că în fiinţa autoarei, mai întâi s-a născut
dragostea pentru ţara şi poporul român şi pentru limba
românească, în care a rostit primele cuvinte după naştere, şi
abia, după aceea, dragostea pentru scris. Articole minunate
dedică doamna Buică limbii române, mărturii ale iubirii
necondiţionate faţă de aceasta, în cărţile publicate anterior.
Cartea „În pas cu
timpul” este în acord cu presupunerile mele. Numai un
patriot adevărat s-ar fi gândit să dedice cartea sa
evenimentului istoric ce îl sărbătorim anul acesta, „ Centenarul
Marii Uniri”.
Autoarea doreşte să fie
în pas cu timpul contemporan, dar nu uită niciodată să
arunce un ochi spre trecut, şi este demn de remarcat că trecutul
individual nu-i întoarce privirile de la contemplarea şi
prezentarea atentă şi obiectivă, în scrieri, a realităţii în
care trăim.
Cartea se deschide cu un
capitol care grupează scrieri cu caracter patriotic, dar
patriotismul nu o părăseşte nici măcar o clipă, chiar şi atunci
când tema scrierii nu vizează direct un aspect din ţara natală.
Patriotismul pare
o „moştenire de familie”, tatăl scriitoarei, o personalitate
extrem de puternică, imprimând de timpuriu sentimentul acesta,
în sufletele crude ale copiilor săi, nu prin lecţii sterile, ci
prin însăşi puterea exemplului personal („ Eroii nu mor niciodată...”).
Călătoriile şi
prezentarea lor plastică reprezintă un alt capitol drag
scriitoarei E. Buică, dedicându-le şi în această carte câteva
pagini pline de intensă trăire. Descriind locurile vizitate,
autoarea insistă pe aspectele generale, dar şi mai mult pe
particularităţi, pe ceea ce le face să fie speciale, incitând,
astfel, la călătorii. Nimic nu scapă privirii atente a
autoarei-turist, gata să cuprindă cu ochii şi cu sufletul tot
universul. „O vacanţă în Halifax” este un bun prilej de a
povesti cititorului despre ceva ce acesta nu va vedea, poate,
niciodată. Întâmplări prezente şi trecute sunt nelipsite din
povestirile scriitoarei, şi, îngemănate, creează acea atmosferă
originală, pe care am numi-o culoarea locală.
Doamna Elena Buică
scrie despre locurile pe care le vizitează prin lume, dar scrie
şi despre ceea ce citeşte, cu aceeaşi dragoste pentru tărâmurile
îndepărtate , ca şi pentru autorii mai mult sau mai puţin
cunoscuţi publicului
(Capitolul al IV-lea).
Forţa personalităţii
sale, libertatea în gândire şi acţiune, crezurile sale
intelectuale, morale, estetice, civice, acceptarea cu seninătate
a destinului, independenţa faţă de împrejurări şi evenimente
exterioare, puterea de a acoperi cu iubire tot ceea ce
întâlneşte şi atinge... sunt calităţile unui om absolut special,
de o înălţătoare puritate, bunătate, spiritualitate... Elena
Buică este şi o vehementă promotoare a valorilor culturale
româneşti în spaţiul american, „ o ambasadoare a
sufletului românesc”, cum, pe bună dreptate, o numeşte
Cezarina Adamescu, în cartea cu acelaşi titlu.
Cărţile doamnei Elena
Buică se citesc cu mare plăcere, fiindcă ele oferă o paletă
largă de gânduri şi sentimente frumoase şi înălţătoare, oferă
informaţii, detalii despre locuri, oameni, evenimente... Şi cum
să nu se scrie frumos despre astfel de cărţi, aşa cum o fac şi
criticii grupaţi în Capitolul al V-lea al lucrării de
faţă, capitol care adună comentariile critice la cărţile
publicate de-a lungul timpului!
Prin scrierile sale,
scriitoarea Elena Buică ne poartă cu mintea şi cu sufletul
alături de Domnia Sa între cele două lumi, România şi Canada,
simţindu-ne nu doar cetăţeni europeni, ci cetăţeni planetari cu
drepturi depline...