-
-
-
Flavia Cosma - Poeme din volumul "Sălbăticiuni şi umbre"
(VI)
-
-
-
Pretext
-
-
Nu plânge. Poate ne trebuia doar un pretext
-
Pentru a separa apele precum Moise;
-
Cordonul ombilical ce ne unea s-a rupt,
-
S-a desprins nebăgat în seamă.
-
Se vede doar o cicatrice mică în miezul pântecului
-
Atât de departe de acel trecut
-
Când aerul, viaţa şi hrana
-
Depindeau de tine, de mine,
-
De iubirea neştiută, nedorită, neîmplinită
-
Şi totuşi
-
Unica punte pe care Dumnezeu ne-o întinsese
-
În drumul spre El.
-
Frumoasa mea, splendida mea creolă aşa-i viaţa pe-aici:
-
Plăcerea unuia—abuzul celuilalt,
-
“¿te gusta?”*
-
-
*”îţi
place?”
-
-
-
Menuet
-
-
În pas de menuet, complicat, lateral,
-
O coţofană se apropie ţopăind
-
Pe balustrada terasei.
-
“Nu-mi place să trăiesc printre lupi”
-
Zicea bărbatul palid
-
Cu palme transpirate.
-
Eu continuam să vorbesc doar cu pasărea
-
Care se apropia ţopăind.
-
-
-
Flori de toamnă
-
-
Fericirile mici se zbenguie
-
În grădini pe jumătate uscate.
-
Pomii se îmbracă-n veşmânt sângeriu,
-
Îl risipesc în frunze, în cioburi de culoare
-
Rămânând despuiaţi în mijlocul zdrenţelor
-
Şifonate şi rupte.
-
-
Aşa-i toamna
-
Unora le dă
-
Altora le cere.
-
Câteva flori întârziate înfruntă frigul zilei,
-
Ele nu se mai tem de nimic,
-
Iezi flămânzi şi netoţi le-au muşcat mugurii chiar astă primăvară;
-
Nimic, nici chiar toamna târzie
-
Nu le mai sperie
-
După ce-au simţit în cerul gurii
-
Gustul morţii.
-
-
-
Cozi albe de pisică
-
-
Pe măsură ce după-amiaza
-
Înaintează spre seară,
-
Bolta imensă, albastră,
-
Se micşorează din ce în ce,
-
Norii se rotesc în cercuri concentrice,
-
Pescăruşi şi prunci tulbură apa lacului
-
Cu o năvală de ţipete,
-
Trupuri goale se rostogolesc pe nisip,
-
Feţe serioase, feţe râzătoare,
-
Feţe încruntate,
-
Guri deschise larg înghiţind neantul,
-
Şi cozile albe de pisică încolăcindu-se în joacă pe cer
-
Deasupra capului meu.
-
-
O pasăre priveşte atentă
-
Mersul peniţei pe foaia de hârtie.
-
Vorbele săltate, hieroglifele mici,
-
Mărturisesc ceea ce nu se spune
-
Dar se ştie,
-
Despre iubire şi formele sale
-
De-a dreptul absurde.
-
-
-
-
Iluzii deşarte
-
-
Ne putem întreba despre suferinţă,
-
Despre răni imaginare sau adevărate,
-
Despre plăceri indiferente, despre starea de fericire,
-
Dar să nu ne-ntrebăm niciodată
-
Când, şi de ce, şi unde anume
-
Dispare focul inimii.
-
-
Sunt liberă azi de iluzia ta,
-
Faţă în faţă cu adevărul pe care atâta vreme
-
L-am îmbrăcat în straie de aur mincinos
-
Pe care nici nu ştiam că le mai ţineam
-
În dulapuri.
-
-
Pielea se usucă pe braţele bătrâne.
-
Picioarele se împiedică de pietrele mici,
-
Mintea rătăceşte fără oprire.
-
Idei bine gândite, ordonate,
-
Dispar din calea noastră chicotind.
-
Sursa:
Adrian Erbiceanu, 14 octombrie 2015