- Eminescu
-
-
- Tudor Arghezi, în introducerea
făcută la volumul "Eminescu - Poe-zii", volum de deschidere al
cunoscutei colecții "Biblioteca pentru toți ", afirmă: "A vorbi de
poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă... Nu poate să
ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul
coardelor ar putea să povestească pe harpă, și să legene, din
depărtare, delicata lui singuratecă slavă."
Istoria culturii, așa cum a interpretat-o Ion Biberi, urmărită în
evo-luția ei, a cunoscut alături de epocile de origine ale vieții
spirituale, momente și opere semnificând verigi de legătură între
perioadele culturale, chezășuind astfel permanența vieții în spirit.
În cazul Istoriei culturii românești, un asemenea moment este
Momentul Eminescu.
Născut pe meleaguri moldovene, el se va apleca cu pioșenie asupra
folclorului, preluând și împletind cu dibăcie ideile filozofice ale
secolului al XIX-lea cu înțelepciunea populară, ridicând astfel,
datorită geniului său, poezia românească la nivelul literaturii
mondiale.
Fixată pe aceeași idee, scria Zoe Dumitrescu-Bușulenga: "Literatura
populară a fost pentru Eminescu nu numai singura sursă de bucurie
nealterată, ci și documentul istoric, actul de stare civilă al
poporului său, care-l obliga, așa cum obligă pe orice creator de
geniu apartenența la un popor, să-i exprime desăvârșit nu numai
aspirațiile, concepția despre lume și fericire, suferințele și
bucuriile, dar și limba, expresia nemijlocită a spiritului său."
Legătura dintre Mihai Eminescu și Geniul românesc este
indestructibilă. Spre edificare, îmi permit să-l citez, din nou, pe
Ion Biberi: "Cuvântul românesc a făcut să răsune printre armoniile
lirice ale culturilor un sunet încă nemaiauzit: acest cuvânt,
devenit poezie, a creat o lume nouă și a răsfrânt sufletul unui
popor, prin cântecul unor mari personalități creatoare. Geniul
românesc, afirmat prin valori populare de mare iradiere și prin
numeroși artiști de factură mondială, ca și limba românească, de o
neasemuită bogăție de implicații și sonorități, și-au aflat în
poezie una din expresiile sale majore. Pe urmele Mioriței,
Scrisoarea I și Scrisoarea III, Glossa, Luceafărul, Oda în metru
antic, Iar când voi fi pământ... au făcut să răsune în absolut o
vastă claviatură poetică."
În magistrala sa lucrare "Istoria literaturii române - de la origini
până în prezent", George Călinescu , scoțând în evidență afiliația
poetului către rădăcinile care i-au dat seva necesară inspirației
sale, menționează: "Credința de până mai deunăzi că Eminescu e un
meteor, ieșit din neant, ca un miracol fără nici o legătură cu
trecutul, se dovedește falsă. Eminescu e cel mai tradițional poet,
absorbind toate elementele, și cele mai mărunte, ale literaturii
antecedente. Toate temele lui ies din tradiția românească... "
Eminescu, prin tot ceea ce a scris, aparține literaturii universale,
dar, mai înainte de toate, el aparține literaturii românești. El
reprezintă punctul de cotitură, izvorul de poezie la care s-au
adăpat și continuă să se adape poeții.
Eminescu a fost, Eminescu este și Eminescu va fi atât timp cât va
exista Limba română.
Adrian Erbiceanu