- Veronica
Pavel Lerner - Interviu cu doamna CRINA BUD,
- PhD,
lector de Limba Română la York University, Toronto
-
Crina Bud
-
-
-
În trei cărți (Rolul și rolurile lui A. E. Baconsky în cultura
română, Paralela 45, 2006, Coduri critice, editura Universității de
Nord, 2013, Literatura română în Franța, Editura Muzeului
Literaturii Naționale, 2013) și peste o sută de studii și articole,
Crina Bud abordează teme precum literatură și totalitarism, raportul
dintre istoria literară și istoria culturală, configurări critice
ale literaturii române în străinătate. Studiile postdoctorale
desfășurate la Academia Română au structurat un istoric al
antologiilor de literatură română și al studiilor românești în
Europa. Stagiile de cercetare desfășurate la CNSAS precum și cel de
la École des Hautes Études en Science Sociales de la Paris i-au
permis aprofundarea studiului relațiilor dintre scriitori și dogmă,
literatură și politică sau între libertăți și constrângeri literare.
A colaborat la Dictionarul general al literaturii române, la
Dictionarul multidisciplinar de terminologie culturală, a coordonat
echipele de cercetători români în două proiecte internaționale, a
fost președintele canadianiștilor români și secretarul executiv al
Asociației de Literatură Generală și Comparată din România.
Veronica Pavel Lerner: Te-am ȋntâlnit pentru prima oară acum
câțiva ani, la una din manifestările culturale de la Consulatul
general al României din Toronto, după care ne-am întâlnit de mai
multe ori, tot la consulat. Am fost foarte impresionată cu ocazia
uneia din sărbătoririle zilei lui Eminescu în cadrul cenaclului
Nicăpetre al ziarului Observatorul, de prezentarea pe care ai făcut-o
cu unul din studenții canadieni care urma cursul tău de Limba Română.
Înainte de a-ți pune vreo întrebare în legătură cu acea prezentare,
te-aș ruga să-mi povestești parcursul pe care l-ai urmat pentru a
ajunge să predai Limba Română la o universitate canadiană.
Crina Bud: Mi-e greu să dau un răspuns net căci îmi plac hărțile,
dar am auzit de călcatul în urma cea rea. Sper că nu despre ea a
fost vorba când am renunțat la visul de a studia istoria și m-am
apucat de ceea ce acasă se numește filologie, cu o dublă
specializare în română și franceză. In fapt, a fost vorba doar
despre un ocol, pentru a putea scotoci prin zone ale istoriei care
altfel mi-ar fi rămas mai puțin cunoscute. Am început prin a preda
la Universitatea de Nord din Baia Mare cursul de literatura română
veche, un domeniu În care literatura e subțire și expresivitatea
involuntară cum zice un specialist al perioadei, dar istoria are
greutate, iar limba română scrisă e în durerile și euforiile facerii.
Sunt fascinată în continuare de istoria limbii, de influențe,
deveniri și primeniri în contexte romanice ori balcanice, de
întretăierile stilistice bizantine, leșești, latine etc. La fel cum
cum mă trage curiozitatea chiar și după douăzeci de ani (de predat,
nu de fapte muschetărești), înspre prefacerile unei limbi sub
presiunea mentalităților ori a ideologiilor. Cu teza de doctorat
m-am mutat în alte timpuri și am încercat să înțeleg relația dintre
un scriitor (A.E Baconsky) și dogmele diferitelor vârste ale
epocilor obsedante ori aurite ale comunismului românesc. Au urmat
stagii de cercetare în Arhivele Securității (pe urmele aceluiași
Baconsky, dar și ale lui Ion Negoițescu). M-a interesat apoi, prin
diverse conferințe și seminarii, relația dintre Marele cod totalitar
și codurile revoltelor estetice, la fel cum m-au interesat
constrângerile ideologice aplicate traducerilor. Așa am ajuns să
contribui la o cercetare despre traducerile literaturii canadiene în
opt limbi central europene încercând să explic mecanismele
politicilor culturale care au permis publicarea în română a unor
teoreticieni canadieni inacceptabili în alte culturi ale blocului
comunist… De acolo, a mai fost un pas până să ajung să predau limba
română și semiotică culturală la Glendon College.
VPL: Studentul cu care ai venit la acea întâlnire a citit
traducerea făcută de el din limba română în engleză a unei scrisori
din cartea de corespondență dintre Eminescu și Veronica Micle. A
citit cu voce tare ambele variante, iar traducerea lui - corectată
probabil de tine - mi s-a părut cel puțin la fel de emoționantă ca și
originalul. Cum le explici studenților înțelegerea profundă și
emoțională a limbii române, cea care nu poate fi dobândită nici
chiar învățând pe de rost dicționarele?
CB: Norocul meu este că lucrez în bună parte cu studenți din
programul de lingvistică, deci cu tineri cu interes pentru tipologii
si subtilități ale diferitelor limbi. Asta nu înseamnă că sunt cu
toții interesați de traducere. Pentru orice limbă, dicționarele sunt
doar antrenamentul cardio fără de care n-ai cum să respiri aerul
unei limbi. Restul, când e vorba de traducere, e curiozitate
culturală, răbdări în înțelegerea temporalității și a
reprezentărilor spațiale, a opozițiilor care o structurează, a
scurtăturilor care-i dau ritm ori umor, a tensiunilor ori jocurilor
dintre registre. Atunci când studenții mei ajung sa-mi înțeleagă
glumele în română, e semn că ne-am făcut și unii și alții treaba
bine, căci umorul nostru-i iute, amar și … salvator, în același timp.
VPL: Desigur, studenții de la lingvistică sunt, cred, mai
sensibili la nuanțele limbilor decât ceilalți. Canada, fiind o țară
cu mulți imigranți, ai observat diferențe de abilități - legate de
limba română - între studenți veniți din diferite colțuri ale lumii?
Contează limba maternă a individului în ușurința de a-și însuși
limba română?
CB: E o surpriză dacă spun ca unii din cei mai buni studenți în
cursul de limbă au origini chineze? Pentru mine a fost; și, cu
siguranță, nu structurile comune al limbilor explică performanțele
lor, dar tehnicile de învățare și atitudinea, poate da. Altfel, e
emoționantă naturalețea cu care cei care vorbesc italiana pronunță
limba română. Am trăit cu un fel de duioșie descoperirile de
similarități între română si albaneză făcute de o foarte tânără
studentă a mea (aici, cei de anul întâi pot avea 17 ani), vorbitoare
a limbii cu care ne împărțim substratul. E o încântare anul acesta
să aud limba română vorbită cu un superb accent moldovenesc de către
o studentă, născută în Canada, dar provenind dintr-o familie
rusofonă din Moldova. Cei doi studenți vorbitori de portugheză -
unul venind din Congo, iar a doua din Brazilia – păreau, cu adevărat,
să asimileze repede și să se simtă extrem de confortabil în special
în ceea ce privește vocabularul ori gramatica politetii, sârbii par
să sesizeze imediat sonorități comune și mai ales recunosc
potențialul comic al unor combinații, etc. Oricum, toți studenții de
la Glendon, vorbitori, fără excepție ai englezei, de sușă ori de
împrumut, studiază și franceza, și aproape toți au trecut prin
cursuri de spaniolă sau și-au antrenat abilitățile lingvistice în
cursul de latină. Însă farmecul ieșit din comun al Canadei și
implicit al universităților ei e dat tocmai de conviețuirea atâtor
etnii și limbi. Teoretic, evident că mizăm pe asemănările dintre
limbile romanice ori cele ale grupului balcanic, dar practic,
depeizarea, distanțarea de limba maternă și disponibilitatea maximă
la înțelegerea funcționării și chiar a filosofiei unei alte limbi
sunt esențiale. Cum ar putea fi altfel când în același curs ai
tineri vorbind idiș ori ebraică, limbi ori dialecte autohtone (mohawk,
cree, ojibwe) ori altele din Nepal, Etiopia, China, Philipine,
Jamaica, Iran, Serbia, Polonia, Olanda, Irlanda, Italia și lor li se
adaugă doi-trei studenți cu origini românești? Ce e minunat e că
fiecare student are interese diferite: unii se concentrează pe
elementele de tipologie, alții vor să ajungă să vorbească română,
alții doar vor să înțeleagă mai bine familia limbilor romanice,
alții chiar își manifestă o curiozitate extraordinară față de
anumite particularități ale limbii, acel tip de curiozitate
cercetătoare care te face să te consideri un mare norocos ȋn meseria
de profesor. Prin întrebările celor cu adevărat pasionați,
propria-ți limba își revelă complexitatea, expresivitatea,
frumusețea și își mută limitele mereu cu un cuvânt, o nuanță, o
asociere, mai departe…
VPL: E fascinant tot ce spui! Revenind la tema pe care ai ales-o
pentru student, traducerea unei scrisori de dragoste. Matei
Călinescu a scris într-un jurnal că i-a fost foarte greu să se
despartă de limba română, mai ales când își exprima iubirea și când
își alinta bebelușul. Există emoții greu de tradus? Folosești
tehnici diferite pentru a preda traducerea unor texte cu tematică
total diferită?
CB: Of! emoțiile sunt extrem de greu de transpus în propria limba și
te simți frustrat și trădat de câte ori trebuie să folosești cuvinte
îmbibate ori uzate de sentimentele altora. Emoțiile cred că se
exprimă până la capăt în limba în care s-au iscat, oricare s-ar
întâmpla să fie ea. Evident că de o manieră discursivă, le poți
explica mai bine în limba maternă, dar atunci când le dai curs pur și
simplu, intensitatea e cea care contează, nu claritatea. In
traducere, nu tematica face jocurile, ci stilul. Marea parte a
cursurilor mele e făcută din buchiseală (teoretico-comparativa, din
evitarea riscului de înec cu mi-ti-li, ni-vi-li me-te-îl-o ca bietul
Davidică din Amintiri din copilărie, din gimnastica acordurilor de
gen, număr, persoană, din salturile fără plasă de siguranță printre
nivele temporale, moduri ori aspecte… dar puținii studenți care se
încumeta la traducere știu cât de diferit e să traduci un fragment
de știre, față de un fragment din Miruna. O poveste a lui Bogdan
Suceava, ori din Zilele Regelui, romanul lui Filip Florian ca să dau
doar două exemple concrete.
VPL: Detaliile muncii tale, surprinzătoare și necunoscute pentru
publicul larg, sunt extrem de interesante. Te-ai gândit vreodată să
le aduni într-o carte? Sunt sigură că ar merita! Și, cu ocazia asta,
poate ne spui ce planuri ai pentru viitor.
CB: Nu m-am gândit la asta. Ar însemna să-mi organizez timpul mult
mai bine decât reușesc – nu fără zbateri – să o fac. Sigur că îmi
pare rău de toate observațiile lor deștepte pe care, inevitabil,
le-am uitat ori le voi uita, dar câtă vreme mă scald în același râu,
chiar dacă apele-s mereu altele, mă pot mulțumi cu ce aduce ceasul.
Cu viitorul am o mică problemă de comunicare, atât de efemere-s
toate cele ale noastre că am învățat să accept ce vine, cu viituri și
puține rămâneri, cu venituri și inevitabile plecări… Asta nu
înseamnă că nu m-aș bucura să termin o carte despre Ion Negoițescu
la care lucram când am venit aici și care stă de atunci la maturat (sper!).
Sau că nu mi-ar plăcea să dau coerență într-o carte cursurilor
despre nodurile și mai ales semnele culturale românești. Până atunci
însă mă las dusă de cereri ori invitații și mă bucur de bucuriile
altora. Tare a fost bine, acum vreo lună de exemplu, când am primit
culegerea de povești din Maramureș, traduse și adaptate de Estelle
Cantala în franceză, pentru care am scris o prefață, n-a fost deloc
rău când, și mai recent, am dat bunul de tipar pentru un studiu
despre Adrian Marino si Caietele române de studii literare, prins
într-un volum al asociației franceze de literatură comparată și cred
că va fi interesant când, în curând voi face, la Chicago, o
conferință despre Matei Vișniec și istoriile lui dramatizate despre
descompunerea Europei…
VPL: Frumoase planuri! Iar acum, în încheiere, te-aș întreba ceva
personal: fiul tău de 12 ani urmează școala în Canada în limba
engleză. Ce limbă vorbești cu el acasă? Știe să citească și în
românește?Faci cu el "lecții de limba română"?
CB: Sigur că vorbim română acasă, el se chiar amuză să o vorbească
cu accent de Maramureș. Da, citește în română, mai puțin decât în
idealurile mele de om format în secolul XX, dar îmi zic că, deși mă
străduiesc, am mari restanțe în înțelegerea noii forme de a povesti
reprezentată de jocurile video, pe care el le știe nu doar juca, ci
s-a apucat și a le programa… Iar câtă vreme mai știm povesti, în mai
mult decât o limbă, poate-poate…
VPL: Îți mulțumesc din partea mea și a cititorilor, Crina, pentru
răspunsurile tale care, prin bogăția lor în idei și exemple, ne
lărgesc orizontul. Îți dorim succes în cariera ta și, bineînțeles,
în cea a fiului tău, tânărul reprezentant al secolului XXI!
Veronica Pavel Lerner